ICCJ. Decizia nr. 6084/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6084/20 11
Dosar nr. 651/45/2010
Şedinţa publică de la 15 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi, anularea, în parte, a procesului-verbal de control din 23 iulie 2010, precum şi a deciziei din 31 august 2010, prin care s-a dispus respingerea contestaţiei formulată împotriva măsurii imputării sumei totale de 6.267,27 RON.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că fără nici o justificare, nu s-a ţinut cont de datele înscrise pe ordinele de deplasare emise, de unde rezultă cu claritate că deplasarea a fost efectuată în intervalele de 12 ore şi că acesta a fost verificat de către şeful unităţii, care şi-a asumat răspunderea în momentul aplicării ştampilei pe ordinul de deplasare.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi a solicitat respingerea acţiunii, întrucât din ordinele de deplasare verificate, reiese că durata deplasării a fost de o singură zi, că s-a făcut la o singură instituţie pentru rezolvarea unei probleme punctuale, ce nu a necesitat un timp atât de îndelungat, care să justifice acordarea diurnei prevăzute de art. 9 şi 11 din H.G. nr. 1860/2006, în condiţiile în care pe unele documente s-a aplicat o ştampilă dreptunghiulară, iar deplasarea s-a făcut întotdeauna cu autoturismul proprietate personală, a celui în cauză.
2. Hotărârea instanţei de fond
Curtea de Apel Iaşi, prin sentinţa nr. 95/2011 pronunţată în data de 7 martie 2011, a respins acţiunea formulată de reclamantul A.G., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi, ca neîntemeiată.
3. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii instanţei
Instanţa a reţinut că în mod justificat organul de control nu a recunoscut valoarea de document justificativ a ordinelor de serviciu, în baza cărora s-a plătit suma totală de 3.797 RON, cu titlu de diurnă, şi că neregularităţile sunt suficiente pentru a se aprecia că intervalul orar, în cadrul căruia reclamantul a pretins că a „rezolvat problemele comunităţii”, nu se confirmă, în condiţii de opozabilitate, a fi cel real, el nefiind altceva decât o transpunere a programului de lucru al instituţiilor publice.
4. Calea de atac formulată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recursul reclamantul A.G., pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
4.1. Recurentul consideră că aprecierile primei instanţe în ceea ce priveşte deplasările în interes de serviciu sunt nefondate.
Deplasările s-au efectuat în interesul serviciului şi au constat în următoarele: a fost delegat pentru depunerea documentaţiei necesare obţinerii de fonduri europene în realizarea proiectelor pentru modernizarea comunei, respectiv pentru edificarea de poduri şi podeţe, modernizare şcoli, etc.; a participat la diverse instruiri organizate la nivel de Prefectură; s-a deplasat la Instituţia Prefectului, Comisia Judeţeană de Fond Funciar în calitate de preşedinte al Comisiei locale de fond funciar.
4.2. În ceea ce priveşte referatul făcut pe verso documentului, acesta se rezumă doar la menţiunea că deplasarea s-a făcut în interes de serviciu, întrucât nu este loc suficient pentru a face şi alte precizări detaliate cu privire la activităţile întreprinse pe întreaga durată a delegării, mai ales în cazul în care în aceeaşi zi s-a deplasat la mai multe unităţi.
Instanţa de fond nu a putut constata în mod direct şi nemijlocit aspecte referitoare la persoana care a completat ordinul de serviciu.
4.3. S-a procedat în conformitate cu dispoziţiile art. 46 din H.G. nr. 1860/2006, pe ordinele de serviciu existând viza şi ştampila conducătorului unităţii, data şi ora sosirii şi a plecării.
Organul de control nu poate face aprecieri sub aspectul duratei necesare rezolvării sarcinilor de serviciu şi nu poate impune existenţa în cuprinsul ordinelor de deplasare a altor elemente în afara celor expres stipulate de art. 46 sus-menţionat.
Durata delegării se calculează nu numai din perspectiva timpului de deplasare şi de soluţionare a problemelor, cât şi din perspectiva unor factori obiectivi şi subiectivi care au determinat întârzierea (incidente în trafic, timpul acordat aşteptării la instituţiile respective).
4.4. Instanţa de fond nu a apreciat corect probele administrate în cauză, deoarece în speţe similare, pentru salariaţii Primăriei comunei S., judeţul Iaşi, s-au dat soluţii favorabile acestora şi s-a anulat actul administrativ.
II. Considerentele Înaltei Curţi, instanţa competentă să soluţioneze calea de atac exercitată
1. Recursul este nefondat.
1.1. Deplasările şi motivul acestora, pentru a fi dovedite, trebuie trecute în ordinele de deplasare, care cuprind rubrici în acest sens, fiind loc suficient pentru a se face menţiuni detaliate pentru întreaga durată a deplasării.
Nu este nevoie ca instanţa de judecată să constate direct şi nemijlocit aspecte referitoare la persoana care a completat ordinul de serviciu. La o primă vedere se observă că aceeaşi persoană a completat atât ora plecării, cât şi ora sosirii de la instituţia publică la care recurentul ar fi fost delegat.
1.2. Nu au fost solicitate alte elemente în afara celor stipulate expres de art. 46 din H.G. nr. 1860/2006, iar aprecierile legate de durata necesară rezolvării sarcinilor de serviciu s-a făcut în contextul completării necorespunzătoare a ordinelor de deplasare şi a nedovedirii celor înscrise în cuprinsul acestora.
1.3. Jurisprudenţa în dreptul românesc nu este izvor de drept. Soluţiile favorabile obţinute de alţi salariaţi nu pot fi analizate în prezenta cauză, ordinele de deplasare sunt diferite, precum şi situaţiile analizate.
2. Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul A.G. împotriva sentinţei civile nr. 95/2011 din data de 7 martie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6082/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 6119/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
