ICCJ. Decizia nr. 6119/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6119/20 11
Dosar nr. 2887/2/2010
Şedinţa publică de la 16 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin cererea adresată Tribunalului Călăraşi, reclamantul R.M. a solicitat anularea Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor din 15 mai 2008 prin care i s-a acordat gradul profesional de inspector principal de poliţie şi înlocuirea lui cu un alt ordin prin care să-i acorde gradul de comisar de poliţie.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a absolvit în anul 1981 Institutul de Marină „M.B.”, fiind avansat la gradul de locotenent şi trecut după aceea în rezervă pentru a continua activitatea în marina comercială şi, cu toate acestea, i-a fost acordat gradul de inspector principal de poliţie deşi la vechimea sa trebuia să i se acorde gradul de comisar.
La 12 mai 2009, a formulat cerere modificatoare şi a renunţat la capătul de cerere privind anularea Ordinului din 15 mai 2008 al Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Prin sentinţa civilă nr. 646 din 12 iunie 2009 a Tribunalului Călăraşi, secţia civilă au fost respinse excepţiile necompetenţei materiale a instanţei şi a prescrierii de la acţiune, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul R.M. şi a constatat că reclamantul îndeplineşte cerinţele legale pentru acordarea gradului de comisar de poliţie.
După casarea sentinţei prin decizia civilă nr. 528 din 22 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, cauza a fost reţinută spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, unde a fost înregistrată din 2010.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 3545 din 22 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a fost încadrat direct în funcţia de ofiţer I la Serviciul de Supraveghere şi Control Vamal din cadrul Direcţiei Management Vamal, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră prin Ordinul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative din 15 mai 2008 în urma promovării concursului organizat de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră în luna martie 2008, iar ulterior a fost mutat în interesul serviciului la Inspectoratul de Poliţie Judeţeană de Frontieră Călăraşi.
Reclamantul şi-a modificat acţiunea în sensul că nu a mai solicitat anularea Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor din 15 mai 2008 prin care s-a dispus încadrarea sa pentru o perioadă de probă de 12 luni şi a solicitat instanţei să oblige pârâtul să emită un alt ordin prin care să-i acorde gradul de comisar şef de poliţie, instanţa de fond a concluzionat că reclamantul vizează o promovare prin acordarea de grade profesionale ulterior momentului încadrării sale din sursă externă poliţiei.
Curtea a apreciat că, după încadrare, promovarea personalului încadrat în poliţie din sursă externă se poate realiza prin acordarea de grade profesionale conform Anexei 5 din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 300/2004, dar în condiţiile art. 139 alin. (5) din ordin, în sensul că pentru merite excepţionale, poliţiştii pot fi avansaţi în gradul următor, înainte de împlinirea stagiului minim, în tot cursul anului, dacă îndeplinesc cumulativ condiţiile expres enunţate de ordin.
Pentru că reclamantul nu a solicitat prin cererea modificatoare şi anularea ordinului său de încadrare, în acest fel a înlăturat cenzura instanţei pentru momentul încadrării sale din sursă externă poliţiei.
Chiar dacă prin concluziile orale de la termenul de judecată din 15 septembrie 2010 reclamantul a solicitat anularea ordinului de încadrare, instanţa nu a putut să analizeze această cerere pentru că excede obiectului acţiunii sale modificate după ce instanţa a luat act de cererea sa de renunţare la acest capăt de cerere din acţiune, iar autoritatea pârâtă a renunţat la susţinerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la acest capăt de cerere.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul R.M.
În motivele de recurs se arată că recurentul a introdus cererea la data de 6 aprilie 2009 prin care a solicitat anularea Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor din 15 mai 2008 prin care i s-a acordat gradul profesional de inspector principal de poliţie şi înlocuirea lui cu gradul de comisar de poliţie.
În sensul principiului accesorium sequitur principalem, obiectul cererii a fost întotdeauna constatarea nulităţii ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor şi ca o consecinţă juridică, în temeiul legii, să fie emis ordinul legal prin care să se acorde recurentului gradul profesional de comisar şef de poliţie.
S-a precizat că instanţa a apreciat eronat faptul că a renunţat la un capăt de cerere pentru că în realitate a prezentat instanţei o opinie juridică prin care urma să se fi apreciat că acesta nu urmărea scopul strict material, de obţinere a unor reparaţii materiale, ci reparaţia legală de a beneficia de totalitatea drepturilor sale, care au fost încălcate nejustificat.
Recurentul susţine că, aşa cum a fost precizat şi în cererea principală şi cum rezultă din materialul probator, îndeplineşte totalitatea condiţiilor legale pentru acordarea gradului profesional de comisar şef de poliţie.
Instanţa de fond a interpretat în mod greşit dispoziţiile legii privind condiţiile de acordare a gradelor militare şi/sau echivalarea acestora cu gradele profesionale conferite de drept angajaţilor Ministrului Administraţiei şi Internelor pentru că nu s-a avut în vedere că examenul a fost organizat pentru ocuparea funcţiei de inspector principal şi nu pentru acordarea gradului profesional de inspector principal.
Aplicarea corectă a dispoziţiilor legale cu privire la acordarea gradului profesional de comisar şef nu este facultativă ci imperativă, iar funcţia de inspector şef poate fi ocupată de personal cu gradul profesional superior.
S-a solicitat constatarea nelegalităţii şi netemeiniciei sentinţei civile din 22 septembrie 2010, modificarea sentinţei în sensul de a constata nulitatea absolută a Ordinului din 2008, să fie obligat Ministrul Administraţiei şi Internelor să emită ordinul prin care să i se acorde gradul profesional de comisar şef de poliţie conform dispoziţiilor Legii nr. 360/2002, Ordinului nr. 300/2004 modificat prin Ordinul nr. 665/2008, de la data ocupării funcţiei de inspector şef de poliţie.
Intimatul Ministerul Administraţiei şi Internelor a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
3. Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Iniţial, reclamantul a solicitat anularea Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor din 15 mai 2008, capăt de cerere în raport de care a fost invocată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
Ulterior, s-a făcut o precizare şi a arătat că renunţă la acel capăt de cerere şi a solicitat numai să se constate că îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 73 alin. (9) din Legea nr. 360/2002.
Instanţa de fond chiar a subliniat că reclamantul nu a solicitat anularea ordinului său de încadrare.
Totuşi, recurentul invocă faptul că a avut ca obiect al cererii constatarea nulităţii Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor şi că instanţa a apreciat eronat faptul că a renunţat la acest capăt de cerere. Aceste susţineri sunt nefondate pentru că atât Tribunalul Călăraşi a luat act de cererea sa modificatoare depusă la 26 mai 2009 dar şi Curtea de Apel Bucureşti a avut în vedere cererea aceasta.
Faptul că atunci când a fost acordat cuvântul pe fond reclamantul a solicitat anularea ordinului prin care i-a fost acordat gradul profesional de inspector principal de poliţie, nu înseamnă că instanţa de fond mai putea să se pronunţe asupra acestui capăt de cerere.
În aceste condiţii, pentru că reclamantul a renunţat la capătul de cerere privind anularea acestui ordin, trebuie analizat dacă instanţa de contencios administrativ va putea să constate că reclamantul îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 73 alin. (9) din Legea nr. 360/2002, aşa cum a solicitat în cererea modificatoare depusă la 26 mai 2009 sau prin care să oblige Ministrul Administraţiei şi Internelor să emită un nou act prin care să i se acorde gradul profesional de comisar-şef.
Dar, problema competenţei instanţei în raport de cererea precizatoare depusă la 26 mai 2009, respectiv să se constate că reclamantul îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 73 alin. (9) din Legea nr. 360/2002 a fost tranşată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă (Decizia nr. 358 din 22.02.2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal) prin care s-a stabilit că acţiunea reclamantului priveşte raportul de serviciu al unui funcţionar public cu statut special, iar dacă în speţă se poate sau nu formula o acţiune în constatare, se va analiza de către instanţa competentă.
După casarea primei sentinţe, reclamantul a depus o nouă cerere (la 27 aprilie 2010) prin care a solicitat obligarea Ministrului Administraţiei şi Internelor să emită un nou act prin care să i se acorde gradul profesional de comisar-şef de poliţie.
În raport de acest obiect, criticile din recurs sunt nefondate.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „1) Orice persoana care se considera vătămata într-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de către o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea in termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cat şi public”, iar conform art. 8 alin. (1) “ Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.
Pentru a putea obliga o autoritate publică să emită un act administrativ cu un anumit conţinut se impune ca, anterior, să se obţină anularea unui act administrativ prin care o persoană a fost vătămată într-un drept sau interes legitim şi, ca urmare a anulării să fie obligată autoritatea să emită un nou act administrativ care să îndrepte acea vătămare.
O altă situaţie în care se poate dispune acelaşi lucru este aceea în care atunci când s-a formulat o cerere către o autoritate sau instituţie publică, aceasta a răspuns persoanei dar prin respingerea solicitării, iar persoana vătămată se adresează instanţei de contencios administrativ pentru că apreciază că refuzul este nejustificat.
Atunci când apreciază că refuzul autorităţii de a soluţiona cererea a fost nejustificat, instanţa de contencios administrativ va putea obliga autoritatea sau instituţia publică să emită un act administrativ pentru a răspunde solicitării părţii vătămate şi a înlătura efectele acestuia.
Or, în speţă, reclamantul solicită numai obligarea Ministrului Administraţiei şi Internelor să emită un act administrativ prin care să i se acorde gradul profesional de comisar-şef de poliţie, deşi nu a solicitat sau dacă a solicitat, a renunţat pe parcursul derulării litigiului, la capătul de cerere privind anularea actului prin care i s-a acordat gradul profesional de inspector principal de poliţie şi nici nu a invocat vreun refuz nejustificat al Ministrului Administraţiei şi Internelor de soluţionare a unei cereri de acordare a gradului profesional de comisar-şef.
De altfel, chiar recurentul în motivul de recurs, arată că emiterea noului ordin ar fi consecinţa juridică a constatării nulităţii ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor emis anterior.
Însă, pentru că instanţa de fond a analizat şi fondul cererii, iar motivele de recurs vizează şi respingerea acesteia, vor fi analizate şi criticile din recurs privitoare la acest aspect.
Reclamantul este absolvent al Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân”, promoţia 1981 şi în perioada 7 august 1981–1 aprilie 1992 a desfăşurat activităţi profesionale în specialitatea studiilor absolvite, deci pe o perioadă de 10 ani, 6 luni şi 24 zile.
În anul 2008 a fost încadrat, prin concurs, în funcţia de ofiţer I la Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, funcţie pentru care este prevăzută ca şi condiţie de studii, studii superioare (S) de lungă durată cu diplomă de licenţă în domeniul marin.
Prin Ordinul din 15 mai 2008 reclamantului i-a fost acordat gradul profesional de inspector principal de poliţie în baza art. 24 alin. (4) raportat la art. 9 alin. (3) din Legea nr. 360/2002.
În art. 139 alin. (3) din Ordinul nr. 300/2004 se prevede că personalul încadrat în poliţie din sursă externă (aşa cum este şi reclamantul) i se acordă gradul profesional în funcţie de vechimea în specialitate, potrivit Anexei 5, iar recurentului i-a fost acordat gradul profesional de inspector principal de poliţie.
Nemulţumirea recurentului şi motivul pentru care a solicitat acordarea gradului profesional de comisar de poliţie este faptul că intimatul-pârât nu a ţinut seama de perioada de 5-7 ani corespunzătoare gradului de locotenent atunci când a fost trecut în rezervă la absolvirea Institutului de Marină „M.B.”.
Însă, recurentul nu ţine seama de faptul că acea perioadă de stagiu (cea a perioadei de studii) se acordă numai poliţiştilor şi nu şi personalului încadrat din sursă externă.
De altfel, dacă nu era absolvent al Institutului de Marină nu putea participa la concurs din sursă externă pentru că cerinţa de studii nu era îndeplinită.
Nu vor fi reţinute susţinerile reclamantului potrivit cărora examenul a fost organizat pentru ocuparea funcţiei de inspector principal şi nu a gradului profesional de inspector principal.
Mai întâi, că recurentul face confuzie între funcţia ocupată şi gradul profesional, deşi dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 prevede că „Funcţiile poliţiştilor se diferenţiază prin categorie, grad profesional şi coeficient de ierarhizare”, iar potrivit art. 22 alin. (2) din acelaşi act normativ „Funcţiile poliţiştilor, după natura lor, sunt de execuţie şi de conducere”.
Prin urmare, funcţia poliţistului este o noţiune distinctă de cea de gradul profesional, iar în art. 22 alin. (4) din Legea nr. 360/2002 se prevede că „Poliţiştii se încadrează în funcţii de execuţie prevăzute în statele de organizare cu grade profesionale egale sau mai mari cu cel mult 3 trepte faţă de cele pe care le au”.
Postul pe care l-a ocupat prin concurs a fost de ofiţer principal I în cadrul unei structuri a Ministrului Administraţiei şi Internelor, iar gradul profesional dobândit este acela de inspector principal de poliţie, în raport de vechimea în specialitate.
Este adevărat că nu este facultativă aplicarea legii cu privire la acordarea gradului profesional de comisar, dar aplicarea acestor prevederi nu se poate face decât persoanelor care îndeplinesc condiţiile impuse pentru acordarea acestui grad profesional.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 din C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/ 2004, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de R.M. împotriva sentinţei civile nr. 3545 din 22 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6084/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1556/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
