ICCJ. Decizia nr. 647/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 647/2010
Dosar nr. 535/2/2009
Şedinţa publică din 9 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta R.S. a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei – C.C., obligarea acestuia la examinarea cererii depuse cu privire la redobândirea cetăţeniei române în regim de urgenţă.
În motivarea acţiunii reclamanta arată că a depus cererea şi actele necesare din anul 2004, iar la data de 11 martie 2008 s-a adresat cu o cerere prealabilă pârâtului prin care a solicitat soluţionarea cererii sale, însă nu a primit nici un răspuns.
Reclamanta a mai precizat că nesoluţionarea cererii până în prezent nu se înscrie în limitele rezonabile, aşa cum prevede art. 10 al C.E.A.C. ratificată de România prin Legea nr. 396/2002.
Pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, întrucât din verificările efectuate a rezultat că este necesară completarea şi actualizarea unor acte, despre această împrejurare şi despre necesitatea completării dosarului reclamanta fiind încunoştinţată prin adresa nr. 5057/ dc din 20 martie 2009.
Prin sentinţa civilă nr. 2295 din 2 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pârâtul să soluţioneze cererea reclamantei de redobândire a cetăţeniei române în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă hotărârii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că împrejurarea că statul nu poate asigura un cadru administrativ corespunzător pentru preluarea şi analiza într-un termen rezonabil a cererilor pentru redobândirea cetăţeniei române nu poate fi opus reclamanţilor. De altfel, prin OUG nr. 87/2007 s-a urmărit tocmai înlăturarea acestor insuficienţe, în respectarea prevederilor convenţiei internaţionale sus menţionate.
Instanţa de fond nu a reţinut apărarea pârâtului legat de împrejurarea că dosarul reclamantei era incomplet, sens în care a fost înştiinţată prin adresa nr. 5057/ dc din 20 martie 2009. Pe de o parte pentru că de la data depunerii cererii au trecut aproximativ 5 ani, iar la momentul expedierii adresei, deşi nu există nicio dovadă în sensul expedierii, reclamanta deja promovase prezenta acţiune.
Împotriva acestei hotărâri pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că sentinţa recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul arată că parcurgerea procedurii speciale prevăzută de lege pentru soluţionarea cererilor având ca obiect cetăţenia română necesită o perioadă de timp mult mai mare decât cea stabilită de instanţă prin hotărârea pronunţată, perioadă care depinde de mai mulţi factori independenţi de voinţa instituţiei învestite de lege cu soluţionarea cererilor având acest obiect.
Din evidenţele secretariatului a rezultat că dosarul reclamantei nu era complet la data soluţionării cauzei deduse judecăţii, fapt ce împiedica înaintarea acestuia la Comisie pentru a fi examinată.
Faţă de situaţia de fapt, nesoluţionarea cererii de redobândire a cetăţeniei până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, nu poate fi calificată ca un refuz nejustificat, în sensul Legii contenciosului administrativ, temei indicat de reclamantă în acţiunea sa, neputându-se identifica cu exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.
Recurentul, în faţa instanţei de recurs, a formulat concluzii scrise, prin care a arătat că cererea reclamantei a fost examinată şi avizată pozitiv de C.C. care a întocmit raportul prevăzut de art. 17 şi 18 din Legea nr. 21/1991 în care a menţionat că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru redobândirea cetăţeniei române, raport ce va fi înaintat ministrului justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti.
Cererea de redobândire a cetăţeniei române formulată de R.S. a fost inclusă în Ordinul de redobândire a cetăţeniei, ce va fi înaintat ministrului justiţiei pentru a fi semnat. Ordinul se comunică solicitantului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, de îndată, de la data emiterii ordinului.
În consecinţă, având în vedere că cererea intimatei-reclamante a fost avizată pozitiv recurentul solicită admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii ca rămasă fără obiect, depunând adresa nr. 6027/ DC din 5 februarie 2010 emisă de D.C. din care rezultă că cererea de redobândire a cetăţeniei române a reclamantei a fost avizată favorabil.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prevederile art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007, statuează că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat cât şi public".
Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, reclamanta-intimată s-a adresat în mai multe rânduri, solicitând redobândirea cetăţeniei române, în temeiul Legii nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Problema care se impune a fi rezolvată în cauza de faţă este legată de termenul în care autorităţile române trebuie să soluţioneze cererile de redobândire a cetăţeniei române.
Din lecturarea Legii nr. 21/1991 rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
Ca atare, în lipsa unui asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din C.E.C., adoptată la Strasbourg, la data de 6 noiembrie 1997, şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit căruia: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie".
Doctrina europeană a arătat că noţiunea de „termen rezonabil" este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
Înalta Curte nu va reţine nici susţinerile recurentului, formulate în concluziile scrise, respectiv că cererea reclamantei a fost examinată şi avizată pozitiv de C.C. motiv pentru care solicită admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii ca rămasă fără obiect.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că în faţa instanţei de fond recurentul nu a făcut dovada celor susţinute în concluziile scrise.
Mai mult, instanţa de fond a amânat cauza la cererea recurentului-pârât pentru pregătirea apărării, însă la pronunţarea hotărârii recurentul-pârât nu a depus nici întâmpinare şi nici înscrisuri cu care să dovedească că cererea reclamantei a fost soluţionată.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, împotriva sentinţei civile nr. 2295 din 2 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 593/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 651/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
