ICCJ. Decizia nr. 674/2010. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 674/2010
Dosar nr.9094/1/2009
Şedinţa publică din 9 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Hotărârea 1968 din 5 noiembrie 2009, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestaţia formulată de doamna S.D., judecător la Judecătoria Constanţa, împotriva Hotărârii nr. 914/29 octombrie 2009 a Secţiei pentru Judecători.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că prin Hotărârea nr. 914/29 octombrie 2009 a Secţiei pentru Judecători a fost respinsă cererea doamnei judecător S.D. privind înscrierea la concursul sau examenul pentru numirea în funcţii de conducere organizat în perioada 2 octombrie - 15 decembrie 2009, apreciindu-se că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 48 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privind obţinerea calificativului „foarte bine" la ultima evaluare, îrtrucât activitatea profesională a doamnei judecător nu a fost evaluată.
S-a constatat că doamna S.D. a îndeplinit funcţia de judecător în perioada 1994 - 1999, ulterior fiind numită ca judecător la data de 01 iulie 2008, având o vechime de 5 ani şi 6 luni în această funcţie.
Au fost reţinute prevederile art. 39 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora prima evaluare a judecătorilor şi procurorilor se face la 2 ani de la numirea în funcţie.
Împotriva Hotărârii nr. 1968 din 5 noiembrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, a Hotărârii nr. 914 din 29 octombrie 2009 a Secţiei pentru Judecători a Consiliului Naţional al Magistraturii şi Hotărârii nr. 9 din 26 octombrie 2009 a Comisiei de organizare a concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere la judecătorii, tribunale şi curţi de apel din perioada 2 octombrie - 15 decembrie 2009, a declarat recurs S.D., solicitând admiterea acestuia şi, pe cale de consecinţă, anularea hotărârilor atacate ca netemeinice şi nelegale. A mai solicitat recurenta să se constate că îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 48 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, iar perioada în care a funcţionat ca judecător, cuprinsă între anii 1994 - 1999, constituie vechime în magistratură, în această perioadă activitatea sa fiind evaluată.
A arătat recurenta că a îndeplinit funcţia de judecător din anul 1994 până în anul 1999, când a dobândit calitatea de notar public şi, pentru motive de incompatibilitate, a demisionat.
În anii 1997 şi 1998 activitatea sa profesională a fost evaluată, prin acordarea unor note de 9 şi 10, iar începând cu data de 1 iulie 2008 a fost numită în funcţia de judecător inamovibil, prin decret prezidenţial, de la data respectivă, până în prezent, funcţionând la Judecătoria Constanţa.
A mai arătat recurenta că la data demisiei sale era în vigoare Legea nr. 92/1992, act normativ care nu reglementa distinct vechimea în magistratură şi vechimea efectivă în magistratură.
În aceste condiţii, a apreciat recurenta, la momentul prezentării demisiei, legea prevedea că vechimea sa în magistratură curge în continuare. Actul normativ nu dispune în sensul existenţei posibilităţii de a pierde drepturile constituite în favoarea sa prin evaluare ca efect al demisiei.
S-a invocat principiul drepturilor câştigate, apreciindu-se că nu există posibilitatea constituţională ca, eventualele limitări ale drepturilor magistraţilor pe care Legea nr. 303/2004 le aduce, să retroactiveze.
A susţinut recurenta că nu poate fi contestată numirea sa pentru prima dată în funcţia de judecător în anul 1996 şi nici prima evaluare făcută în anul 1997, cu nota de 9 - 10.
Totodată, din coroborarea dispoziţiilor legale incidente, rezultă că are vechimea de magistrat aferentă perioadei 1994 - 11 mai 1999 şi 1 iulie 2008 - până în prezent, iar aprecierea activităţii, făcută sub imperiul Legii nr. 92/1992, produce efecte în continuare, fiind echivalentă evaluării profesionale cerută de Legea nr. 303/2004.
Condiţia ca evaluarea să privească o anumită perioadă înaintea concursului/examenului nu este prevăzută de lege şi adaugă la aceasta.
A solicitat recurenta ca, în privinţa condiţiilor pentru promovarea în funcţii de conducere, să se facă aplicarea principiilor prevăzute de art. 16 cu privire la interdicţia discriminării raportat la art. 53 şi art. 41 din Constituţia României, privitor la muncă şi protecţia socială a muncii şi restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
S-a mai precizat că recursul formulat priveşte atât Hotărârea nr. 1968 din 5 noiembrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a soluţionat contestaţia formulată împotriva Hotărârii nr. 914 din 29 octombrie 2009 a Secţiei pentru Judecători şi a Hotărârii nr. 9 din 26 octombrie 2009, cât şi fiecare dintre aceste hotărâri.
Examinând actele dosarului şi susţinerile recurentei, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte a constatat că recursul nu este fondat, pentru considerentele în continuare arătate.
În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (7) corelat cu alin. (5) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pot forma obiectul recursului la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie numai hotărârile plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor.
Dat fiind caracterul special al acestor norme legale, precizarea reclamantei în sensul că recursul său priveşte şi hotărârile ce au format obiectul contestaţiei soluţionate prin Hotărârea nr. 1958 din 5 noiembrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul normei cu caracter general din art. 18 alin. (2) al Legii nr. 554/2004 nu poate avea ca efect extinderea sferei hotărârilor ce formează obiectul acestuia.
Ca atare se va reţine că această precizare este neavenită, faptul că, raportat la specificul speţei şi obiectul hotărârii atacate, efectele unei eventuale soluţii de admitere a recursului se extind şi asupra hotărârilor ce au format obiectul contestaţiei nejustificând în niciun mod admisibilitatea exercitării căii de atac a recursului, în condiţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, împotriva respectivelor hotărâri.
Prin Hotărârea nr. 1968/5 noiembrie 2009, ce formează obiectul prezentului recurs, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestaţia recurentei împotriva Hotărârii nr. 914/29 octombrie 2009 a Secţiei pentru judecători, pronunţată asupra contestaţiei formulate de aceasta împotriva Hotărârii nr. 9 din 26 octombrie 2009 a Comisiei de organizare a concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor, organizat în perioada 2 octombrie - 15 decembrie 2009.
Recurenta a îndeplinit funcţia de judecător în perioada 1994 - 1999, demisionând din această funcţie motivat de faptul că a dobândit calitatea de notar public.
Prin Decretul Preşedintelui României nr. 600/2008, aceasta a fost numită în funcţia de judecător definitiv în cadrul Judecătoriei Constanţa, la data de 01 iulie 2008, în condiţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.
D-na S.D. s-a înscris la concursul/examenul anterior indicat pentru numirea în funcţia de vicepreşedinte la Judecătoria Câmpulung, cererea sa de înscriere la acest concurs fiind respinsă însă de Comisia de organizare a concursului pentru neîndeplinirea cerinţei impusă de art. 48 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, privind evaluarea activităţii profesionale.
Potrivit acestui text de lege, pot participa la concurs sau examen judecătorii care au obţinut calificativul „foarte bine la ultima evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii trei ani şi îndeplinesc condiţiile de vechime prevăzute de lege”.
Dispoziţii similare se regăsesc în art. 6 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 320/27 aprilie 2006, cu modificările aduse prin Hotărârea nr. 817/4 septembrie 2008.
Raportat la motivul ce a stat la baza respingerii cererii recurentei de înscriere la concurs, se impune a fi examinate doar susţinerile acesteia privind pretinsa îndeplinire a cerinţei prevăzute la art. 48 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în condiţiile în care a obţinut calificativul „foarte bine” ca urmare a evaluării anuale a activităţii sale în perioada anterioară dobândirii calităţii de notar, în procedura instituită prin Legea nr. 92/1992.
În contextul general al măsurilor adoptate prin strategia de reformă a sistemului judiciar, Legea nr. 303/2004, modificată prin Legea nr. 247/2002, a adus modificări importante şi în ceea ce priveşte evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor.
În sensul noului cadru legislativ, scopul evaluării vizează stabilirea nivelului de competenţă profesională a judecătorilor şi procurorilor, îmbunătăţirea performanţelor lor profesionale prin identificarea nevoilor de instruire şi dezvoltare profesională, creşterea eficienţei activităţii instanţelor şi parchetelor şi a încrederii publice în sistemul judiciar, consolidarea şi sporirea calităţii acestui sistem.
Evaluarea este, aşadar, procesul prin care nivelul de performanţă profesională a fiecărui magistrat este apreciat prin raportare la un cadru de referinţă al competenţelor şi prin care se identifică nevoile de instruire şi dezvoltare profesională, trebuind să fie înţeleasă, în primul rând, ca o măsură care asigură stimularea magistraţilor, dar şi a instanţelor/parchetelor pentru dezvoltarea profesională şi organizaţională, necesară creşterii calităţii actului de justiţie şi asigurării independenţei şi imparţialităţii în exercitarea funcţiei, ca garanţii fundamentale a unei corecte judecăţi şi a încrederii justiţiabililor în magistraţi şi în instituţiile în care se realizează actul de justiţie.
În acest sens, Legea nr. 303/2004 a revizuit criteriile de evaluare a activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor şi a adus modificări importante cu privire la perioada supusă evaluării şi persoanele abilitate să o efectueze.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (1) din această lege, pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de competenţă profesională şi de performanţă, judecătorii şi procurorii sunt supuşi, la fiecare 3 ani, unei evaluări privind eficienţa, calitatea activităţii şi integritatea, obligaţia de formare profesională continuă şi absolvirea unor cursuri de specializare, iar în cazul judecătorilor şi procurorilor numiţi în funcţii de conducere, şi modul de îndeplinire a atribuţiilor manageriale.
Potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (2), prima evaluare a activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor se face la 2 ani de la numirea în funcţie, iar competenţa de efectuare a evaluării a fost atribuită unor organisme colective, respectiv comisiilor de evaluare, desemnate de colegiile de conducere ale instanţelor şi parchetelor şi numite de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel cum rezultă din dispoziţiile alin. (3) al aceluiaşi text.
Prin art. 39 alin. (6), aceeaşi lege a atribuit Consiliului Superior al Magistraturii autoritatea concepţiei cadrului de evaluare a performanţelor procurorilor, prin adoptarea unui Regulament, precum şi pe aceea a implementării acestuia.
În acest context, cerinţa impusă de art. 48 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 nu poate viza decât ultima evaluare efectuată în condiţiile acestei legi, legiuitorul recurgând la utilizarea respectivei sintagme - fără a se referi la ultimii 3 sau 5 ani, astfel cum s-a prevăzut în cadrul legislativ anterior, indicat de recurentă, sau la ultimii 3 ani ca şi în ipoteza cerinţei privind inexistenţa sancţiunilor disciplinare - tocmai pentru a asigura corelarea respectivelor dispoziţii legale cu modificările aduse în privinţa perioadei supuse evaluării.
Ca atare, susţinerile recurentei în sensul că aprecierea activităţii făcută sub imperiul Legii nr. 92/1992 produce efecte în continuare, fiind echivalentă evaluării profesionale cerută de Legea nr. 303/2004 nu pot fi primite. Dispoziţiile legale în vigoare la data încetării funcţiei de judecător, ca urmare a dobândirii calităţii de notar, respectiv la 11 mai 1999 nu pot ultraactiva, neavând aplicabilitate în situaţia de faţă. La data numirii recurentei în funcţia de judecător (1 iulie 2008) era în vigoare Legea nr. 303/2004, astfel că activitatea şi evoluţia sa profesională se impune a fi examinată în concordanţă cu reglementările stabilite prin acest act normativ.
Cum, la momentul înscrierii la concurs, termenul de 2 ani prevăzut de art. 39 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 şi art. 29 alin. (1) din Regulamentul privind evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 676/4 octombrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, pentru efectuarea primei evaluări, calculat de la data numirii recurentei în funcţia de judecător, în condiţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 (01 iulie 2008), nu era împlinit, în mod corect s-a concluzionat că aceasta nu îndeplineşte condiţia referitoare la evaluarea activităţii profesionale, care constituie una din condiţiile obligatorii prevăzute de lege pentru numirea în funcţii de conducere.
Recurentei nu i-a fost contestată evaluarea efectuată sub imperiul legii vechi, prin hotărârea atacată constatându-se doar că, în situaţia dată, nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 48 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, în forma în vigoare la data de referinţă, pentru numirea acesteia într-o funcţie de conducere.
Nejustificate sunt şi susţinerile recurentei în sensul pretinsei încălcări a drepturilor câştigate, în condiţiile în care, din perspectiva promovării în funcţii de conducere, rezultatele evaluărilor prezintă relevanţă o perioadă limitată de timp, iar cerinţa impusă de art. 48 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 vizează calificativul obţinut la ultima evaluare realizată în procedura instituită de această lege, cum s-a arătat mai sus.
Totodată, impunerea anumitor condiţii pentru promovarea în funcţiile de conducere din sistemul judiciar, aplicabile tuturor candidaţilor, precum şi pentru efectuarea evaluării în alte condiţii, de natură să asigure structurarea unei ierarhii profesionale obiective şi funcţionarea justiţiei la standarde cât mai înalte, nu echivalează cu o restrângere a exerciţiului unor drepturi şi libertăţi, pentru a se putea reţine încălcarea prevederilor art. 53 din Constituţia României, raportate la art. 41, privind dreptul la muncă, art. 16 care impune respectarea egalităţii în drepturi şi, respectiv, a Protocolului nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cum pretinde recurenta.
Dreptul la nediscriminare prevăzut de art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, este un drept subiectiv substanţial, care nu are o existenţă independentă în sistemul de protecţie europeană a drepturilor şi libertăţilor fundamentale pe care aceasta îl instituie, deoarece nu poate fi invocat decât prin raportare la acestea. El poate apărea însă autonom, prin aceea că, într-o situaţie dată, este posibil să fie încălcat, fără a se constata şi o încălcare a drepturilor în legătură cu care a fost invocat. Constatarea unei încălcări a acestor dispoziţii se poate face, însă, numai în legătură cu un alt drept apărat de Convenţie şi/sau de protocoalele sale adiţionale, iar după data de 1 aprilie 2005, când a intrat în vigoare Protocolul nr. 12 la Convenţie privitor la interdicţia generală a oricărei forme de discriminare, şi cu privire la orice drept recunoscut în legislaţia naţională a unui stat contractant.
Făcând o interpretare nuanţată a prevederilor Convenţiei, organele acesteia au concluzionat însă că a distinge nu înseamnă a discrimina, observând existenţa unor situaţii ale căror particularităţi impun ca acestea să fie tratate diferenţiat.
Diferenţa de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenţie, numai atunci când autorităţile statele introduc distincţii între situaţii analoage şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.
De asemenea, conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, în concordanţă cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul constituţional al egalităţii în drepturi presupune identitatea de soluţii numai pentru situaţii identice, acest principiu neopunându-se la stabilirea unor soluţii diferite pentru persoanele aflate în situaţii distincte.
Susţinând cererea de admitere a recursului, prin concluziile scrise depuse la dosar recurenta a apreciat că situaţia sa este identică numai cu aceea reţinută prin Decizia nr. 952/2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 7808/1/2008, privind pe recurentul F.F.I. care a fost, succesiv, judecător şi procuror, iar din data de 17 ianuarie 2008 din nou judecător.
În opinia recurentei, din compararea celor două cauze deduse judecăţii, rezultă că evaluarea anterioară ultimei numiri în funcţia de judecător a d-lui F.F.I. - numire ce a survenit cu numai 2 luni înainte de a fi începută procedura de evaluare conform legii noi - a fost recunoscută ca valabilă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.
S-a apreciat că interpretarea Consiliului Superior al Magistraturii în sensul că situaţiile invocate sunt diferite, dată fiind pretinsa continuitate în funcţie a persoanelor în privinţa cărora instanţa supremă a soluţionat favorabil cererile, contravine dispoziţiilor expuse ale art. 65 din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora eliberarea din funcţie intervine şi în cazul transferului într-o altă funcţie, în condiţiile legii [lit. c)].
Examinând aceste susţineri ale recurentei, Înalta Curte a constatat că, raportat la circumstanţele concrete ale cauzei, o eventuală discriminare a acesteia, în raport cu alţi judecători sau procurori, care au participat la alte concursuri organizate pentru promovarea în funcţii de execuţie, nu poate fi reţinută.
În concret, în situaţia pretins identică soluţionată prin Decizia nr. 952 din 19 februarie 2009, Înalta Curte a constatat că recurentului i-a fost întocmit un raport de evaluare a performanţelor profesionale, în anul 2008, ulterior ultimei numiri în funcţia de judecător, ocazie cu care a obţinut calificativul „foarte bine”, înlăturarea respectivului raport nefiind justificată, în condiţiile în care nu a fost invalidat de Secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
După cum însăşi recurenta a precizat, situaţia celorlalte persoane, ce a fost analizată prin deciziile instanţei supreme la care s-a făcut referire în prezenta cauză, nu sunt identice cu situaţia sa, iar din perspectiva rolului instanţei supreme în soluţionarea divergenţelor de jurisprudenţă, celelalte hotărâri ale secţiei pentru judecători, care nu au format obiectul controlului judiciar, indicate în concluziile scrise depuse la dosar, nu prezintă nici o relevanţă.
În condiţiile în care instanţa supremă nu s-a pronunţat anterior asupra unei situaţii identice cu situaţia concretă din prezenta cauză, nu se poate pune problema necesităţii schimbării practicii sale, în condiţiile art. 26 din Legea nr. 304/2004, cum s-a solicitat prin aceleaşi concluzii scrise.
Faţă de cele expuse, constatând legalitatea hotărârii atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., corelat cu art. 29 alin. (7) şi (9) din Legea nr. 317/2004, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.S. împotriva Hotărârii nr. 1968 din 5 noiembrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, a Hotărârii nr. 914 din 29 octombrie 2009 a Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi Hotărârii nr. 9 din 26 octombrie 2009 a Comisiei de organizare a concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere la judecătorii, tribunale şi curţi de apel din perioada 2 octombrie - 15 decembrie 2009, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 677/2010. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 640/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
