ICCJ. Decizia nr. 677/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 677/2010
Dosar nr.1611/54/2009
Şedinţa publică din 10 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului se constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Guvernul României, anularea OUG nr. 37 din 22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, anularea actului prin care a fost eliberat din funcţie, respectiv a Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 519 din 24 aprilie 2009 şi suspendarea executării celor două acte contestate, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Prin Încheierea din data de 16 iulie 2009 Curtea de Apel Craiova a respins cererea de suspendare a executării Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 519 din 24 aprilie 2009 formulată de reclamant, apreciind în esenţă, faptul că în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube.
În acest sens, Curtea de Apel a constatat că prin Ordinul nr. 519 din 24 aprilie 2009 - act administrativ întemeiat pe dispoziţiile OUG nr. 37/2009 - s-a dispus eliberarea reclamantului din funcţia publică de conducere de director executiv adjunct al Unităţii Fitosanitare, la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală cu acordarea unui termen de preaviz de 30 de zile, respectiv perioada 24.04 - 23 mai 2009.
Instanţa a reţinut că natura măsurii dispuse prin actul a cărui suspendare se solicită nu constituie prin ea însăşi un caz bine justificat presupunând cercetarea în profunzime a fondului cauzei şi nu se circumscrie condiţiei prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte cea de a doua condiţie legală a suspendării executării actului administrativ, instanţa a reţinut că reclamantul nu a justificat în cuprinsul cererii de chemare în judecată paguba iminentă ce i s-ar produce prin executarea actului administrativ şi nici nu a dovedit-o, astfel încât Curtea a apreciat că argumentele invocate de reclamant nu sunt nici suficiente, nici concludente pentru a se aprecia că sunt întrunite cerinţele legale ce se impun pentru a se suspenda executarea unui act administrativ, a cărei prezumţie de legalitate nu a fost răsturnată.
Împotriva acestei încheieri reclamantul C.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie solicitând instanţei de recurs modificarea în tot a acesteia în sensul admiterii cererii sale de suspendare a executării Ordinului nr. 519 din 24 aprilie 2009 până la soluţionarea pe fond a cauzei.
În motivarea recursului se arată, în esenţă, faptul că hotărârea atacată este nelegală fiind dată cu aplicarea greşită a legii întrucât, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, atât sub aspectul existenţei unor cauze temeinic justificate legate de pretinsa nelegalitate a Ordinului nr. 519/2009, cât şi sub aspectul iminenţei producerii unei pagube.
Examinând cauza şi sentinţa atacată Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Din lecturarea textului legal anterior arătat rezultă că o primă cerinţă pentru a interveni această măsură excepţională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezenţa unui asemenea act.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noţiunea de act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
În mod evident, ordinul aflat în discuţie adoptă o măsură prin care se modifică raportul de serviciu existent între o autoritate publică şi un funcţionar public.
În plus, măsura supusă analizei în cauza de faţă a fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv, a OUG nr. 37/2009.
Actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) şi pe prezumţia de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).
De aici rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuşi titlu executoriu.
Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 554/2004.
Aşa cum am amintit mai sus, o condiţie impusă de legiuitor pentru a se dispune această măsură este aceea a existenţei unui caz bine justificat.
Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Prin urmare, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
În acest context, trebuie subliniat faptul că, în prezent, principiul legalităţii a devenit un principiu fundamental în toate sistemele de drept, iar acesta constă în respectarea întocmai a legii de către destinatarii ei.
În sistemul juridic românesc, acest principiu este reglementat în art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. (2) din Constituţie. Astfel, primul text constituţional precizează faptul că, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. Pe de altă parte, al doilea text cuprins în Legea fundamentală arată că nimeni nu este mai presus de lege.
În cazul actelor administrative, legalitatea înseamnă recunoaşterea caracterului valabil al actelor şi al efectelor lor până în momentul anulării, în baza prezumţiei de legalitate. Chiar dacă beneficiază de putere discreţionară, autorităţile publice nu pot ignora legea, a cărei organizare a executării şi executare în concret trebuie să o realizeze.
Cu alte cuvinte, între actul administrativ şi lege există în mod necesar un raport de subordonare.
În cauza de faţă, Înalta Curte constată că suntem în prezenţa unui caz bine justificat în raport de împrejurarea că Legea pentru aprobarea OUG nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională.
Or, actul administrativ aflat în discuţie a fost emis tocmai pentru a se asigura punerea în executare a unei norme cu putere de lege, respectiv, a ordonanţei anterior individualizate.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, modificată, prin noţiunea de pagubă iminentă se înţelege prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
În concepţia instanţei de control judiciar, şi această condiţie legală este îndeplinită în cauză, fiind vorba de diminuarea unor drepturi salariale; acest prejudiciu material este viitor şi previzibil cu evidenţă.
Pe de altă parte, se poate afirma faptul că măsura adoptată în privinţa intimatului, datorită, pe de-o parte, caracterului său imprevizibil iar, pe de altă parte, funcţiei de conducere deţinute de acesta, poate genera o perturbare previzibilă gravă a funcţionării serviciului public.
Suspendarea executării unui act administrativ are ca sediu al materiei dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, modificată.
Statutul funcţionarilor publici nu cuprinde cazuri exprese de interzicere a adoptării unor asemenea măsuri, cu caracter excepţional, pe cale judiciară, în cazul încetării unui raport de serviciu.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt întemeiate iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi admis, încheierea atacată va fi modificată în sensul că se va admite cererea reclamantului şi se va dispune suspendarea executării Ordinului nr. 519 din 24 aprilie 2009 emis de pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anularea actului administrativ atacat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.M. împotriva Încheierii din 16 iulie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică încheierea atacată în sensul că admite cererea. Dispune suspendarea executării Ordinului nr. 519/24 aprilie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale până la soluţionarea irevocabilă a dosarului de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 704/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 674/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
