ICCJ. Decizia nr. 765/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 765/2010
Dosar nr.1660/2/2009
Şedinţa publică din 12 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta I.L. a chemat în judecată Ministerul Afacerilor Externe, solicitând instanţei obligarea acestuia să îi primească cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de actele doveditoare, în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii precum şi obligarea la plata de daune morale în sumă de 1.000 de RON, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în septembrie 2006 s-a adresat Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău, solicitând primirea cererii sale şi a actelor doveditoare şi, să-i fie comunicată data la care urma să depună actele, însă, nu a fost invitată nici până la momentul introducerii acţiunii, cu toate că a intervenit cu cererea de urgentare în ianuarie 2009.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 2769 din 24 iunie 2009 a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe şi a admis acţiunea formulată de reclamantă, dispunând obligarea pârâtului să-i primească cererea de redobândire a cetăţeniei române, precum şi actele doveditoare, în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Totodată, a obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 1.000 RON cu titlu de daune morale şi suma de 393,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că termenul de mai bine de doi ani şi jumătate cât a trecut de la formularea cererii şi până în momentul pronunţării hotărârii poate fi considerat mai mult decât rezonabil în accepţiunea art. 10 din Convenţia Europeană asupra cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002.
A mai reţinut că prin nesoluţionarea într-un termen rezonabil a cererii, reclamanta a fost prejudiciată prin prelungirea inerentă a întregii proceduri de examinare a cererii astfel că obligarea pârâtului la plata de daune morale este întru totul justificată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul a susţinut că acţiunea sau cel puţin prima cerere este prescrisă, termenul fiind îndeplinit cu mult înainte de data introducerii cererii de chemare în judecată.
Pe fondul cauzei, recurentul a susţinut că în speţă nu sunt întrunite condiţiile existenţei unei împrejurări de a nu se fi răspuns solicitantei în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii sau aceea a unui refuz nejustificat. Răspunsul administrativ primit de reclamantă nu încorpora un refuz de soluţionare a cererii de depunere a dosarului ci arătau condiţiile concrete în care acesta urma să fie procesat, fără a conţine formulări pur potestative din partea autorităţii publice solicitate, în sensul de a nu îndeplini obligaţia prevăzută de Legea nr. 21/1991.
Cât priveşte „termenul rezonabil” de soluţionare a cererii, invocat de reclamantă, s-a susţinut de către recurent că acesta nu există în legislaţia română şi, că determinarea acestuia se stabileşte în funcţie de toate circumstanţele relevante.
În privinţa daunelor morale, recurentul a susţinut că acestea nu pot fi acordate, fără ca reclamanta să fi afirmat, cel puţin, ceea ce instanţa de fond a crezut că reprezintă prejudiciul moral suferit de aceasta, respectiv „conştiinţă a neputinţei”, prejudiciu care nu constituie o daună emoţională şi nici nu afectează prestigiul social al reclamantei.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, recurentul a susţinut că în mod corect instanţa de fond a dispus acordarea acestora, tocmai ca urmare a atitudinii Ministerului Afacerilor Externe care a refuzat să îi soluţioneze cererea de redobândire a cetăţeniei române, timp de peste 3 ani.
Înalta Curte, analizând recursul formulat în raport de motivele invocate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente cât şi de prevederile art. 3041 C. proc. civ., apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Aşa cum rezultă din cererea de chemare în judecată intimata-reclamantă a solicitat a se constata lipsa unui răspuns la cererea adresată în luna septembrie 2006 şi refuzul nejustificat al pârâtului de a-i răspunde, cu toate că a revenit cu cerere de urgentare în ianuarie 2009.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a solicitat respingerea acţiunii ca prescrisă, având în vedere că termenul de 6 luni pentru a se adresa instanţei, care a început să curgă în luna septembrie 2006, era împlinit la momentul sesizării instanţei.
Examinând cu prioritate excepţia invocată de recurentul-pârât, în mod corect prima instanţă a apreciat că aceasta este neîntemeiată, întrucât a fost sesizată în cadrul termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, termen care a început să curgă de la data expirării termenului legal de soluţionare a ultimei cereri, înregistrată la 7 ianuarie 2009.
Cea de a doua cerere formulată de reclamantă reprezintă o revenire la cererea înregistrată în septembrie 2006, prin care s-a solicitat programarea pentru depunerea cererii şi a actelor doveditoare privind redobândirea cetăţeniei române.
Faţă de această ultimă cerere acţiunea nu este prescrisă.
Cu privire la daunele morale solicitate de reclamantă, în mod greşit instanţa de fond a apreciat că acestea sunt justificate.
Dacă admisibilitatea cererii de daune morale nu este condiţionată de existenţa unui prejudiciu material, ea este condiţionată de dovedirea acestora prin probe concludente, simpla invocare a unei consecinţe negative în plan psihic fiind insuficientă pentru reţinerea conduitei culpabile a autorităţii pârâte şi a întinderii pretenţiilor formulate.
Astfel, pentru acordarea de daune morale nu este suficientă stabilirea culpei autorităţii, ci reclamantul trebuie să dovedească daunele suferite.
Cererea formulată de reclamant reprezintă o procedură prealabilă admiterii cererii de redobândire a cetăţeniei române.
Chiar dacă suma solicitată de reclamant este modică, iar cuantumul daunelor morale este lăsat la aprecierea judecătorului, partea care solicită plata acestora este obligată să dovedească producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu şi fapta autorităţii.
Având în vedere că acestea nu au fost dovedite, urmează a se admite recursul în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la daunele morale, acest capăt de cerere urmând a fi respins.
În consecinţă, în temenii art.312 alin. (1) teza I şi alin. (3) Cod procedura civilă, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul formulat va fi admis, urmând a se modifica sentinţa recurată în sensul că se va înlătura obligarea pârâtului de la plata daunelor morale.
Totodată, vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinţei civile nr. 2769 din 24 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de daune morale către reclamantă, ca neîntemeiat.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2010.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 772/2010. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 758/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
