ICCJ. Decizia nr. 781/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 781/2010

Dosar nr.600/64/2009

Şedinţa publică din 12 februarie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta C.E. în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, a solicitat anularea Deciziei de returnare nr. 3321506 din 30 iulie 2009 şi a măsurii interdicţiei de intrare în România stabilită prin aceeaşi Decizie de returnare.

Prin întâmpinarea formulată de pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, a fost invocată excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Braşov, motivată de obiectul acţiunii, şi anume anularea unei decizii de returnare emisă de pârât cu referire la dispoziţiile art. 84 alin. (1) din OUG nr. 194/2002 care stabileşte termenul de contestare a deciziei de returnare şi instanţa competentă.

Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 111/F/CA-FISC din 25 august 2009 a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că faţă de obiectul cauzei dedus judecăţii respectiv a deciziei emisă de Oficiul Român pentru Imigrări şi având în vedere dispoziţiile art. 84 alin. (1) din OUG nr. 194/2002, potrivit cărora Decizia de returnare poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la Curtea de Apel Bucureşti în cazul în care aceasta a fost emisă de Oficiul Român pentru Imigrări, competenţa aparţine acestei instanţe.

Împotriva acestei sentinţe considerată netemeinică şi nelegală a declarat recurs reclamanta C.E. aceasta, însă, nu şi-a motivat recursul nici prin cererea de declarare şi nici ulterior, înăuntrul termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii, potrivit art. 301 şi art. 303 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Astfel fiind, având în vedere dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ. şi cum nu au fost constatate motive de ordine publică ce ar fi putut fi invocate din oficiu, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, se va constata că recursul este nul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nul recursul declarat de C.E. împotriva Sentinţei civile nr. 111/F/CA/FISC din 25 august 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2010.

Procesat de GGC - L.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 781/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs