ICCJ. Decizia nr. 814/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 814/2010
Dosar nr.1596/54/2009
Şedinţa publică din 16 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei.
Considerentele şi soluţia primei instanţe
Prin acţiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul B.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, (în prezent Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale) să se dispună suspendarea Ordinului nr. 269 din 24 aprilie 2009, emis de pârât, până la pronunţarea instanţei de fond.
Motivându-şi acţiunea, reclamantul a arătat că prin ordinul menţionat s-a dispus eliberarea sa din funcţia publică de conducere, de director executiv al OJCA Mehedinţi, cu acordarea unui preaviz de 30 de zile. Totodată, reclamantul a mai arătat că pe rolul Curţii de Apel Craiova se află înregistrată acţiunea prin care a solicitat anularea ordinului menţionat.
Acţiunea reclamantului a fost întemeiată iniţial pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, după care, pe parcursul derulării procesului reclamantul şi-a precizat acţiunea, invocând art. 15 din acelaşi act normativ.
Prin Sentinţa nr. 287 din 16 iulie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 269/2009 al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că în cauză nu s-a dovedit, raportat la simplele susţineri ale reclamantului, că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, respectiv cazul bine justificat şi prevenirea producerii unei pagube iminente. S-a mai reţinut că măsura suspendării executării are un caracter excepţional şi presupune dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului aplicabil actului atacat, de natură a argumenta existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube.
Nu au fost primite susţinerile reclamantului potrivit cărora eventuala executare a actului administrativ este de natură să-i provoace acestuia o pagubă iminentă, întrucât i s-a oferit un post de execuţie în cadrul OJCA Mehedinţi.
2. Recursul formulat de reclamantul B.D.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Craiova în termen legal a declarat recurs reclamantul B.D.
Prin motive de recurs sumar prezentate recurentul a susţinut că hotărârea primei instanţe este netemeinică şi nelegală, întrucât este urmarea unei analize superficiale a probatoriului administrat în cauză.
S-a mai arătat că în mod greşit instanţa nu a făcut aplicarea prevederilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, republicată, potrivit cu care plângerea prealabilă nu este obligatorie, după cum în mod eronat a apreciat că nu sunt îndeplinite în cauză condiţiile prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, republicată, mai cu seamă că veniturile sale au scăzut prin aplicarea actului de revocare din funcţie, fiindu-i astfel afectate şi obligaţiile de întreţinere a familiei.
3. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Recursul nu este fondat.
Analizând sentinţa atacată raportat la prevederile legale incidente din materia supusă analizei, faţă de motivele de recurs ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu subzistă nici un motiv legal care să impună fie casarea fie modificarea hotărârii primei instanţe.
Înalta Curte, în acord cu cele cuprinse în sentinţa recurată, reafirmă, astfel cum constant a statuat în jurisprudenţa sa în această materie, că măsura suspendării executării unui act administrativ nu poate fi dispusă de judecătorul de contencios administrativ decât în situaţii de excepţie, cu observarea strictă a îndeplinirii exigenţelor legale, astfel cum sunt acestea precizate în Legea nr. 554/2004, republicată.
Nu sunt întemeiate criticile recurentului-reclamant, care fără temei susţine că hotărârea pronunţată este rezultatul unei eronate interpretări a probelor administrate, întrucât, rezultă fără echivoc, că în cauză nu au fost prezentate elemente de fapt de natură a demonstra, îndeplinirea cumulativă a cerinţelor legale, respectiv pe lângă existenţa cazului bine justificat, şi a iminenţei producerii unei pagube, în sensul în care aceste cerinţe sunt definite în chiar cuprinsul Legii nr. 554/2004, republicată (art. 2 lit. ş) şi lit. t).
Dacă în ceea ce priveşte îndeplinirea primei condiţii, respectiv a cazului bine justificat, constatarea caracterului neconstituţional al Legii pentru aprobarea OUG nr. 37/2009 reprezintă un indiciu temeinic de nelegalitate a actului administrativ, astfel cum a statuat deja Înalta Curte în această materie, nu aceeaşi constatare poate fi făcută cu referire la îndeplinirea şi a celei de-a doua condiţii, respectiv iminenţa producerii unei pagube.
Din această perspectivă Înalta Curte conchide că este corectă argumentarea cuprinsă în sentinţa supusă examinării instanţei de control judiciar în sensul că simplele susţineri şi afirmaţii ale recurentului-reclamant vizând lipsirea de venituri, nesusţinute probator, reiterate de altfel şi ca motive de recurs, nu sunt nici suficiente şi nici concludente pentru a se aprecia că şi această cerinţă legală este îndeplinită în cauză, în condiţiile în care recurentului i s-a oferit un post de execuţie remunerat.
În sensul textelor de lege aplicabile întrunirea cumulativă a celor două cerinţe se impune a fi demonstrată prin probe, neputând fi dedusă automat, raportat numai la susţinerile părţilor.
În concluzie, considerând că prima instanţă a evaluat cu justeţe materialul probator existent a dosar, Înalta Curte reţine că nu sunt întemeiate şi ca atare nu pot fi primite criticile recurentului vizând greşita aplicare în cauză a prevederilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, republicată.
În fine, nefondată este şi critica recurentului vizând neaplicarea de către prima instanţă a prevederilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, republicată, în condiţiile în care din cuprinsul hotărârii rezultă că excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare invocată de pârât, motivat de neefectuarea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, a fost respinsă de instanţă. Ca atare nu s-a considerat că în cauză s-ar fi impus îndeplinirea unei astfel de proceduri prealabile, după cum această împrejurare nu a avut vreo înrâurire asupra soluţiei adoptate.
Faţă de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.D. împotriva Sentinţei nr. 287 din 16 iunie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2010.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 828/2010. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 799/2010. Contencios → |
|---|
