ICCJ. Decizia nr. 828/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 828/2010
Dosar nr.8406/62/2008
Şedinţa publică din 16 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prima instanţă
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Braşov, reclamanta SC ”A.” SRL a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Fiscală Braşov pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se anuleze Dispoziţia nr. 131 din 16 octombrie 2008, anularea Raportului de inspecţie fiscală din 21 iulie 2008, a Deciziei de impunere nr. 116317 din 21 iulie 2008, suspendarea acestor acte, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa nr. 45/2009 Tribunalul Braşov a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei la Curtea de Apel Braşov.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că pârâta nu avea competenţa de a stabili creanţe fiscale izvorâte dintr-un contract de concesiune.
Referitor la impozitul pe clădiri s-a susţinut că nu datorează impozit pentru cabina modulară, întrucât aceasta nu este construcţie, în sensul art. 250 alin. (2) Cod Fiscal
Prin Sentinţa nr. 85/F din 27 mai 2009, Curtea de Apel Braşov a admis în parte acţiunea în contencios administrativ-fiscal formulată de SC ”A.” SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Fiscală Braşov; a dispus anularea parţială a Dispoziţiei nr. 131 din 16 octombrie 2008, a Deciziei de impunere nr. 116317 din 21 iulie 2008 şi a Raportului privind inspecţia fiscală din 21 iulie 2008, cu privire la suma de 1.133 RON, reprezentând impozit pe clădiri, dobânzi, penalităţi şi majorări; a respins ca rămasă fără obiect anularea parţială a Dispoziţiei nr. 131 din 16 octombrie 2008, a Deciziei de impunere nr. 116317 din 21 iulie 2008 şi a Raportului privind inspecţia fiscală din 21 iulie 2008, cu privire la suma de 570.226 RON, reprezentând redevenţă teren concesionat, dobânzi, penalităţi şi majorări; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că în timpul soluţionării litigiului pârâta a anulat sumele stabilite cu titlu de redevenţă pentru terenul concesionat, dobânzi, penalităţi şi majorări.
Cu referire la suma de 1.133 RON reprezentând impozit pe clădiri s-a apreciat că aceasta a fost stabilită nelegal deoarece cabina modulară nu se încadrează în categoria clădirilor, fiind exceptată de la impunere, potrivit dispoziţiilor art. 250 alin. (2) Cod Fiscal
Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Fiscală Braşov.
În motivele de recurs s-a susţinut că reclamanta datorează suma de 1.133,00 RON cu titlu de impozit pe clădiri, debit şi accesorii pentru perioada 01 ianuarie 2003 - 31 decembrie 2007.
S-a precizat că la pronunţarea soluţiei nu s-au analizat prevederile art. 249 pct. 5 din Cod Fiscal, care defineşte noţiunea de construcţie şi cele ale pct. 24 alin. (1) din HG nr. 44/2004, potrivit căruia sunt scutite de plata impozitului pe clădiri, construcţiile care nu întrunesc elementele constitutive ale unei clădiri, prevăzute de art. 249 alin. (5) din Cod Fiscal
Recurenta a arătat că impozitul a fost stabilit corect întrucât cabina modulară se încadrează în categoria clădirilor supuse impozitării.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs, situaţia de fapt existentă în cauză şi legislaţia aplicabilă, reţine:
Situaţia de fapt
Prin Raportul de inspecţie fiscală din 21 iulie 2008 s-a stabilit că reclamanta datorează bugetului local redevenţă pentru terenul concesionat în cuantum de 570.225 RON şi impozit pentru clădiri şi accesorii în cuantum de 1.133 RON.
Cu privire la redevenţă, în timpul prezentului litigiu, s-a soluţionat cererea de către autoritatea pârâtă.
Impozitul pe clădiri, respectiv suma de 1.133 RON a fost stabilită prin impozitarea unei cabine modulare. Reclamantul a contestat numai suma de 45 RON, din totalul impozitului pe clădiri.
Legislaţia aplicabilă:
Cod Fiscal, art. 249 alin. (1) - Orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazul în care în prezentul titlu se prevede diferit.
Cod Fiscal, art. 249 alin. (5) - În înţelesul prezentului titlu, clădire este orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite. Încăperea reprezintă spaţiul din interiorul unei clădiri
Cod Fiscal, art. 250 alin. (2) - Nu intră sub incidenţa impozitului pe clădiri construcţiile care nu au elementele constitutive ale unei clădiri.
HG nr. 44/2004, art. 251 pct. 30, subpct. 6: Normele metodologice (6) - În sensul prezentelor norme metodologice, termenii şi noţiunile de mai sus au următoarele înţelesuri:
a) acoperiş - partea de deasupra care acoperă şi protejează o clădire de intemperii, indiferent de materialul din care este realizat; planşeul este asimilat acoperişului în cazul în care deasupra acestuia nu mai sunt alte încăperi/incinte;
c) clădire finalizată - construcţie care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:
1. serveşte la adăpostirea de oameni, de animale, de obiecte, de produse, de materiale, de instalaţii şi de altele asemenea;
2. are elementele structurale de bază ale unei clădiri, respectiv: pereţi şi acoperiş.
Din examinarea legislaţiei aplicabile rezultă că, potrivit art. 249 alin. (1) din Cod Fiscal, orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazurile în care legea cuprinde o reglementare diferită
Potrivit alin. (5) al aceluiaşi text prin clădire se înţelege orice construcţie care serveşte la adăpostirea de oameni, de animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite.
În detalierea acestei norme legale, în cadrul HG nr. 44/2004, art. 250 pct. 30, se arată că elementele structurale de bază ale unei clădiri sunt pereţii şi acoperişul, iar prin acoperiş se înţelege partea de deasupra care acoperă şi protejează o clădire, indiferent de materialul din care este realizat, planşeul fiind asimilat acoperişului, dacă deasupra acestuia nu mai sunt alte încăperi.
Aşadar, potrivit legislaţiei în vigoare construcţia chiar din material plastic, care are pereţi şi planşeu/acoperiş care protejează clădirea de intemperii este supusă impozitului pe clădiri.
Instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia pe prevederile art. 250 alin. (2) Cod fiscal care reglementează scutirea de plata impozitului pe clădiri a construcţiilor care nu au elemente constitutive ale unei clădiri.
Ori, în speţa de faţă, aşa cum s-a explicat mai sus construcţia impozitată întruneşte cumulativ condiţiile legale pentru a fi considerată clădire, respectiv serveşte la adăpostirea de oameni şi are elementele structurale ale unei clădiri - pereţi şi acoperiş, fără a prezenta relevanţă existenţa unei fundaţii.
Ca urmare, în cauză nu erau întrunite cerinţele legii pentru aplicarea scutirii şi de altfel, prima instanţă nici nu a examinat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 249 alin. (5) şi pct. 30 din HG nr. 44/2004, deşi prin întâmpinare recurenta-pârâtă a invocat prevederile art. 249 alin. (5) Cod Fiscal
În raport de analiza efectuată mai sus, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt întemeiate, astfel încât în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite, se va modifica sentinţa primei instanţe, în sensul că se va respinge acţiunea reclamantei, cu privire la suma de 45 RON, cât a format obiectul acţiunii, diferenţa stabilită prin actele de impunere nefiind contestată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Fiscală Braşov împotriva Sentinţei civile nr. 85/F din 27 mai 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind anularea parţială a Dispoziţiei nr. 131 din 16 octombrie 2008, a Deciziei de impunere nr. 116317 din 21 iulie 2008 şi a Raportului de inspecţie fiscală din 21 iulie 2008 cu privire la suma de 45 RON, ca neîntemeiată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2010.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 832/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 814/2010. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
