ICCJ. Decizia nr. 1070/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1070/2011
Dosar nr. 7077/2/2009
Şedinţa publică de la 23 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 22 iulie 2009, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat să se constate calitatea pârâtului P.M.R. de colaborator al Securităţii.
Reclamantul a arătat că, din cuprinsul notei de constatare din 27 august 2008 rezultă că pârâtul a fost recrutat la data de 09 martie 1979 în calitate de gazdă a casei de întâlniri cu numele conspirativ „S.”, în scopul rezolvării unor sarcini specifice, iar recrutarea sa a fost confirmată de consemnările făcute de ofiţerii de Securitate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 923 din 23 februarie 2010, prin care a admis acţiunea şi a constatat existenţa calităţii pârâtului P.M.R. de colaborator al Securităţii.
Instanţa de fond a constatat că sunt întrunite în cauză condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) teza a IV-a din O.U.G. nr. 24/2008 pentru reţinerea calităţii de gazdă a unei case de întâlniri, întrucât pârâtul şi-a dat acordul ca organele de securitate să folosească una din încăperile bibliotecii „G.L.”, în afara orelor de program, în scopul rezolvării unor sarcini specifice.
De asemenea, au fost avute în vedere aprecierile ofiţerilor de Securitate din notele de analiză depuse la dosar, conform cărora pârâtul era un element corespunzător, iar casa „S.”, deşi situată într-o zonă mărginaşă, a oferit condiţii propice de conspirativitate în munca cu reţeaua informativă.
Apărarea pârâtului că imobilul în care se afla încăperea era o bibliotecă a statului a fost respinsă de instanţa de fond faţă de referatul din 10 martie 1979, din care rezultă că acesta era singura persoană care avea cheile şi dispunea de spaţiul respectiv.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâtul, solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică şi pe fond, respingerea acţiunii formulate de reclamant.
Recurentul a susţinut că instanţa de fond a dat o interpretare greşită termenilor juridici de spaţiu deţinut şi de posesie prevăzuţi de dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, care au constituit temeiul juridic al cererii de chemare în judecată.
În cauză, s-a arătat că nu au fost îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute pentru calificativul de gazdă a Securităţii, şi anume deţinerea unui spaţiu, care să fi fost pus la dispoziţie în mod voluntar, în scopul înlesnirii activităţii de culegere de informaţii de la reţeaua informativă.
Sub acest aspect, s-a precizat că imobilul în discuţie era o bibliotecă publică a statului, care reprezenta locul de muncă al recurentului, excluzând orice drept de deţinere al acestuia, în calitate de angajat.
Recurentul a mai arătat că probele administrate nu demonstrează calitatea sa de colaborator al Securităţii, în condiţiile în care nu a semnat nici un angajat, iar toate înscrisurile depuse de intimatul-reclamant provine numai de la ofiţerii de Securitate sau de la persoane care au colaborat cu aceştia.
Din punct de vedere procedural, s-a susţinut că acţiunea a fost introdusă fără respectarea uneia din condiţiile prealabile obligatorii prevăzute de art. 7 din O.U.G. nr. 24/2008, şi anume lipsa avizului Direcţiei juridice din cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ceea ce are drept consecinţă inadmisibilitatea acţiunii în justiţie.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a respins întemeiat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prealabile prevăzute de art. 7 din O.U.G. nr. 24/2008, existând în cauză constatarea Direcţiei de Investigaţii, avizul Direcţiei juridice şi decizia Colegiului, astfel că este neîntemeiată critica formulată sub acest aspect în recurs.
Motivele de recurs formulate pe fondul cauzei sunt întemeiate, constatându-se că instanţa de fond a stabilit în mod greşit calitatea recurentului-pârât de colaborator al Securităţii, în sensul prevăzut de art. 2 lit. b) teza a IV-a din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008.
Conform acestei reglementări, colaborator al securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea.
Situaţia de fapt dovedită în cauză nu corespunde ipotezelor juridice prevăzute de lege pentru constatarea calităţii de colaborator al securităţii, în condiţiile în care niciuna din probele administrate nu confirmă manifestarea de voinţă a recurentului pentru punerea la dispoziţia organelor de Securitate a unui spaţiu, care nu era susceptibil a fi deţinut în exclusivitate, pentru că avea caracter public.
În nota de constatare din 27 august 2008 s-a consemnat că, la data de 09 martie 1979, recurentul, angajat ca bibliotecar, responsabil al bibliotecii „G.L.” din Bucureşti a fost recrutat în calitate de gazdă a casei de întâlniri, deoarece organele de securitate ar dori să folosească una din încăperile bibliotecii, în afara orelor de program, în scopul rezolvării unor sarcini specifice.
Această consemnare a fost greşit avută în vedere de instanţa de fond ca o dovadă a calităţii recurentului de colaborator al Securităţii, deşi nu poate fi coroborată cu alte dovezi privind acordul bibliotecarului de folosire a spaţiului respectiv în scopul activităţii de culegere de informaţii şi nici deţinerea acelui spaţiu în mod exclusiv, fără accesul publicului sau al personalului bibliotecii.
De altfel, din dosarul propriu al persoanei verificate, a rezultat că recurentul nu a avut nume conspirativ şi nu s-au identificat documente care să conţină informaţii transmise către Securitate.
Examinarea materialului arhivistic depus de intimatul-reclamant în susţinerea acţiunii nu dovedeşte îndeplinirea condiţiilor impuse de dispoziţiile art. 2 lit. b) teza a IV-a din O.U.G. nr. 24/2008, astfel că se impunea a fi respinsă acţiunea formulată pentru constatarea calităţii recurentului-pârât de colaborator al Securităţii.
Pentru considerentele care au fost expuse în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite prezentul recurs şi va modifica sentinţa atacată, în sensul că, va respinge acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de P.M.R., împotriva sentinţei civile nr. 923 din 23 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 818/2011. Contencios. Alte cereri.... | ICCJ. Decizia nr. 1076/2011. Contencios → |
|---|
