ICCJ. Decizia nr. 1134/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1134/2011
Dosar nr. 2473/54/2010
Şedinţa publică de la 24 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 29 octombrie 2010 Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendarea formulată de reclamantul I.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 4884 din 31 august 2010 emis de M.E.C.T.S., până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că prin Ordinul nr. 4884 din 31 august 2010 emis de M.E.C.T.S. a încetat detaşarea reclamantului în funcţia de inspector şcolar general adjunct la Inspectoratul Şcolar al judeţului Gorj începând cu 31 august 2010.
Având în vedere succesiunea în timp a actelor de numire şi revocare din funcţie a reclamantului, instanţa de fond a reţinut că această condiţie este îndeplinită. Astfel, reclamantul a fost detaşat pe funcţia de inspector şcolar general adjunct la Inspectoratul Şcolar al judeţului Gorj prin Ordinul M.E.C.I. nr. 4934 din 31 august 2009, pe o perioadă de 12 luni. Acest act administrativ a fost revocat prin Ordinul M.E.C.I. nr. 5527 din 7 octombrie 2009, determinându-l pe reclamant să conteste în instanţă acest ultim act, soluţia fiind de anulare a ordinului de revocare din funcţie cu obligarea de reintegrare a reclamantului (sentinţa nr. 517 din 18 decembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova rămasă irevocabilă prin respingerea recursului la 27 mai 2010). În executarea hotărârii a fost emis Ordinul M.E.C.T.S. nr. 4284 din 21 iunie 2010 prin care reclamantul a fost repus pe funcţia de inspector şcolar general adjunct la Inspectoratul Şcolar al judeţului Gorj, însă la data de 31 august 2010, după o perioadă de exercitare a funcţiei de aproximativ 3 luni, a fost emis ordinul a cărui suspendare se solicită, de încetare a detaşării reclamantului pe funcţie.
În acest context, instanţa a apreciat că aspectele invocate de reclamant privind faptul că detaşarea a încetat mai devreme de împlinirea termenului de 12 luni şi că ordinul contestat a fost emis în considerarea Ordinului nr. 4934/2009 privind numirea în funcţie a reclamantului, deşi acesta fusese revocat, reclamantul fiind numit ulterior pe funcţie în executarea hotărârii judecătoreşti prin Ordinul nr. 4284/2010, constituie împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ contestat, care justifică măsura suspendării.
Condiţia existenţei unei pagube iminente este definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 drept prejudiciu material viitor, previzibil sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public.
Sub aspectul îndeplinirii condiţiei existenţei unei pagube iminente în raport de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, se reţine în prealabil că îndeplinirea acestei condiţii nu poate fi analizată decât subsumat noţiunii de „prejudiciu material viitor, previzibil” deoarece reclamantul solicită protejarea îndreptăţirii sale la funcţia ocupată.
Astfel, eventuala executare a actului administrativ contestat prin care s-a dispus eliberarea din funcţie a reclamantei este de natură să-i provoace o pagubă iminentă de ordin material, constând în lipsirea de drepturile salariate ce i se cuvin, precum şi prejudicii de natură morală, funcţia de conducere în care fusese numit reclamând în primul rând o condiţie deosebită de ordin moral.
Alături de argumentele expuse mai sus, instanţa de fond a avut în vedere şi Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştrii din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Împotriva încheierii de şedinţă din data de 29 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs în termen legal Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, cu consecinţa, în principal, a casării hotărârii recurate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă şi, în subsidiar, a modificării încheierii atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii reclamantului de suspendare a efectelor Ordinului nr. 4884 din 31 august 2010 emis de Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Recurentul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a învederat, prin motivele de recurs, că reclamantul a solicitat suspendarea Ordinului de ministru nr. 4884/2010, însă deşi a primit citaţia prin care a avut cunoştinţă de existenţa litigiului, nu i s-a comunicat cererea de chemare în judecată, astfel că a fost în imposibilitate de a-şi formula apărările. Pe fondul cererii de suspendare a actului administrativ s-a arătat că soluţia pronunţată de instanţa de fond este nelegală, nefiind întrunite în cauză condiţiile cumulativ prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, anume condiţiile cazului bine justificai şi a prevenirii unei pagube iminente.
Intimatul I.I. a solicitat, prin concluziile scrise depuse la dosar, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a încheierii de şedinţă din data de 29 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu motivarea, în esenţă, că niciunul din motivele de recurs invocate nu este întemeiat.
Recursul este fondat.
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată sub nr. 2473/54/2010 la Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul a solicitat: a) anularea Ordinului Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tinerelului şi Sportului nr. 4884 din 31 august 2010 ca fiind nelegal şi repunerea reclamantului în situaţia anterioară, adică pe funcţia de inspector şcolar general adjunct la Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj; b) obligarea intimatului Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului la plata diferenţei de drepturi salariale dintre funcţia de profesor şi cea de inspector şcolar general adjunct, pe perioada 7 octombrie 2009-23 iunie 2010 şi perioada 1 septembrie 2010 până la data reintegrării pe această funcţie, sume de bani actualizate, ci indicele de inflaţie până la momentul plăţii efective; c) suspendarea efectelor ordinului contestat până la soluţionarea definitivă a acţiunii în contencios administrativ; d) obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Aşa cum rezultă din practicaua încheierii de şedinţă care formează obiectul recursului, pentru termenul de judecată din data de 29 octombrie 2010 pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a solicitat comunicarea unei copii a acţiunii reclamantului şi a celorlalte acte aflate la dosar şi acordarea unui nou termen de judecată, la această cerere achiesând şi reprezentantul reclamantului. Cu toate acestea, instanţa de judecată a acordat cuvântul, pe cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat pe calea contenciosului administrativ, în lipsa pârâtului, numai reclamantului şi a procedat la admiterea acestei cereri şi la suspendarea executării Ordinului nr. 4884 din 31 august 2010 emis de Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în temeiul dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Prin aceeaşi încheiere de şedinţă de la termenul de judecată din data de 29 octombrie 2010 prima instanţă, asupra fondului cauzei, a amânat judecarea pricinii la data de 26 noiembrie 2010, termen pentru care s-a dispus repetarea procedurii de citare cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi comunicarea copiei cererii de chemare în judecată.
Potrivit prevederilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţiile Legii contenciosului administrativ se completează cu prevederile C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte, urmând ca compatibilitatea aplicării normelor de procedură civilă să fie stabilită de instanţă, cu prilejul soluţionării cauzei. Sunt astfel pe deplin aplicabile, şi în faţa instanţei de contencios administrativ, prevederile art. 114 alin. (2) C. proc. civ., care stabileşte obligaţia pentru preşedinte de a dispune, la fixarea primului termen de judecată, comunicarea către pârât, odată cu citaţia, a unei copii de pe cererea de chemare în judecată şi de pe înscrisuri, şi de a pune în vedere pârâtului că are obligaţia de a depune la dosar întâmpinare cel mai târziu cu 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată.
În procesele în materie civilă, adică în cele referitoare la orice raport de drept privat şi de drept public, cu excepţia celor supuse legii penale, părţile au posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfăşurarea judecăţii, atât prin susţinerea şi dovedirea drepturilor proprii, cât şi prin dreptul de a combate susţinerile părţilor potrivnice. Aceste drepturi fundamentale ale participanţilor la judecată sunt asigurate prin respectarea unui principiu fundamental al procesului civil, cel al contradictorialităţii. Pentru asigurarea contradictorialităţii în procesul civil, instanţa are obligaţia de a pune în discuţia părţilor toate aspectele de fapt şi de drept pe baza cărora se va soluţiona litigiul. Nerespectarea acestui principiu, care asigură implicit şi respectarea dreptului la apărare, este sancţionată cu nulitatea hotărârii. Noţiunea de „proces echitabil” presupune respectarea şi aplicarea atât a principiului contradictorialităţii, cât şi a dreptului la apărare, iar potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să facă respectate şi să asigure el însuşi principiul contradictorialităţii şi celelalte reguli ale procesului civil.
În mod evident, procedând la soluţionarea cererii reclamantului de suspendare a executării actului administrativ fără a comunica în prealabil pârâtului Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului copia cererii de chemare în judecată şi înscrisurile depuse de reclamant în sprijinul acesteia judecătorul fondului a încălcat principiile fundamentale ale procesului civil ale contradictorialităţii şi ale respectării dreptului la apărare, astfel că este lovită de nulitate încheierea de şedinţă din data de 29 octombrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a dispus admiterea cererii reclamantului de suspendare a executării Ordinului nr. 4884 din 31 august 2010 emis de Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Prin urmare, este incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., instanţa de fond, prin hotărârea dată, încălcând formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) din acelaşi act normativ.
În raport de cele mai sus arătate, se va dispune, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 313 C. proc. civ., admiterea recursului formulat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului împotriva încheierii de şedinţă din data de 29 octombrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului împotriva încheierii din 29 octombrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 3138/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1162/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
---|