ICCJ. Decizia nr. 3138/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3138/2011
Dosar nr. 8572/2/2009
Şedinţa publică de la 31 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul N.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, obligarea acestuia să-i primească cererea de redobândire a cetăţeniei române într-un termen de maxim 30 de zile.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la data de 17 decembrie 2006 s-a adresat cu o primă cerere scrisă secţiei consulare a Ambasadei României din Chişinău, iar la data de 24 iunie 2009 a formulat o nouă cerere prin care a solicitat să-i fie comunicată data la care să se prezinte pentru depunerea cererii de redobândire a cetăţeniei române, însă fără rezultat, apreciind astfel că îi este îngrădit dreptul la depunerea şi înregistrarea cererii de redobândire a cetăţeniei române la Secţia Consulară a Ambasadei României din Republica Moldova,fapt ce lipseşte de efecte juridice dispoziţiile Legii 21/1991.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia prescrierii dreptului la acţiune, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii, invocând numărul foarte mare de cereri şi astfel se depăşeşte puterea de lucru a secţiei consulare a Ambasadei.
2.Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 1939 din 27 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia prescrierii dreptului la acţiune, a admis acţiunea formulată de reclamant, obligând pârâtul ca într-un termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri să primească cererea de redobândire a cetăţeniei române.
3.Considertentele reţinute de prima instanţă în motivarea soluţiei sale
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
În privinţa excepţiei prescrierii dreptului la acţiune, prima instanţă a reţinut că Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen special în care pârâtul să proceseze cererile formulate pentru redobândirea cetăţeniei române, însă nu devin incidente dispoziţiile Legii contenciosului administrativ, sub acest aspectul, ci ale art. 10 din Convenţia europeană asupra cetăţeniei.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamantul s-a adresat secţiei consulare a Ambasadei României la Chişinău la data de 17 decembrie 2006 cu o cerere prin care solicită să fie invitat să depună cererea de redobândire a cetăţeniei române şi, întrucât nu a primit răspuns, a revenit cu o nouă cerere înregistrată la data de 24 iunie 2009.
Aşa fiind, prima instanţă a reţinut că termenul de peste 3 ani, calculat de la data depunerii cererii şi până la momentul soluţionării prezentei acţiuni are drept consecinţă imposibilitatea reclamantului de valorificare a dreptului prevăzut de Legea nr. 21/1991, acesta neputând fi considerat un termen rezonabil de soluţionare a cererii de redobândire a cetăţeniei, prevăzut de art. 10 din Convenţia Europeană asupra cetăţeniei, amânarea datei la care reclamantul va fi invitat să depună cererea de redobândire a cetăţeniei române, se constituie astfel într-un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
4.Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ..
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, următoarele:
Potrivit jurisprudenţei europene, un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt şi în cauză există o justificare argumentată a împrejurării că reclamantului nu i s-a stabilit încă o dată pentru a depune cererea de redobândire a cetăţeniei.
Prima instanţă nu a avut în vedere starea obiectivă de fapt invocată de autoritatea pârâtă, deşi aceasta a determinat, într-o legătură cauzală directă, situaţia specifică a derulării procedurii consulare.
Totodată, recurentul-pârât a arătat că stadiul procesării cererilor de redobândire a ajuns la un nivel satisfăcător şi a afirmat că, în lipsa unei culpe administrative, neexistând temei legal concret în stabilirea termenelor de primire a cererilor de redobândire a cetăţeniei, nu putea fi obligat în baza legii contenciosului administrativ la schimbarea ordinii cronologice stabilite şi la primirea cererii reclamanţilor în detrimentul persoanelor care au depus cereri anterior acestora, puterea judecătorească nu putea să se substituie puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetăţeniei.
Chiar în eventualitatea în care s-ar considera că cererea de programare a datei pentru prezentarea la sediul oficiului consular în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei nu a fost soluţionată într-un termen rezonabil, trebuia analizat pe fond dacă se întrunesc, în cauză, condiţiile de existenţă ale unui refuz nejustificat.
Recurentul-pârât a menţionat că termenul rezonabil de rezolvare a cererii, invocat de reclamant, nu se regăseşte în legislaţia română de lege lata, iar durata acestui termen a fost decantată înjurisprudenţa CEDO, dar nu se aplică decât în cazurile expres specificate.
Ordinea internă stabilită de autoritate nu încorporează un refuz de soluţionare a cererii de depunere a dosarului, ci arată condiţiile concrete în care acesta urmează să fie procesat, fără ca autoritatea
publică solicitată să se derobeze de la îndeplinirea obligaţiei prevăzute de Legea nr. 21/1991.
Termenul rezonabil de procesare a cererilor se stabileşte în funcţie de toate circumstanţele relevante.
În legătură cu eforturile autorităţii pârâte în găsirea unor soluţii pentru rezolvarea situaţiei generate de primirea cererilor de redobândire a cetăţeniei, recurentul-pârât a menţionat că a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea O.U.G 36/2009 ce modifică şi completează Legea nr. 21/1991, iar potrivit acestui act, cererea şi documentele vizând recunoaşterea cetăţeniei vor putea fi înregistrate şi la birourile teritoriale aflate în organizarea Comisiei pentru cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, astfel că nu se poate reţine lipsa de diligenţă a Statului Român în deblocarea situaţiei.
În acelaşi context, recurentul a invocat şi O.U.G. nr. 5/2010 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie cu competenţe în materia care interesează în speţă, arătând că birourile teritoriale ale acestei autorităţi sunt operaţionale începând cu data de 8 februarie 2010.
II Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, constată că recursul nu este fondat.
1.Argumentele de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte constată că reclamantul s-a adresat în luna iunie 2009 secţiei consulare a Ambasadei României de la Chişinău cu solicitarea de a-i fi comunicată data la care va putea depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de documentaţia prevăzută de Legea nr. 21/1996, şi întrucât nu a primit răspuns, la data de 09 septembrie 2009 a introdus cererea de chemare în judecată.
Cât priveşte susţinerea reclamantului, în sensul că în luna decembrie 2006 s-a adresat cu aceeaşi solicitare însa nu a primit răspuns, constată că nu s-a făcut dovada înregistrării acestei cereri.
Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetăţeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetăţenie.
Din analizarea textului legal menţionat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
Aşa fiind, erau incidente prevederile art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie”.
Doctrina europeană a arătat că noţiunea de „termen rezonabil” este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
Astfel, în materie «civilă», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente, dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
În speţă, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii (iunie 2009) şi data înregistrării acţiunii (9 septembrie 2009) nu poate reprezenta o încălcare a garanţiei instituită de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt întemeiate, prima instanţă pronunţând o hotărâre nelegală şi netemeinică.
2.Soluţia pronunţată în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei nr. 1939 din 27 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamantul N.G., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3798/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 1134/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
