ICCJ. Decizia nr. 1149/2011. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1149/2011
Dosar nr. 493/45/2010
Şedinţa de la 24 februarie 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei. Soluţia primei instanţe
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia de contencios administrativ, reclamanta Administraţia Naţională Apele Române - Direcţia Apelor Prut a chemat în judecată pe pârâta SC W.S. SRL Iaşi, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 669.402,42 RON, reprezentând prejudiciul produs prin exploatarea de nisipuri şi pietrişuri care au fost raportate la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, dar nu au fost declarate unităţii, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că se află în raporturi contractuale cu pârâta, care rezultă din abonamentele de exploatare a nisipurilor şi pietrişurilor nr. X/2007 şi nr. Y/2008.
Reclamanta a învederat că în urma controlului efectuat de Curtea de Conturi a României, Departamentul XI, Direcţia 2, s-a constatat că pârâta a extras cantităţi mai mari de nisip şi pietriş, care au fost raportate la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, dar nu au fost declarate reclamantei, pentru care s-a creat un prejudiciu total înregistrat pentru anii 2007-2008 în valoare de 669.402,42 RON, din care 193.158,03 RON reprezentând majorări de întârziere.
În drept, au fost invocate prevederile art. 942, 969 şi 948 C. civ.
Prin sentinţa nr. 624 din 25 iunie 2010, Tribunalul Iaşi a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând, în esenţă, că natura litigiului este de contencios administrativ, în raport de faptul că actul în baza căruia reclamanta îşi întemeiază pretenţia este un act administrativ, în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) raportat la pct. 1 din Anexa 1 din Legea nr. 213/1998.
Tribunalul a reţinut că sumele solicitate reprezintă contribuţii datorate în baza unui act administrativ, iar totalul acestor contribuţii depăşeşte plafonul prevăzut de art. 10 din Legea nr. 554/2004, aşa încât, competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Iaşi.
2. Hotărârea instanţei înaintea căreia s-a ivit conflictul
Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 277 din 15 noiembrie 2010 a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Iaşi, secţia de contencios administrativ.
Pentru a pronunţa soluţia de declinare a competenţei, Curtea de apel a reţinut că obiectul litigiului îl reprezintă „obligarea pârâtei la plata sumei de 669.402,42 RON, reprezentând prejudiciul produs prin exploatarea de nisipuri şi pietrişuri” şi, aşa cum a precizat şi reclamanta, suma pretinsă se întemeiază pe raporturile contractuale dintre părţi, raporturi care sunt de drept administrativ, având în vedere caracterul bunurilor exploatate şi caracterul de autoritate administrativă locală a reclamantei.
Curtea de apel a subliniat că valoarea pretinsă de 669.402,42 RON nu prezintă relevanţă în stabilirea competenţei instanţei, nefiind vorba de o sumă care să reprezinte „taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora”, numai în aceste cazuri competenţa revenind Curţii de apel.
În temeiul art. 158 C. proc. civ., Curtea de apel şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, ca instanţă competentă material, în raport de faptul că reclamanta este o autoritate administrativă locală, iar suma pretinsă nu reprezintă o contribuţie cu caracter fiscal datorată de pârâtă, aceasta neavând calitatea de contribuabil faţă de reclamantă.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, Curtea de Apel Iaşi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
II. Regulatorul de competenţă
1. Argumente de drept relevante
Pentru stabilirea instanţei competente să soluţioneze cauza de faţă prezintă relevanţă toate elementele acţiunii judiciare, astfel cum au fost indicate de reclamanta Administraţia Naţională Apele Române - Direcţia Apelor Prut.
În raport de calitatea părţilor şi cauza acţiunii, ambele instanţe aflate în conflict au identificat corect materia contenciosului administrativ ca fiind incidentă.
Într-adevăr, reclamanta este o autoritate administrativă locală, structură în teritoriu a Administraţiei Naţionale Apele Române, operator unic al resurselor de apă, iar suma pretinsă rezultă din executarea unor contracte administrative: abonamentele de exploatare a nisipurilor şi pietrişurilor nr. X/2007 şi nr. Y/2008.
Problema dedusă soluţionării Înaltei Curţi vizează stabilirea instanţei competente din punctul de vedere al ierarhiei acesteia în sistemul judiciar, respectiv dacă pricina este de competenţa Tribunalului, ca instanţă de drept comun în materia contenciosului administrativ potrivit art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ., sau a Curţii de apel, în raport de câtimea obiectului cererii, după distincţiile cuprinse în art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Având în vedere calitatea reclamantei de autoritate administrativă locală, precum şi obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost indicat de aceasta: obligarea pârâtei SC W.S. SRL la plata sumei de 669.402,42 RON, care reprezintă contravaloarea hidroagregatelor (nisip, pietriş) extrase suplimentar în perioada 2007-2008, Înalta Curte constată, la fel ca şi judecătorul de la Curtea de Apel Iaşi, că, în cauză, competenţa revine Tribunalului Iaşi.
Într-adevăr, cuantumul sumei pretinse, de peste 500.000 RON nu este de natură a atrage competenţa Curţii de apel, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât aceasta nu vizează „taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora”.
„Contribuţia specifică” la care se referă art. 6 din contractele încheiate de părţi nu este o contribuţie fiscală, ci reprezintă, potrivit art. 16 din aceleaşi contracte, „plata volumelor extrase”, respectiv contravaloarea hidroagregatelor excavate.
Este real că reclamanta avea la dispoziţie, potrivit art. 10 alin. (3) din Anexa nr. 3 a O.U.G. nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale Apele Române, în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, şi posibilitatea întocmirii unui proces-verbal de reglare a debitelor-restante, supus reglementărilor cuprinse în C. proc. fisc., însă nu a ales această cale procedurală.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse în decizie, în baza art. 22 alin. (5) C. proc. civ., se va reţine că, în speţă, competenţa soluţionării cauzei aparţine Tribunalului Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Administraţia Naţională Apele Române - Direcţia Apelor Prut şi pârâta SC W.S. SRL Iaşi în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1117/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1156/2011. Contencios → |
|---|
