ICCJ. Decizia nr. 1117/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1117/2011
Dosar nr. 1995/33/2009
Şedinţa publică de la 24 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 93 din 02 martie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerul Administraţiei şi Internelor şi cererea de chemare în judecată introdusă de către reclamantul P.P., împotriva pârâţilor Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul P.P. a chemat în judecată pe pârâţii Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, solicitând obligarea pârâtului Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor la emiterea în favoarea sa a unei dispoziţii de acordare a ajutorului prevăzut de art. 3 lit. c) din H.G. nr. 1083/2008 şi la plata ajutorului în cuantum de 8.000 euro prin echivalent în RON la data plăţii, prevăzut de aceleaşi dispoziţii legale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost angajat al Ministerului Administraţiei şi Internelor, respectiv al Inspectoratului Naţional Pentru Evidenţa Persoanelor, iar la data de 08 aprilie 2009 în baza Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. S/II/3808 din 23 aprilie 2009, raporturile de serviciu cu pârâtul au încetat prin pensionare pe caz medical, având în vedere că în baza deciziei medicale din 26 martie 2009, a fost declarat inapt pentru serviciul în poliţie, fiind încadrat în gradul II de invaliditate cu stabilirea în mod expres că boala a apărut în timpul şi din cauza serviciului în poliţie.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive având în vedere calitatea de persoană juridică distinctă a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date şi dispoziţiile art. 37 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, astfel că, în speţă, Ministerul Administraţiei şi Internelor nu deţine calitatea de subiect pasiv al dreptului dedus judecăţii.
Pe fondul cauzei, pârâtul a învederat că potrivit art. 28 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului: „poliţistul are dreptul la asigurare de viaţă, sănătate şi bunuri, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului”, iar în conformitate cu pct. 2 al art. unic din O.U.G. nr. 153/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 28 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 360/2002 a fost modificat astfel: „poliţistul are dreptul la asigurarea despăgubirilor de viaţă, sănătate şi bunuri, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului”.
Prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Ministerul Administraţiei şi Internelor, având în vedere calitatea acestuia de ordonator principal de credite, considerând că are calitate procesuală pasivă, deoarece în ipoteza temeiniciei demersului dedus judecaţii tocmai pârâtul care invoca această excepţie va avea obligaţia de a asigura fondurile băneşti necesare satisfacerii interesului reclamantului, în baza unui titlu executoriu opozabil.
Cu privire la fondul cererii de chemare in judecata, instanţa a apreciat ca demersul reclamantului este neîntemeiat şi pretenţiile băneşti sunt nejustificate. Astfel, reclamantul a afirmat în susţinerea pretenţiilor deduse judecaţii ca sunt incidente dispoziţiile art. 3 alin. c) din H.G. nr. 1083/2008, text legal în baza căruia are dreptul legitim la acordarea sumei de 8.000 euro, solicitare întemeiată pe menţiunile unui certificat medical prin care s-a reţinut o stare de sănătate neconformă pentru serviciul în poliţie şi a stabilit un raport de cauzalitate între serviciul prestat de către reclamant în poliţie şi apariţia bolii. Mai mult, în baza acestui înscris de specialitate, reclamantul s-a pensionat pe motive medicale.
Or, prevederile H.G. nr. 1083/2008, a reţinut instanţa de fond, fac strict referire la invaliditatea obţinută de către poliţişti ca urmare a rănirii produse în urma unei agresiuni fizice care a afectat integritatea anatomică sau funcţională a organismului. Actul normativ enunţat prevede definiţii legale ale termenilor pe care-i utilizează, tocmai în ideea de a preîntâmpina interpretări excesive şi neconforme.
Aşa cum rezulta din dispoziţiile art. 2 lit. c) din H.G. 1083/2008 prin poliţist invalid se înţelege „poliţistul rănit clasat inapt pentru serviciul poliţienesc de către comisiile de expertiză medicală şi evaluare a capacităţii de muncă”, iar conform art. 2 lit. b) se consideră a fi poliţist rănit „poliţistul supus în timpul sau în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, independent de voinţa lui, efectelor unor cauze vătămătoare, în urma cărora îi este afectată integritatea anatomică şi/sau funcţională a organismului”.
Totodată, prima instanţă a constatat că actul medical depus în probaţiune nu confirmă faptul că reclamantul poate fi considerat poliţist invalid sau rănit în accepţiunea textului enunţat, sau că a fost supus unor manifestări violente în timpul exercitării atribuţiilor, având în vedere gradul deosebit de risc la meseriei.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamantul P.P. a declarat recurs, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât a fost dată cu greşita aplicare a legii. S-a criticat hotărârea judecătorească pentru faptul că prima instanţă nu a ţinut seama de actele depuse de recurent, nu a motivat sentinţa şi a interpretat dispoziţiile legale contrar intenţiei legiuitorului.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând probele administrate, motivele de recurs şi vis-à-vis de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Dispoziţiile H.G. nr. 1083/2008 stabilesc că de despăgubirile prevăzute de Legea nr. 360/2002, beneficiază poliţiştii în cazul cărora s-a produs unul din riscurile specifice activităţii de poliţie.
Condiţiile prevăd ca poliţistul să fie clasat, rănit şi inapt pentru a primi despăgubiri de viaţă şi sănătate, limitând acordarea acestor drepturi.
În speţa de faţă, din actele aflate la dosar, rezultă fără posibilitate de tăgadă că boala recurentului nu a fost dobândită în urma unei răniri, întrucât prin natura funcţiei sale nu era expus unor riscuri deosebite.
Conform deciziei anexate din 26 martie 2009, acesta suferă de afecţiuni care pot fi considerate boli profesionale sau rezultate dintr-un accident la locul de muncă.
H.G. nr. 1083/2008 a fost corect interpretată de prima instanţă, cu respectarea voinţei legiuitorului fără a se lăsa loc de interpretare.
Instanţa fondului nu putea recunoaşte şi acorda despăgubiri pretinse de recurent întrucât acesta nu se încadrează în situaţiile expres prevăzute de lege prin actul normativ în discuţie.
Hotărârea primei instanţe a fost motivată, Curtea de apel referindu-se la toate capetele de cerere ale recurentului-reclamant şi la considerentele pentru care au fost respinse în raport de probatorii şi dispoziţiile legale.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de P.P., ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de P.P., împotriva sentinţei civile nr. 93 din 02 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1081/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1149/2011. Contencios. Conflict de... → |
|---|
