ICCJ. Decizia nr. 1181/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1181/2011
Dosar nr. 8133/1/2010
Şedinţa publică de la 25 februarie 2011
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 3344 din 23 iunie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursurile declarate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, T.D. şi Universitatea „P.A.” din Iaşi, împotriva sentinţei civile nr. 4480 din 28 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi a modificat în parte sentinţa atacată, în sensul respingerii cererii de suspendare a Ordinului nr. 5837 din 6 noiembrie 2009 emis de M.E.C.T.S., ca neîntemeiată.
În motivarea acestei decizii, Înalta Curte a apreciat că din motivarea cererii de chemare în judecată şi din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 pentru admiterea măsurii provizorii solicitate de intimaţii-reclamanţi.
Înalta Curte a considerat că simpla referire la faptul că ordinul contestat a fost precedat de un alt ordin care a fost la rândul său suspendat de către instanţa de contencios administrativ, nu constituie un argument care să justifice măsura excepţională a suspendării provizorii, în condiţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a ordinului contestat în condiţiile în care este fără putere de tăgadă faptul că cele două ordine, chiar dacă se referă la una şi aceiaşi persoană şi au în vedere aceiaşi funcţie, au la bază împrejurări de fapt diferite, şi au produs efecte diferite, ordinul contestat nemaiavând un caracter provizoriu, fiind emis, în baza art. 93 din Legea învăţământului nr. 84/1995, în urma parcurgerii unei proceduri aparent legale, în acest sens.
Totodată, caracterul abuziv al ordinului contestat nu poate fi apreciat prin simpla raportare la încălcarea unui text de lege, fiind necesară indicarea în concret a împrejurărilor de natură a crea instanţei îndoieli puternice şi evidente asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ contestat. Ori în cauză dedusă prezentei judecăţi instanţa de fond s-a limitat la indicarea unui text de lege pretins a fi încălcat în emiterea actului administrativ contestat, aspect de natură a nu convinge instanţa de control judiciar asupra îndeplinirii condiţiei cazului justificat.
A mai reţinut Înalta Curte că nu este îndeplinită nici cea de-a doua cerinţă impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nefiind dovedită existenţa pericolului producerii unei pagube iminente pentru intimaţi sau perturbarea gravă a funcţionării instituţiei publice.
Îndeplinirea condiţiei referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care să probeze iminenţa producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanţă simplele afirmaţii făcute ca atare de către reclamanţi în cererea de chemare în judecată.
Susţinerile referitoare la faptul că paguba iminentă creată reclamanţilor prin ordinul contestat, constă în pierderile de natură salarială nu sunt suficiente şi concludente pentru a demonstra iminenţa producerii unei pagube, care ar trebui să constea într-o consecinţă a executării şi nu în împrejurări străine regimului administrativ aplicabile actului atacat, şi care, de altfel, fac obiectul unor litigii aflate pe rolul altor instanţe.
De asemenea şi justificarea pagubei iminente prin tulburarea evidentă a funcţionalităţii universităţii, nu este de natură a susţine măsura suspendării în condiţiile în care ordinul contestat viza tocmai confirmarea unei persoane în funcţia de rector al universităţii, aspect care nu poate fi calificat, de plano, drept factor evident de tulburare a funcţionalităţii respectivei instituţii, în absenţa administrării unor mijloace de probă în acest sens.
Împotriva acestei decizii au formulat cerere de revizuire intimaţii M.R., N.N., C.A., A.B.C., N.E., G.F., A.O., S.C., T.G., A.I. şi D.V., cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
În motivarea cererii, revizuenţii au susţinut că au intrat în posesia unor înscrisuri noi, în speţă procesul-verbal al alegerilor confirmate prin ordinul nr. 5837/2009, respectiv raportul de monitorizare a acestor alegeri, acte care s-au aflat în posesia exclusivă a Ministerului Educaţiei, acesta refuzând anterior să le depună la dosarul cauzei. Au arătat revizuenţii că examinarea acestor înscrisuri, coroborate cu ansamblul probator al cauzei, este de natură a evidenţia grave nereguli produse cu ocazia alegerilor pentru funcţia de rector al Universităţii „P.A.” şi întocmirii documentaţiei aferente, context în care cererea privind suspendarea executării ordinului nr. 5837/2009 apare ca întemeiată.
Prin întâmpinarea depusă, intimata Universitatea „P.A.” a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a revizuentului D.V., întrucât acesta nu a figurat ca reclamant în cauza ce face obiectul cererii de revizuire, excepţia lipsei interesului în promovarea prezentei căi extraordinare de atac, excepţia inadmisibilităţii în principiu a cererii de revizuire şi excepţia tardivităţii cererii.
Intimatul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a solicitat, la rândul său, respingerea cererii de revizuire în primul rând ca inadmisibilă, întrucât motivele invocate de către revizuenţi nu se subscriu dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., şi în subsidiar ca nefondată.
Înalta Curte, examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma argumentelor părţilor, constată că prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă şi o va respinge ca atare, pentru considerentele următoare.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. „revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: [...] dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.”
Elementele imanente de admisibilitate a unei cereri de revizuire formulate în condiţiile art. 322 pct. 5, consacrate pe cale jurisprudenţială, pot fi sintetizate astfel: înscrisul trebuie să fi fost necunoscut pentru instanţă şi revizuent, care să fi fost împiedicat a-l prezenta dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, să fie doveditor, determinant pentru soluţia în litigiu şi să fie prezentat, odată cu cererea de revizuire, în cel mult o lună de la descoperirea sa.
Examinând înscrisurile depuse de către revizuenţi odată cu cererea de revizuire formulată în cauză, în speţă procesul-verbal al alegerilor confirmate prin ordinul nr. 5837/2009, respectiv raportul de monitorizare a acestor alegeri, şi raportând conţinutul acestora la ansamblul înscrisurilor depuse în cauză, Înalta Curte apreciază că înscrisurile menţionate nu îndeplinesc condiţiile necesare fundamentării admisibilităţii prezentei cereri de revizure formulate.
Această constatare se bazează atât pe caracterul relativ public al celor două înscrisuri, argumentele privind imposibilitatea de prezentare a acestora de către revizuenţi fiind neconvingătoare, cât şi pe valoarea probatorie finală a acestora, prin prisma considerentelor deciziei contestate, fără a se mai lua în considerare intervalul de timp între momentul la care revizuenţii susţin că au luat cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor nou depuse şi momentul formulării cererii de revizuire.
Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezenta cerere de revizuire ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de către M.R., N.N., C.A., A.B.C., N.E., G.F., A.O., S.C., T.G., A.I. şi D.V. împotriva deciziei civile nr. 3344 din 23 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1162/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1194/2011. Contencios → |
|---|
