ICCJ. Decizia nr. 1194/2011. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1194/2011
Dosar nr. 472/52/2010
Şedinţa publică de la 1 martie 2011
Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 326 din 17 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara a fost respinsă excepţia lipsei capacităţii civile a Guvernului României şi au fost admise excepţiile privind lipsa calităţii procesuale pasive a Guvernului României şi a Ministerului Finanţelor Publice.
Instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi excepţia prematurităţii acţiunii, iar pe fond a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta P.A. în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a fost obligată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia pentru acordarea de titluri de despăgubiri pentru imobilul situat în Drobeta Turnu Severin, str. A.
Instanţa a respins acţiunea faţă de pârâţii Guvernul României şi Ministerul Finanţelor Publice ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta P.A. a chemat în judecată pârâţii Guvernul României, Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti, solicitând, în principal, obligarea pârâţilor la recunoaşterea dreptului său subiectiv patrimonial, în conformitate cu normele imperative a Legii nr. 10/2001 şi cele provenite din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, privitor la imobilul situat în municipiul Drobeta Turnu Severin str. A., nr. 66, teren în suprafaţă de 450 m.p., şi anume acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru respectivul imobil, iar, în subsidiar, obligarea pârâţilor să repartizeze Dosarul nr. 37498/CC unui consilier în vederea analizării dosarului respectiv şi să facă toate diligenţele necesare şi obligatorii de lege, în termenul legal, pentru a evalua imobilului arătat, precum şi obligarea la emiterea de urgenţă a deciziei ce conţine titlul de despăgubire privind valoarea pecuniară stabilită de lege a proprietăţii.
Prin întâmpinarea depusă de pârâtul Guvernul României, instanţa a reţinut că a fost invocată excepţia lipsei capacităţii juridice civile a acestuia în raport de obiectul acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României.
Prin întâmpinarea depusă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia cu privire la solicitarea reclamantei de obligare la evaluarea imobilului şi la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire.
Prin întâmpinarea depusă de D.G.F.P. Timiş s-a solicitat să se constate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice în prezenta cauză pentru toate capetele de cerere formulate şi respingerea acţiunii faţă de acesta ca îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. De asemenea, a solicitat respingerea acţiunii ca prematur introdusă şi inadmisibilă.
Analizând cu prioritate excepţiile invocate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., instanţa de fond a apreciat că excepţia lipsei capacităţii civile a Guvernului este neîntemeiată, întrucât în litigiile ce intră în sfera contenciosului administrativ este lipsită de relevanţă personalitatea juridică a instituţiei publice chemată în judecată, capacitatea administrativă fiind o noţiune diferită de capacitatea de exerciţiu.
O altfel de concluzie ar conduce la imposibilitatea atacării în instanţă a actelor administrative emise de Guvern (de exemplu hotărârile de Guvern), concluzie care nu poate fi acceptată.
Instanţa a apreciat ca fiind întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului, întrucât în cauză nu se atacă vreun act emis de către acesta şi nici nu se solicită emiterea vreunui act. Instanţa a reţinut că nu există un raport juridic între reclamant şi acest pârât, astfel încât nu există nici identitate între titularul obligaţiei de a emite actul dedus judecăţii şi calitatea de pârât.
Aceeaşi situaţie instanţa a constatat-o şi în privinţa Ministerului Finanţelor Publice, reţinând faptul că nu există vreun raport juridic între reclamantă şi acest pârât, motiv pentru care a constatat întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, cu consecinţa respingerii acţiunii faţă de aceşti pârâţi, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce priveşte pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, instanţa de fond a apreciat că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia este neîntemeiată şi a respins-o cu motivaţia că pârâta coordonează întregul proces de acordare a despăgubirilor şi nu se poate susţine că nu ar avea calitate procesuală pasivă, doar pentru că obligaţia de emitere a deciziei ar reveni Comisiei Centrale. Instanţa a apreciat că analizarea şi soluţionarea dosarului reclamantei nu se rezumă doar la emiterea deciziei menţionate, ci, înainte de această etapă, se impun a fi efectuate mai multe etape, printre care şi evaluarea imobilului, etape coordonate în totalitate de pârâtă.
De asemenea, instanţa a constatat neîntemeiată şi excepţia prematurităţii acţiunii invocată de către Ministerul Finanţelor Publice, pe considerentul că dosarul reclamantei se află în curs de soluţionare la Comisia Centrală.
Curtea reţine că tocmai nesoluţionarea dosarului este motivul pentru care reclamanta a formulat acţiune, neexistând nici un text legal care să împiedice persoana îndreptăţită să se adreseze instanţei, cât timp cererea sa se află în vederea soluţionării pe rolul unei instituţii publice. Mai mult decât atât, în cazul de faţă se reclamă tocmai un refuz de soluţionare a cererii, în privinţa căruia dispoziţiile art. 7 alin. (5) raportat la dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevăd că nu este necesară efectuarea plângerii prealabile.
Cât priveşte fondul cauzei, instanţa a reţinut că prin notificarea nr. 212/2001 reclamanta a solicitat despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 450 m.p. situat în municipiul Drobeta Turnu Severin, str. A.
Prin dispoziţia nr. 1750 din 20 aprilie 2007 s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul - teren imposibil de restituit în natură în suprafaţă de 450 m.p. şi pentru construcţia în suprafaţă de 125,13 m.p., dosarul fiind trimis la Comisia Centrală încă din cursul anului 2007, fiind astfel declanşată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Până în prezent pârâta nu a finalizat procedura administrativă şi nu a emis decizia pentru acordarea de titluri de despăgubiri, motivat de faptul că trebuie respectată o anumită ordine de înregistrare a dosarelor şi că de la dosar lipsesc anumite acte de stare civilă.
Cu privire la susţinerea potrivit căreia dosarul nu a fost analizat întrucât trebuie respectată o anumită ordine, conform deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru stabilirea Despăgubirilor, instanţa a apreciat că şi în condiţiile în care trebuie respectată acea ordine, trecerea a 3 ani de la înregistrarea dosarului nu reprezintă un termen rezonabil în soluţionarea dosarului reclamantei.
De asemenea, apare ca fiind neîntemeiată justificarea potrivit căreia de la dosar lipseau anumite acte de stare civilă, întrucât pârâta avea posibilitatea şi trebuia să ceară reclamantei depunerea oricărui act pe care îl considera necesar. De altfel, instanţa a reţinut că reclamanta a depus aceste acte la dosarul cauzei, respectiv: certificatul de naştere al reclamantei, certificatul de căsătorie al reclamantei, certificatul de naştere al mamei reclamantei, certificatul de deces al mamei reclamantei (fostă M. şi fostă B.), la data decesului având numele de dinainte de cele două căsătorii, respectiv H.F.
A fost depus, de asemenea, şi certificatul de deces al bunicului matern, respectiv H.N., fostul proprietar al bunurilor imobile în privinţa cărora reclamanta, nepoată de fiică, a solicitat despăgubiri.
Cât priveşte susţinerea pârâtei că de la dosarul administrativ ar lipsi certificatul de căsătorie dintre M.F. şi B.Ş. (cel de al doilea soţ al mamei reclamantei), instanţa reţine că reclamanta a efectuat demersuri către Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin în vederea eliberării unei copii în acest sens, demersuri care au rămas fără rezultat.
Instanţa apreciază că nici nu era necesar acest certificat întrucât numitul B.Ş. nu este tatăl reclamantei şi nici nu avea vreun drept asupra bunurilor moştenite de aceasta de la bunicul său, pe linie maternă, fiind pronunţat de altfel divorţul numitei B.F. (fostă M,, fostă H,) de numitul B.Ş.
Având în vedere considerentele menţionate, instanţa a admis acţiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, urmând să oblige Comisia Centrală la emiterea deciziei pentru acordarea de titluri de despăgubiri.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, criticând soluţia instanţei de fond.
În motivarea recursului său întemeiat pe dispoziţiile art. 299, 304 pct. 9, 3041 C. proc. civ. - pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a arătat, în esenţă, următoarele:
- Instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a legii în ceea ce priveşte respingerea cererii de sesizare a Tribunalului Dolj - cu excepţia de nelegalitate a dispoziţiei nr. 1750/2007 emisă de Primarul Municipiului Drobeta Turnu Severin.
Consideră recurenta că în mod greşit s-a reţinut de instanţa de fond că actele emise în temeiul Legii nr. 10/2001 sunt excluse controlului judecătoresc exercitat de instanţa de contencios administrativ, solicitând în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 suspendarea cauzei şi trimiterea la Tribunalul Mehedinţi a dosarului în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate a dispoziţiei Primarului nr. 1750/2007 emisă de Primarul Municipiului Drobeta Turnu Severin, având în vedere că aceasta constituie un act administrativ.
- În mod netemeinic şi nelegal instanţa de fond a obligat recurenta la emiterea deciziei pentru acordarea titlului de despăgubire, motivând prin durata excesivă a procedurilor administrative şi încălcarea principiului termenului rezonabil.
Se arată că în ceea ce priveşte reclamanta, aceasta a parcurs etapele procedurii administrative până la etapa de evaluare, iar instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că este necesară retransmiterea dosarului de la Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin şi trebuie respectată ordinea de înregistrare a dosarelor conform deciziei Comisiei nr. 2815 din 16 septembrie 2008.
A mai arătat recurenta că executarea obligaţiei impusă de instanţă este nejudicioasă deoarece raportul de evaluare se comunică persoanelor îndreptăţite care pot formula obiecţiuni, răspunsul la obiecţiuni poate prelungi intervalul până la emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire.
Pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în motivarea recursului său, întemeiat pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. a arătat în esenţă că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este nelegală şi netemeinică deoarece a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
Analizând cererile de recurs, normele incidente şi prin prisma prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
În ceea ce priveşte recursul pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - se reţine că este nefondat.
Excepţia de nelegalitate a dispoziţiei Primarului Municipiului Drobeta Turnu Severin nr. 1750/2007 a fost corect soluţionată de instanţa de fond. Astfel, este consacrată în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ideea că acest act nu este unul administrativ, ci unul emis în temeiul Legii nr. 10/2001, care prevede o procedură specială de contestare a actelor de restituire în natură a imobilelor sau de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent emise în temeiul legii.
Această procedură este una civilă, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 care prevede „Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare”.
Această procedură trebuie să primească acelaşi regim juridic civil în toate etapele sale, neexistând raţiuni pentru ca unele acte să fie considerate într-o anumită etapă civile şi altele administrative.
- În privinţa obligaţiei recurentei de a emite decizia pentru acordarea titlului de despăgubire, se reţine că prin dispoziţia nr. 1750 din 20 aprilie 2007 s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul teren imposibil de restituit în natură, în favoarea reclamantei.
Dosarul aferent deciziei nr. 1750/2007 a fost transmis de Primăria Drobeta Turnu Severin şi a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei sub nr. 37498/CC.
În mod corect a reţinut instanţa de fond că există un refuz nejustificat al recurentei în soluţionarea dosarului reclamantei, recurenta-pârâtă Comisia nu a invocat vreun motiv întemeiat.
Este vorba despre nerespectarea unui termen rezonabil de către autorităţile statului în soluţionarea cererilor de despăgubire conform legilor de reparaţie în aşa fel încât să fie asigurate drepturi concrete privind despăgubirile şi nu teoretice şi iluzorii, în acest sens fiind şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (art. 6).
Or, recurenta invocă şi prin cererea de recurs imposibilităţi de accelerare a procedurii administrative care nu sunt compatibile cu respectarea dispoziţiilor privind protecţia proprietăţii asupra unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Comisia recurentă nu poate invoca decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2009 privind condiţionarea soluţionării dosarelor de respectarea ordinii de înregistrare a acestora, fără a fi în culpă pentru managementul defectuos în derularea şi epuizarea efectivă a procedurii administrative prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Nu poate fi un argument solid faptul înlocuirii deciziei Comisiei nr. 2 din 28 februarie 2006 care prevedea selectarea aleatorie a dosarului şi a evaluatorului, cu decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2009, conform practicii judecătoreşti având în vedere că şi această din urmă modalitate de soluţionare a dosarului de despăgubire nu este eficientă şi aduce atingere dreptului titularului de a folosi bunul. În consecinţă, se va respinge recursul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., ca nefondat.
- În ceea ce priveşte recursul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - acesta din urmă urmează a fi admis având în vedere greşita soluţionare de către instanţa de fond a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor referitoare la obligaţia de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire.
Potrivit art. 13 alin. (1) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 atribuţia emiterii acestei decizii referitoare la titluri de despăgubire revine Comisiei Centrale.
Faţă de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va admite recursul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, se va modifica în parte sentinţa recurată în sensul că se va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi se va respinge acţiunea faţă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în consecinţă. Se vor menţine celelalte dispoziţii ale instanţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 326 din 17 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva aceleiaşi sentinţe. Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei autorităţi şi respinge acţiunea faţă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în consecinţă.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1181/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1197/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
