ICCJ. Decizia nr. 121/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 121/2011
Dosar nr. 291/42/2010
Şedinţa publică de la 12 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 23 martie 2010, reclamanta SC P.R. SRL Ploieşti a solicitat ca în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 să se dispună suspendarea efectelor deciziei de impunere nr. 7769/29 decembrie 2009 emisă pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Prahova până la soluţionarea pe fond a contestaţiei formulate împotriva acestei decizii.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin decizia contestată au fost stabilite în mod nelegal obligaţii fiscale suplimentare pentru TVA şi impozit pe profit şi impozit pe veniturile obţine în România de către nerezidenţi în sumă de 2.561.783 lei şi pentru majorări de întârziere în sumă de 2.044.862 lei.
Reclamanta a considerat că aceste obligaţii fiscale suplimentare au fost stabilite printr-o interpretare greşită a dispoziţiilor legale referitoare la caracterul deductibil al operaţiunilor comerciale efectuate în perioada supusă controlului 1 septembrie 2006 – 30 septembrie 2009.
Prin sentinţa nr. 110 din 5 mai 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea şi în baza dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 7769 din 29 decembrie 2009 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Prahova până la pronunţarea instanţei de fond.
Hotărând astfel, instanţa de fond a constatat că sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin existenţa cazului bine justificat faţă de argumentele şi probele invocate în contestaţia administrativă, precum şi prin riscul producerii unei pagube iminente, întrucât plata sumelor stabilite prin decizia de impunere poate perturba activitatea societăţii reclamante.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Prahova, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării ca neîntemeiată.
Recurenta a susţinut că în mod greşit s-a constatat în hotărârea atacată îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deşi intimata – reclamantă nu a arătat în concret care sunt împrejurările care reprezintă cazul bine justificat şi nici nu a făcut dovada unei pagube iminente, de natură a perturba grav funcţionarea societăţii.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată de intimata – reclamantă în perioada soluţionării recursului administrativ prealabil a fost admisă prin aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, până la pronunţarea instanţei de fond, se poate dispune suspendarea în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
Măsura provizorie solicitată de intimata – reclamantă s-a justificat faţă de îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute de textul de lege susmenţionat, întrucât s-a dovedit atât existenţa unui caz bine justificat, cât şi iminenţa producerii unei pagube prin executarea actului contestat, care este executoriu din oficiu.
Instanţa de fond a constatat corect existenţa unui caz bine justificat pentru suspendarea executării deciziei de impunere nr. 7769 din 29 decembrie 2009 în raport de situaţia de fapt concretă dovedită prin probele administrate, de motivele de nelegalitate şi de dispoziţiile legale invocate de societatea intimată în contestaţia formulată în procedura administrativă.
Recurenta a susţinut nefondat că nu există în speţă un caz bine justificat, întrucât critica sa a fost argumentată numai pe temeiurile juridice ale actului administrativ, dar nu şi pe elementele de fapt care au determinat aplicarea lor.
Nefondată este şi critica adusă de recurentă concluziei instanţei de fond privind îndeplinirea celei de-a doua condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru prevenirea producerii unei pagube iminente.
Analizând corect consecinţele care se pot produce prin executarea actului emis de recurenta – pârâtă, instanţa de fond a constatat întemeiat existenţa acestei condiţii prin riscul producerii unei pagube iminente, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, ca prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenţă.
Pentru motivele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, în baza dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova împotriva sentinţei nr. 110 din 5 mai 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 12/2011. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 127/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
