ICCJ. Decizia nr. 1217/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1217/2011
Dosar nr.542/1/2011
Şedinţa publică din 1 martie 2011
Asupra cererii de revizuire de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Prin Decizia nr. 2011 din 21 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respins recursul declarat de M.G. împotriva sentinţei civile nr. 23/CA din 9 februarie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de control judiciar a reţinut că prin hotărârea nr. ll din 12 iulie 2006, Consiliul de Disciplină al camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a admis acţiunea disciplinară exercitată de Ministerul Justiţiei împotriva executorului judecătoresc M.G. pentru săvârşirea abaterilor prevăzute de art. 44 lit. c) şi e) din Legea nr. 188/2000 şi a aplicat executorului judecătoresc M.G. sancţiunea excluderii din profesie, prevăzută de art. 46 lit. e) din Legea nr. 188/2000.
Prin hotărârea nr. 15 din 6 octombrie 2006, Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România a admis contestaţia formulată de M.G., a desfiinţat hotărârea nr. 12 din 12 iulie 2006 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, a constatat ca fiind întemeiată excepţia de nelegalitate a compunerii completului de judecată la nivelul Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi a trimis cauza la acelaşi consiliu în vederea rejudecării pricinii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Justiţiei care a fost soluţionat de Curtea de Apel Timişoara prin Decizia nr. 1198/2007.
Prin Decizia nr. 2133 din 27 mai 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat împotriva acestei decizii şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Prin încheierea nr. 3882 din 4 noiembrie 2008, Înalta Curte a admis cererea de strămutare, formulată de M.G. şi a dispus strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Timişoara la Curtea de Apel Oradea.
Curtea de Apel Oradea, faţă de Decizia nr. 2133 din 27 mai 2008 a Înaltei Curţi, a recalificat obiectul cauzei din recurs în contestaţie.
Prin sentinţa civilă nr. 23 din 9 februarie 2009, Curtea de Apel Oradea a admis contestaţia formulată de Ministerul Justiţiei în contradictoriu cu intimaţii M.G., Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România şi Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România, a anulat hotărârea nr. 15/2006 a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România şi a trimis cauza la Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, pentru judecarea fondului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă, că motivul pentru care hotărârea nr. 11 din 12 iulie 2006 a fost desfiinţată a constat în incompatibilitatea executorului judecătoresc C.G. de a face parte din completul care pronunţat hotărârea nr. 11 din 12 iulie 2006, întrucât acesta a fost sancţionat prin Hotărârea nr. 3 din 24 mai 2006 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
S-a reţinut în considerentele sentinţei atacate că, împotriva acestei hotărâri, executorul judecătoresc C.G. a formulat contestaţie pe care a retras-o la data 18 iulie 2006, aşa cum rezultă din hotărârea nr. 15 din 6 octombrie 2006.
Or, potrivit art. 45 alin. (5) din Legea nr. 188/ 2000, în speţă, hotărârea contestată de C.G., nu rămâne definitivă decât din momentul în care Comisia Superioară de Disciplină ia act de retragerea căii de atac.
Prin urmare, instanţa de fond a apreciat că, în mod greşit, Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti a constatat situaţia de incompatibilitate a executorului judecătoresc C.G. şi a desfiinţat pentru acest motiv hotărârea nr. 11 din 12 iulie 2006, fără a se pronunţa asupra fondului.
Împotriva acestei sentinţe, M.G. a declarat recurs, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înalta Curte, ca instanţă de control judiciar, a constatat că recursul este inadmisibil.
În conformitate cu dispoziţiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 188/2000 „hotărârea Comisiei Superioare de Disciplină este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Curtea de apel, în a cărei rază teritorială se află sediul profesional".
În consecinţă, calea de atac este cea indicată de norma specială, astfel încât sentinţa civilă nr. 23 din 9 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal, este irevocabilă, conform art. 45 alin. (5) din Legea nr. 188/2000.
În acest context, Înalta Curte a constat că au rămas fără obiect excepţiile de neconstituţionalitate invocate de recurentul M.G. prin cererea din data de 20 aprilie 2010.
Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire M.G., criticând Decizia arătată, ca netemeinică şi nelegală.
Revizuentul a invocat ca temei al cererii de revizuire dispoziţiile art. 21 pct. 2 din Legea nr. 5 54/2004, fără a motiva cererea formulată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea cererii de revizuire de faţă, va respinge cererea formulată ca inadmisibilă, pentru considerentele ce urmează:
În conformitate cu dispoziţiile art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu dispoziţiile art. 322-328 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere conform pct. 1-9 arătate în textul legal.
Înalta Curte analizând cererea de revizuire în raport cu hotărârea atacată cu revizuire a constatat că cererea de faţă nu întruneşte cerinţele minime de admisibilitate prevăzute de lege.
Astfel, procedând la verificarea hotărârii, în raport cu motivele de revizuire prevăzute expres de dispoziţiile legale, a rezultat că cererea de revizuire nu se încadrează în limitele stabilite de lege, întrucât în cauză prin Decizia atacată cu revizuire a fost respins recursul ca inadmisibil, ori condiţia textului de lege, era ca hotărârea dată în recurs să vizeze fondul cauzei, ceea ce nu a fost relevat în cauza dedusă judecăţii.
Văzând şi dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de M.G. împotriva deciziei nr. 2011 din 21 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1204/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1222/2011. Contencios → |
|---|
