ICCJ. Decizia nr. 1222/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1222/2011
Dosar nr.5983/10872010
Şedinţa de Ia 1 martie 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 1935 din 29 octombrie 2010 a Tribunalului Arad a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a fost declinată competenţa de judecată a cererii formulate de către reclamanta SC L.S. SRL pentru suspendarea executării procesului verbal de control emis de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi Pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 23 septembrie 2010, reclamanta SC L.S. SRL Arad a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Bucureşti şi a cerut suspendarea executării actului administrativ fiscal reprezentat de procesul verbal de constatare încheiat în data de 26 martie 2010 la sediul societăţii de către o echipă de control din cadrul O.J.P.D.R.P. Arad şi C.R.P.D.R.P. 5 Vest Timişoara, până la pronunţarea instanţei de fond, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin contestaţia depusă împotriva procesului verbal de constatare încheiat la data de 26 martie 2010, reclamanta a solicitat anularea parţială a acestui titlu de creanţă pentru suma de 397.435,12 RON la care se adaugă accesoriile sub formă de majorări de întârziere, necuantificate în procesul verbal de constatare, contestaţia care prin Decizia nr. 8348 din 03 mai 2010 a fost soluţionată de către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, în sensul că a fost respinsă.
Raportat la această împrejurare a înregistrat acţiune la Curtea de Apel Timişoara la data de 29 iulie 2010, pentru anularea actelor administrative şi suspendarea executării procesului verbal, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, dar prin încheierea din 21 septembrie 2010 Curtea de Apel Timişoara a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.
Prin întâmpinare pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia de inadmisibilitate, iar pe fond a cerut respingerea cererii ca neîntemeiată.
Cu privire la excepţia de necompetenţă materială, pârâta a arătat că actul administrativ a fost încheiat între o autoritate publică centrală în calitate de contractant şi reclamantă în calitate de beneficiar, instituţie publică care funcţionează în baza OUG nr. 13/2006 aprobată şi modificată prin Legea nr. 198/2006, astfel că în această situaţie competenţa pentru soluţionarea cauzei revine Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, pârâta a considerat că faza de executare silită a reclamantei ca urmare a constatării unei nereguli în realizarea proiectului pentru care a primit finanţare nerambursabilă prin programul SAP ARD este de competenţa Ministerului Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale teritoriale, aceasta având calitate procesuală în cauză.
Referitor la excepţia de inadmisibilitate a cererii de suspendare, pârâta arătat că reclamanta a mai înregistrat încă două acţiuni la Curtea de Apel Timişoara, ambele având capăt de cerere suspendarea executării actelor administrative, pe care aceasta le-a declinat spre competentă soluţionare Tribunalului Arad, astfel că la ora actuală sunt pe rolul instanţei 3 cauze cu acelaşi obiect, situaţie inadmisibilă.
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că emiterea procesului-verbal de constatare reprezentând titlul de creanţă executoriu, nu este consecinţa voinţei unilaterale a pârâtei, ci rezultatul conduitei defectuoase a reclamantei în derularea contractului de finanţare, care nu a respectat obligaţiile pe care şi le-a asumat prin semnarea acestui contract, astfel că cererea reclamantei este neîntemeiată.
Instanţa a constatat că pârâta a invocat concomitent excepţia necompetenţei materiale, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare.
Folosind criteriul legal consacrat în art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanţa va analiza cu prioritate excepţia necompetenţei materiale deoarece numai o instanţă competentă, poate să verifice celelalte două excepţii invocate.
Prin cererea introductivă de instanţă, reclamanta a solicitat suspendarea executării actului administrativ, reprezentat de procesul-verbal de constatare încheiat în data de 26 martie 2010 la sediul societăţii de către o echipă de control din cadrul Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit,din cadrul administraţiei publice centrale, până la pronunţarea instanţei de fond în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Din interpretarea sistematică a regulilor de procedură civilă rezultă anumite principii în materie de competenţă, între care şi acela potrivit căruia competenţa instanţei este subiectivată prin actul de învestire.
Prin urmare, obiectiv, competenţa de atribuţiune şi competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti sunt predeterminate de lege, pe baza unor criterii generale şi impersonale însă, subiectiv, individualizarea instanţei se realizează prin cererea de chemare în judecată, ca element al acţiunii civile.
Una din consecinţele ce decurg din acest principiu este aceea că pentru verificarea competenţei instanţei nu interesează momentul stabilirii situaţiei juridice dintre părţi, ci acela al introducerii cererii de chemare în judecată, ca urmare a degenerării acelei situaţii într-o stare conflictuală susceptibilă de rezolvare numai prin mijlocirea instanţei.
Cum, în prezenta pricină s-a solicitat suspendarea executării actului administrativ fiscal reprezentat de procesul verbal de constatare încheiat în data de 26 martie 2010 la sediul societăţii, de către o echipă de control din cadrul Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, din cadrul administraţiei publice centrale, raportat la unul dintre criteriile prevăzute în art. 10 din Legea nr. 554/2004, respectiv cel al rangului autorităţilor chemate în judecată în sistemul organelor administraţiei publice, aceasta fiind autoritate publică centrală, în virtutea principiului anterior enunţat, competenţa de judecată a prezentei aparţine Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Instanţa a reţinut că nu s-ar putea susţine că, prin procesul verbal de control s-a reţinut ca obligaţie de plată vreun impozit, taxă, contribuţie sau accesoriu pentru a fi relevante din acest punct de vedere cuantumul sumei reţinute, actul a cărui suspendare se cere nefiind unul de natură fiscală.
Prin sentinţa nr. 550 din 13 decembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara a fost admisă excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Timişoara şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanta SC L.S. SRL în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi Pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit în favoarea Tribunalului Arad, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Constată ivit conflictul negativ de competenţă şi înaintează dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, la data de 13 decembrie 2010 instanţa a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Timişoara.
Analizând cu prioritate excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Timişoara, faţă de prevederile art. 137 C. proc. civ., Curtea a constatat că prezentul litigiu are ca obiect legalitatea actelor emise de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit în vederea recuperării unor sume acordate reclamantei potrivit OUG nr. 79/2003.
În fapt, Curtea constată că în urma unui control desfăşurat de Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Arad şi Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 5 Vest, în perioada 24 – 26 martie 2010, reclamanta SC L.S. SRL a fost obligată prin procesul-verbal de constatare încheiat la data de 26 martie 2010 să plătească Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit un debit în valoare de 488.557,62 RON, prin acelaşi proces-verbal fiind stabilit modul în care urmează să fie achitată creanţa bugetară.
Reclamanta a formulat contestaţie împotriva procesului-verbal de constatare încheiat la data de 26 martie 2010.
Curtea constată că prin Decizia emisă de Agenţia de Plăţi Pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a respins contestaţia formulată de reclamantă şi înregistrată sub nr. 8348 din 03 mai 2010.
Temeiul legal al controlului efectuat de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit este OG nr. 79 din 28 august 2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, ordonanţă care a fost publicată în M. Of., Partea I, nr. 622/30.08.2003, fiind ulterior modificată prin Legea nr. 529/2003; OG nr. 94/2004; OG nr. 53/2005; OG nr. 12/2007; Legea nr. 205/2007 şi prin OG nr. 20/2008.
În privinţa textelor legale relevante, Curtea observă că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. d) din OG nr. 79/2003, „în sensul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:
d) creanţele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi/sau la bugetele de cofinanţare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare şi a sumelor de cofinanţare aferente şi/sau ca urmare a obţinerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanţare integrală ori parţială a acestor fonduri".
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (4) şi (6) din OG nr. 79/2003,
(4) „Titlul de creanţă specificat la alin. (2) lit. a) constituie înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proCod Fiscal, precum şi elemente specifice, acolo unde este necesar.
(6) împotriva titlului de creanţă debitorul poate formula contestaţie la organul emitent, în condiţiile şi termenele stabilite de OG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 174/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".
Curtea reţine, faţă de dispoziţiile art. 3 alin. (4) din actul normativ citat, că titlul de creanţă este asimilat actului administrativ fiscal, de vreme ce cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proCod Fiscal
Această interpretare este confirmată şi de dispoziţiile art. 4 alin. (2) din OG nr. 79/2003, potrivit cărora „creanţele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor".
Totodată, deoarece - potrivit art. 3 alin. (6) din OG nr. 79/2003 - împotriva acestui titlu de creanţă debitorul poate formula contestaţie la organul emitent, în condiţiile şi termenele stabilite de OG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal, Curtea reţine aplicabilitatea dispoziţiilor C. proCod Fiscal în cazul contestării actelor emise de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit în baza OUG nr. 79/2003.
Or, conform art. 218 alin. (2) C. proCod Fiscal, „deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii".
Aşadar, art. 218 alin. (2) C. proCod Fiscal face trimitere - în privinţa competenţei de soluţionare a acţiunilor judiciare îndreptate împotriva deciziilor emise în soluţionarea contestaţiilor administrativ fiscale prealabile - la dispoziţiile legii, respectiv, în lipsa altor precizări, la dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materia competenţei instanţelor de contencios administrativ
Or, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004, „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale Curţilor de Apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
Având în vedere că solicitarea reclamantei are ca obiect anularea unor acte administrative care privesc o creanţă bugetară care nu depăşeşte 500.000 RON -creanţă bugetară asimilată unei creanţe fiscale, conform art. 4 alin. (2) din OG nr. 79/2003 - instanţa a apreciat că prezentul litigiu este de competenţa secţiei de contencios administrativ a Tribunalului, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
În acest sens, instanţa apreciază că este lipsit de relevanţă faptul că reclamanta solicită în acest litigiu şi anularea unui act emis de o autoritate centrală (respectiv de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, care a soluţionat contestaţia administrativ fiscală formulată de reclamantă, respingând-o). Instanţa subliniază că art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 face o dublă distincţie pentru stabilirea competenţei instanţelor de contencios administrativ:
Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale), şi acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale Curţilor de Apel).
Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON (litigii ce sunt date în competenţa Tribunalelor administrativ-fiscale), şi acte administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale Curţilor de Apel).
În speţă, obiectul litigiul este reprezentat de acte emise atât de o autoritate publică locală - Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 5 Vest - din cadrul Agenţia de Plăţi Pentru Deyvoltare Rurală şi Pescuit, cât şi de o autoritate administrativă centrală, respectiv de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, însă toate actele contestate de reclamant se referă la o creanţă bugetară (fiscală) care nu depăşeşte 500.000 RON, iar astfel de litigii sunt date în competenţa Tribunalelor administrativ-fiscale.
În privinţa competenţei teritoriale, în condiţiile în care sediul reclamantei se află în judeţul Arad, Curtea reţine că este competent, din punct de vedere teritorial, Tribunalul Arad sau Tribunalul Bucureşti, conform art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, care prevede că "reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului.
Cum reclamanta a optat în prezenta cauză pentru instanţa de la sediul său, instanţa va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului în circumscripţia căruia se situează sediul acestuia, respectiv în favoarea Tribunalului Arad, respectând opţiunea reclamantei în favoarea instanţei de la sediul său.
Faţă de prevederile art. 20 alin. (1) pct. 2 raportat la art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Curtea a constatat ivit un conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20, 21 şi 22 C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.
Conflictul de competenţă ivit între Curtea de Apel Timişoara şi Tribunalul Arad se va rezolva în sensul stabilirii competenţei de soluţionare a cauzei privind pe SC L.S. SRL şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale -Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit în favoarea Tribunalului Arad, pentru considerentele ce urmează.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă suspendarea procesul-verbal de constatare, încheiat la data de 26 martie 2010, prin care reclamanta SC L.S. SRL a fost obligată să plătească Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit un debit în valoare de 488.557,62 RON, prin acelaşi proces-verbal fiind stabilit şi modul în care urmează să fie achitată creanţa bugetară.
În conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004 litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de Tribunalele administrativ-fiscale.
Înalta Curte a reţinut că Legea contenciosului administrativ a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzelor în raport de două criterii şi anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul şi al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora.
Având în vedere obiectul cauzei de faţă, care priveşte o creanţă bugetară, rezultată din nereguli privind utilizarea fondurilor comunitare şi de cofinanţare, competenţa de soluţionare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul cuantumului sumei stabilită de actul administrativ atacat de până la 500.000 RON, indiferent dacă actul atacat este emis de o autoritate centrală.
Soluţia decurge şi din aplicarea prevederilor art. 9 din OG nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, potrivit căruia sumele provenite din asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană, precum şi din fondurile de cofinanţare care sunt rezultatul unor nereguli sau fraude reprezintă creanţe bugetare, a căror constatare urmează procedura din legislaţia în vigoare privind contestarea de plată a creanţelor bugetare.
Având în vedere obiectul pricinii, conflictul de competenţă ivit între Curtea de Apel Timişoara şi Tribunalul Arad se va rezolva în sensul stabilirii competenţei de soluţionare a cauzei privind pe SC L.S. SRL şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală în favoarea Tribunalului Arad, secţia contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe SC L.S. SRL şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit în favoarea Tribunalului Arad, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1217/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1589/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
