ICCJ. Decizia nr. 1230/2011. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1230/2011
Dosar nr. 281/33/2010
Şedinţa publică de la 1 martie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Instanţa de fond
1. Acţiunea reclamantului
Prin acţiunea înregistrată la data de 17 februarie 2010, reclamantul U.I.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bucureşti şi K.M.K. anularea în tot, ca netemeinică şi nelegală, a deciziei nr. 1647 din 11 noiembrie 2009 emisă de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, din dispoziţia pârâtei K.M.K., prin care s-a constatat suspendarea de drept a raportului de serviciu al reclamantului U.I.F., director executiv al Centrului Judeţean Maramureş al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, pe perioada cercetării administrative (...)”.
Reclamantul a mai solicitat obligarea în solidar a pârâtelor Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi K.M.K. la plata sumei de 500.000 RON cu titlu de despăgubiri reprezentând daune morale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin decizia nr. 1647 din 11 noiembrie 2009 emisă de către Directorul General al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - K.M.K., în temeiul Legii nr. 188/1999, a O.G. nr. 9/2008 pentru modificarea O.G. nr. 7/2007, a raportului Comisiei de disciplină din 06 noiembrie 2009, s-a constatat suspendarea de drept a raportului de serviciu al reclamantului U.I.F., director executiv al Centrului Judeţean Maramureş al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, pe perioada cercetării administrative, în baza art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999.
S-a arătat că potrivit acestei dispoziţii legale raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcţionarul public care a săvârşit o abatere disciplinară poate influenţa cercetarea administrativă, la propunerea motivată a comisiei de disciplină.
S-a invocat nelegalitatea emiterii deciziei atacate, deoarece măsura suspendării de drept a raportului de serviciu al reclamantului pe perioada cercetării administrative s-a dispus pentru motive care nu au fost în prealabil comunicate acestuia şi pe care nu a fost în măsură să le combată.
S-a mai precizat că prealabil emiterii deciziei contestate, reclamantului nu i-au fost comunicate nici constatările Comisiei de disciplină din cuprinsul raportului din 06 noiembrie 2009 şi nici argumentele în baza cărora Directorul General a acceptat şi aprobat propunerea de suspendare a raportului de serviciu al reclamantului, drepturile sale fiind astfel grav vătămate, încălcându-se principiul contradictorialităţii şi al dreptului său la apărare.
Reclamantul a susţinut că sesizarea Comisiei de disciplină privitor la pretinse fapte comise de reclamant a fost realizată de numitul B.I., Şef Serviciu Control Intern din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Interveţie în Agricultură - prin adresa înregistrată la Comisie în 25 august 2009, cu aproape 3 luni înainte de emiterea deciziei contestate.
A mai învederat reclamantul că pe parcursul judecării cererii de suspendare a executării actului administrativ (Dosar nr. 2050/33/2009), a aflat că cercetarea administrativă s-a finalizat prealabil emiterii deciziei atacate, la data de 23 octombrie 2009, situaţie în care emiterea, la data de 11 noiembrie 2009, a unei decizii de constatare a suspendării de drept a raporturilor de serviciu „(...) pe perioada cercetării administrative” este vădit nelegală, instituţia pârâtă aplicând greşit prevederile art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999, republicată.
Urmare a comunicării deciziei atacate, reclamantul a formulat o plângere prealabilă împotriva acesteia în temeiul şi în termenul prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, plângere înregistrată de pârâtă în 18 noiembrie 2009.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 175 din 22 aprilie 2010 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea de contencios administrativ formulată de reclamantul U.I.F., a anulat decizia nr. 1647 din 11 noiembrie 2009 emisă de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi a obligat pârâţii în solidar, la plata către reclamant a sumei de 50.000 RON cu titlu de daune morale şi 5.000 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a observat că nu se poate stabili raportul de cauzalitate între prezentarea stării de fapt ce a fost reţinută ca premisă a cercetării disciplinare a reclamantului şi modul cum reclamantul ar putea influenţa cercetarea administrativă în cauză.
S-a apreciat că aspectele reţinute în raportul de cercetare întocmit la Comisia de disciplină şi apoi reiterate în cuprinsul întâmpinărilor nu au relevanţă în cauză, nefiind demonstrată nici o acţiune prin care reclamantul ar fi încercat să împiedice desfăşurarea în bune condiţii a cercetării disciplinare.
S-a reţinut că din evoluţia evenimentelor şi atitudinea ulterioară a instituţiilor pârâte se poate concluziona că autoritatea publică pârâtă a urmărit cu orice preţ îndepărtarea reclamantului din funcţia de conducere, explicându-se astfel întocmirea raportului cu propunerea de suspendare, după finalizarea procedurii de cercetare disciplinară.
Curtea a constatat că nu sunt prezentate pe larg şi în mod concret care sunt indiciile temeinice care pun în pericol cercetarea disciplinară, şi nici împrejurările din care rezultă că reclamantul ar putea influenţa cercetarea administrativă.
S-a apreciat că celelalte aspecte de nelegalitate evocate de reclamant, vizând lipsa procedurii contradictorii şi lipsa comunicării raportului cu propunerea de suspendare sunt fără relevanţă, faţă de aspectele prezentate anterior.
Aceleaşi argumente au fost reţinute şi în privinţa despăgubirilor morale solicitate de reclamant, reţinându-se că jurisprudenţa admite ca pentru consecinţele nefavorabile de ordin moral, suferite de funcţionarul public ca efect al emiterii unui act administrativ individual nelegal ce vizează raportul de serviciu, să poată fi acordate despăgubiri sub forma daunelor morale.
Instanţa a evocat prevederea de principiu consacrată de art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform căreia instanţa de contencios administrativ, în cazul admiterii cererii, va hotărî şi asupra daunelor materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru, o atare posibilitate fiind prevăzută şi de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, în cazul despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului.
Curtea a avut în vedere că potrivit prevederilor art. 36 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în 2007, în perioada concediului de boală, raportul de serviciu nu poate înceta şi nu poate fi modificat decât din iniţiativa funcţionarului public în cauză.
Instanţa a concluzionat că din probele dosarului a rezultat că acţiunile întreprinse de pârâte anterior, concomitent şi ulterior adoptării deciziei atacate în prezenta cauză, dar şi după pronunţarea sentinţei nr. 660 din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, prin care s-a decis suspendarea actului administrativ contestat, l-au prejudiciat moral pe reclamant, fiindu-i lezată reputaţia dobândită în calitate de director, de la înfiinţarea autorităţii precum şi aceea de cadru didactic şi de persoană cunoscută pe plan local.
S-a reţinut că reclamantul a fost practic împiedicat să-şi exercite funcţia de conducere şi a fost expus unor umilinţe personale şi profesionale, cu consecinţe negative asupra bunului mers al activităţii autorităţii publice.
S-a constatat că din articolele de presă, mai ales cele publicate în ziarele locale a reieşit că reclamantul este o persoană cunoscută în municipiul Baia Mare şi în judeţul Maramureş, iar situaţia creată prin cercetarea disciplinară a acestuia a fost pe larg şi negativ comentată, astfel că instanţa a obligat în solidar pârâtele să plătească reclamantului 50.000 RON, daune morale.
II. Instanţa de recurs
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Cluj au declarat recurs pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bucureşti şi K.M.K.
1. Recursul pârâtei Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură
Recurenta-pârâtă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că aceasta s-a dat cu aplicarea greşită a legii, în drept invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
A arătat recurenta că hotărârea atacată preia mare parte din argumentele prezentate de reclamant în acţiunea introductivă, fără a examina apărările pârâtei din întâmpinare, dovedite cu înscrisurile depuse la dosar.
Recurenta a susţinut că la data de 25 august 2009 Comisia de disciplină a fost sesizată de şeful Serviciului Control Intern cu privire la faptele directorului executiv U.I.F., iar pe parcursul cercetări administrative s-a dispus suspendarea raportului de serviciu al acestuia, conform art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 şi art. 44 alin. (1) din H.G. nr. 1344/2007, în baza raportului din 06 noiembrie 2009, prima instanţă reţinând greşit că măsura suspendării nu a fost convingător motivată.
De asemenea, în mod eronat s-a apreciat că raportul s-a întocmit după finalizarea procedurii de cercetare administrativă, fără a se examina apărările recurentei din concluziile scrise depuse la dosar la data de 21 aprilie 2010, privind eroarea de redactare din cuprinsul raportului, ce vizează întocmirea acestuia după cercetarea administrativă, deoarece acesta s-a realizat după finalizarea administrării probelor, în cadrul procedurii de cercetare administrativă, conform art. 30 alin. (2) din H.G. nr. 1344/2007, ajungându-se greşit la concluzia că decizia în litigiu este nelegală.
Recurenta a arătat că în mod greşit s-a admis capătul de cerere privind daune morale, indicându-se eronat drept temei legal dispoziţiile art. alin. (5) teza I din Legea nr. 554/2004 care vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, după care s-a făcut trimitere la prevederile art. 36 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, potrivit cărora, în perioada concediului de boală, raportul de serviciu nu poate înceta şi nu poate fi modificat decât din iniţiativa funcţionarului public în cauză, prevederi legale care nu pot justifica acordarea daunelor morale.
S-a mai învederat că instanţa nu a reţinut decât susţinerile reclamantului, în parte nereale, deoarece afirmaţia privind internarea în spital a intimatului-reclamant, chiar înaintea emiterii deciziei din 11 noiembrie 2009 este contrazisă de înscrisurile depuse la dosar, care dovedesc semnarea condicii de prezenţă atât la data de 10, cât şi de 11 noiembrie 2009, de către intimat.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond a ignorat chiar recunoaşterea reclamantului, că cererea de acordare a daunelor morale nu se poate întemeia pe acţiunile întreprinse de pârâte anterior şi concomitent emiterii deciziei atacate, iar acţiunile pârâtelor după adoptarea sentinţei nr. 660/2009 a Curţii de Apel Cluj, prin care s-a decis suspendarea actului administrativ din prezenta cauză, nu formează obiectul acestui litigiu.
S-a arătat că după comunicarea soluţiei de suspendare a executării deciziei nr. 1647 din 11 noiembrie 2009 de către Curtea de Apel Cluj, în Dosarul nr. 2050/33/2009, s-a dispus încetarea activităţii d-nei V.M., numită temporar în funcţia publică ocupată de reclamant, pe timpul suspendării raportului de serviciu al acestuia, pe această perioadă intimatul-reclamant fiind remunerat corespunzător de recurentă, care nu a făcut altceva decât să aplice prevederile O.U.G. nr. 37/2009 şi O.U.G. nr. 105/2009.
Recurenta a concluzionat că publicarea unor articole în presa locală cu caracter defăimător la adresa intimatului nu îi aparţine, că nu s-a dovedit legătura de cauzalitate între prejudiciul moral suferit de intimat, ca urmare a numirii noii conduceri de către Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi acţiunile recurentei, solicitându-se admiterea recursului, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi modificarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii , ca nefondată.
2. Recursul pârâtei K.M.K.
Recurenta-pârâtă K.M.K. a criticat la rândul său sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, faţă de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 554/2004, numai instituţia pârâtă putând fi eventual răspunzătoare faţă de reclamant, conform prevederilor art. 1 alin. (1) şi 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 4 din Legea nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
Recurenta a susţinut că nu s-a făcut dovada că i-ar fi profitat suspendarea raportului de serviciu al reclamantului, că nu s-a probat existenţa obligaţiei corelative dreptului subiectiv pretins, astfel că în mod greşit s-a apreciat că ea ar avea calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză.
Şi pe fond recurenta a apreciat că sentinţa atacată s-a dat cu aplicarea greşită a legii, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece suspendarea raportului de serviciu al reclamantului s-a dispus de către Comisia de disciplină constituită la nivelul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în temeiul art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 şi art. 44 alin. (1) din H.G. nr. 1344/2007, în baza propunerii motivate în raportul din 06 noiembrie 2009, iar instanţa de fond nu a analizat apărările instituţiei privind eroarea de redactare din adresa Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură din 19 noiembrie 2009, cum că raportul s-a întocmit după finalizarea cercetării administrative din 23 octombrie 2009, deşi formularea corectă era că raportul cu propunerea de suspendare a raportului de serviciu al reclamantului s-a întocmit după finalizarea administrării probelor, în cadrul procedurii de cercetare administrativă, conform art. 30 alin. (2) din H.G. nr. 1344/2007 privind normele de organizare şi funcţionare a Comisiilor de disciplină.
Cu privire la daunele morale, recurenta a reluat argumentele prezentate de recurenta-pârâtă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, privind indicarea greşită a temeiului legal de acordarea acestora de către instanţa de fond - art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 şi art. 36 din Legea nr. 188/2009, care nu au incidenţă în cauză, prezenţa reclamantului la serviciu înainte şi la data emiterii deciziei de suspendare a raportului de serviciu, obligaţia legală a instituţiei pârâte de a aplica prevederile O.U.G. nr. 37/2009 şi 105/2009, inexistenţa legăturii de cauzalitate între prejudiciul moral suferit de reclamant şi acţiunile instituţiei pârâte, căreia nu-i pot fi imputate articolele din presa locală, care au vizat activitatea reclamantului.
3. Apărările intimatului
Intimatul-reclamant U.I.F. a depus la dosar întâmpinare în temeiul art. 308 pct. 2 C. proc. civ. şi note de şedinţă prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului precum şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:
Cu privire la excepţia calităţii procesuale pasive invocată de recurenta-pârâtă K.M.K. se constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece acţiunile de contencios administrativ formulate de cei vătămaţi în drepturile lor prin acte administrative nelegale sau de refuzul autorităţilor administrative de a le soluţiona o cerere legitimă „pot fi formulate şi personal împotriva persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim” conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, chiar legiuitorul prin art. 16 din Legea contenciosului administrativ a reglementat posibilitatea acţionării în instanţă a emitentului unui act administrativ considerat nelegal sau abuziv, astfel că nu se poate aprecia că nu are calitate procesuală pasivă conducătorul instituţiei care a emis actul administrativ pretins nelegal sau vătămător, însă angajarea răspunderii acestuia pentru prejudiciul cauzat, în cazul anulării actului sau al interzicerii emiterii lui, este o problemă de fond, care se soluţionează în funcţie de circumstanţele specifice fiecărei cauze şi de probatoriile administrate de părţi, critica recurentei-pârâte fiind nefondată sub acest aspect.
Cum motivele de recurs care vizează fondul cauzei sunt identice în recursurile pârâtelor, acestea urmează a fi examinate împreună.
Prima critică formulată de recurente, care vizează legalitatea şi corectitudinea deciziei nr. 1647 din 11 noiembrie 2009 emisă de recurenta-pârâtă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bucureşti, prin care s-a dispus, în temeiul art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, suspendarea de drept a raportului de serviciu al reclamantului U.I.F. - director executiv adjunct al Centrului Judeţean Maramureş, pe perioada cercetării administrative, este nefondată.
Art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 prevede că „Raportul de serviciu se suspendă de drept în situaţia în care funcţionarul public care a săvârşit o abatere disciplinară poate influenţa cercetarea administrativă, la propunerea motivată a Comisiei de disciplină”, text care se completează cu art. 44 alin. (1) din H.G. nr. 1344/2007 privind Normele de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină, potrivit căruia, în cazul în care sunt indicii că funcţionarul public a cărui faptă a fost sesizată ca abatere disciplinară poate influenţa cercetarea administrativă, comisia de disciplină are obligaţia de a întocmi un raport, în care să propună suspendarea raportului de serviciu al acestuia.
Pentru a se aplica măsura extremă a suspendării raportului de serviciu, raportul comisiei de disciplină trebuie să cuprindă descrierea amănunţită a faptelor pretins săvârşite de funcţionarul public în cauză şi motivarea convingătoare a concluziei că acestea pot avea repercursiuni şi pot distorsiona cercetarea disciplinară a acestuia.
Raportul din 06 noiembrie 2009 întocmit de Comisia de disciplină cu privire la posibilitatea existenţei unui conflict de interese între intimatul-reclamant şi instituţia recurentă, posibilitatea tentativei de fraudă cu fonduri europene şi bugetare şi posibile foloase necuvenite, nu îndeplineşte condiţiile legale menţionate anterior.
Deşi în cuprinsul raportului se menţionează că „pe tot parcursul controlului şi cercetării administrative d-nul U.I.F. a încercat să împiedice sub orice formă desfăşurarea în bune condiţii a acţiunilor” nu este prezentată nicio faptă concretă care să fi împiedicat sau îngreunat măcar activitatea comisiei de disciplină, în aceste condiţii prima instanţă procedând corect la anularea deciziei nr. 1647 din 11 noiembrie 2009 a recurentei-pârâte, prin care s-a suspendat raportul de serviciu al intimatului, pe baza raportului de cercetare din 2009, care nu justifica aplicarea dispoziţiilor art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999.
Deşi acest motiv era suficient pentru constatarea nelegalităţii deciziei nr. 1647/2009, totuşi, din probele administrate a rezultat şi că raportul s-a întocmit după finalizarea cercetării administrative, aşa cum a confirmat chiar Preşedintele Comisiei prin adresa din 09 noiembrie 2009, astfel că pretinsele fapte necircumstanţiate relevate în cuprinsul raportului nu mai puteau influenţa o procedură de cercetare care fusese deja încheiată, nejustificându-se aplicarea dispoziţiilor art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999.
Susţinerea recurentelor cum că ar fi vorba de o eroare de redactare nu a fost în nici un fel dovedită cu alte mijloace de probă, iar pe de altă parte, nimeni nu-şi poate invoca propria culpă în valorificarea unui drept, fiind nefondate motivele de recurs privind soluţia primei instanţe care vizează anularea deciziei nr. 1647/2009 emisă de recurenta-pârâtă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
Cu privire la daunele morale acordate intimatului-reclamant, Înalta Curte constată în primul rând că angajarea răspunderii recurentei-pârâte K.M.K. nu se putea realiza în temeiul art. 16 din Legea nr. 554/2004 decât în urma unei examinări judicioase a condiţiilor generale prevăzute de art. 998 şi urm. C. civ. pentru antrenarea răspunderii civile delictuate, raportate la calitatea persoanei care a elaborat, emis sau încheiat actul administrativ nelegal, conform cerinţelor art. 16 din Lege nr. 554/2004, reclamantului revenindu-i sarcina probei, conform art. 1169 C. civ.
O altă interpretare, de aplicare automată a răspunderii solidare a instituţiei emitente, dar şi a persoanei care a semnat actul administrativ anulat, în calitate de conducător de instituţie, contravine atât textului art. 16 din Legea nr. 554/2004 care instituie numai posibilitatea angajării răspunderii persoanei vinovate de emiterea unui act administrativ, dar şi intenţiei legiuitorului, care nu a dorit instituirea unor prevederi legale derogatorii, de prezumţie absolută de culpă în sarcina persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea unui act administrativ.
În raport de aceste consideraţii, se constată că recurenta-pârâtă K.M.K. a avizat raportul Comisiei de cercetare din 2009 şi a semnat decizia nr. 1647/2009 corect anulată prin sentinţa nr. 175/2010 a Curţii de Apel Cluj, în calitate de director general al recurentei Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, numită în condiţiile legii prin ordin al Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, să conducă instituţia şi să o reprezinte în raporturile cu celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, cu alte persoane juridice şi fizice, precum şi în justiţie, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
Raportul din 06 noiembrie 2009, care a fundamentat măsura suspendării raportului de serviciu al intimatului, a fost întocmit de Comisia de disciplină şi avizat de recurenta-pârâtă, care a semnat decizia nr. 1647/2009 privind suspendarea raportului de serviciu al intimatului, nu ca persoană particulară, ci ca director general al Agenţiei, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de textul menţionat anterior.
Prin urmare, nu se poate reţine vinovăţia recurentei-pârâte K.M.K. nici în privinţa calităţii oficiale în care a semnat actul administrativ anulat de instanţă şi nici în sensul intenţiei de a prejudicia intimatul, prin emiterea deciziei de suspendare a raportului de serviciu al acestuia, sau prin urmările acesteia.
Astfel, recurenta-pârâtă a exercitat funcţia de conducere de Director General al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură în perioada 05 octombrie 2009-18 februarie 2010, la data numirii acesteia în funcţia publică de conducere fiind deja începută cercetarea disciplinară împotriva intimatului, prin Serviciul de Control Intern, care a întocmit nota de control din 14 august 2009, în care a constatat mai multe nereguli în activitatea intimatului, acesta beneficiind de concedii medicale în perioada 18 august-09 octombrie 2009, anterior perioadei în care recurenta-pârâtă a condus instituţia.
Este adevărat că şi în perioada 10 noiembrie-21 decembrie 2009 intimatul s-a aflat în concediu medical, însă nu rezultă de nicăieri că deficienţele de care acesta a suferit, menţionate în actele medicale depuse la dosar (cardiopatie ischiemică, dislipidemie, obezitate gradul II, stetoză hepatică) au fost cauzate de comportamentul recurentei-pârâte.
Lipsind proba vinovăţiei acesteia, a legăturii de cauzalitate dintre atitudinea acesteia şi prejudiciul pretins suferit de intimat, respectiv că afecţiunile medicale au fost cauzate de comportamentul abuziv al pârâtei, nefiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale reglementate de art. 998 şi urm. C. civ., care trebuie întrunite şi în cazul răspunderii administrative a persoanei care contribuie la emiterea unui act administrativ nelegal, conform art. 16 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul pârâtei K.M.K. în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi va respinge ca nefondată cererea intimatului-reclamant de acordare a daunelor morale şi a cheltuielilor de judecată, faţă de această pârâtă.
Critica recurentelor-pârâte privind indicarea greşită a temeiului legal în baza căruia au fost obligate în solidar la plata daunelor morale către intimat, chiar dacă ar fi corectă (ceea ce nu este adevărat, în finalul sentinţei nr. 175/2010 a Curţii de Apel Cluj indicându-se dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 554/2004 ca temei legal al admiterii cererii de acordare a daunelor morale) nu poate justifica respingerea cererii intimatului, instanţa de recurs putând substitui motivarea primei instanţe, conform art. 3041 C. proc. civ., în cazul în care s-ar constata îndeplinite celelalte cerinţe legale de acordare a daunelor morale.
Chiar dacă reglementările legislative constatate ulterior a fi neconstituţionale au obligat instituţia recurentă să aplice măsuri de reorganizare nepotrivite, în care a fost cuprins şi intimatul, nu poate fi ignorată situaţia stabilită corect de prima instanţă, a emiterii deciziei nr. 1647/2009, fără a fi îndeplinite condiţiile art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999, pe care acest act administrativ s-a întemeiat şi fără a fi informat intimatul, căruia i s-a comunicat decizia atacată abia odată cu răspunsul instituţiei la procedura prealabilă.
Toate aceste împrejurări au fost de natură să-l prejudicieze pe intimat, căruia i s-a suspendat raportul de serviciu, fiind supus stresului cauzat de această schimbare intempestivă, constatată a fi nelegală, chiar dacă nu se poate stabili dacă incapacitatea de muncă survenită în perioada 18 august-08 octombrie 2009 şi respectiv 10 noiembrie-21 decembrie 2009 a fost datorată emiterii deciziei nr. 1647/2009, sau este continuarea şi urmarea firească a unei stări precare de sănătate, preexistente acestui act administrativ.
Între emiterea nelegală a deciziei nr. 1647/2009 care a afectat dreptul intimatului la stabilitatea în funcţia publică legal ocupată, conform dispoziţiilor art. 3 lit. f) din Legea nr. 188/1999 şi prejudiciul suferit de intimat ca urmare a deciziei menţionate anterior, există o evidentă legătură de cauzalitate, astfel că solicitarea intimatului de a fi obligată instituţia recurentă, să-i plătească daune morale în calitate de emitent al deciziei nr. 1647/2009, este legitimă.
Dacă în cazul daunelor materiale stabilirea cuantumului acestora se poate face cât mai exact, pe baza administrării unor probe convingătoare, prin folosirea de regulă a unor calcule matematice, cât mai exacte, daunele morale se acordă după aprecierea judecătorului, în funcţie de circumstanţele concrete ale speţei.
Aprecierea despăgubirilor destinate să compenseze prejudiciile morale nu are la bază criterii ştiinţifice, exacte, incluzând o doză de subiectivism, de arbitrar chiar, atât ca urmare a incompatibilităţii între caracterul moral al daunelor, şi cel patrimonial al despăgubirilor, dar mai ales ca urmare a evaluării pe care o realizează magistratul, care trebuie să asigure păstrarea unui just echilibru între dreptul instituţiei emitente a unui act administrativ nelegal, de a nu suporta o sancţiune disproporţionat de mare în raport cu conduita sa culpabilă şi interesul general, de a asigura respectarea legii şi de a preveni asemenea încălcări în viitor, fără a fi încurajaţi cei vătămaţi de conduita abuzivă a autorităţilor să promoveze acţiuni de despăgubiri, în scopul obţinerii nejustificate a unor venituri.
În raport de aceste principii şi ţinând cont de împrejurarea că intimatului i s-a acordat deja o satisfacţie echitabilă prin anularea deciziei nr. 1647/2009, Înalta Curte apreciază că este rezonabilă acordarea unor daune morale de 10.000 RON intimatului-reclamant.
De altfel şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în repetate rânduri în sensul că anularea unui act considerat nelegal poate reprezenta o reparare adecvată a prejudiciului moral încercat de destinatarul acestuia – Hotărârea din 17 decembrie 2009 pronunţată în cauza C – 197/RX II, Mc/Agenţia Europeană pentru Medicamente – EMEA, sau dimpotrivă, emiterea actului solicitat de către reclamant poate constitui o reparaţie echitabilă suficientă a prejudiciului moral suferit de acesta – cauza Mazăre contra României.
Astfel fiind, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va admite şi recursul pârâtei Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, care va fi obligată să plătească intimatului-reclamant 10.000 RON, în loc de 50.000 RON, cât a acordat prima instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi K.M.K. împotriva sentinţei nr. 175 din 22 aprilie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată în sensul că admite în parte acţiunea reclamantului U.I.F. şi, în consecinţă, obligă pârâta Agenţia de Plăţi şi Interveţie în Agricultură la plata către reclamant a sumei de 10.000 RON cu titlu de despăgubiri şi morale, precum şi la cheltuielile de judecată în sumă de 5.000 RON.
Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei K.M.K. la plata daunelor morale şi a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1227/2011. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 1249/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
