ICCJ. Decizia nr. 1314/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta B.V. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului București prin Primarul General, în calitate de expropriator, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:
1) desființarea Deciziei nr. 57 din 26 iunie 2007 emisă de Primăria Municipiului București, prin Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor, conform Legii nr. 33/1994;
2) exproprierea întregului imobil (teren și construcții) din sector 1, București aflat în proprietatea sa;
3) acordarea despăgubirilor pentru exproprierea imobilului mai sus indicat, astfel:
a) pentru imobilul compus din teren în suprafață de 94,39 mp și construcție în suprafață utilă de 51,53 mp solicită prețul pieții de 400.000 Euro la cursul de la data introducerii acțiunii, în care sunt incluse și îmbunătățirile imobilului;
b) solicită daune pentru expropriere, conform Legii nr. 33/1994, în cuantum de 300.000 Euro, în care se includ și prejudiciile provocate de rezilierea contractului de închiriere încheiat cu SC B.F. SRL;
c) evaluează prejudiciile morale provocate de expropriere, precum și de atitudinea expropriatorului înainte și după existența Hotărârii nr. 160/2006 emisă de CGMB pentru aprobarea exproprierii la 500.000 Euro, ținând cont și de încercările nelegale, repetate ale pârâtei de sistare a furnizării apei potabile și ale altor utilități;
d) solicită despăgubiri de 100.000 de Euro pentru prejudiciile aduse construcției provocate prin începerea demolării trotuarului din dreptul imobilului aflat în litigiu, și datorită nerespectării normelor de organizare a șantierului care, datorită vibrațiilor produse de mașinăria de spart asfaltul, a provocat crăparea pereților imobilului aflat în proprietatea sa, care face obiectul exproprierii.
4. Solicită suspendarea deciziei atacate; cu cheltuieli de judecată.
Pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de expropriere a întregului imobil și de acordare de despăgubiri pe cale de contestație, iar pe fond, a solicitat respingerea contestației și a cererii de suspendare a Deciziei nr. 56 din 26 iunie 2007.
Pe parcursul procesului, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a H.C.G.M.B. nr. 160/2006.
Prin încheierea din 06 februarie 2008, instanța a respins excepția de necompetență materială a instanței, invocată de pârât, iar în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a suspendat cauza și a înaintat dosarul către Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea excepției de nelegalitate invocată de reclamantă.
Prin sentința nr. 1597 din 20 mai 2008 - devenită irevocabilă - această ultimă instanță a respins excepția de nelegalitate ca fiind rămasă fără obiect, întrucât Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a anulat H.C.G.M.B. nr. 160/2006, astfel că obiectul excepției de nelegalitate nu mai este în ființă.
La termenul de judecată din data de 17 iunie 2009, reclamanta și-a modificat acțiunea în sensul că a solicitat:
- să se constate nelegalitatea deciziei atacate și a exproprierii sale, având în vedere că decizia a fost emisă în temeiul H.C.G.M.B. nr. 160/2006, care a fost anulată prin sentința nr. 1176 din 09 aprilie 2008, rămasă irevocabilă;
- acordarea daunelor materiale în cuantum de 300.000 Euro, echivalentul în lei, cu luarea în considerare a faptului că a fost supusă aplicării unui act administrativ nelegal;
- acordarea daunelor materiale de 100.000 Euro, echivalentul în lei, pentru deteriorările suferite de imobilul său prin începerea demolărilor și a construirii pasajului, care au afectat grav structura de rezistență a imobilului aflat în proprietatea sa, astfel încât i-a fost diminuată valoarea de piață, bunul fiind în pericol de prăbușire;
- acordarea de daune morale în cuantum de 250.000 de Euro, în contextul în care reclamanta susține că a suferit leziuni psihice provocate de suspendarea unei proceduri ilicite de expropriere prin promovarea unor măsuri nelegale și abuzive de preluare forțată a proprietății sale.
Prin sentința nr. 4478 din 23 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității și a admis, în parte, acțiunea completată și precizată, a anulat Decizia nr. 56 din 26 iunie 2007 emisă de pârâtă, prin Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor, precum și propunerile de expropriere și a respins în rest acțiunea completată și precizată.
Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a apreciat că excepția inadmisibilității este neîntemeiată, întrucât, pe de o parte, lipsa de fundament legal a pretențiilor solicitate ține de fondul cauzei, iar pe de altă parte, prin cererea modificatoare reclamanta nu a mai solicitat exproprierea întregului său imobil și acordarea despăgubirilor reprezentând contravaloarea imobilului în discuție, ci pretenții de altă natură.
Pe fondul cauzei, curtea de apel a avut în vedere prevederile art. 1 și art. 3 din Legea nr. 33/1994.
în plus, prima instanță a luat în considerare sentința nr. 1176 din 09 aprilie 2008 a Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin care a fost anulată Hotărârea C.G.M.B. nr. 160 din 06 iulie 2006.
în ceea ce privește despăgubirile solicitate de reclamantă, curtea de apel a constatat că aceasta nu le-a dovedit în mod corespunzător, deși avea o asemenea obligație, conform art. 1169 C. civ.
împotriva acestei hotărâri judecătorești s-a promovat recurs, în termen legal, de către reclamanta B.V., care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de acordare a daunelor materiale în cuantum de 700 EURO pe lună, de la data rezilierii contractului până la data pronunțării acestei hotărâri, precum și a daunelor morale, în cuantumul apreciat de instanța de control judiciar, ca și reparația echitabilă a abuzurilor la care a fost supusă.
în dezvoltarea căii extraordinare de atac, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 3041C. proc. civ., recurenta susține că imobilul aflat în proprietatea sa a fost închiriat unei societăți comerciale, care avea stabilit un punct de lucru, respectiv o farmacie.
în esență, recurenta menționează că această firmă nu a mai primit de la expropriator autorizație de funcționare, fiind somată să elibereze casa, întrucât urmează să fie demolată.
în altă ordine de idei, recurenta afirmă că a dovedit că pe Șoseaua Orhideelor a fost închisă circulația, astfel încât societatea în discuție nu mai înregistra vânzări la acest punct de lucru, așa încât nu mai avea niciun interes să mai mențină respectivul contract de închiriere.
în opinia recurentei, faptul că Primăria a transmis SC A.N. SA confirmarea necesară în vederea rezilierii contractelor de apă potabilă și canalizare la 3 zile după rezilierea contractului nu face decât să ateste împrejurarea că autoritatea publică locală efectua deja toate demersurile necesare demolării, deși procedura de expropriere nu era finalizată.
în aceste condiții, recurenta consideră că este îndreptățită să primească despăgubiri care constă în valoarea contractului de închiriere de la data rezilierii și până la data pronunțării hotărârii judecătorești, precum și daunele morale, având în vedere că s-a început construirea și s-a blocat folosința imobilului său în mod nelegal.
în acest sens, Primăria a efectuat demersuri pe care nu avea dreptul să le facă decât după finalizarea exproprierii. în urma cererilor autorității publice locale de reziliere a contractelor de furnizare a utilităților, acestea din urmă au și fost sistate, iar recurenta a fost nevoită să facă demersuri la furnizorii de utilități în vederea reluării acestora.
Analizând sentința atacată, în raport de motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., cât și din oficiu, în baza art. 3041C. proc. civ., înalta Curte apreciază că se impune, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, respingerea recursului, ca nefondat.
Hotărârea recurată a reținut corect situația de fapt în baza materialului probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată, astfel că nu sunt întrunite cerințele legale în vederea modificării sau casării sentinței.
în primul rând, instanța de control judiciar constată faptul că recurenta nu a adus veritabile critici hotărârii contestate, ci a făcut o serie de afirmații în legătură cu fondul pricinii deduse judecății.
în altă ordine de idei, trebuie remarcat faptul că, din punct de vedere procedural, recurenta a nesocotit dispozițiile art. 294 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 316 C. proc. civ., potrivit cărora în recurs nu se pot face cereri noi.
Or, recurenta-reclamantă din prezenta cauză a solicitat în această cale extraordinară de atac acordarea unor daune materiale în cuantum de 700 Euro pe lună, de la data rezilierii contractului de închiriere și până la data pronunțării deciziei din recurs.
în această situație, înalta Curte nu poate primi această nouă cerere în faza recursului.
Pe de altă parte, instanța de control judiciar își însușește punctele de vedere eximate de judecătorul fondului cu ocazia analizării excepției de inadmisiblitate invocate de pârâtă prin întâmpinare, întrucât acestea sunt corecte.
în plus, și soluția dată de magistrat fondului cererii de chemare în judecată este legală, nefiind vorba de o greșită aplicare și interpretare a legii - caz de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - așa cum susține recurenta.
Așa cum s-a prezentat anterior, în principal, a fost vorba despre anularea Deciziei nr. 56 din 26 iunie 2007 emisă de intimata-pârâtă prin Comisia pentru soluționarea întâmpinărilor, prin care a fost respinsă întâmpinarea depusă de B.V., în baza Legii nr. 33/1994 (fila 3 I dosar fond).
în acest context, nu trebuie ignorat art.1 din această reglementare, potrivit căruia exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauza de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească.
De asemenea, art. 3 din Legea nr. 33/1993 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică prevede că instanțele judecătorești competente vor putea hotărî exproprierea numai după ce utilitatea publică s-a declarat potrivit prezentei legi.
în plus, trebuie menționat faptul că pretenția reclamantei în legătură cu constatarea nelegalității exproprierii sale vizează de fapt anularea propunerilor de expropriere.
Totodată, în urma analizării prevederilor normative individualizate mai sus, înalta Curte constată ca și prima instanță faptul că soarta juridică a actelor efectuate în cadrul procedurii reglementate în capitolul III din Legea nr. 33/1994 (respectiv, "Măsuri premergătoare exproprierii") -în categoria cărora sunt incluse decizia nr. 56/2007 și propunerile de expropriere - este condiționată de aceea a actului prin care se declară utilitatea publică.
Sub acest aspect, trebuie indicată sentința nr. 1176/2008 a Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, (rămasă irevocabilă), prin care a fost anulată Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 160 din 6 iulie 2006 privind declararea de utilitate publică a lucrării de interes local "Pasaj Denivelat Superior Basarab", în zona Bd. Nicolae Titulescu -Șos. Orhideelor - Intersecția Calea Plevnei - Calea Giulești - Șos. Grozăvești, sector 1 București ( a se vedea sentința de la filele 38 - 45 din dosarul de fond).
Din cele expuse anterior rezultă că, în speța de față, operează principiul resoluto iure dantis, resdolvitur ius accipientis; cu alte cuvinte, anularea actului prin care a fost declarată o lucrare de utilitate publică atrage după sine și anularea unei decizii de respingere a întâmpinării și a propunerilor de expropriere, astfel cum au fost comunicate reclamantei-recurente prin actul depus la filele 27 - 28 I dosar fond.
în altă ordine de idei, nici pretențiile recurentei care constau în acordarea unor despăgubiri materiale și morale nu sunt întemeiate.
Astfel, în privința daunelor de ordin material în sumă de 300.000 Euro, înalta Curte constată că partea în cauză s-a referit doar la închiderea spațiului comercial pe care îl închiriase, în condițiile în care rezilierea contractului de închiriere a intervenit ca urmare a demarării procedurii de expropriere (a se vedea acțiunea modificatoare).
însă, întregul material probator administrat în cauză demonstrează suma de 700 Euro pe lună, pe care o plătea chiriașul numitei B.V.
De asemenea, actele depuse de recurenta-reclamantă nu dovedesc închiderea spațiului comercial, întrucât a început procedura de expropriere, dar și un raport de cauzalitate între această procedură și rezilierea contractului de închiriere.
Sub acest aspect trebuie relevat conținutul contractului de închiriere și al actului adiționa ( a se vedea filele 32- 33 dosar fond).
Astfel, art. III alin. (2) din actul inițial arată că, în afara cazurilor expres prevăzute de lege, modificarea sau rezilierea înainte de termenul prevăzut a contractului de închiriere se poate face numai cu acordul scris al părților, iar în lipsa acestuia prin hotărâre a instanței de judecată.
Pe de altă parte, actul adițional stipulează că chiria lunară este de 700 Euro, iar termenul de închiriere este de 5 ani, cu începere de la data de 1 octombrie 2005 până la data de 1 octombrie 2010.
în plus, din actul aflat la fila 54 dosar fond - prezentat de reclamantă - reiese faptul că rezilierea a avut loc la data de 1 mai 2007.
Totodată, înscrisul de la fila 37 dosar fond atestă confirmarea intimatei-pârâte în privința acțiunii de reziliere a contractelor de furnizare a serviciilor de apă la data de 4 mai 2007.
Așadar, rezilierea contractului de închiriere a intervenit anterior procedurii de expropriere.
în ceea ce privește cererea referitoare la acordarea daunelor materiale de 100.000 Euro pentru deteriorările suferite la imobilul ce trebuia demolat datorită construirii pasajului, înalta Curte consideră că recurenta nu a demonstrat nici existența vreunei deteriorări și nici vreun raport de cauzalitate între deteriorări și faptele autorității publice locale.
în acest context, amintim faptul că, la termenul din 14 octombrie 2009, reclamanta a renunțat la administrarea probei cu expertiză de specialitate pentru stabilirea deteriorării imobilului ca urmare a măsurilor de expropriere, evaluarea prejudiciilor și constatarea condițiilor materiale de acces la imobilul aflat în discuție și care au dus la rezilierea contractului de închiriere.
în plus, reclamanta nu a administrat alte probatorii (interogatoriu sau proba testimonială).
De asemenea, înalta Curte consideră că nu trebuie acordate daune morale recurentei.
De altfel, actele atacate în speța de față au fost emise în cadrul unei proceduri legale, însă, ulterior, anularea lor s-a dispus ca urmare a anulării H.C.G.M.B. prin care s-a declarat de utilitate publică o anumită lucrare.
în plus, exproprierea nu s-a realizat, în condițiile în care, în întâmpinare, partea în discuție a specificat că nu este de acord cu exproprierea.
Prin urmare, instanța de control judiciar consideră că recurenta-reclamantă a dobândit satisfacție deplină prin anularea actelor aflate în litigiu.
în concluzie, în raport de cele menționate anterior, înalta Curte a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1486/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1425/2011. Contencios → |
|---|
