ICCJ. Decizia nr. 1486/2011. Contencios
Comentarii |
|
I. Circumstanțele cauzei
1. Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii
Prin Hotărârea nr. 1028 din 25 noiembrie 2010, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererile formulate de T.M. și G.M.E., judecători la Tribunalul Prahova, de promovare la Curtea de Apel Ploiești - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin valorificarea rezultatului obținut la concursul de promovare în funcții de execuție din data de 9 mai 2010.
în motivarea hotărârii, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut, în esență, că petentele au participat la concursul de promovare efectivă în funcții de execuție organizat la data de 9 mai 2010, optând pentru promovare la Curtea de Apel Ploiești - secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Pentru promovarea efectivă la Curtea de Apel Ploiești - secția comercială, contencios administrativ și fiscal a fost scos la concurs un post, petentele s-au clasat pe pozițiile a 3-a și respectiv a 4-a și au fost respinse ca urmare a neîncadrării în limita posturilor alocate concursului.
Ulterior, prin Hotărârea nr. 779 din 30 septembrie 2010 a Plenului C.S.M. a fost promovat la aceeași instanță și secție cel de-al doilea candidat, domnul judecător S.I., clasat pe locul doi la concurs.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut, din interpretarea prevederilor art. 30 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 621/2006, că valorificarea ulterioară a rezultatului obținut la concurs este posibilă în cazul în care există posturi vacante, or, așa cum rezultă din evidențele Direcției resurse umane și organizare la Curtea de Apel Ploiești - secția comercială, contencios administrativ și fiscal la momentul soluționării cererilor de valorificare nu existau posturi de execuție de judecător vacante care să poată fi ocupate prin procedura de valorificare.
2. Recursul declarat împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii
Recurenta T.M. a atacat cu recurs hotărârea menționată, susținând că a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale în materie, fiind ignorate împrejurările de fapt existente în cauză.
Astfel, a arătat că în termenul scurs de la data comunicării rezultatelor finale ale concursului, la instanța pentru care a optat la înscriere, respectiv Curtea de Apel Ploiești, s-a vacantat un post la secția penală, prin eliberarea din funcție a unui judecător ca urmare a pensionării, însă Colegiul de conducere al instanței menționate nu a luat o decizie cu privire la repartizarea acestui post vacant.
în concret, recurenta a arătat că și în cazul său sunt aplicabile dispozițiile art. 30 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621 din 21 septembrie 2006, cu modificările ulterioare, susținând că sunt îndeplinite ambele condiții prevăzute de textul menționat, în sensul că există un post vacant la instanța pentru care a optat la înscriere și are media cea mai mare în ordinea celor obținute la concurs, faptul că postul vacant nu a fost supus repartizării de colegiul de conducere al instanței respective nu este de natură să-i afecteze dreptul ocupării acestuia prin procedura valorificării.
Totodată, a susținut că în cererea de valorificare a vizat postul de la secția penală, pe considerentul că postul de execuție s-a vacantat la acea secție și nu a fost supus repartizării, iar în art. 30 alin. (1) din Regulament face vorbire despre posturile care se vacantează la instanța pentru care s-a optat la înscriere, fără să distingă cu privire la secțiile acestei instanțe, rezultând astfel că obligativitatea optării pentru o anumită secție există doar pentru posturile scoase la concurs, nu și în situația în care promovarea nu a fost posibilă datorită lipsei posturilor vacante, iar postul vacat s-a ivit ulterior, când textul de lege menționat nu mai distinge.
în fine, recurenta a arătat că i s-a respins și cea de-a doua cerere de valorificare formulată, soluție pe care, de asemenea, o va ataca.
3. Apărarea intimatului
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul a arătat, în susținerea soluției adoptate, că la momentul soluționării cererii recurentei de valorificare a rezultatului obținut la concursul din 9 mai 2010 nu era vacant niciun post de execuție la Curtea de Apel Ploiești - secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Cât privește susținerea recurentei în sensul că la secția penală a Curții de Apel Ploiești există un post vacant și că ar fi trebuit să se dispună promovarea pe acel post, intimatul a invocat prevederile art. 6 și cele ale art. 30 din Regulament, din interpretarea cărora rezultă că aceleași condiții care au fost stabilite pentru înscrierea la concursul de promovare în funcții de execuție trebuie să fie respectate și în procedura ulterioară concursului, în cadrul căreia este posibilă valorificarea ulterioară a rezultatelor obținute la concurs.
în concluzie, intimatul a susținut că o interpretare contrară a dispozițiilor din Regulament, în sensul posibilității recurentei de a opta pentru o altă secție la valorificare, ar conduce la încălcarea flagrantă a principiului specializării judecătorilor, consacrat chiar prin dispozițiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, prin stabilirea obligației de a crea secții sau complete specializate în cadrul judecătoriilor, tribunalelor și curților de apel, dar și prin reglementarea competenței materiale funcționale a secțiilor din cadrul înaltei Curți de Casație și Justiție și a celorlalte instanțe de grad inferior.
II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului
Examinând legalitatea hotărârii nr. 1028 din 25 noiembrie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în raport cu motivele invocate de recurentă, înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Recurenta T.M., judecător în cadrul Tribunalului Prahova, a participat la concursul de promovare în funcții de execuție vacante, organizat de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii la data de 09 mai 2010, opțiunea sa a fost aceea de promovare efectivă la Curtea de Apel Ploiești - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, pentru această secție fiind scos la concurs un singur post de judecător.
Recurenta a obținut la concurs media de 9,17 și s-a clasat pe locul 4, în raport cu candidații care au concurat pe același post, motiv pentru care nu a putut fi promovată.
Recurenta a formulat cerere de valorificare a rezultatului obținut la concurs, în temeiul art. 30 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621 din 21 septembrie 2006, cu modificările ulterioare.
Prin hotărârea nr. 1028 din 25 noiembrie 2010, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererile de valorificare a rezultatelor obținute la concursul de promovare în funcții de execuție, organizat la data de 09 mai 2009, cereri formulate de recurentă, alături de alt judecător, care au optat pentru promovarea la Curtea de Apel Ploiești - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, cu motivarea că nu existau posturi vacante.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2006, cu modificările ulterioare, judecătorii care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 27, dar care nu au fost promovați ca urmare a lipsei posturilor vacante, pot fi promovați în posturile ce se vacantează la instanțele pentru care au optat la înscriere, în termen de 6 luni de la data comunicării rezultatelor finale ale concursului.
Conform art. 27 din același Regulament, pentru a fi declarat admis la concurs, candidatul trebuie să obțină cel puțin media generală 7 și nu mai puțin de 5 la fiecare dintre cele două probe de concurs, menționate la art. 17.
Din interpretarea dispozițiilor sus menționate, rezultă că, pentru a se putea valorifica rezultatul obținut la concursul de promovare în funcții de execuție efectivă, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
- candidatul trebuie să obțină cel puțin media generală 7 și nu mai puțin de 5 la fiecare dintre cele două probe de concurs;
- să existe posturi vacante la instanțele sau parchetele pentru care au optat la înscriere sau vacantarea lor în termen de 6 luni de la validarea rezultatelor concursului.
în conținutul hotărârii atacate se menționează că din evidențele Direcției resurse umane și organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii rezultă că la Curtea de Apel Ploiești - secția comercială, contencios administrativ și fiscal la momentul soluționării cererii de valorificare nu existau posturi de execuție de judecător vacante, aspect necontestat de către recurentă.
Prin urmare, cererea recurentei nu îndeplinește una din condițiile impuse de dispozițiile regulamentare analizate, respectiv existența unui post de execuție vacant la instanța unde a optat la înscrierea la concurs.
Cât privește susținerea recurentei în sensul că cererea sa de valorificare a vizat postul vacant existent la secția penală din cadrul Curții de Apel Ploiești, înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art. 41 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, componența secțiilor și completelor specializate se stabilește de colegiul de conducere al instanței, în raport cu volumul de activitate, ținându-se seama de specializarea judecătorului.
De asemenea, art. 37 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, formarea continuă se realizează ținând seama de necesitatea specializării lor, iar conform art. 46 alin. (2) lit. a) din aceeași lege, materiile la care se susțin probele scrise la concursul de promovare în funcții de execuție se stabilesc "în funcție de specializare".
Toate aceste prevederi legale, interpretate sistematic, conduc către concluzia că principiul specializării constituie o premisă a calității înfăptuirii actului de justiție și o veritabilă garanție a independenței și imparțialității în exercitarea funcției de judecător sau procuror, găsindu-și aplicarea atât în planul măsurilor organizatorice legate de componența secțiilor și completelor specializate ale instanțelor, cât și în ceea ce privește cariera magistraților.
Prin urmare, dispoziția cuprinsă în art. 30 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2006, cu modificările ulterioare, nu face decât să pună în aplicare prevederile legislației primare, în sensul că judecătorii si procurorii care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 27, dar care nu au fost promovați ca urmare a lipsei posturilor vacante pot fi promovați în posturile ce se vacanteaza la instanțele si parchetele pentru care au optat la înscriere, în termen de 6 luni de la data comunicării rezultatelor finale ale concursului".
A accepta punctul de vedere al recurentei în sensul posibilității acesteia de a opta pentru o altă secție în procedura de valorificare a rezultatului obținut, decât cea pentru care a optat la înscrierea la concurs, înseamnă a încălca principiul specializării judecătorilor, consacrat deja prin actele normative amintite.
2. Soluția pronunțată în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, care converg către concluzia că hotărârea atacată a fost legală, înalta Curte a respins recursul formulat în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, ca nefondat.
← ICCJ. Decizia nr. 274/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1314/2011. Contencios → |
---|