ICCJ. Decizia nr. 1447/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1447/2011
Dosar nr. 79/42/2010
Şedinţa publică de la 10 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 89 pronunţată în data de 12 aprilie 2010, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul P.V., în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Integritate şi, pe cale de consecinţă, a anulat actul de constatare nr. 381/I.I. din 12 ianuarie 2010 emis de pârâtă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că:
Reclamantul P.V. a solicitat anularea actului de constatare nr. 381/I.I din 12 ianuarie 2010 prin care s-a constatat că acesta se află în stare de incompatibilitate în perioada 1 august 2008 – 14 octombrie 2009, arătând că după ce a fost ales în funcţia de primar şi-a dat demisia din funcţia de administrator al societăţilor comerciale pe care le conducea cu respectarea termenului legal de 15 zile prevăzut de Legea nr. 161/2003.
S-a mai susţinut că emiterea actului de constatare s-a efectuat fără ca reclamantul să fie somat, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare.
În şedinţa publică din 15 martie 2010, reclamantul a invocat excepţia nulităţii absolute a actelor înaintate de ANI, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 alin. (9) din Legea nr. 144/2007, potrivit cărora „actele întocmite de inspectorii de integritate după începerea verificării fără ca persoana verificată să fie înştiinţată despre declanşarea procedurii de verificare sunt nule de drept”.
Faţă de acest aspect, reclamantul învederează că pe confirmarea de primire, deşi s-a consemnat că primirea s-a făcut de mama sa, semnătura nu aparţine acesteia, solicitând verificarea de scripte.
Prima instanţă procedând la verificarea de scripte a constatat că semnătura nu aparţine mamei reclamantului şi deci nu poate produce efectele prevăzute de lege.
Cu privire la excepţia nulităţii absolute a actului de constatare invocată de reclamant motivat de faptul că actul de constatare nu conţine menţiuni clare privind posibilitatea de atacare, pârâta s-a apărat precizând că legea nu distinge alte menţiuni obligatorii în cazul actului de constatare, prin urmare, actul atacat nu este inform, fiind întocmit în mod corect, deci s-a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată arătând că reclamantul a primit înştiinţarea la data de 3 noiembrie 2009.
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că, potrivit prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 „funcţia de primar este incompatibilă cu funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice”.
A arătat prima instanţă că,din verificarea declaraţiilor de avere şi de interese a reclamantului, completate şi depuse în perioada 2008-2009 la Primăria comunei Topliceni, judeţul Buzău, a reieşit că alegerea în funcţia de primar a acestuia, pentru mandatul 2008-2010 a fost validată prin sentinţa civilă nr. 1370 pronunţată la data de 18 iunie 2008 de Judecătoria Râmnicu Sărat, judeţul Buzău, iar reclamantul a deţinut calitatea de administrator la societăţile comerciale SC P. SRL – în perioada 12 noiembrie 2003 – 4 mai 2009 şi SC B.B.P. SRL în perioada 7 martie 2006-14 octombrie 2009.
Mai mult, arată instanţa, potrivit art. 91 alin. (3) teza I din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în funcţie, iar potrivit dispoziţiilor aceluiaşi articol, alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor secţiunii legii referitoare la incompatibilităţile aleşilor locali, este obligat să demisioneze din una dintre funcţiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a acesteia, nerespectarea acestei obligaţii fiind sancţionată conform disp. art. 91 alin. (4) din acelaşi act normativ, cu încetarea de drept a mandatului de ales local.
A concluzionat instanţa că reclamantul nu a fost legal încunoştinţat despre declanşarea procedurii de verificare astfel că, potrivit art. 5 alin. (9) din Legea nr. 144/2007 R privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea ANI, „actele întocmite de inspectorii de integritate după începerea verificării, fără ca persoana verificată să fie înştiinţată despre declanşarea procedurii de verificare sunt nule de drept”.
Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate.
Invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi art. 3041 C. proc. civ. recurenta a arătat că înştiinţarea intimatului-reclamant s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 92 alin. (3) şi (6) C. proc. civ. şi că atâta timp cât partea interesată nu s-a înscris în fals în privinţa semnăturii care putea fi aplicată pe acest document şi de un membru al familiei (în speţă, mama), este discutabilă soluţia instanţei de anulare a actului de constatare pentru acest motiv. În opinia recurentei verificarea vizuală a unei semnături excede competenţelor instanţei şi nu poate fi lămuritoare pentru a pronunţa un verdict.
Prin întâmpinare, intimatul-reclamant a formulat apărări atât faţă de critica adusă de recurentă cât şi raportat la fondul pricinii, mai exact ca inexistenţa stării de incompatibilitate reţinută prin actul de constatare a cărui anulare a făcut obiectul judecăţii în faţa Curţii de Apel Ploieşti – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Examinând cauza din perspectiva probatoriului administrat şi a legislaţiei incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că este nefondată critica adusă de recurentă şi subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. („când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia”).
Motivarea căii de atac exercitate este una extrem de succintă şi priveşte exclusiv nemulţumirea că soluţia pronunţată s-a bazat pe administrarea unei probe considerată neconvingătoare în condiţiile în care potrivit art. 92 C. proc. civ. comunicarea oricărui act de procedură se poate face şi unui membru al familiei celui vizat.
Contrar celor susţinute de recurentă, instanţa de control judiciar remarcă faptul că prima instanţă sesizată cu excepţia nulităţii actului prin care ANI a înştiinţat pe reclamant de declanşarea procedurii de verificare, în temeiul art. 5 alin. (9) din Legea nr. 144/2007/ R (în vigoare la data la care inspectorii de integritate au decis declanşarea procedurii de verificare a reclamantului), şi date fiind controversele existente cu privire la validitatea actului - confirmare de primire din 3 noiembrie 2009 a apelat la dispoziţiile art. 179 alin. (1) teza I C. proc. civ. care permit instanţei de judecată să procedeze la o verificare de scripte.
Concluzia judecătorului este una argumentată, din compararea înscrisului disputat (fila 59 dosar fond) cu celelalte documente depuse la dosar şi precizate în considerentele hotărârii judecătoreşti rezultând că semnătura mamei reclamantului – P. Constanţa - este vizibil/vădit diferită de „semnătura” aplicată pe actul în discuţie (mai exact cele două iniţiale trecute pe acesta).
Deşi corect redat conţinutul art. 92 C. proc. civ. de către recurentă, Înalta Curte observă că în speţă acesta nu poate fi considerat ca fiind respectat pentru motivele deja punctate.
Aplicându-se sancţiunea expres prevăzută de art. 5 alin. (9) din Legea nr. 144/2007 R s-a stabilit în mod just că actul de constatare este lipsit de efecte juridice.
În acest context, verificarea legalităţii sentinţei atacate din perspectiva art. 3041 C. proc. civ. nu mai este oportună.
Văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 89 din 12 aprilie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1392/2011. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 1497/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
