ICCJ. Decizia nr. 1521/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1521/2011
Dosar nr. 2/36/2010
Şedinţa publică de la 15 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 169/ CA din 6 mai 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamantul M.S.P.R.L. - administrator judiciar al SC M.D.F. SRL Constanţa, în contradictoriu cu Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale şi Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa prin care a solicitat anularea actului/ actelor administrative fiscale ce au stat la baza opririi în perioada 18 august 2009-20 august 2009 a transporturilor expediate de societate către SC A.A. SRL, obligarea intimatelor vinovate de abuzul săvârşit la acoperirea prejudiciului material nepatrimonial cauzat precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamanta în calitatea sa de antrepozitar autorizat de produse accizabile s-a considerat vătămată în drepturile sale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004, urmare a opririi de către pârâte, pe o perioadă de trei zile ( 18 august 2009-20 august 2009 ) a unor transporturi de carburanţi expediate către beneficiarul SC A.A. SRL, în baza contractului de vânzare-cumpărare de produse petroliere astfel încheiat.
Oprirea transporturilor de carburanţi fără nici un fel de explicaţie din partea pârâtelor, a fost calificată de reclamantă drept un abuz, îndreptăţind-o astfel la obţinerea de despăgubiri atât materiale cât şi morale.
Urmare a procedurii prealabile efectuată, în conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind revocarea actelor fiscale ce au stat la baza opririi transporturilor, prin adresa nr. 29404 din 05 octombrie 2009, pârâta Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa a răspuns în sensul că, această conciliere nu poate fi soluţionată în mod favorabil întrucât reclamanta a desfăşurat activităţi de livrare a produselor energetice aflate în regim suspensiv cu nerespectarea prevederilor legale, constatându-se atât săvârşirea unei contravenţii vamale, cât şi stabilirea unei datorii vamale prin Decizia de impunere nr. 179 din 28 septembrie 2009.
Aspectul determinant al cererii de chemare în judecată, a reţinut instanţa de fond, este dacă oprirea transporturilor de carburanţi în perioada 18 august 2009-20 august 2009 reprezintă un abuz/faptă ilicită.
Acţiunile întreprinse de autorităţile pârâte au constat în înfiinţarea de puncte de control fixe şi mobile, în trafic sau la ieşirile din antrepozitele fiscale, pentru verificarea transporturilor de produse energetice aflate în regim suspensiv precum şi pe cele aflate în scutire de accize, urmare a procesului verbal de contravenţie nr. 1204 februarie 2008 prin care reclamanta a fost sancţionată cu amenda în valoare de 2.000 lei pentru neîndeplinirea obligaţiilor antrepozitului fiscal prevăzut de legislaţia fiscală şi a adresei nr. 27985/28380/SSPA/CM/28 mai 2009 emisă de Direcţia Supraveghere Operaţiuni Vamale din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor prin care s-a semnalat faptul că, de la antrepozitul fiscal al SC M.D.F. SRL Constanţa au fost expediate un număr de 23 cisterne cu motorină către beneficiarul SC C.I. SRL Săcuieni, operaţiuni care nu s-au încheiat potrivit legii.
Instanţa de fond a reţinut faptul că reclamanta nu a făcut dovada nici unei condiţii prevăzute de art. 998-999 C. civ, respectiv fapta ilicită, raportul de cauzalitate şi vinovăţia pentru a fi în prezenţa unui prejudiciu material sau nepatrimonial.
În cazul de faţă, a apreciat prima instanţă, reclamanta nu a dovedit că oprirea transporturilor de carburanţi ar reprezenta un abuz, respectiv o faptă ilicită, având în vedere că măsurile luate de pârâte au avut o bază legală, executorie pentru recuperarea unor debite.
Atât timp cât reclamanta nu a făcut dovada faptului că, măsurile fiscale luate de pârâte au fost suspendate provizoriu, sau până la soluţionarea irevocabilă a unui eventual litigiu, nu suntem în faţa unui abuz sau a unei fapte ilicite, ci, dimpotrivă fapta este în conformitate cu legea.
În acest sens, prima instanţă a apreciat că, respectarea legii de către pârâte prin prepuşii săi, nu presupune nici cea mai mică culpă din partea acestora, nefiind îndeplinită nici condiţia vinovăţiei, şi, implicit a raportului de cauzalitate.
Totodată, instanţa de fond a constatat că nu sunt îndeplinite nici condiţiile speciale prevăzute de Legea nr. 554/2004 pentru ca reclamanta să poată beneficia de repararea prejudiciului.
În baza dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege, pentru ca reclamanta să aibă vocaţie la acoperirea prejudiciului, a apreciat prima instanţă, aceasta trebuie iniţial să îndeplinească condiţia unei persoane vătămate într-un drept sau interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri, condiţii care în cazul de faţă nu există.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivul de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Se invocă de recurentă faptul că hotărârea recurată cuprinde o motivare contradictorie, iar prin soluţia de respingere dispusă instanţa a făcut o aplicare greşită a legii.
Se arată de recurentă că instanţa de fond nu a reţinut nelegalitatea actelor administrative contestate, emise cu vădit abuz de putere în perioada 18 august-20 august 2009 şi care au stat la baza reţinerii nejustificate a transporturilor de motorină mai mult de 48 de ore. Se arată că această reţinere nelegală de către autoritatea vamală a cauzat recurentei un prejudiciu care nu a fost recunoscut prin soluţia de respingere a acţiunii.
Se arată că nu poate fi reţinută susţinerea privind existenţa unui Plan de acţiune privind monitorizarea mijloacelor de transport, uleiuri minerale a fost aprobat în luna septembrie 2009, ulterior actelor abuzive întreprinse de autorităţile vamale în luna august 2009.
Se arară că la data luării măsurii de oprire a transporturilor autorităţile pârâte nu au avut la bază nici un act administrativ care să justifice luarea măsurii.
În motivele de recurs se arată că în mod nelegal nu s-a reţinut îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 998-999 C. civ., în condiţiile în care existau cele trei elemente cumulative de atragere a răspunderii civile delictuale, fapta ilicită constând în oprirea pe o perioadă de 3 zile a transporturilor, situaţie ce a generat rezilierea contractului de furnizare produse petroliere nr. 162/2005, existenţa vinovăţiei organelor vamale în condiţiile în care măsura dispusă nu a avut p bază legală, existenţa legăturii de cauzalitate şi existenţa unui prejudiciu cert. În ceea ce priveşte acest element se arată că au fost încălcate dispoziţiile art. 129 C. proc. civ. pe motiv că instanţa nu şi-a manifestat rolul activ şi nu a încuviinţat proba cu expertiză contabilă.
Sub acest aspect se solicită casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
La dosar intimata a depus concluzii scrise.
Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond prin soluţia de respingere a acţiunii recurentei a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică neputându-se reţine de Curte încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 şi a dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ.
În cauză, în mod corect nu s-a constatat existenţa unui refuz nejustificat de soluţionare a plângerii formulată de recurentă din 17 septembrie 2009 prin care aceasta a contestat ca nelegală şi abuzivă măsura opririi transporturilor expediate de către aceasta spre diverşi beneficiari, operaţiuni ce constau în aprovizionare cu motorină sau livrări de motorină ca produs accizabil. În cauză nu poate fi reţinut un exces de putere din partea autorităţilor vamale în sensul dispoziţiilor art. 2 (1) lit. n din Legea nr. 554/2004, deoarece organele vamale prin oprirea transporturilor şi-au exercitat, în fapt o atribuţie legală respectiv activitatea de supraveghere şi control vamal. Iar această activitate de control faţă de recurentă a fost determinată de specificul activităţii desfăşurate - transporturi cu cisterna de motorină şi de faptul că la data de 28 mai 2009 s-a comunicat sesizarea Direcţiei Vamale Bihor în care se aprecia că pentru 23 de transporturi nu s-a încheiat corespunzător regimul suspensiv existând obligaţii de plată către bugetul de stat neachitate de recurentă.
S-a apreciat în mod corect de instanţa de fond că recurenta nu are un drept recunoscut de lege vătămat neexistând o activitate nelegală din partea autorităţilor vamale.
Acţiunea de oprire temporară a transporturilor este integrată în activitatea de verificare a transporturilor de produse energetice aflate în regim suspensiv precum şi pe cele aflate în scutire de accize în anumite puncte de control fixe şi mobile, în trafic sau la ieşirile din antrepozitele fiscale.
În cauză, în mod corect a fost respinsă proba cu expertiză solicitată de recurentă, ca inutilă cauzei în condiţiile în care nu există în cauză fapta ilicită a organelor vamale de natură a cauza recurentei un prejudiciu, în condiţiile în care acestea desfăşurau potrivit competenţelor o activitate de control şi verificare care presupunea oprirea şi verificarea în trafic a mijloacelor de transport cu produse energetice accizabile.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC M.D.F. SRL Constanţa împotriva sentinţei nr. 169 din 6 mai 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1513/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1537/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
