ICCJ. Decizia nr. 1537/2011. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1537/2011
Dosar nr. 604/39/2010
Şedinţa publică de la 15 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 13 ianuarie 2010, precizată la termenul din 28 aprilie 2010, reclamanta V.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Primăria Oraşului Săveni - S.P.C. Local de Evidenţa Persoanelor Săveni şi Agenţia Naţională a funcţionarilor publici Bucureşti, avizarea favorabilă a transformării postului existent în cadrul Primăriei Oraşului Săveni de „referent clasa III, grad profesional principal, treapta III”, în „consilier clasa I, grad profesional asistent, treapta II”.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este funcţionar public în cadrul Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, din cadrul Primăriei Oraşului Săveni, îndeplinind funcţia publică de referent clasa III, grad profesional principal, treapta III, iar în urma absolvirii unei forme superioare de învăţământ a solicitat, în baza art. 68 din Legea nr. 188/1999, înscrierea la concursul de promovare în clasă, la care a privit aviz negativ din partea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici Bucureşti, cu motivarea că la momentul absolvirii studiilor superioare nu avea calitatea de funcţionar public.
A mai precizat reclamanta că prin Dispoziţia nr. 196 din 04 noiembrie 2005 a primarului oraşului Săveni a fost numită în funcţia contractuală de referent M III din cadrul compartimentului de Evidenţă a Persoanelor al Serviciului Public Comunitar, contractul de muncă fiindu-i suspendat în anul 2007 pentru efectuarea concediului pentru creşterea copilului, perioadă în care şi-a definitivat studiile superioare, iar după reluarea activităţii, prin dispoziţia primarului nr. 171 din 15 iunie 2009 a fost numită în funcţia publică de referent III principal 3 în cadrul aceluiaşi serviciu.
A susţinut reclamanta că împrejurarea că în momentul absolvirii studiilor superioare nu avea calitatea de funcţionar public, nu poate determina neavizarea transformării postului solicitat de către A.N.F.P., în lipsa unor dispoziţii legale imperative.
Pârâta Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici Bucureşti, prin întâmpinare a invocat, în principal excepţia necompetenţei materiale a instanţei în soluţionarea cauzei, competenţa de soluţionare revenind Curţii de Apel Suceava.
Totodată a invocat excepţiile neîndeplinirii procedurii plângerii prealabile şi a inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa actului administrativ conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Prin sentinţa nr. 518 din 28 aprilie 2010, Tribunalul Botoşani, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Suceava.
2. Soluţia primei instanţe
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 604/39/2010, iar prin sentinţa nr. 199 din 14 octombrie2010, au fost respinse excepţiile invocate de pârâţi, fiind admisă acţiunea şi obligată pârâta să elibereze aviz favorabil în vederea transformării postului de „referent clasa III, grad profesional principal, treapta III”, în „consilier clasa I, grad profesional asistent, treapta II”.
Analizând cu prioritate excepţiile invocate, în temeiul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., Curtea a reţinut că sunt neîntemeiate.
Astfel, în ceea ce priveşte excepţia neîndeplinirii procedurii plângerii prealabile, Curtea a constatat că reclamanta a făcut dovada formulării acestei plângeri către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici Bucureşti la data de 11 ianuarie 2010, înregistrată de intimată sub nr. 463.259 din 14 ianuarie 2010.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa actului administrativ în sensul art. 2 alin. (1), lit. c) din lege, Curtea a constatat că reclamanta se prevalează de refuzul intimatei de a aviza transformarea postului solicitat, emis prin adresa nr. 1912451 din 15 decembrie 2009 fapt ce a determinat lezarea dreptului şi a interesului său legitim de către autoritatea publică, singura cale de recunoaştere a dreptului pretins fiind calea contenciosului administrativ, conform art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, aşa încât nici această excepţie nu poate fi reţinută.
Cu privire la fondul cauzei, Curtea a reţinut următoarele:
În conformitate cu dispoziţiile art. 111 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi urmare a Hotărârii Consiliului Local Săveni nr. 2 din 29 ianuarie 2009 prin care s-au transformat posturi de natură contractuală în funcţii publice s-a emis Dispoziţia nr. 171 din 15 iunie 2009 prin care reclamanta a fost numită în funcţia publică de referent III principal 3 în cadrul aceluiaşi serviciu.
Reclamanta a susţinut examenul de promovare într-o clasă superioară la data de 12 octombrie 2009.
Potrivit dispoziţiilor art. 68 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 „în urma dobândirii unei diplome de studii de nivel superior, funcţionarii publici de execuţie au dreptul de a participa la examenul organizat pentru ocuparea unei funcţii publice într-o clasă superioară celei în care sunt încadraţi, dacă studiile absolvite sunt în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea sau dacă autoritatea ori instituţia publică apreciază că studiile absolvite sunt utile pentru desfăşurarea activităţii”.
S-a apreciat astfel, că dispoziţia legală menţionată nu cuprinde condiţia evocată de intimată, potrivit căreia la data absolvirii studiilor universitare reclamanta trebuia să aibă calitatea de funcţionar public, cu atât mai mult cu cât, promovarea într-o clasă superioară reprezintă o modalitate de dezvoltare a carierei funcţionarului public care a absolvit o formă superioară de învăţământ.
În acest sens, a considerat Curtea că în cauză sunt incidente şi dispoziţiile art. 144 alin. (1) din H.G. nr. 611/2008, pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici.
3. Recursul exercitat împotriva hotărârii primei instanţe
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă consideră că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, hotărârea pronunţată de către aceasta fiind lipsită de temei legal şi dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv prevederile art. 68 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, care sunt clare şi nu pot lăsa loc de interpretări.
termenul folosit de legiuitor impune ca şi condiţie pentru promovare într-o clasă superioară dobândirea diplomei de studii de nivel superior ulterior dobândirii calităţii de funcţionar public, fapt care în speţă, nu s-a realizat în condiţiile în care funcţionarul public a absolvit studii superioare cu diplomă de licenţă (în februarie 2007) înainte de a dobândi calitatea de funcţionar public (respectiv, în data de 12 iunie 2009), ceea ce duce la concluzia că prevederile art. 68 alin. (1) din actul normativ menţionat mai sus, privind posibilitatea de promovare în clasă, nu i se aplică.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă a supus controlului instanţei de contencios administrativ un refuz, considerat nejustificat de avizare favorabilă a transformării postului existent în cadrul Primăriei Oraşului Săveni de „referent clasa III, grad profesional principal, treapta III”, în „consilier clasa I, grad profesional asistent, treapta II”, în urma absolvirii unei forme superioare de învăţământ, invocând în acest sens prevederile art. 68 din Legea nr. 188/1999 şi art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 6/2007.
promovarea în clasă pentru care este necesar avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, de natura celui solicitat de reclamantă, îi priveşte pe funcţionarii publici de execuţie care dobândesc o diplomă de studii de nivel superior în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea.
În această materie, în art. 68 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, cum era în vigoare la data promovării acţiunii, s-a prevăzut că: „În urma dobândirii unei diplome de studii de nivel superior în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea, funcţionarii publici de execuţie au dreptul de a participa la examenul organizat pentru ocuparea unei funcţii publice într-o clasă superioară celei în care sunt încadraţi, în condiţiile legii”.
Potrivit textelor legale precitate, promovarea unui funcţionar public de execuţie, în temeiul acestor prevederi legale, într-o clasă superioară celei care este încadrat, este posibilă doar în ipoteza în care acesta a dobândit diploma de studii de nivel superior ulterior dobândirii calităţii de funcţionar public.
În speţă, corect, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici i-a refuzat reclamantei avizul pentru că diploma de licenţă în baza căreia solicitase acel aviz, a fost obţinută anterior dobândirii statutului de funcţionar public.
Or, în această situaţie, judecătorul fondului nu putea admite acţiunea reclamantei, cu motivarea că reclamanta Vişan Alina posedă o diplomă de licenţă din anul 2007, pentru că, pe de o parte, nu în baza acesteia a fost solicitat avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, iar pe de altă parte, deoarece în privinţa diplomei obţinută anterior dobândirii calităţii de funcţionar public nu sunt incidente prevederile art. 68 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.
Este de necontestat faptul că recurenta - reclamantă a susţinut examenul de licenţă în februarie 2007 şi a fost numită în funcţia publică de execuţie deţinută începând cu data de 12 iunie 2009 conform Dispoziţiei nr. 171 din 15 iunie 2009 emisă de primarul oraşului Săveni, astfel că nu i se pot aplica dispoziţiile art. 68 alin. (1) din legea funcţionarilor publici.
În concluzie, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptare în recurs
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi, în consecinţă, va modifica sentinţa recurată, în sensul că va respinge acţiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici împotriva sentinţei nr. 199 din 14 octombrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot, sentinţa atacată şi în fond respinge acţiunea formulată de reclamanta V.A., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 1521/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1577/2011. Contencios. Anulare act... → |
---|