ICCJ. Decizia nr. 1590/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1590/2011
Dosar nr. 2187/2/2010
Şedinţa publică din 17 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la 9 martie 2010 reclamantul B.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, să se constate refuzul nejustificat al pârâţilor de a-i soluţiona cererea de redobândire a cetăţeniei române, obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei prin Direcţia cetăţenie - Comisia pentru Cetăţenie/Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie să procedeze la analizarea cererii de redobândire a cetăţeniei române în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a acestei hotărâri, obligarea pârâţilor să-i comunice, ulterior analizării cererii, ordinul de redobândire a cetăţeniei române sau să-l programeze pentru depunerea jurământului de credinţă faţă de ţară în maxim 30 de zile de la data emiterii ordinului şi la plata unor daune cominatorii în cuantum de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere de la data introducerii acţiunii până la data avizării cererii.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că la data de 18 noiembrie 2009 a depus cererea de redobândire a cetăţeniei române la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău şi ulterior la 9 decembrie 2009 a depus o cerere de urgentare a soluţionării dosarului său.
A apreciat reclamantul că, întrucât până la acest moment nu a primit nici un răspuns din partea pârâţilor, fiind depăşit termenul prevăzut de art. 141 din Legea nr. 21/1991 modificată, se impune obligarea pârâţilor în sensul solicitat în petitul cererii de chemare în judecată şi la plata daunelor cominatorii.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Justiţiei a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în raport de dispoziţiile art. 1 şi art. 9 alin. (1) din OUG nr. 5/2010, calitate procesuală în aceste litigii având exclusiv Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi pe fond, respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin întâmpinare, pârâta ANC a solicitat respingerea cererii, arătând că în urma înregistrării cererii reclamantului de redobândire a cetăţeniei române a fost stabilit în temeiul art. 14 din Legea 21/1991 modificată şi completată, termenul pentru analizarea de către Comisiei pentru data de 22 iunie 2010.
Având în vedere că termenul stabilit la data de 22 iunie 2010 pentru analizarea cererii reclamantului formulate potrivit art. 10 se încadrează în prevederile art. 14 lit. c), cu respectarea termenului de 5 luni prevăzut de lege, apreciază pârâta că se impune respingerea cererii de chemare în judecată ca prematur introdusă şi neîntemeiată pentru toate capetele de cerere.
Prin Sentinţa nr. 2877 din 15 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu acesta.
A respins cererea formulată de reclamantul B.S., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei este întemeiată, având în vedere dispoziţiile art. 1 şi art. 9 alin. (1) din OUG nr. 5/2010, Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie fiind autoritate publică cu personalitate juridică şi capacitate procesuală proprie, astfel încât acţiunea formulată în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei va fi respinsă ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 21/1991 modificată şi republicată, raportat la art. 14 alin. (1) lit. c) termenul în care Comisia pentru Cetăţenie verifică îndeplinirea condiţiilor necesare acordării sau redobândirii cetăţeniei române nu poate depăşi 5 luni de la data înregistrării cererii.
A mai reţinut că reclamantul s-a adresat autorităţii cu competenţe în domeniu la 25 ianuarie 2010, astfel cum reiese din dovada de înregistrare a cererii, Comisia pentru Cetăţenie stabilind ca termen de dezbatere a acesteia data de 22 iunie 2010, cu respectarea termenului de 5 luni anterior menţionat.
A concluzionat prima instanţă că împrejurarea că anterior înregistrării dosarului său pe rolul Comisiei pentru Cetăţenie reclamantul s-a adresat Misiunii Diplomatice a României la Chişinău nu este de natură să conducă la concluzia refuzului nejustificat al pârâtului în soluţionarea cererii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul B.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9, fără a le dezvolta separat.
Susţine, în esenţă, că instanţa de fond trebuia să facă aplicarea adagiului „unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem" şi să constate că pârâţii au încălcat cu bună ştiinţă termenul imperativ prevăzut de art. 141 din Legea nr. 21/1991, în condiţiile în care cererea de redobândire a cetăţeniei române a fost depusă la data de 18 noiembrie 2009.
A mai susţinut că autoritatea pârâtă a indus în eroare instanţa de judecată şi chiar şi pe reclamant atunci când a susţinut că cererea de redobândire urma să fie analizată la data de 22 iunie 2010, nedepunând la dosar nicio dovadă în acest sens.
A mai arătat că instanţa de fond s-a raportat la o dată greşită ca fiind momentul formulării cererii de redobândire a cetăţeniei române, respectiv 25 ianuarie 2010, în realitate cererea fiind depusă la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău la data de 18 noiembrie 2009.
Recursul este întemeiat.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prevederile art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007, statuează că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat cât şi public".
Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, recurentul-reclamant s-a adresat în mai multe rânduri, solicitând redobândirea cetăţeniei române, în temeiul Legii nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Problema care se impune a fi rezolvată în cauza de faţă este legată de termenul în care autorităţile române trebuie să soluţioneze cererile de redobândire a cetăţeniei române.
Din lecturarea Legii nr. 21/1991, modificată rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român a înţeles să stabilească un termen de 5 luni în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, rezultă că reclamantul a formulat cererea de redobândire a cetăţeniei române la data de 8 noiembrie 2009, formulând o revenire la data de 9 decembrie 2009, data reţinută de instanţă, respectiv 25 ianuarie 2010, nereieşind din niciun act din dosar.
Înalta Curte nu poate reţine susţinerile autorităţii pârâte, formulate în faţa instanţei de fond, respectiv că cererea reclamantului urma să fie examinată de Comisia pentru cetăţenie la data de 22 iunie 2010.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că nici în faţa instanţei de fond şi nici în recurs, pârâţii nu au făcut dovada celor susţinute şi oricum data stabilită pentru soluţionarea cererii este ulterioară pronunţării hotărârii atacate.
Înalta Curte mai constată că demersurile efective ale intimaţilor pârâţi în sensul soluţionării cererii reclamantului au intervenit după sesizarea instanţei de fond de către acesta, şi, în plus, pârâţii nu au mai depus alte înscrisuri doveditoare ale avizării cererii reclamantului, suplimentar faţă de adresa emisă de către unul dintre departamentele sale.
Reclamantul-intimat a depus cererea de redobândire a cetăţeniei române încă din anul 2009, fără ca această cerere să fi fost procesată de către autoritatea pârâtă până la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, context în care în mod nelegal a reţinut instanţa de fond că a fost soluţionată în termenul de 5 luni.
În ceea ce priveşte soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, Înalta Curte constată că această autoritate este parte a raportului juridic obligaţional, prin prisma faptului că cea care face propunerea de acordare a cetăţeniei este Comisia pentru cetăţenie care se află în subordinea Ministerului Justiţiei, Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie având competenţa dosar de a emite ordinul de aprobare a cererii de redobândire a cetăţeniei române.
Referitor la cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenţii.
Or, în cauza dedusă judecăţii, rezultă fără putinţă de tăgadă că instituţia recurentă a fost în culpă pentru nesoluţionarea cererii până la data introducerii acţiunii reclamantului şi văzând dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de B.S., împotriva Sentinţei civile nr. 2877 din 15 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi admite acţiunea în parte, în sensul că obligă Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie să soluţioneze cererea formulată de reclamantul B.S.
Respinge celelalte capete de cerere şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei.
Obligă autorităţilor publice pârâte la 4,3 RON cheltuieli de judecată către recurentul-reclamant B.S.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 1588/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1897/2011. Contencios → |
|---|
