ICCJ. Decizia nr. 1897/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1897/2011
Dosar nr.1194/35/2010
Şedinţa publică din 31 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 4/CA din 12 ianuarie 2011, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de nelegalitate formulată de petenţii M.G.F. şi M.I.F., în contradictoriu cu intimaţii Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului şi Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Bihor şi, în consecinţă, a constatat nelegalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că HG nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 148/2005 şi că dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Normele Metodologice, care stabilesc că „prin naştere se înţelege aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii" nu sunt în concordanţă cu prevederile art. 1 şi art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005.
Totodată, prima instanţă a reţinut că, astfel, prin dispoziţiile contestate se creează o discriminare între persoanele aflate în situaţii identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv, se completează în mod nelegal actul normativ cu forţă superioară, în aplicarea căruia au fost adoptate şi se încalcă principiul egalităţii de tratament între copii proveniţi dintr-o sarcină multiplă şi respectiv, o sarcină simplă.
2.Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate invocate, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut că dispoziţiile art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006, raportat la prevederile art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, definesc naşterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii", iar potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din actul normativ menţionat, concediul şi indemnizaţia lunară prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, precum şi stimulentul prevăzut la art. 3, se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2); astfel, indemnizaţia se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau pentru primii 3 copii adoptaţi, luaţi în plasament sau în plasament în regim de urgenţă ori încredinţaţi în vederea adopţiei.
Se mai arată în motivele de recurs formulate că textul menţionat recunoaşte dreptul la acordarea unei singure indemnizaţii pentru familie, indiferent dacă aceasta are gemeni, pe considerent că această indemnizaţie reprezintă un substitut al salariului, deoarece în perioada de creştere şi îngrijire a copilului, contractul individual de muncă al celui în cauză este suspendat, conform legii.
Totodată, instituţia recurentă susţine că recunoaşterea drepturilor prevăzute în ipoteza normei legale, pentru fiecare naştere şi nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o problemă de nelegalitate şi nu încalcă principiul egalităţii de tratament între copii proveniţi dintr-o sarcină simplă sau multiplă, nefiind vorba de drepturi ce aparţin copilului, că raţiunea legiuitorului, care transpare din actele normative în discuţie (OUG nr. 148/2005, HG nr. 1025/2006, Codul muncii - art. 49 alin. (2) şi art. 51 alin. (1)) este unitară şi evidenţiază, ca finalitate, sprijinirea familiei, prin realizarea unui echilibru social-economic şi nu reprezintă o măsură directă de protecţie a copilului, cum este cea realizată prin alocaţia de stat pentru copii.
3.Apărările intimaţilor-reclamanţi
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimaţii-reclamanţi M.G.F. şi M.I.F. au combătut criticile formulate de instituţia recurentă, susţinând că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică şi solicitând respingerea recursului declarat ca nefondat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente, precum şi în raport cu jurisprudenţa Instanţei Supreme, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
Excepţia de nelegalitate invocată vizează prevederile referitoare la definiţia dată naşterii prin dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Normele metodologice, aprobate prin HG nr. 1025/2006, dispoziţii conform cărora: „prin naştere se înţelege aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii."
Art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului prevede că indemnizaţia lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost numită tutore).
Definind naşterea într-o manieră contrară literei şi spiritului OUG nr. 148/2005 şi limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă la numărul naşterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere, dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1025/2006 contravin prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate.
Într-adevăr, OUG nr. 148/2005 se referă la indemnizaţia lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ, însă, prin formularea prevederilor contestate din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1025/2006, se creează, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, o discriminare nepermisă între persoane aflate în situaţii identice, fără să există o justificare de ordin obiectiv, spre exemplu între copii născuţi şi copii adoptaţi, în sensul că, în cazul adopţiei, s-ar primi o indemnizaţie pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuţi în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizaţie.
În concluzie, instanţa de fond întemeiat a apreciat că, în raport cu prevederile art. 6 din OUG nr. 148/2005, definind naşterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forţă superioară în aplicarea căruia a fost adoptat şi încalcă principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă şi multiplă.
Înalta Curte mai constată că, faţă de aspectele deja reţinute, nu pot fi primite susţinerile din recurs referitoare la faptul că HG nr. 1025/2006 a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 108 din Constituţie, republicată şi ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum şi cu cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin HG nr. 50/2005, abrogat prin HG nr. 1226/2007, întrucât, din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii legale, în practică şi în doctrină s-a apreciat în mod unanim că actele administrative, cum este cazul Normelor metodologice aprobate prin HG nr. 1025/2006, se emit în executarea şi pentru organizarea executării dispoziţiilor cu forţă juridică superioară, cum sunt cele ale OUG. nr. 148/2005, în temeiul cărora sunt emise.
Or, atâta timp cât s-a reţinut că dispoziţiile din Normelor metodologice aprobate prin HG nr. 1025/2006 contravin prevederilor art. 6 din OUG nr. 148/2005, nu se poate considera că au fost respectate dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, conform cărora „Actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă".
Nu poate fi acceptată susţinerea recurentului Guvernul României, în sensul că măsurile de protecţie socială prevăzute în OUG nr. 148/2005 urmăresc îmbunătăţirea echilibrului social-economic al familiei, iar nu protecţia copilului, pentru că o asemenea interpretare ar contraveni spiritului ordonanţei de urgenţă şi scopului urmărit de legiuitor, aşa cum pot fi ele decelate chiar din titlul şi din preambulul actului normativ în discuţie, „susţinerea familiei în vederea creşterii copilului".
Această interpretare a fost, de altfel, confirmată de evoluţia legislativă ulterioară, art. 2 din OUG nr. 148/2005, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 239 din 10 iunie 2009, prevăzând majorarea cuantumului indemnizaţiei cu 600 RON pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau de multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere.
Decizia nr. 937 din 19 decembrie 2006, prin care Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, nu poate fundamenta o soluţie contrară, având în vedere distincţiile de regim juridic între excepţia de neconstituţionalitate şi excepţia de nelegalitate, obiectul diferit al acestora, precum şi argumentul că instanţelor judiciare le revine obligaţia, instituită prin art. 20 alin. (2) din Constituţia României, de a interpreta normele interne astfel încât să asigure concordanţa acestora cu pactele şi tratatele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte.
În sensul celor arătate, Înalta Curte are în vedere şi practica sa constantă în materia dedusă judecăţii, reprezentată, spre exemplu, de Deciziile nr. 1130/2007, nr. 1947/2007, nr. 3699/2009, nr. 2139/2009, nr. 2953/2009, nr. 4149/2009, nr. 5418/2009, nr. 3916/2009, nr. 1005/2010, nr. 2357/2010, nr. 2546/2010, nr. 2159/2010, nr. 1942/2011, nr. 1660/2011, nr. 1309/2011 etc.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de Guvernul României, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei nr. 4/CA din 12 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 1590/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2099/2011. Contencios → |
|---|
