ICCJ. Decizia nr. 1632/2011. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1632/2011
Dosar nr. 1571/46/2009
Şedinţa publică de la 18 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti – secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta T.I. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Economiei şi SC P. SA Bucureşti, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să dispună anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, la data de 3 martie 2009, în favoarea pârâtei SC P. SA, pentru suprafaţa de 762 mp. din totalul terenului proprietatea sa, în suprafaţă 3.000 mp., situat în extravilanul comunei Ştefan cel Mare, Jud. Argeş.
Pe parcursul procesului, instanţa a dispus citarea pârâtului Ministerul Economii, Comerţului şi Mediului de Afaceri, care şi-a schimbat denumirea în urma unor măsuri de reorganizare.
Prin întâmpinare, pârâta SC O.M.V. P. SA Bucureşti a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată.
Pârâtul Ministerul Economii, Comerţului şi Mediului de Afaceri a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa nr. 138 din 18 iunie 2010, Curtea de Apel Piteşti – secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut că, la data de 14 septembrie 1993, numitei R.S. i s-a emis titlul de proprietate pentru suprafaţa de 1,86 mp., amplasată în satul Ştefan cel Mare, judeţul Argeş.
În plus, acelaşi magistrat a stabilit că, ulterior, prin contractul de donaţie din 30 martie 1998, reclamanta a dobândit o suprafaţă de 3.000 mp., din care această ultimă persoană fizică susţine că suprafaţa de 762 mp., se regăseşte în certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Ministerul Economiei în favoarea pârâtei SC P. SA, pentru amplasarea sondei.
Prima instanţă a mai reţinut afirmaţiile reclamantei în sensul că, în anul 1996, pârâta a încercat că obţină de la reclamantă suprafaţa de 2.124 mp., pentru amplasarea acestei sonde, însă tranzacţia a rămas nefinalizată şi, cu toate acestea, pârâta a instalat pe teren sonda despre care s-a făcut vorbire, fără acordul său şi fără plata despăgubirilor, reprezentând lipsa de folosinţă a terenului.
De asemenea, judecătorul fondului a mai reţinut alte susţineri ale reclamantei, în sensul că, în perioada 2006-2009, au fost încheiate contracte de închiriere între cele două părţi prin care s-au acordat despăgubiri, dar, că, în anul 2009, pârâta a reziliat unilateral contractul de închiriere, cu motivaţia că a obţinut actul administrativ unilateral cu caracterul individual a cărui anularea s-a solicitat prin prezenta acţiune.
În urma analizării cauzei, din perspectiva H.G. nr. 834/1991, curtea de apel a constatat că emiterea unui certificat de atestare a unui drept de proprietate este condiţionată de existenţa în patrimoniul societăţii comerciale, la momentul anilor 1990-1991, a unor drepturi reale asupra imobilelor şi de parcurgerea etapelor stabilite pentru această procedură.
În opinia primei instanţe, pârâtul a dovedit că societatea reclamantă deţinea terenul la data adoptării Legii nr. 15/1990, având un drept de administrare asupra acestuia, şi, în consecinţă, avea îndreptăţirea de a obţine certificatul respectiv.
Totodată, prima instanţă a menţionat concluziile expertului, în sensul că nu a fost în măsură să depisteze planurile de delimitare cu dimensiuni şi vecinătăţi ale terenului afectat de sondă şi nici a actelor de transmitere a dreptului de proprietate către pârâtă, anterior eliberării titlului de proprietate pe numele reclamantei.
Însă, judecătorul cauzei a subliniat finalul completării la raportul de expertiză, în care se precizează de către expert că are cunoştinţă despre întocmirea documentaţiei topografice de evaluare a terenurilor, conform H.G. nr. 834/1991, pentru toate amplasamentele sondelor aflate pe teritoriul comunei Ştefan cel Mare, judeţul Argeş, documentaţie avizată de O.C.P.I. Argeş.
Un înscris relevant pentru instanţa de fond a fost reprezentat de dispoziţia de delimitare din 24 mai 1998, prin care delimitarea suprafeţei pe care urma a fi amplasată sonda Glavacioc este anterioară emiterii titlului de proprietate pe numele donatarei R.S.
Concluzia curţii de apel a fost în sensul că dobândirea dreptului de proprietate al societăţii pârâte asupra terenului aflat în litigiu s-a datorat efectului legii, respectiv art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990.
În esenţă, instanţa de fond a constatat că nu există motive care să susţină pretenţiile reclamantei cu privire la încălcarea dispoziţiilor existente la momentul eliberării actului administrativ contestat.
În cauză, curtea de apel a arătat inaplicabilitatea art. 42 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, potrivit căruia sunt exceptate de la reconstituire terenurile pe care s-au efectuat investiţii, altele decât îmbunătăţiri funciare.
Or, în speţă, pe terenul aflat în discuţie a fost amplasat un obiectiv despre care nu se poate afirma că face parte din categoria îmbunătăţirilor funciare.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti s-a promovat recurs în termen legal de către reclamantă, care a solicitat modificarea sentinţei şi admiterea acţiunii.
În dezvoltarea căii extraordinare de atac, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi ale art. 3041 C. proc. civ., recurenta susţine, în esenţă, că hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În opinia recurentei, în mod nelegal, instanţa reţine faptul că sunt îndeplinite condiţiile H.G. nr. 834/1991, ale Legii nr. 15/1990 şi ale art. 42 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, fără a exista vreo dovadă în acest sens.
Recurenta consideră că, având în vedere art. 1 din H.G. nr. 834/1991, instanţa avea obligaţia să stabilească cu certitudine dacă terenul în litigiu se afla în patrimoniul SC P. SA la data înfiinţării acesteia.
Pe aceeaşi linie de idei, recurenta-reclamantă susţine faptul că nici nu era posibil ca terenul să se fi aflat în patrimoniul pârâtei, întrucât, din raportul de expertiză, rezultă faptul că, potrivit verificărilor efectuate la Primăria Ştefan cel Mare, a planului de cadastru, a evidenţei cadastrale la 1 ianuarie 1990, precum şi evidenţa punerilor în posesie în tarlaua 14, terenul pe care este amplasată sonda este proprietatea sa.
Pe de altă parte recurenta precizează faptul că, pe terenul respectiv, s-a reconstituit proprietatea donatoarei sale, respectându-se art. 8 şi art. 11 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, republicată.
De asemenea, aceeaşi recurentă subliniază susţinerile realizate de expertul cauzei, în sensul că nu a depistat schiţe ale terenului afectat de sondă făcute în baza dispoziţiei de delimitare şi nici a actelor de transmitere a proprietăţii terenului în patrimoniul pârâtei anterior atestatului.
În opinia recurentei, pârâta beneficiară a actului administrativ atacat în prezenta speţă nu a administrat niciun înscris din care să reiasă dreptul său de administrare asupra terenului litigios, la data adoptării Legii nr. 15/1990.
În plus, recurenta reaminteşte împrejurarea că a închiriat terenul pârâtei, în anii 2007 – 2009, anterior momentului eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Totodată, recurenta este de părere că dispoziţia de delimitare din 24 mai 1988 nu poate constitui o dovadă a faptului că terenul în cauză era în patrimoniul pârâtei la înfiinţarea sa şi că nu există nicio dovadă a exproprierii terenului în discuţie de la C.A.P. până la 1 ianuarie 1990 şi după acest moment.
Aşadar, nu este posibilă constituirea proprietăţii ope legis, fiindcă nu sunt îndeplinite condiţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990.
În final, recurenta susţine că s-a făcut în mod greşit aplicarea prevederilor art. 42 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 şi că amplasarea sondei pârâtei a avut loc în anul 2008, după cum a constatat şi expertul numit în cauză.
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă SC O.M.V. P. SA Bucureşti a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
De asemenea, intimata de mai sus a invocat puterea de lucru judecat a sentinţei nr. 69/F-CONT din 9 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin nerecurare.
În concepţia acestei părţi, hotărârea invocată are acelaşi obiect: anularea parţială a certificatului de proprietate.
Instanţa de control judiciar constată că excepţia autorităţii de lucru judecat este o excepţie de fond, fiind în legătură cu condiţiile de exerciţiu ale acţiunii, peremptorie (dirimantă), pentru că tinde la respingerea cererii şi absolută, întrucât este reglementată prin norme imperative.
Instituţia autorităţii lucrului judecat împiedică „o nouă judecată” a unei cereri deja soluţionate.
Cu alte cuvinte, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi soluţionată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul şi nu poate fi contrazisă de o altă hotărâre ulterioară (res judicata pro veritate habetur).
În baza art. 1201 C. civ., pentru a fi o autoritate de lucru judecat, trebuie să existe aceleaşi părţi, acelaşi obiect şi temei juridic în cea de-a doua cauză.
În speţă, Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată excepţia autorităţii lucrului judecat invocată de intimata SC O.M.V. P. SA, faţă de împrejurarea că sentinţa nr. 69 din 9 aprilie 2010 a Curţii de Apel Piteşti (aflată la filele 35 – 38 dosar recurs) nu are aceleaşi părţi şi acelaşi obiect.
Mai exact această sentinţă a respins acţiunea reclamantului I.S. privind anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 3 martie 2009 emis pe numele SC P. SA pentru suprafaţa de 458 mp din totalul de 3000 mp, cât reprezintă proprietatea sa, teren situat în extravilanul localităţii Ştefan cel Mare, judeţul Argeş, tarlaua 14.
În alt registru de idei, Înalta Curte apreciază, în urma analizării sentinţei contestate, în baza criticilor formulate, cât şi din oficiu, în raport de art. 3041 C. proc. civ., că se impune, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ., coroborate cu art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, admiterea recursului, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Mai precis, hotărârea recurată întruneşte cerinţele impuse de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru a interveni modificarea sa, întrucât sentinţa a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Pe fondul cauzei, aşa cum s-a precizat anterior, reclamanta T.I. a devenit proprietar exclusiv asupra terenului în suprafaţă de 3000 mp arabil, situat în extravilanul comunei Ştefan cel Mare, judeţul Argeş, (a se vedea actul autentificat la 30 martie 1998, de la fila 37 dosar fond).
În acest context, trebuie remarcat faptul că actul de donaţie a fost făcut de mătuşa recurentei-reclamante (numita R.S.), care a dobândit acest teren, ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate, în condiţiile Legii nr. 18/1991, în calitate de moştenitoare a defunctei sale mame, O.M., conform titlului de proprietate nr. 24901 din 24 septembrie 1993 emis de Comisia Judeţeană Argeş pentru stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor ( fila 49 I dosar).
Din acest teren face parte suprafaţa de 762 mp, pe care, în anul 2008, a fost amplasată sonda nr. 1197 Glavacioc de către intimata-pârâtă SC P. SA.
În primul rând, se cere a arăta că între SC P. SA şi reclamantă a fost încheiat contractul de închiriere din 8 octombrie 2008 (filele 43 – 45 dosar fond), prin care numita T.I. a închiriat suprafaţa de 762 mp pentru sonda mai sus individualizată.
Este de remarcat faptul că reclamanta a fost recunoscută drept proprietar de către partea adversă în acest act de închiriere.
Ulterior, prin procesul verbal din 7 octombrie 2009 (fila 39 dosar fond), SC P. SA a comunicat recurentei rezilierea contractului de închiriere anterior indicat, ca urmare a obţinerii actului administrativ contestat în prezenta cauză.
În alţi termeni, intimatul-pârât Ministerul Economiei a eliberat intimatei SC P. SA certificatul de atestare a dreptului de proprietate la data de 3 martie 2009 pentru suprafaţa de 185.509,84 mp, teren (filele 8-9 dosar fond).
Totodată, trebuie să se precizeze că acest act administrativ a fost intabulat în cartea funciară (filele 10 – 11 dosar fond).
Pentru a analiza legalitatea actului administrativ atacat, nu trebuie ignorat faptul că certificatul a fost emis în temeiul Legii nr. 15/1990 şi al H.G. nr. 834/1991, ţinând seama de propunerile comisiei pentru stabilirea şi evaluarea terenurilor, constituită în acest scop.
În temeiul art. 1 din H.G. nr. 834/1991, terenurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora, necesare desfăşurării activităţii, conform obiectului de activitate, se determină, pentru societăţile comerciale înfiinţate prin hotărâre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuţiile ministerului de resort, iar pentru societăţile comerciale înfiinţate prin decizia organului administraţiei locale de stat, de către autoritatea publică judeţeană.
Din interpretarea acestui text normativ, se desprinde concluzia că, la emiterea actului contestat, trebuia să se aibă în vedere condiţia cerută de lege ca terenul să se afle în patrimoniul societăţii comerciale cu capital de stat la data înfiinţării sale şi să fie necesar desfăşurării activităţii, conform obiectului de activitate.
În plus, terenul nu trebuia să facă obiectul Legii fondului funciar, limitele aplicării acestui act normativ fiind date de H.G. nr. 834/1991 şi de art. 42 alin. (3) din Legea nr. 18/1991.
În cauză, nu s-a probat că, la data reconstituirii dreptului de proprietate pentru autorul reclamantei, terenul în litigiu era afectat de investiţii, altele decât îmbunătăţirile funciare.
Instanţa de control judiciar apreciază că sonda petrolieră a fost amplasată abia în anul 2008.
O dovadă în acest sens este reprezentată de raportul de expertiză judiciară, care afirmă că sonda nr. 1197 este amplasată din anul 2008, aşa cum rezultă din contractele de închiriere din 20 iunie 2007 şi din 8 octombrie 2008 (a se vedea fila 126 dosar fond).
Conform apărărilor formulate de intimatul Ministerul Economii, Comerţului şi Mediului de Afaceri, certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis pentru a atesta dobândirea dreptului de proprietate al societăţii comerciale ope legis, deoarece, la momentul adoptării H.G. nr. 834/1991, terenul se afla în administrarea SC P. SA, existând obiective petroliere în funcţiune, realizate conform dispoziţiei de delimitare din 24 mai 1988 (aflată la fila 70 dosar fond).
Acest act decide delimitarea până la data de 31 decembrie 1988 a unui teren arabil, proprietatea C.A.P. Ştefan cel Mare, necesar amplasării şi forării mai multor sonde, printre care şi cea cu nr. 1197.
Însă, acest act menţionează că terenul se va ocupa şi folosi după obţinerea formelor legale de către beneficiarul investiţiei şi după predarea amplasamentului de deţinătorul terenului către beneficiar, în prezenţa delegatului O.C.O.T.A., după ridicarea recoltei.
Conţinutul acestui document, neînsoţit de existenţa altor înscrisuri, denotă faptul că terenul afectat sondei nr. 1197 nu se afla în patrimoniul societăţii comerciale cu capital de stat la data înfiinţării sale.
Or, art. 1 coroborat cu art. 3 din H.G. nr. 834/1991 impun ca terenul să se afle în patrimoniul societăţii comerciale cu capital de stat la data înfiinţării sale, să fie necesar desfăşurării activităţii, conform obiectului de activitate, şi să nu facă obiectul Legii nr. 18/1991.
Înalta Curte constată că, în speţă, nu s-a făcut dovada că terenul în litigiu a fost expropriat în vederea unei eventuale explorări, că sonda nr. 1197 a fost amplasată în anul 2008, că titlul de proprietate al autorului reclamantei datează din anul 1993 şi are la bază un proces-verbal de punere în posesie întocmit în temeiul Legii fondului funciar.
Totodată, instanţa de control judiciar reţine concluziile raportului de expertiză, în sensul că, potrivit verificările de la Primăria Ştefan cel Mare a planului de cadastru, a evidenţei cadastrale la data de 1 ianuarie 1990, precum şi evidenţa punerilor în posesie în tarlaua 14 – extravilan, terenul pe care este amplasată sonda nr. 1197 este proprietatea reclamantei T.I. (fila 126 dosar fond).
În plus, acelaşi expert judiciar a susţinut că nu cunoaşte dacă există acte de transmitere a dreptului de proprietate al terenului aferent sondei nr. 1197 din anul 1988 până la eliberarea actului administrativ litigios (a se vedea completarea la raportul de expertiză de la fila 147 dosar fond).
În consecinţă, materialul probator existent la dosar nu demonstrează dreptul de administrare asupra terenului aflat în discuţie al intimatei SC P. SA, la data adoptării Legii nr. 15/12990.
Prin urmare, Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentinţa atacată, în sensul că va admite acţiunea şi va anula parţial certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 3 martie 2009 emis de pârâtul Ministerul Economiei pentru suprafaţa de 762 mp, situată în extravilanul comunei Ştefan cel Mare, judeţul Argeş, tarlaua 14.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de intimata SC O.M.V. P. SA.
Admite recursul declarat de T.I., împotriva sentinţei nr. 138/F- CONT din 18 iunie 2010 a Curţii de Apel Piteşti – secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea formulată de reclamanta T.I.
Anulează parţial certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 3 martie 2009 emis de pârâtul Ministerul Economiei, pentru suprafaţa de 762 mp, situat în extravilanul Comunei Ştefan cel Mare, judeţul Argeş, Tarlaua nr. 14.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1595/2011. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 1650/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
