ICCJ. Decizia nr. 1595/2011. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1595/2011
Dosar nr. 354/39/2010
Şedinţa publică de la 17 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A.S. Rădăşeni a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la soluţionarea petiţiei înregistrată sub nr. 60 din 30 august 2009 şi fixarea unui termen pentru comunicarea măsurilor dispuse în sensul arătat.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 1 septembrie 2009 s-a adresat Guvernului României cu o petiţie, ce a fost declinată spre competentă soluţionare către pârâtul M.A.D.R., care nu a soluţionat-o până în prezent.
A mai arătat că plângerea avea ca obiect clarificarea situaţiei juridice a bunurilor aflate sub luciu de apă, inundate periodic în scopul desfăşurării activităţilor de piscicultura, aflate în folosinţa societăţilor desprinse din SC P. Fălticeni"; SA.
A susţinut că i s-a încălcat dreptul de petiţionare, întrucât pentru soluţionarea legală a revendicărilor făcute se impunea ca pârâtul să dea eficienţă dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 233/2002 şi să dispună măsuri de cercetare şi analiză detaliată a tuturor aspectelor sesizate prin memoriul înregistrat sub nr. 60 din 30 august 2009.
Prin întâmpinarea, pârâtul a solicitat respingerea cererii ca rămasă fără obiect, întrucât petiţia invocată de reclamantă a fost soluţionată prin adresa comunicată acesteia la data de 4 mai 2010.
Prin sentinţa nr. 148 din 21 iunie 2010, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta A.S. Rădăşeni, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în timpul judecăţii cauzei, pârâtul minister a formulat răspuns la petiţia reclamantei, cu nr. 17 din 20 aprilie 2010, prin adresa nr. 206095/2010.
In acest context, a constatat prima instanţă că atitudinea pârâtului nu se poate circumscrie „refuzului nejustificat"; astfel cum această noţiune este definită de art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi nici nu poate fi reţinut „excesul de putere"; din partea autorităţii, în condiţiile în care aceasta a răspuns petentei, iar din conţinutul adresei rezultă că s-au întreprins toate demersurile pentru soluţionarea efectivă a sesizării reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A.S. Rădăşeni, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 punctele 5, 7, 8 şi 9 şi dispoziţiile art. 304 ind. 1 C. proc. civ., fără a le dezvolta pe fiecare în parte.
Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a formulat, în esenţă, următoarele critici:
- în mod nelegal, s-a reţinut de către instanţa de fond că prin conţinutul adresei de la fila 172 s-a atestat împrejurarea că pârâtul a întreprins toate demersurile pentru soluţionarea efectivă a acesteia. Se arată, în acest sens, că instanţa a făcut o apreciere greşită a probelor şi s-a înlăturat arbitrar aplicarea în speţă a prevederilor Legii nr. 233/2002 pentru aprobarea O.G. nr. 27/2000 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor;
- aspectele sesizate prin memoriul (filele 6-12 dosar fond) la care s-au anexat dovezi, nu şi-au găsit răspuns în adresa menţionată, nefiind dispusă nicio măsură de către ministerul pârât care să fie comunicată reclamantei şi nici nu s-a indicat temeiul legal al soluţiei adoptate, încălcându-se dispoziţiile Legii nr. 233/2002;
- al doilea capăt al cererii de chemare în judecată nu a fost soluţionat, în mod greşit apreciind instanţa de fond că acţiunea grefată pe tăcerea autorităţii pârâte a rămas fără obiect, în condiţiile în care răspunsul din 4 mai 2010 nu se referă la toate aspectele invocate în memoriul reclamantei. Arată recurenta-reclamantă că, deşi obiectul iniţial al acţiunii a fost lipsa răspunsului, ulterior, în procedura contencioasă s-au adus critici care vizau greşita soluţionare a cererii, care ar fi trebuit analizate, instanţa fiind învestită să cenzureze un eventual răspuns al intimatei şi nu să constate lipsa acestuia.
Recursul nu este întemeiat.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Obiectul principal al acţiunii introductive de instanţă constă în obligarea pârâtului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la soluţionarea petiţiei reclamantei, înregistrată sub nr. 60 din 30 august 2009 iniţial la Guvernul României, care a transmis-o prin Secretariatul General al Guvernului la ministerul pârât, ca autoritate competentă să o soluţioneze. Totodată reclamanta a solicitat instanţei să fixeze un termen pentru comunicarea de către autoritatea pârâtă a măsurilor dispuse ca urmare a cercetării şi analizei detaliate a tuturor aspectelor sesizate prin petiţie.
În motivarea acţiunii, reclamanta a invocat refuzul nejustificat al autorităţii pârâte de a da un răspuns petiţiei înregistrată sub nr. 60 din 30 august 2009, în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 233/2002 pentru aprobarea O.G. nr. 27/2000 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor.
Prin urmare, instanţa de fond ca şi instanţa de control judiciar trebuie să analizeze pretenţiile deduse judecăţii în limitele învestirii acestora prin cererea introductivă de instanţă.
Pornind de la acest principiu al dreptului procesual civil, Înalta Curte constată că argumentele aduse de reclamantă în susţinerea recursului, în sensul că instanţa de fond trebuia să analizeze şi să cenzureze răspunsul din 4 mai 2010 primit de la autoritatea pârâtă şi depus la fila 172 din dosar, exced cadrului procesual stabilit de reclamantă, prima instanţă neputând să se pronunţe „ultra petita";.
Analizând lucrările dosarului prin prisma argumentelor juridice prezentate mai sus, Înalta Curte reţine că, într-adevăr pe parcursul judecării cauzei în faţa instanţei de fond, autoritatea pârâtă a emis răspunsul la memoriul formulat de asociaţia reclamantă şi înregistrat la aceasta sub nr. 60 din 30 august 2009, prin adresa de răspuns indicându-se expres demersurile efectuate atât de autoritatea pârâtă, precum şi de alte instituţii competente, în vederea verificării aspectelor prezentate în „scrisoarea dvs. din luna octombrie 2009 adresată mai multor instituţii (...) transmisă Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de către Secretariatul General al Guvernului, înregistrată sub nr. 1001/RS/2009 - Cabinet Ministru";. In cuprinsul adresei de răspuns se indică inclusiv actele întocmite de Corpul de control al Primului Ministru sesizat de M.A.D.R. în urma primirii memoriului reclamantei, respectiv Ordinul nr. 69 din 06 noiembrie 2009 şi Raportul de control nr. 420 din 21 ianuarie 2010, acte despre a căror conţinut reclamanta avea cunoştinţă încă din momentul introducerii acţiunii, având în vedere că le-a anexat cererii de chemare în judecată (filele 31-63 dosar fond).
Prin urmare, asociaţia reclamantă cunoştea despre demersurile efectuate de ministerul pârât în vederea soluţionării aspectelor sesizate prin memoriul nr. 60 din 30 august 2009, iar pe parcursul judecăţii cauzei a primit şi răspunsul oficial solicitat prin acţiunea introductivă, pretenţiile deduse judecăţii fiind realizate pe cale administrativă.
In acest context, în mod corect a apreciat prima instanţă că nu se poate reţine existenţa unui „refuz nejustificat"; sub forma „tăcerii administraţiei";, astfel cum a invocat reclamanta iar „precizările"; formulate la ultimul termen de judecată nu se pot aprecia ca fiind „o precizare sau modificare la acţiune";, nefiind îndeplinite condiţiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ.
Pe de altă parte, instanţa de judecată nu se poate substitui organelor de control competente să verifice aspectele relevate prin memoriul reclamantei şi oricum, nu a fost învestită cu verificarea legalităţii vreunui act administrativ.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constată că sentinţa atacată este legală şi temeinică şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.S. Rădăşeni, împotriva sentinţei nr. 148 din 21 iunie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică astăzi, 17 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1591/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1632/2011. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
