ICCJ. Decizia nr. 1650/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1650/2011
Dosar nr. 11420/2/2009
Şedinţa publică de la 18 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
a) Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la 04 decembrie 2009, reclamantul B.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă anularea ordinelor nr. 263 din 24 aprilie 2009 şi nr. 358 din 22 mai 2009 emise de preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă prin care s-a dispus mutarea definitivă în funcţia publică de conducere de Şef Serviciu din funcţia de Director Executiv Adjunct al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Teleorman şi restabilirea situaţiei anterioare în sensul reintegrării în funcţia de Director Executiv Adjunct la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Teleorman.
în motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a ocupat funcţia de Director Executiv Adjunct al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Teleorman începând cu data de 01 mai 2001 până la data de 22 mai 2009 când Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, având în vedere dispoziţiile art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, a emis Ordinul nr. 357 din 22 mai 2009 dispunând în acest fel trecerea sa din funcţia de Director Executiv Adjunct în funcţia de Sef Serviciu.
Reclamantul a invocat Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 07 octombrie 2009 publicata în M. Of. nr. 758 din 06 noiembrie 2009, prin care O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată ca fiind neconstituţională şi a arătat că neconstituţionalitatea unui text de lege impune revenirea la situaţia anterioară, textul respectiv neexistând.
A mai arătat reclamantul că nici ordinul de trecere în funcţia de sef serviciu nu poate rămâne în vigoare şi nu poate produce efecte, deoarece avea ca bază această ordonanţă neconstituţională.
De asemenea, în speţă, nu se poate reţine incidenţa prevederilor O.U.G. nr. 105/2009 întrucât aceasta a preluat în totul dispoziţiile unui act normativ neconstituţional şi prin urmare dispoziţiile acesteia devin neconstituţionale, inaplicabile, aşa cum reiese și din Decizia nr. 1257 din 7 noiembrie 2009 a Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea Legii de aprobare a Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, publicată în M. Of. nr. 758 din 06 noiembrie 2009.
b) Întâmpinarea formulată în cauză
Pârâta Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a formulat întâmpinare, arătând că în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 188/1999, republicata precum şi a celor ale art. III alin. (11) din O.U.G. nr. 37/2009, prin art. 1 alin. (2) din Ordinul preşedintelui Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă nr. 263 din 24 aprilie 2009 s-a dispus acordarea unui preaviz de 30 de zile calendaristice începând cu data de 24 aprilie 2009, data comunicării actului administrativ menţionat, urmând ca la expirarea acestui termen, reclamantul să fie eliberat din funcţia publică de conducere deţinută.
Reducerea postului ocupat de reclamant a fost determinată de desfiinţarea funcţiei publice de conducere de director executiv adjunct MPM al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Teleorman, în temeiul prevederilor art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 şi ale art. 13 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 republicata, cu modificările şi completările ulterioare, avându-se în vedere necesitatea eficientizării activităţii instituţiilor publice şi a îmbunătăţirii actului managerial în condiţiile reducerii cheltuielilor bugetare.
Pârâtul a mai arătat că Decizia Curţii Constituţionale pronunţată în cadrul controlului de constituţionalitate a priori, publicată în M. Of. al României, Partea 1, nr. 758 din 06 noiembrie 2009, prin care legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarata neconstituţională, produce efecte numai pentru viitor, astfel după cum se stipulează la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, republicată.
c) Sentinţa şi considerentele primei instanţe
Prin sentinţa nr. 2388 din 18 mai 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul B.N., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, a anulat ordinele nr. 263 din 24 aprilie 2009 şi nr. 358 din 22 mai 2009 şi a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia publică deţinută anterior (director executiv adjunct).
Pentru a pronunţa această sentinţă Curtea de apel a reţinut că prin exprimarea de către reclamant a opţiunii pentru una din funcţiile vacante s-a urmărit evitarea situaţiei încetării raportului de serviciu, aceasta nevalorând recunoaşterea legalităţii ordinului de acordare a preavizului.
De asemenea, s-a avut în vedere că prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 şi nr. 1629 din 3 decembrie 2009, s-a reţinut că cele două acte normative „afectează statutul juridic al unor funcţionari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, adoptată de Parlament în conformitate cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, potrivit cărora statutul funcţionarilor publici se reglementează prin lege organică"; şi că ";prin întreg conţinutul reglementării, Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţa materială, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie.";
Curtea a constatat că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 9 din legea nr. 554/2004: „(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă";.
în speţă, declararea neconstituţionalităţii s-a realizat în altă cauză, fiind aplicabile prevederile alineatului al patrulea: ";4) în situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of. al României, Partea I";.
Conform alin. (5) al art. 9, „(5) Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative";.
Având în vedere că prin Ordinul nr. 263 din 24 aprilie 2009 s-a adus o vătămare dreptului reclamantului prin acordarea preavizului pentru eliberarea din funcţia publică de director executiv adjunct ca urmare a desfiinţării funcţiei în baza unui act normativ neconstituţional, cu urmarea că prin Ordinul 357 din 22 mai 2009 reclamantul a fost numit într-o funcţie publică vacantă - şef serviciu - Curtea a admis acţiunea şi a dispus anularea celor două ordine.
2. Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă
a) Motivele de recurs
În motivele de recurs s-a susţinut că soluţia instanţei de fond a fost adoptată cu aplicarea greşită a legii.
Astfel, s-a precizat că ordinul de eliberare din funcţie a fost adoptat în baza O.U.G. nr. 37/2009, desfiinţarea funcţiei producându-se prin efectul acestui act normativ, actul fiind legal emis în raport de legislaţia în vigoare în momentul emiterii acestuia.
Recurenta a arătat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009, legea veche însă supravieţuieşte în cazul situaţiilor juridice născute anterior abrogării sale, în sensul că funcţia deţinută de intimat a fost şi rămâne desfiinţată, aşa încât nu se poate face reîncadrarea pe o funcţie desfiinţată.
S-a susţinut că noua lege prelungeşte validitatea actelor administrative născute sub imperiul legii, sub aspectul validităţii sau nulităţii actelor juridice, faptele generatoare sau extinctive de situaţii juridice rămân guvernate de legea în vigoare în momentul încheierii lui.
În motivarea recursului s-a mai precizat că reclamantul-intimat a acceptat o funcţie publică vacantă de consilier superior în cadrul D.S.V.S.A., şi ca urmare i s-a respectat dreptul la muncă şi protecţie socială şi că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte pentru viitor.
b) Întâmpinarea formulată în cauză
Prin Întâmpinare, reclamantul-intimat a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că cele două ordine sunt nelegale, din perspectiva declarării ca neconstituţionale a O.U.G. nr. 37/2009 şi nr. 105/2009.
S-a motivat că după desfiinţarea postului a fost înfiinţat un al post identic, din perspectiva atribuţiilor funcţiei şi a condiţiilor de ocupare.
Situaţia de fapt
Prin Ordinul nr. 263 din 24 aprilie 2009 s-a desfiinţat postul de director executiv adjunct M.P.M. la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Teleorman, s-a acordat un preaviz de 30 de zile reclamantului, după expirarea căreia urma să fie eliberat din funcţia publică.
Prin Ordinul nr. 357 din 22 mai 2009, reclamantul a fost mutat definitiv din funcţia publică de director executiv adjunct al Direcţiei Managementul Pieţei de Muncă din cadrul Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Teleorman, în funcţia de şef serviciu relaţii cu angajatorii.
S-a invocat decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Legislaţia aplicabilă
Legea nr. 554/2004 art. 9 alin. (1) - Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă. Alin. (4)- În situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of. al României, Partea I.
Alin. (5)- Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative
Constituţia României art. 146 alin. (1) – Curtea Constituţională are următoarele atribuţii:
lit. a) - se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;
Art. 146 alin. (1) lit. d) - hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului;
Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (3) - Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
art. 15 - Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori.
În vederea soluţionării prezentului recurs, se va efectua în continuare atât analiza legislaţiei specifice cu aplicabilitate în cauză, cât şi expunerea consideraţiilor teoretice privind excepţia de neconstituţionalitate şi efectele acesteia.
Constituţia fixează cadrul juridic al controlului constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor de guvern, reglementarea în detaliu aducând-o legea organică privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a României, Legea nr. 47/1992.
După criteriul momentului în care se exercită controlul, legea fundamentală instituie un control prealabil intrării în vigoare a legii, denumit controlul a priori şi controlul posterior intrării în vigoare a legii, dar în acest caz şi a ordonanţelor de guvern.
Controlul de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate reprezintă un control concret în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti fiind un control de conformitate şi conformare a legii sau ordonanţelor guvernamentale cu dispoziţiile Constituţiei.
Ca regulă generală, în cazul declarării neconstituţionalităţii unor legi sau ordonanţe, dispoziţiile din lege sau alte acte normative cu aceeaşi forţă juridică îşi încetează aplicabilitatea la împlinirea unui termen de 45 zile de la publicarea deciziei Curţii, dacă în acest termen prevederile declarate neconstituţionale nu sunt puse în acord cu dispoziţiile Curţii.
Deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii şi produc efecte de la data publicării, acesta constituind un mod specific de ieşire din vigoare, mai precis de încetare a efectelor juridice a dispoziţiilor unei legi sau ordonanţe.
În ceea ce priveşte admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate de o parte într-un litigiu efectele sunt diferite, dispoziţiile neconstituţionale îşi încetează efectele din momentul adoptării deciziei Curţii Constituţionale, concluzie care rezultă din procedura reglementată în art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Astfel, potrivit procedurii reglementate în Legea nr. 47/1992, instanţa sesizată, dacă apreciază că excepţia are legătură cu soluţionarea cauzei suspendă judecata şi trimite dosarul la Curtea Constituţională.
Deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale, a eliminării acesteia din sistemul normativ, care astfel a devenit inexistentă, decizia Curţii Constituţionale fiind definitivă şi obligatorie, cu efecte erga omnes, iar textul neconstituţional îşi pierde eficienţa.
În situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, ar însemna că întreaga procedură ar fi lipsită de finalitate, ceea ce nu poate constitui scopul unei reglementări.
Dimpotrivă, orice acţiune de legiferare are caracter pozitiv, astfel că numai în sensul precizat mai sus pot fi interpretate dispoziţiile constituţionale şi cele din Legea nr. 47/1992, lege organică, ce stabileşte în concret atribuţiile şi competenţele Curţii Constituţionale.
Alături de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte reţine ca având aplicabilitate în cauză, decizia nr. 186/1999 a Curţii Constituţionale, în care s-a subliniat că în considerarea efectelor obligatorii şi erga omnes ale deciziilor Curţii Constituţionale, instanţele judecătoreşti trebuie să facă aplicarea directă a dispoziţiilor constituţionale relevante, în sensul de a înlătura dispoziţiile neconstituţionale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acelor prevederi
În cazul O.U.G. nr. 37/2009 s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din această ordonanţă, într-un dosar al Curţii de Apel Piteşti – secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 3 iunie 2009 fiind sesizată Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei.
Ulterior, la 26 iunie 2009 Camera deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.
Plenul Curţii Constituţionale în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 şi urm. din Legea nr. 47/1992 a exercitat controlul de constituţionale a priori asupra legii de aprobare a ordonanţei şi totodată asupra ordonanţei respective, care constituie conţinutul normativ al legii.
Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 s-a declarat neconstituţională legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege.
Prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 în cadrul căreia s-a soluţionat excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 37/2009 şi O.U.G. nr. 105/2009 s-a declarat neconstituţională şi O.U.G. nr. 105/2009.
La pronunţarea acestei ultime decizii s-a avut în vedere că prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 în cadrul controlului a priori s-a declarat neconstituţională legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, controlul de constituţionalitate raportându-se indisolubil la actul normativ supus aprobării prin lege. În considerentele deciziei au fost explicate motivele de neconstituţionalitate a reglementărilor cuprinse în O.U.G. nr. 37/2009, conchizând Curtea Constituţională că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, „actul administrativ” de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
S-a precizat că potrivit deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009, au fost încălcate, la adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, prevederile art. 15 din Constituţie, statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, care este lege organică, Guvernul intervenind astfel într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Întrucât excepţia ridicată privind neconstituţionalitatea O.U.G. nr. 37/2009 era deja soluţionată prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională prin decizia nr. 1629/2009 a declarat neconstituţională şi O.U.G. nr. 105/2009, pentru că aceasta conţine aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele care au constituit obiectul criticii de neconstituţionalitate formulate de autorul excepţiei.
În raport de considerentele celor două decizii se reţine că în cazul excepţiei de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 37/2009 s-a apreciat existenţa motivului de inadmisibilitate reglementat de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât deja actul a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, declarând neconstituţional şi actul normativ nou care a înlocuit O.U.G. nr. 37/2009.
În faţa unui astfel de comportament constituţional rezultă că efectele deciziei pronunţate în controlul a priori se extind în mod evident şi asupra soluţiilor adoptate în cazul excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât legea a fost declarată neconstituţională înainte de promulgare şi ca urmare nu a avut o existenţă juridică proprie.
Atât dispoziţiile cât şi considerentele celor 2 decizii pronunţate de Curtea Constituţională demonstrează că O.U.G. nr. 37/2009 a fost neconstituţională şi că excepţia formulată era întemeiată.
În cazul actelor administrative, prin Legea nr. 554/2004, care are caracter de lege organică, potrivit art. 73 alin. (1) lit. n) din Constituţia României, s-a creat un cadru juridic special.
Astfel, potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004 persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din Ordonanţe, poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste Ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează în alin. (4) situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din interpretarea logică, ca metodă de interpretare a normei de drept, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut că în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
În litigiul care formează obiectul prezentei analize judiciare, reclamantul-intimat a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcţie, temeiul juridic fiind Legea nr. 554/2004, invocându-se şi neconstituţionalitatea ordonanţei care a stat la baza adoptării actului administrativ.
Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 şi Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 şi implicit această ordonanţă, precum şi O.U.G. nr. 105/2009.
în consecinţă în baza art. 9 din Legea nr. 554/2004 efectele acestei decizii se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în baza O.U.G. nr. 37/2009.
Eliberarea reclamantului dintr-o funcţie publică în alte situaţii decât cele reglementate în Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure potrivit art. 11 şi 20 din Constituţia României.
În ceea ce priveşte ultraactivitatea O.U.G. nr. 37/2009, ca urmare a faptului că funcţia deţinută de reclamant a fost şi rămâne desfiinţată.
Înalta Curte arată că legea de aprobare a acestei Ordonanţe a fost constatată prin decizia nr. 1257/2009 ca neconstituţională, iar analiza de neconstituţionalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât şi însăşi ordonanţa de urgenţă, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat Ordonanţa de urgenţă, corpul legii fiind reprezentat de înseşi dispoziţiile ordonanţei.
Înalta Curte arată că actele şi măsurile adoptate în baza acestei Ordonanţe sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate al ordonanţei şi în consecinţă, corect au fost anulate de instanţa de fond.
În ceea ce priveşte opţiunea reclamantului de a fi trecut într-o altă funcţie publică se constată că acceptul reclamantului a fost impus de desfiinţarea funcţiei publice de conducere de director executiv adjunct în baza O.U.G. nr. 37/2009, adică printr-un act normativ adoptat cu nesocotirea normelor Constituţionale, context în care acceptul este lipsit de relevanţă.
Desfiinţarea postului deţinut de reclamant prin cele 2 ordonanţe este lipsită de efecte juridice din moment ce ambele ordonanţe au fost declarate neconstituţionale, astfel că se revine la forma şi structura reglementată de Legea nr. 188/1999, care este lege organică şi ale cărei dispoziţii sunt de natură să asigure stabilitatea funcţiei publice, ca element al securităţii sociale.
c) Soluţia instanţei de recurs
În raport de considerentele de mai sus, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă împotriva sentinţei civile nr. 2388 din 18 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1632/2011. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 1663/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
