ICCJ. Decizia nr. 1648/2011. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1648/2011
Dosar nr. 27/32/2011
Şedinţa publică de la 18 martie 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău – Secţia civilă, reclamanţii A.A., B.C.B.G., B.S., B.D., B.L.C., C.E., C.L.G., C.C., C.I., C.A.E., C.C.S., C.V., D.G., D.A., D.S., D.L., D.I., D.L.C., D.C., E.E.S., G.E., G.I.G., G.V., G.E., L.F., M.C., O.I., P.V., P.M.G., S.M.N., T.O.C. chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local al Municipiului Bacău şi Agenţia Naţională pentru Locuinţe pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună, pe calea ordonanţei preşedinţiale, suspendarea plăţii reprezentând ratele la creditele ipotecare şi îngheţarea dobânzii.
Prin sentinţa civilă nr. 2035/D/2010 din 8 decembrie 2010, Tribunalul Bacău – Secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău – Secţia comercială şi de contencios administrativ.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, tribunalul a reţinut că reclamanţii au încheiat cu A.N.L. contracte de credit ipotecar în vederea construirii de locuinţe în cartierul Gherăieşti, că terenul aferent acestor locuinţe a fost pus la dispoziţie de Consiliul local, că, datorită unor emanaţii de gaze, au fost suspendate plăţile creditelor şi dobânzilor contractate cu A.N.L. până la predarea locuinţelor.
În plus, aceeaşi instanţă a constatat faptul că reluarea plăţilor (hotărâtă de Consiliul de Administraţie al A.N.L. la 25 iunie 2009) a determinat pe reclamanţi să promoveze prezenta acţiune.
De asemenea, tribunalul a avut în vedere prevederile art. 2 din Legea nr. 152/1998 referitoare la obiectivele acestei autorităţi publice centrale.
De altfel, acest statut juridic a fost consacrat de Legea nr. 152/1998, prin care a fost înfiinţată Agenţia Naţională pentru Locuinţe.
Potrivit reglementării anterior individualizate, instituţia mai sus indicată este de interes public cu personalitate juridică, de coordonare a unor surse de finanţare în domeniul construcţiei de locuinţe, care are autonomie financiară.
În concepţia instanţei, contractul de credit încheiat de A.N.L. este unul administrativ, pornind de la definiţia dată de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi de la împrejurarea că părţile din prezentul litigiu s-au aflat într-o poziţie de inegalitate la semnarea actului în discuţie, iar A.N.L. reprezintă o autoritate care acţionează în numele puterii publice.
În consecinţă, tribunalul a avut în vedere art. 10 din Legea contenciosului administrativ, în contextul în care legea specială de înfiinţare a A.N.L. nu cuprinde nici o dispoziţie care să se refere las natura juridică a contractelor de credit.
În altă ordine de idei, Curtea de Apel Bacău – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale prin sentinţa nr. 20 din 4 februarie 2011, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Bacău – Secţia civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza în vederea soluţionării conflictului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, curtea a luat în considerare faptul că obiectul acţiunii nu derivă dintr-un contract administrativ, ci dintr-un contract de credit, care este, indiscutabil, o convenţie civilă.
De asemenea, judecătorul cauzei a avut în vedere art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care cuprinde o definiţie a contractului administrativ, atunci când a ajuns la o asemenea concluzie.
Aşadar, în opinia primei instanţe, faţă de obiectul acţiunii şi de temeiul juridic invocat de reclamanţi (art. 581 C. proc. civ.), competenţa de soluţionarea prezentei ordonanţe preşedinţiale revine instanţei competente să se pronunţe asupra fondului dreptului, în speţă, Tribunalul Bacău – Secţia civilă, unde se află pe rol acţiunea de fond.
În baza art. 20 alin. (1) pct. 2 şi art. 22 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău – Secţia civilă, ca urmare a rezolvării conflictului negativ de competenţă.
Instanţa supremă are în vedere considerentele care va fi expuse în continuare.
Aşa cum s-a relevat anterior, anumite persoane fizice au promovat la o instanţă civilă (respectiv, tribunal) o acţiune în care s-a solicitat, pe calea ordonanţei preşedinţiale, suspendarea plăţii reprezentând ratele la creditele ipotecare contractate la Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi îngheţarea dobânzii.
Pentru corecta soluţionare a cauzei nu trebuie ignorat faptul că temeiul juridic invocat de reclamanţi în cererea de chemare în judecată este reprezentat de art. 581 C. proc. civ. ( această împrejurare rezultă din modul de redactare a acţiunii).
p roblema de drept care trebuie rezolvată este cea referitoare la aplicabilitatea art. 10 din Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte competenţa instanţei de contencios administrativ.
Potrivit acestei ultime reglementări, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel (a se vedea alin. (1) al acestui articol învederat mai sus).
Pe de altă parte, instanţa supremă îşi însuşeşte punctele de vedere exprimare de curtea de apel, întrucât argumentele prezentate în motivarea soluţiei de declinare a competenţei sunt corecte.
Mai precis, obiectul acţiunii de faţă derivă dintr-un credit de credit, iar nu dintr-un contract administrativ.
Într-adevăr, executarea sau neexecutarea unei convenţii de împrumut reprezintă o obligaţie civilă, iar contractul aferent este unul civil.
În acest context, mai trebuie subliniat faptul că definiţia legală a actului administrativ este dată de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
În acest sens, legiuitorul român asimilează cu actele administrative şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice şi achiziţiile publice.
Desigur, Legea nr. 152/1998 statuează că Agenţia Naţională pentru Locuinţe constituie o autoritate publică centrală.
Însă, aşa cum a reţinut şi curtea de apel, executarea sau neexecutarea unui contract de împrumut este o obligaţie civilă, iar contractul aferent este unul civil, iar nu administrativ, de vreme ce un contract de credit nu poate avea ca obiect punerea în valoare a unor bunuri proprietate publică.
În concluzie, suntem în prezenţa unei convenţii civile, unde se pune problema executării sale.
Aşadar, instanţa de contencios administrativ nu este competentă să soluţioneze cererea de ordonanţă preşedinţială.
Un argument care poate fi adus în sprijinul acestei idei este reprezentat de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea şi încetarea contractului administrativ.
Or, în speţă, nu se regăseşte o asemenea ipoteză, aşa cum s-a învederat anterior.
Desigur, art. 8 din reglementarea individualizată mai sus este coroborat cu art. 1 şi art. 18 din aceeaşi reglementare.
Totodată, mai trebuie menţionat faptul că nu mai prezintă relevanţă juridică împrejurarea că autoritatea publică locală – reprezentată de Consiliul Local Bacău - a transmis terenurile destinate construirii de locuinţe în folosinţa gratuită a A.N.L. şi că aceasta din urmă este o autoritate publică centrală înfiinţată prin Legea nr. 152/1998.
Pe de altă parte, instanţa supremă arată că, în materia contenciosului administrativ, devin incidente doar prevederile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, care se referă doar la suspendarea executării unor acte administrative, ceea ce nu se întâlneşte în speţa de faţă.
De asemenea, nu trebuie ignorate prevederile art. 581 alin. (2) C. proc. civ., care impun ca cererea de ordonanţa preşedinţială să se introducă la instanţa competentă să se pronunţe asupra fondului dreptului.
Or, litigiul de fond se află pe rolul Tribunalului Bacău – Secţia civilă, având în vedere valoarea totală a ratelor
Prin urmare, această ultimă instanţă este competentă să soluţioneze şi prezenta cerere formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale.
În raport de cele anterior relevate, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău – Secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău - Secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1629/2011. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 1690/2011. Contencios. Alte cereri. Revizuire... → |
|---|
