ICCJ. Decizia nr. 1681/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1681/2011
Dosar nr. 2049/2/2010
Şedinţa publică de la 22 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2821 din data de 10 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţii A.I. şi A.G. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că reclamanţii au depus cereri de redobândire a cetăţeniei române la Ministerul Afacerilor Externe - Misiunea Diplomatică din Torino la data de 11 noiembrie 2009, că ulterior, la data de 7 ianuarie 2010, prin cererea înregistrată la Ministerul Justiţiei, au solicitat analizarea şi soluţionarea cererilor în termen de 30 de zile, comunicarea soluţiei Comisiei pentru Cetăţenie, precum şi a ordinului Ministrului Justiţiei privind acordarea cetăţeniei române, în termen de cel mult 30 de zile de la data analizării şi avizării cererilor, iar la data de 4 martie 2010 au sesizat instanţa de contencios administrativ, invocând refuzul nejustificat de soluţionare a cererilor de redobândire a cetăţeniei române.
Prima instanţă a apreciat că, pe de o parte, în speţă nu poate fi reţinut refuzul nejustificat al autorităţii pârâte, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) Legea nr. 554/2004, atâta timp cât nu a existat o comunicare expresă a poziţiei autorităţii publice în sensul refuzului de soluţionare a cererii.
Pe de altă parte, a mai arătat Curtea, raportat la data depunerii cererilor, 11 noiembrie 2009, la momentul sesizării instanţei de contencios administrativ nu expirase termenul de maxim 5 luni prevăzut de dispoziţiile art. 14¹ Legea cetăţeniei române pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor necesare acordării sau redobândirii cetăţeniei române de către Comisia pentru Cetăţenie, motiv pentru care nu se poate vorbi nici de nesoluţionarea cererilor în termen legal.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termenul legal, reclamanţii A.I. şi A.G., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată, pentru motive încadrate în prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ..
În motivarea căii de atac, recurenţii-reclamanţi au susţinut, în esenţă, că autoritatea intimată şi-a încălcat obligaţia de a le soluţiona cererea într-un termen de maxim 5 luni de la înregistrare, fără a exista o justificare rezonabilă, aspect în mod nelegal respins de către instanţa de fond.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., faţă de materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi urmează a-l respinge, pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte constată că reclamanţii s-au adresat autorităţilor în vederea redobândirii cetăţeniei române, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 21/1991, la data de 11 noiembrie 2009.
La data de 7 ianuarie 2010, prin cererea înregistrată la Ministerul Justiţiei, recurenţii au solicitat analizarea şi soluţionarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române, comunicarea datei concrete la care vor fi analizate cererile având acest obiect, analizarea şi soluţionarea cererilor în termen de 30 de zile, comunicarea soluţiei Comisiei pentru Cetăţenie, precum şi a ordinului Ministrului Justiţiei privind acordarea cetăţeniei române, în termen de cel mult 30 de zile de la data analizării şi avizării cererilor.
La data de 4 martie 2010, recurenţii s-au adresat instanţei de contencios administrativ solicitând constatarea refuzului nejustificat al pârâtului Ministerul Justiţiei prin intermediul Direcţiei Cetăţenie/Autorităţii Naţionale pentru cetăţenie de a le soluţiona cererile de redobândire a cetăţeniei române, obligarea acestuia să procedeze la analizarea/avizarea cererilor în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanţei şi să comunice ordinul de redobândire a cetăţeniei române prin scrisoare recomandată la sediul ales în termen de maxim 30 de zile de la data analizării/avizării cererii de redobândire a cetăţeniei române, respectiv să îi programeze pentru depunerea jurământului de credinţă faţă de ţară în maxim 30 de zile de la data emiterii ordinului de redobândire a cetăţeniei române, precum şi obligarea pârâtului să plătească suma de 100 de RON pe fiecare zi de întârziere cu titlul de daune compensatorii de la data introducerii acţiunii şi până la data avizării cererii de redobândire a cetăţeniei române.
Faţă de acastă situaţie de fapt, Înalta Curte apreciază că în cauză nu pot fi reţinute elementele avute în vedere de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) Legea nr. 554/2004, în sensul considerentelor instanţei de fond.
Potrivit acestor dispoziţii, prin refuz nejustificat se înţelege „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat şi nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile”.
Or, în speţă, potrivit adresei din 19 mai 2010, emisă de către Ministerul Justiţiei, cererile reclamanţilor au fost înregistrate în data de 6 aprilie 2010, facând obiectul Dosarelor nr. 11088/RD/2010 (A.I.), respectiv 11090/RD/2010 (A.G.), termenul pentru dezbaterea acestora fiind fixat pentru data de 31 august 2010.
Adresa din 10 decembrie 2010 confirmă înregistrarea acestora şi înaintarea către Comisia pentru Cetăţenie.
În aceste condiţii, atitudinea instituţiei pârâte nu poate fi circumscrisă exprimării explicite a voinţei de a nu rezolva cererea reclamanţilor, din corespondenţa citată reieşind efectuarea, de către aceasta, a demersurilor prevăzute de lege.
Pe de altă parte, după înregistrarea cererii de redobândire a cetăţeniei române la secretariatul tehnic al Comisiei pentru Cetăţenie, potrivit dispoziţiilor art. 15 şi 16 Legea nr. 21/1991, republicată, preşedintele Comisiei, prin rezoluţie, stabileşte termenul la care se va dezbate cererea de acordare sau redobândire a cetăţeniei (...), termen care nu va depăşi 5 luni de la data înregistrării cererii.
În conformitate cu prevederile art. 18 şi 19 Legea cetăţeniei române, avizând cererea ,, Comisia va întocmi un raport în care va menţiona întrunirea condiţiilor legale pentru acordarea sau, după caz, redobândirea cetăţeniei, raport care, însoţit de cererea de acordare ori de redobândire a cetăţeniei, va fi înaintat preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie". Acesta, „constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenta lege, emite ordinul de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române, după caz. Ordinul de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române se comunică solicitantului, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, de îndată, de la data emiterii ordinului".
Astfel, examinând cauza şi din perspectiva nesoluţionării cererii reclamanţilor în termenul fixat de lege/termen rezonabil, Înalta Curte constată că intervalul de timp derulat de la momentul înregistrării cererii reclamanţilor la secretariatul tehnic al Comisiei pentru Cetăţenie (6 aprilie 2010) până la momentul fixat în vederea dezbaterii acestora (31 august 2010) îndeplineşte condiţiile legale, neputând fi reţinută, per total, nici nesoluţionarea cererii reclamanţilor într-un termen rezonabil, câtă vreme etapele iniţiale prevăzute de lege au fost parcurse, neexistând motive pentru a califica eventualele întârzieri ca nerezonabile.
În consecinţă, neexistând motive de reformare a sentinţei instanţei de fond, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de către A.I. şi A.G. împotriva sentinţei civile nr. 2821 din 10 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 168/2011. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 1701/2011. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
