ICCJ. Decizia nr. 1701/2011. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1701/2011
Dosar nr. 20974/3/2008
Şedinţa publică de la 23 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 3044 din 22 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia tardivităţii formulării acţiunii; a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul A.V. şi pe cale de consecinţă a constatat calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtului.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepţia tardivităţii formulării acţiuni, instanţa de fond a apreciat că aceasta este neîntemeiată, reţinând în acest sens că O.U.G. nr. 24/2008 nu reglementează în mod expres un termen pentru introducerea acţiunii în constatare, decât în cazul în care aceasta vizează persoanele care candidează pentru funcţia de preşedinte al României(termenul prevăzut la art. 4 alin. (4) din ordonanţă).Pentru celelalte situaţii, Regulamentul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a prevăzut un termen 7 zile de la aprobarea notei de constatare, termen care, în opinia instanţei de fond, este un termen de recomandare, pentru a cărui nerespectare nu este reglementată sancţiunea nulităţii actului de procedură efectuat după expirarea acestui termen.
Pe fondul cauzei, analizând actele aflate la dosar, instanţa de fond a reţinut că pârâtul a fost recrutat la data de 05 septembrie 1972 de către Ministerul de Interne - Inspectoratul Judeţean Vaslui - Serviciul Municipal Bîrlad pentru a colabora în mod organizat cu organele de Securitate, însă, în raport de data naşterii acestuia, respectiv 27 octombrie 1956, devin incidente în cauză dispoziţiile art. 2 lit. b) teza a III O.U.G. nr. 24/2008 în ceea ce priveşte colaborarea anterioară datei de 27 octombrie 1972.
Cu toate acestea, constată instanţa de fond că în dosarele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se află documente care atestă colaborarea pârâtului cu Securitatea după împlinirea vârstei de 16 ani, în perioada colaborării 1972-1987 fiindu-i atribuit numele conspirativ „V.A.”. În acest sens, reţine instanţa de fond că pârâtul a semnat şi un angajament privind sprijinirea organelor Ministerului de Interne, în mod organizat şi secret, în care se precizează că orice sesizare pe care o va da sub formă scrisă, o va semna sub numele de V.A..
Consideră instanţa de fond că relevante sub aspectul calităţii pârâtului de colaborator al Securităţii sunt notele informative aflate în dosarul, dosar deschis ca urmare a recrutării acestuia pentru încadrarea informativă a unor elemente suspecte din satul Codăeşti.
Astfel, în Nota informativă din 22 mai 1980, semnată dactilo cu numele conspirativ, primită de şeful Postului de Miliţie Codăeşti, pârâtul relatează că într-una din zile se afla în cancelaria şcolii generale din Codăeşti cu mai multe cadre, printre care profesoara de limba franceză B.S. Aceasta a comunicat faptul că a primit o scrisoare în limba franceză de la nişte americani şi că în vara anului 1979 au venit în localitate doi tineri americani, unul dintre ei făcând investigaţii despre un străbunic de-al său care ar fi trăit în comună, profesoara mergând cu ei pentru a le da explicaţii în limba franceză.
Prin Nota informativă din 22 aprilie 1985, semnată dactilo cu numele conspirativ, primită de plt. T.A. de la postul de Miliţie Codăeşti, pârâtul informează că în discuţiile purtate cu C.C., acesta îi spunea că rudele lui din SUA intenţionau în acest an să-i facă o vizită, spunând că aceasta poate fi ultima vizită care-i poate găsi în viaţă pe amândoi pentru că el nu mai stă bine cu sănătatea pentru a-i vizita în SUA.
Despre o altă persoană care avea rude în străinătate, numitul L.S., pârâtul relatează în Nota informativă din 09 mai 1985 semnată dactilo tot cu numele conspirativ, în care precizează că L.S. i-a spus că fiica sa se află într-un oraş mare din Australia, fiica şi ginerele său au abia patru ani de când sunt plecaţi în străinătate şi nu pot veni în casă decât după 5 ani şi nu li se aprobă să vină cu copiii decât câte unul pe rând.
Totodată, se mai reţine că numitul L.Ş. este titularul dosarului la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, dosar de urmărire deschis pentru că are rude în străinătate. În acest dosar se regăsesc note informative date de pârât cu privire la această persoană, printre care nota din 21 februarie 1986 semnată olograf cu numele conspirativ „V.A.” în care relatează despre discuţia avută cu L.Ş. care i-a spus că fiica lui plecată în Australia este planificată pentru a veni în ţară în luna ianuarie 1987.
Mai constată instanţa de fond că anterior furnizării celor două note la datele de 09 mai 1985 şi 21 februarie 1986, pârâtul relatase despre fiica lui L.Ş. aflată în străinătate şi în Nota informativă din 17 august 1984, întocmită şi semnată olograf cu numele conspirativ „V.A.”, primită de plt. T.A. de la Postul de Miliţie Codăeşti, iar prin Nota ofiţerului i s-a transmis ca sarcină să stabilească dacă L.Ş. este vizitat la domiciliu de cetăţeni străini şi dacă primeşte corespondenţă din străinătate.
De asemenea, mai consideră instanţa de fond că sunt relevante în cauză o serie de note de analiză a activităţii recurentului; astfel, în Nota de analiză din 13 august 1980, olografă, semnată olograf de plt. I.A., şeful Postului de Miliţie Codăeşti, se arată că din luna septembrie 1979 până în prezent, informatorul „V.A.” a furnizat un număr de 13 materiale informative, pe linie de Securitate, cu conţinut operativ, în special cu problemele din rândurile cadrelor didactice. Potrivit Notei de analiză din 20 ianuarie 1982, dactilo, semnată dactilo şi olograf de cpt. V.C. de la I.J.S. Vaslui, Serviciul1, informatorul „V.A.” a fost preluat la 21 noiembrie 1981 de organele de Securitate, în activitatea de colaborare dovedindu-se sincer, furnizând aspecte din învăţământ, precum şi despre unele cadre didactice semnalate cu probleme de interes operativ. În Nota de analiză din 18 ianuarie 1983 semnată olograf de acelaşi căpitan de la I.J.S. Vaslui, Serviciu 1 se menţionează că de la data ultimei analize şi până în prezent, activitatea informatorului s-a îmbunătăţit, furnizând materiale de valoare mai ridicată.
Cât priveşte Notele de analiză întocmită de 29 ianuarie 1986 şi 22 decembrie 1987, se reţine că acestea se referă la furnizarea de către pârât a 29 de materiale informative în perioadele supuse analizei, materiale care au vizat activitatea şi conduita unor elemente aflate în atenţia organelor de Securitate şi care au evidenţiat posibilităţile de informare de care dispune informatorul. Acesta este obiectiv în redarea materialului informativ, sincer în activitatea de colaborare, sinceritate care a fost verificată, iar pentru activitatea desfăşurată nu a fost recompensat.
Instanţa de fond a conchis în sensul că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 2 lit. b) O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.
În acest sens, a apreciat că informaţiile furnizate de pârât, astfel cum au rezultat din înscrisurile depuse la dosar, au denunţat asemenea activităţi şi atitudini, cum ar fi aceea de a avea contacte cu cetăţeni străini, chiar şi în situaţia în care era vorba despre rude aflate în străinătate.
În opinia instanţei de fond, este îndeplinită în cauză şi cea de-a doua condiţie, care se referă la faptul că informaţiile au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, reţinându-se că informaţiile date de către pârât au vizat îngrădirea dreptului la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor (art. 28 din Constituţia României din 1965 coroborat cu art. 19 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice) şi a dreptului la viaţă privată (art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice).
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 3044 din 22 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul A.V., în temeiul dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., susţinând în esenţă, următoarele:
2.1 Printr-o primă critică, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susţine recurentul că instanţa de fond a motivat insuficient hotărârea pronunţată, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ., în condiţiile în care din considerentele acesteia nu se pot decela faptele concrete care ar fi vizat îngrădirea fiecăruia dintre drepturile fundamentale.
În acest sens consideră recurentul că exprimarea judecătorului fondului este extrem de generică şi nu permite stabilirea corespondenţei dintre o anumită normă informativă şi îngrădirea unui anumit drept, ceea ce face imposibilă exercitarea unui drept la apărare efectiv prin raţionamente care să răstoarne raţionamentul expus în considerentele hotărârii recurate.
2.2 Printr-un alt set de critici, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susţine că hotărârea atacată este netemeinică pentru că s-a fondat pe o greşită interpretare a probelor din dosar şi nelegală faţă de greşita aplicare a dispoziţiilor art. 2 lit. b) O.U.G. nr. 24/2008.
Astfel, consideră recurentul că în mod greşit instanţa de fond, ca efect al denaturării vădite a conţinutului angajamentului, a reţinut că recurentul a fost recrutat pentru a colabora în mod organizat cu organele de securitate la data de 5 septembrie 1972, şi a deschis, astfel, posibilitatea acceptării ideii că recurentul s-a angajat să dea informaţii în mai multe modalităţi, nu numai în formă scrisă, în condiţiile în care în realitate, recurentul s-a angajat ca orice sesizare să o facă sub formă scrisă; faţă de această împrejurare consideră recurentul că orice alte informaţii conţinute în acte întocmite de alte persoane decât recurentul ar trebui, să se coroboreze fie cu o recunoaştere din partea sa fie cu alte probe decât documentele întocmite de angajaţii autorităţilor represive ale vremii.
Totodată, mai susţine recurentul că din conţinutul angajamentului semnat rezultă că a fost de acord să colaboreze pentru represiunea faptelor de încălcare a legii în general, iar nu pentru menţinerea regimului totalitarist, pentru îngrădirea fără justificare a drepturilor fundamentale ale omului.
Mai consideră recurentul că în mod greşit instanţa de fond a dat efecte juridice unor semnături dactilografiate, reţinând ca acte de colaborare notele informative din 22 mai 1980, 22 aprilie 1985 şi 9 mai 1985, semnate dactilo, în condiţiile în care nu au fost recunoscute de recurent şi nici confirmate prin administrarea altor probe în cauză. În acest sens se mai susţine că notele la care face referire instanţa de fond nu îi aparţin, fiind probabil întocmite de persoana desemnată să culeagă informaţii cu ajutorul recurentului, aşa încât respectivele documente nu reflectă realitatea şi nu pot constitui temei pentru hotărârea judecătorească atacată.
Printr-o altă critică formulată recurentul susţine că, faţă de conţinutul celor trei note informative, în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca fiind dovedită îndeplinirea condiţiei ca informaţiile să vizeze îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, în condiţiile în care din conţinutul notelor olografe din 17 august 1984, 9 mai 1985 şi respectiv 21 februarie 1986 nu reiese decât că era monitorizată circulaţia persoanelor peste graniţă, nicidecum că vreuna dintre informaţii ar fi putut folosi pentru interzicerea sau limitarea vreunui drept fundamental.
Mai susţine recurentul că în mod greşit prima instanţă a constatat că notele de analiză întocmite de ofiţerii de securitate constituie probe pentru calitatea de colaborator al securităţii în condiţiile în care respectivele note de analiză nu conţin nici o informaţie concretă despre datele furnizate şi nici nu se coroborează cu note informative aflate la dosar; se mai arată că numărul de note informative pe care se menţionează că le-ar fi dat recurentul, număr care nu-şi găseşte corespondent în probe, nu fac decât să dovedească intenţia lucrătorilor securităţii şi miliţiei de a justifica formal o activitate pe care nu au desfăşurat-o în realitate în raporturile cu recurentul.
Consideră recurentul că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a art. 2 lit. b) O.U.G. nr. 24/2008, în condiţiile în care a reţinut îngrădirea unor drepturi, în sensul respectivei dispoziţii legale, fără să evoce în concret aspectele care au fost vizate în respectiva îngrădire.
În acest sens, susţine recurentul că din întreaga redactare a textului, coroborată şi cu principiile răspunderii juridice, reiese că faptele a căror constatare s-a solicitat de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii trebuie să fie săvârşite de către o persoană care are reprezentarea că informaţiile vizează îngrădirea unor libertăţi în scopul menţinerii regimului totalitarist.
Se arată în acest sens că, recurentul poate fi considerat cel mult colaborator al miliţiei, pentru prevenirea şi sancţionarea unor fapte antisociale, în condiţiile în care din înscrisurile semnate de recurent şi din rapoartele sau notele întocmite de autorităţile de represiune nu rezultă că recurentul ar fi cunoscut că informaţiile pe care le-a dat sunt destinate a fi utilizate de securitate.
Un alt motiv de nelegalitate constă, în opinia recurentului, în greşita soluţionare a excepţiilor privind nelegarea sesizare a instanţei, în condiţiile în care verificările făcute de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii au avut la bază o sesizare care nu întrunea condiţiile cerute de lege pentru a constitui temei de declanşare a cercetărilor deoarece nu era semnată, nu includea datele de identificare ale pretinşilor petenţi, şi nu menţiona numele recurentului.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru considerentele arătate în continuare.
3.1 Înalta Curte, în primul rând, va înlătura criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în condiţiile în care instanţei de fond şi-a motivat pe larg hotărârea pronunţată, prin raportare la situaţia de fapt reţinută în urma aprecierii probatoriului administrat în cauză, fără a putea fi reţinută lipsa motivării, în sensul art. 261 pct. 5 C. proc. civ., cum în mod greşit se susţine prin cererea de recurs.
3.2 Înalta Curte va reţine însă criticile din recurs referitoare la nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei pronunţate de Curtea de apel, critici care se circumscriu motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constatând că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. b) O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008.
Astfel, potrivit art. 2 lit. b) O.U.G. nr. 24/2008, este considerată colaborator al securităţii persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Totodată, Înalta Curte subliniază faptul că pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, în sensul art. 2 lit. b) O.U.G. nr. 24/2008 nu este suficientă doar semnarea unui angajament de colaborare cu fosta Securitate şi furnizarea unor informaţii către organele fostei Securităţi ci se impune constatarea cu certitudine a faptului că au fost furnizate, în această calitate, informaţii prin care se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, de natură a conduce la suprimarea sau îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, ceea ce nu se poate reţine în persoana recurentului.
În cauză, Înalta Curte constată că instanţa de fond, făcând o analiză superficială a notele informative atribuite recurentului şi dând o valoare probantă excesivă unor note de analiză depuse la dosar de către intimat, a reţinut în mod greşit că sunt întrunite cumulativ cele trei condiţii prevăzute de lege pentru constatarea în persoana recurentului a calităţii de colaborator al Securităţii, în condiţiile în care intimatul, căruia, în calitate de reclamant, i-a revenit, în temeiul art. 1169 C. civ., sarcina probei, nu a făcut dovada calităţii informaţiilor furnizate de recurent, în acord cu exigenţele normei legale mai sus redate.
Astfel, deşi în mod corect a reţinut instanţa de fond că recurentul a semnat un angajament privind sprijinirea organelor Ministerului de Interne, în mod organizat şi secret, în care se preciza că orice sesizare pe care o va da va îmbrăca formă scrisă, nu a observat şi faptul că recurentul s-a angajat să aducă la cunoştinţă orice situaţie care ar interesa organele de miliţie, precum şi să sesizeze la timp orice situaţie care ar periclita avutul obştesc şi securitatea ţării. Dat fiind faptul că din conţinutul angajamentului semnat de recurent nu rezultă cu certitudine intenţia acestuia de colaborare cu fosta Securitate ci mai degrabă intenţia acestuia de denunţare a unor fapte antisociale, era esenţială în cauză analiza conţinutului notelor informative atribuite recurentului, pentru ca astfel, să se poată stabili cu certitudine intenţia acestuia de colaborare cu fosta Securitate.
Totodată, Înalta Curte, constată că informaţiile furnizate de recurent nu pot fi încadrate în categoria unor acţiuni potrivnice regimului comunist, cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond. Astfel, a califica împrejurarea că o anumite persoane urmează a primi vizita din străinătate a unor rude (Nota din 22 aprilie 1985;Nota informativă din 21 februarie 1986) sau informaţiile referitoare la viaţa cotidiană a unor persoane stabilite în străinătate, rude ale unor cetăţeni români (Nota informativă din 9 mai 1985 Notainformativă din 09 mai 1985) sau aspectele referitoare la vizita în România a unor cetăţeni americani interesaţi de identificarea unei rude decedate şi întâlnirea acestora cu un cetăţean roman, vorbitor de limbă franceză (nota informativă dactilografiată, datată 22 mai 1980) drept atitudini potrivnice unui regim totalitar, aşa cum apreciază instanţa de fond, ar conduce la denaturarea sensului definiţiei date de legiuitor noţiunii de colaborator al Securităţii, ceea ce nu poate fi permis.
Prin urmare, este de necontestat faptul că activităţi precum denunţarea unor fapte referitoare la vizita în condiţii de legalitate a unor cetăţeni străini sau cetăţeni români stabiliţi în străinătate, întâlnirea dintre doi cetăţeni americani cu o persoană vorbitoare de limbă franceză în scopul asigurării unor traduceri, ca şi aspecte legate de viaţa cotidiana a unor cetăţeni români stabiliţi în străinătate, nu se circumscrie noţiunii de activitate sau atitudine potrivnică regimului comunist pentru a justifica reţinerea unei activităţi de colaborare cu organele fostei Securităţi, motiv pentru care vor fi primite criticile formulate de recurent pe acest aspect.
A accepta interpretarea excesivă dată de instanţa de fond noţiunii de activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist, ar fi de natură a altera scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea O.U.G. nr. 24/2008, ceea ce nu poate fi acceptat.
Prin urmare, Înalta Curte raportând criticile formulate prin cererea de recurs la înscrisurile depuse la dosarul cauzei constată că în mod greşit instanţa de fond a apreciat asupra calităţii materialelor transmise, în raport cu exigenţele art. 2 lit. a) O.U.G. nr. 24/2008, în condiţiile în care respectivele materiale cuprind fie informaţii referitoare la vizita în România a unor cetăţeni străini sau a unor cetăţeni români stabiliţi în străinătate, fie informaţii referitoare la modul de derulare a unor relaţii de familie sau profesionale a unor rude cetăţeni români stabiliţi în străinătate, rude ale unor cetăţeni români; aşadar, este de domeniul evidenţei că furnizarea respectivelor informaţii nu este de natură a conduce la suprimarea sau îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în sensul normei legale indicate, cum în mod greşit apreciază judecătorul fondului.
În consecinţă, constatând că situaţia de fapt expusă de intimat nu este confirmată de înscrisuri prin care să se demonstreze că recurentul a furnizat informaţii de natură să vizeze îngrădirea unor drepturi ţi libertăţi fundamentale, toate criticile formulate de recurent apar ca fiind întemeiate.
În consecinţă, Înalta Curte constatând că în mod greşit instanţa de fond a admis cererea, reţinând îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. b) O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, în persoana recurentului, constată că recursul formulate în cauză este fondate sub acest aspect.
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul şi va modifica hotărârea atacată, în sensul respingerii acţiunii formulate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A.V. împotriva sentinţei civile nr. 3044 din 22 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată şi pe fond respinge acţiunea formulată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1681/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1711/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
