ICCJ. Decizia nr. 1737/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1737/2011
Dosar nr. 395/59/2010
Şedinţa publică de la 23 martie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Prima instanţă
1.Sesizarea instanţei de fond
Reclamanţii T.L., A.D., F.C. şi F.E. au chemat în judecată Guvernul României şi de Consiliul Local al municipiului Timişoara, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună anularea parţială a H.G. nr. 849/2009 publicată în M. Of. nr. 699 bis/19.10.2009, respectiv anularea poziţiei din anexa 2 „Completare la inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Timişoara” privind imobilul situat în Timişoara, înscris în CF Timişoara.
În motivarea cererii reclamanţii au arătat că potrivit art. 1 pct. 2 lit. b) H.G. nr. 849/2009, anexa nr. 2, inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Timişoara - Secţiunea bunuri imobile - s-a completat.
Reclamanţii au considerat că H.G. nr. 849/2009 este nelegală în ceea ce priveşte poziţia din anexa 2 la această hotărâre, întrucât aceştia sunt proprietarii casei înscrise în CF Timişoara, care figurează la această poziţie, casă formată din patru apartamente. Au susţinut reclamanţii că la data intrării în vigoare a H.G. nr. 849/2009, Statul român nu mai era proprietarul imobilului, acesta fiind înstrăinat în anii 1997 şi 1998 antecesorilor reclamanţilor, motiv pentru care acest act normativ reprezintă o încălcare a dreptului lor de proprietate privată, drept legal dobândit şi garantat de art. 44 alin. (2) din Constituţia României .
Prin completarea de acţiune depusă la data de 13 mai 2010 reclamanţii au solicitat pentru aceleaşi considerente şi anularea parţială a hotărârii Consiliului Local din 31 octombrie 2006 privind completarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Timişoara , respectiv anularea poziţiei din anexa la această hotărâre, invocând în esenţă faptul că imobilul în litigiu nu intră în enumerarea prevăzută exemplificativ în anexa III a Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică.
2. Apărarea pârâtei
Prin întâmpinarea formulată în temeiul art. 115 C. proc. civ., Consiliul Local al Municipiului Timişoara a solicitat în principal respingerea acţiunii pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor iar în subsidiar , ca nelegală, nefondată şi neîntemeiată.
3.Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa civilă nr. 307 din 14 iunie 2010, a admis acţiunea formulată şi completată şi a dispus anularea parţială a H.G. nr. 849/2009 în privinţa imobilului evidenţiat la poziţia din anexa 2 „Completare la inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Timişoara”, compus din casă, curte în suprafaţă de 332 mp şi grădină în suprafaţă de 993 mp.
Totodată a respins acţiunea în privinţa anulării parţiale a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara din 31 octombrie 2006 şi a obligat pârâtul Guvernul României la plata către reclamanţi a cheltuielilor judiciare în sumă de 5 RON.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că în speţă actul vătămător pentru reclamanţi este H.G. nr. 849/2009 întrucât aceasta atestă regimul juridic aplicabil bunurilor respective şi care poate aduce atingere dreptului de proprietate ori interesului legitim al reclamanţilor, în sensul art. 1 Legea nr. 554/2004.
Prima instanţă a constatat că hotărârea Consiliului Local din 31 octombrie 2006 privind completarea inventarului bunurilor din domeniul public al Municipiului Timişoara reprezintă un act prealabil cu caracter preparator şi care nu produce efecte juridice proprii, fiind supus aprobării prin actul de autoritate al Guvernului.
II.Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs toate părţile din proces.
1. Recursul reclamanţilor
Reclamanţii T.L., A.D., F.C. şi F.E. au criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie în privinţa soluţiei de respingere a capătului de cerere din completarea acţiunii lor privind anularea hotărârii Consiliului Local Timişoara din 2006 cu argumentul că ar fi vorba de un act administrativ prealabil, cu caracter preparator , care nu produce efecte juridice proprii , fiind supus aprobării prin actul de autoritate al Guvernului.
Recurenţii-reclamanţi au arătat că interpretarea primei instanţe este greşită şi lipsit de temei legal, deoarece potrivit art. 21 Legea nr. 213 /1998 privind proprietatea publică, inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităţilor administrativ teritoriale se întocmeşte de comisii special constituite, conduse de preşedinţii Consiliilor judeţene, respectiv de către primarul localităţii, iar inventarele astfel întocmite se însuşesc de autorităţile locale sau judeţene, se centralizează de consiliile judeţene şi se trimit Guvernului, pentru a emite hotărâre care să ateste apartenenţa imobilelor cuprinse în inventar la domeniul public judeţean sau de interes local.
Au învederat recurenţii că hotărârea emisă de Consiliile locale sau judeţene, prin care se însuşesc inventarele bunurilor ce vor alcătui domeniul public respectiv, face parte din procedura prealabilă atestării propriu-zise a domeniului public prin hotărâre de Guvern, astfel că hotărârile Consiliilor Locale pot forma obiectul unei acţiuni în contencios administrativ, în acest sens fiind şi art. 23 Legea nr. 213/1998, care arată că litigiile privind delimitarea domeniului public al unităţilor administrativ teritoriale sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, fără a face vreo distincţie între hotărârea de guvern şi hotărârea consiliului local, între acestea existând o strânsă legătură, aşa cum rezultă din conţinutul art. 21 din acelaşi act normativ
Recurenţii-reclamanţi au mai arătat că se impune soluţia anulării hotărârii Consiliului Local Timişoara din 2006, ca efect al anulării hotărârii de Guvern, întrucât a stat la baza emiterii actului administrativ atacat, nelegalitatea acestei hotărâri constând în faptul că la data emiterii sale statul nu mai avea în patrimoniu imobilul din Timişoara, proprietatea reclamanţilor, înscris în CF Timişoara, acesta fiind înstrăinat în anii 1997, respectiv 1998.
S-a solicitat admiterea recursului şi modificarea parţială a sentinţei atacate, în sensul admiterii în întregime a acţiunii completate, în drept invocându-se dispoziţiile art. 21 Legea nr. 213/1998 şi ale art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ..
2.Recursul pârâtului Consiliul Local Timişoara
Recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Timişoara a criticat la rândul său sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că în mod greşit s-a anulat H.G. nr. 849/2009 în privinţa imobilului evidenţiat la poziţia din Anexa 2, deoarece nu erau îndeplinite condiţiile legale pentru pronunţarea acestei soluţii.
A învederat recurentul că reclamanţii nu au făcut dovada existenţei drepturilor sau intereselor lor private ori publice legitime, ori a unei vătămări acestora, întrucât nu sunt titularii dreptului de proprietate asupra terenului menţionat la poziţia din H.G. 849/2009 , ci doar posesorii unui drept de folosinţă a acestuia.
Recurentul a susţinut că prin natura sa juridică actul de atestare a bunurilor aparţinând domeniului public local nu creează drepturi noi, nu stabileşte şi nici nu modifică regimul juridic al bunurilor respective, deci nu poate vătăma vreun drept al unui particular, Consiliile Locale nefăcând altceva decât să stabilească regimul juridic diferenţiat în privinţa bunurilor lor, iar hotărârile Guvernului neavând nici un efect asupra proprietăţii altor persoane, astfel că H.G. 849/2009 nu a adus atingere vreunui drept recunoscut de lege sau vreunui interes legitim.
A arătat recurentul că H.G. 849/2009 s-a adoptat conform art. 108 Constituţie şi art. 21 alin. (3) Legea nr. 213/1998, pentru organizarea executării legii, în sensul art. 107 alin. (2) din Constituţie, deoarece de la momentul atestării domeniului public al judeţului Timiş prin H.G. 977/2002, mai multe bunuri şi-au schimbat regimul proprietăţii, ca urmare a transferurilor din domeniul public sau privat al statului, în domeniile publice ale unităţilor administrativ-teritoriale, fiind necesară actualizarea inventarului bunurilor din domeniul public al judeţului, municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş, ceea ce s-a făcut prin H.G. 849/2009, emisă în temeiul art. 18-24 Legea nr. 213/1998, nefiind necesară o motivare mai amplă a acestui act normativ.
S-a solicitat admiterea recursului în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi modificarea sentinţei în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate.
3.Recursul pârâtului Guvernul României
Guvernul României şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., arătând că H.G. nr. 849/2009 a fost adoptată conform art. 108 Constituţia României (republicată) şi art. 21 alin. (3) Legea nr. 213/1998, precum şi cu respectarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (republicată) şi a Regulamentului aprobat prin H.G. nr. 50/2005 (în vigoare la acea dată).
Recurentul a susţinut că instanţa fondului a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 26 Legea nr. 112/195 şi pe cele ale art. 33 H.G. nr. 11/1997, iar în condiţiile în care reclamanţii nu au făcut dovada că ar fi titularii unui drept real asupra terenului menţionat la poziţia din H.G. nr. 849/2009, nu se poate dovedi că prin acest act administrativ s-a adus vreo vătămare drepturilor lor recunoscute de lege; efectul juridic al actului emis de autoritatea centrală este doar de atestare a regimului juridic al proprietăţii publice, diferenţiat de regimul juridic al proprietăţii private, ce aparţine tot unităţii administrativ-teritoriale, care prin hotărârea Consiliului Local nr. 474/2006, adusă la cunoştinţă publică, şi-a însuşit completările la Inventarul bunurilor din domeniul public al Municipiului Timişoara.
4.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând cauza prin prisma criticilor prezentate anterior, cuprinse în cererile recurenţilor, dar şi din perspectiva art. 3041 din C. proc. civ., având în vedere situaţia de fapt şi normele legale incidente, Înalta Curte constată că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinţei atacate, după cum se va arăta în continuare:
Cu privire la recursul reclamanţilor, se constată că potrivit art. 21 Legea nr. 213/1998, hotărârea consiliului local privind însuşirea inventarului bunurilor din domeniul public este un act prealabil adoptării de către Guvern a hotărârii de atestare a apartenenţei bunurilor la domeniul public, având natura juridică a unui act preparator, care nu poate produce efecte juridice proprii, fiind supus aprobării prin actul de autoritate al Guvernului.
Din interpretarea acestor dispoziţii legale, rezultă că în litigiile având ca obiect anularea unor poziţii din anexele la hotărârile adoptate pentru atestarea domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale, actul vătămător este hotărârea de Guvern, nu cel prealabil emis de autorităţile locale, întrucât numai prin aceasta se schimbă regimul juridic aplicabil bunurilor respective, putându-se aduce atingere dreptului de proprietate al altor persoane, ori interesului legitim al acestora în dobândirea lui, în sensul art. 2 lit. o) Legea nr. 554/2004, aşa cum corect a constatat şi prima instanţă.
Textul art. 23 Legea nr. 213/1998 invocat de recurenţii-reclamanţi nu are incidenţă în cauză, acesta privind competenţa instanţei de contencios administrativ de a soluţiona litigiile care au ca obiect delimitarea (grăniţuirea) domeniului public al unităţilor administrativ teritoriale, neavând relevanţă în privinţa caracterului de act preparator al hotărârii autorităţii locale, care pregăteşte emiterea hotărârii de guvern privind inventatorul bunurilor din domeniul public al unui judeţ, în speţă judeţul Timiş.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul reclamanţilor ca nefondat.
Recursurile pârâţilor vizează în esenţă aceleaşi critici, prezentate într-o formă diferită, astfel că urmează a fi analizate împreună.
Cu privire la recursurile părţilor se constată următoarele:
Este de necontestat că reclamanţii sunt proprietarii construcţiei ce face parte din imobilul situat în Timişoara, compus din casă şi curte în suprafaţă de 332 mp., precum şi grădină în suprafaţă de 933 mp. care figurează la poziţia în Anexa 2 a H.G. 849/2009 privind completarea H.G. nr. 977/2002, modificată şi completată la rândul său prin H.G. nr. 1016/2002, având ca obiect atestarea domeniului public al judeţului Timişoara şi a unităţilor administrativ teritoriale componente.
Astfel, construcţia situată la adresa menţionată anterior este compusă din 4 apartamente, care au fost înstrăinate foştilor chiriaşi, în baza Legii nr. 112/1995, după cum urmează: apartamentul 1 a fost înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare din 30 iunie 1997 către numitul B.P. - antecesorul reclamantului A.D., conform certificatului de legatar din 16 noiembrie 2009, apartamentele 2 şi 3 s-au înstrăinat numitului F.G. în baza contractului de vânzare-cumpărare din 22 iulie 1998, potrivit aceluiaşi act normativ, unicul moştenitor al acestui cumpărător fiind reclamantul T.L., iar reclamanţii F.C. şi F.E. au dobândit proprietatea apartamentului 4 din acelaşi imobil în baza contractului de vânzare-cumpărare din 22 iulie 2008 încheiat cu SC A.D.P. SA Timişoara.
Prin urmare, la data adoptării actelor administrative contestate - H.G. 849/2009 şi HCL Timişoara nr. 474/2006, construcţia situată în Timişoara str. Gheorghe Bariţiu nr. 5 nu se mai afla în patrimoniul statului român , astfel că nu mai putea figura ca făcând parte din domeniul public al municipiului Timişoara, chiar dacă reclamanţii nu îşi intabulaseră dreptul de proprietate, deoarece înscrierea în cartea funciară are efect de opozabilitate faţă de terţi şi nu efect constitutiv de drepturi, iar pe de altă parte,chiar statul român a fost vânzătorul imobilului, prin operatorii economici autorizaţi să efectueze înstrăinări în temeiul Legii nr. 112/1995 (SC A.D.P. SA Timişoara şi RA U. SA Timişoara) astfel că nu poate invoca în beneficiul său neînscrierea dreptului de proprietate al reclamanţilor cumpărători în cartea funciară.
Nu poate fi primită afirmaţia recurenţilor-pârâţi privind lipsa unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime a reclamanţilor în sensul Legii contenciosului administrativ, cu privire la terenul (curte şi grădină) care figura la poziţia în anexa 2 a H.G. nr. 849/2009, chiar dacă aceştia nu sunt proprietarii terenului, deoarece reclamanţii, în calitate de cumpărători ai construcţiei în condiţiile Legii nr. 112/1995, sunt îndreptăţiţi să dobândească dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcţiei, în temeiul art. 21 şi 26 alin. (3) din lege şi art. 33 din Normele metodologice de aplicare a acesteia (astfel cum au fost modificate şi completate prin H.G. nr. 11/1997).
Nici Hotărârea de Guvern contestată şi nici nota de fundamentare în baza căreia a fost emisă nu conţin motivele care au determinat calificarea terenului în litigiu ca fiind de uz sau de interes public şi nici care este cauza de utilitate publică în temeiul căreia s-a apreciat de către autoritatea deliberativă a unităţii administrativ-teritoriale că se impunea trecerea imobilului din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timişoara, fiind încălcate prevederile art. 1, art. 3 alin. (1) , art. 4 şi art. 7 alin. (1) Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
În mod evident, în absenţa probării împrejurării că trecerea terenului (curte şi grădină) situat în Timişoara, în domeniul public al Municipiului Timişoara s-a realizat pe temeiul unui interes public sau pentru cauză de utilitate publică, cu nesocotirea dreptului prevăzut de lege în beneficiul recurenţilor - reclamanţi de a dobândi proprietatea terenului aferent construcţiilor cumpărate de ei în temeiul Legii nr. 112/1995, se constată că în mod corect prima instanţă a anulat parţial H.G. nr. 849/2009 - poziţia din anexa 2 care priveşte imobilul din Timişoara, recursurile pârâţilor fiind în întregime nefondate.
5.Soluţia instanţei de recurs
Constatând că sentinţa atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. , în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de Guvernul României, de Consiliul Local al municipiului Timişoara precum şi de reclamanţii T.L., A.D., F.C. şi F.E. împotriva sentinţei civile nr. 307 din 14 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1711/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1740/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
