ICCJ. Decizia nr. 1843/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1843/2011
Dosar nr. 344/46/2010
Şedinţa publică din 29 martie 2011
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa nr. 112/F-CONT Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:
- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Inspecţia Muncii şi a respins cererea Sindicatului Administraţiei Publice Forţa Legii faţă de acesta; a admis în parte acţiunea formulată de Sindicatul Administraţiei Publice Forţa Legii pentru reclamantul T.I. faţă de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale; a anulat Ordinul nr. 514/2009 emis de pârât; a dispus reintegrarea reclamantului T.I. în funcţia deţinută, cu plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat ca funcţionar public.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamantul T.I. a ocupat funcţia publică de conducere de „inspector şef adjunct" în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Vâlcea, funcţie din care a fost eliberat prin Ordinul nr. 514/2009 ca urmare a desfiinţării ei.
Ordinul respectiv a fost emis în baza OUG nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională a României, fapt ce anulează de drept efectele juridice ale actelor emise în baza ei.
De asemenea Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1629/2009 a declarat neconstituţională şi OUG nr. 105/2009 prin care au fost prelungite efectele OUG nr. 37/2009.
Pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a depus întâmpinare solicitând în principal respingerea cererii ca inadmisibilă pentru neparcurgerea procedurii prealabile, respectiv pentru lipsa de obiect şi în subsidiar ca neîntemeiată întrucât funcţia publică de conducere din care a fost eliberat reclamantul a fost desfiinţată la data de 25 mai 2009 în temeiul OUG nr. 37/2009.
Pârâta Inspecţia Muncii a depus întâmpinare invocând excepţia lipsa calităţii sale procesuale pasive.
La termenul din data de 12 mai 2010, instanţa a respins şi excepţia lipsei procedurii prealabile, reţinând aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 care exclud parcurgerea acestei proceduri în cazul acţiunilor în justiţie bazate pe neconstituţionalitatea declarată a unei ordonanţe.
Examinând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Inspecţia Muncii, Curtea a reţinut în esenţă următoarele.
Astfel, aşa cum rezultă din preambulul Ordinului, numirea reclamantului în funcţia publica de conducere de inspector şef adjunct s-a dispus de către Ministru, prin Ordinul nr. 887 din 20 noiembrie 2000, astfel că eliberarea din funcţie s-a făcut ulterior de către aceeaşi persoana care a dispus şi numirea, conform art. 99 alin. (1) din Legea nr. 188/1999/R.
Ordinul contestat în cauză a fost emis exclusiv de către Ministerul Muncii, Familiei si Protecţiei Sociale, prin Ministru, astfel încât nelegalitatea lui va fi cercetată în contradictoriu cu emitentul, singurul competent să dispună eliberarea din funcţie şi singurul responsabil de încetarea (respectiv, ulterior, modificarea) raportului de serviciu al reclamantului.
Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reţinut că actul administrativ contestat, Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 514 din 23 aprilie 2009 a fost emis în executarea dispoziţiilor art. III din OUG nr. 37/2009.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională a constatat că este neconstituţională Legea de aprobare a OUG nr. 37/2009, reţinându-se că ordonanţa de urgenţă este neconstituţională întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu în care nu avea competenţă materială, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie.
In raport cu cele reţinute de Curtea Constituţională, Curtea de apel a apreciat că este lipsit de fundament legal ordinul contestat, iar nulitatea actului administrativ presupune restabilirea cu caracter retroactiv a situaţiei anterioare, urmând a fi admise pretenţiile reclamantului referitoare la reintegrarea în funcţia de conducere deţinută anterior şi obligarea pârâtului să plătească acestuia despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat ca funcţionar public.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei nr. 112/F-CONT din 26 mai 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs au fost reiterate excepţiile invocate în faţa instanţei de fond, respectiv excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile şi excepţia lipsei de obiect a acţiunii.
Recurentul-pârât susţine, în esenţă, că hotărârea atacată a fost pronunţată de instanţa de fond cu aplicarea greşită a legii, întrucât ordinul contestat a fost emis în executarea prevederilor imperative ale art. 111 alin. (1) şi (11) din OUG nr. 37/2009.
Totodată, recurentul-pârât susţine că OUG nr. 37/2009 a fost abrogată de OUG nr. 105/2009, că prin art. IV alin. (1) din ultima ordonanţă de urgenţă s-a prevăzut că sunt şi rămân desfiinţate funcţiile de genul celei din care a fost eliberată reclamanta şi că, potrivit prevederilor Legii nr. 47/1992, deciziile Curţii Constituţionale au putere numai pentru viitor.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare:
Se arată în cuprinsul motivelor de recurs că hotărârea instanţei de fond este nelegală deoarece prin solicitarea făcută de reclamantul T.I. anterior intrării în vigoare a Ordinului nr. 514 din 23 aprilie 2009, de a fi mutat pe funcţia de execuţie, de inspector de muncă clasa I, grad profesional superior, treapta 2 de salarizare, s-a modificat raportul de serviciu, astfel încât acţiunea acestuia privind anularea Ordinului nr. 514/2009 a rămas fără obiect.
Această critică este vădit nefondată, în condiţiile în care cererea de mutare pe funcţie de execuţie a fost determinată, pe de o parte, de emiterea Ordinului nr. 514/2009 şi de iminenţa încetării raportului de muncă al reclamantului-intimat ca urmare a desfiinţării funcţiei de conducere ocupate, iar pe de altă parte, de pierderea calităţii sale de funcţionar public, cu consecinţe ireversibile pentru acesta.
Prin urmare, motivarea instanţei referitoare la această excepţie este legală şi temeinică.
S-a susţinut că acţiunea reclamantului trebuia respinsă ca inadmisibilă, deoarece reclamantul nu a parcurs procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Şi această critică este nefondată, în condiţiile în care instanţa a reţinut corect că acţiunea reclamantului s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 care prevede că acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României.
Instanţa de fond a analizat acţiunea reclamantului din perspectiva acestui text de lege şi a constatat că cererea a fost introdusă în termenul de decădere de un an, calculat de la data de 6 noiembrie 2009, data publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 1297 din 7 octombrie 2009, iar cererea a fost introdusă la instanţă la data de 26 februarie 2010.
Pe fondul recursului se reţin următoarele.
În cauză este necontestat faptul că Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 514 din 23 aprilie 2009 a fost emis în temeiul dispoziţiilor art. III alin. (1) şi (11) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, potrivit cărora:
„(1) Funcţiile publice, funcţiile publice specifice şi posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă, care face parte integrantă din aceasta, precum şi adjuncţii acestuia, se desfiinţează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(11) începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, funcţionarilor publici şi personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispoziţiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare".
De asemenea, este necontestat că, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, a constatat că Legea pentru aprobarea OUG nr. 37/2009 este neconstituţională, ca urmare a faptului că această ordonanţă de urgenţă este lovită de un viciu de neconstituţionalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă(...) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului (...)".
Or, a argumentat Curtea Constituţională, prin OUG nr. 37/ 2009 au fost eliminate din categoria funcţionarilor publici de conducere funcţiile de director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
Totodată, este necontestat că OUG nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din OUG nr. 105/2009 publicată în M.Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituţională în privinţa dispoziţiilor art. I pct. 1-5 şi 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ce au constituit obiectul OUG nr. 37/2009 în privinţa neconstituţionalităţii căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1257/2009.
În plus, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că Guvernul, prin adoptarea OUG nr. 105/2009, a încălcat şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
Faţă de aspectele arătate, Înalta Curte reţine că întemeiat şi legal a apreciat instanţa de fond că actul administrativ atacat este nelegal fiind emis în temeiul unei Ordonanţe de urgenţă în privinţa căreia Curtea Constituţională a statuat că este neconstituţională.
Sunt neîntemeiate susţinerile din recurs referitoare la faptul că legalitatea ordinului contestat este validată de faptul că actul a fost emis în executarea prevederilor imperative ale art. III alin. (1) şi (11) din OUG nr. 37/2009, întrucât legalitatea actului este afectată tocmai de viciul de constituţionalitate al prevederilor în temeiul şi în executarea cărora a fost emis.
Pentru argumentele anterior arătate, nu pot fi primite susţinerile din recurs referitoare la abrogarea OUG nr. 37/2009, cele referitoare la faptul că prin art. IV alin. (1) a din OUG nr. 105/2009 s-a prevăzut că sunt şi rămân desfiinţate funcţiile de genul celei din care a fost eliberată reclamanta ori susţinerile referitoare la faptul că deciziile Curţii Constituţionale au putere numai pentru viitor.
Fată de aceste susţineri, Înalta Curte retine că desfiinţarea funcţiei publice deţinute de reclamant prin cele două ordonanţe este lipsită de efecte juridice din moment ce aceste reglementări au fost declarate neconstituţionale, revenindu-se astfel la forma şi structura reglementată de Legea nr. 188/2999, care este lege organică şi ale cărei dispoziţii sunt de natură să asigure stabilitatea funcţiei publice, ca element al securităţii sociale, este cert stabilit că au fost încălcate în cauză.
Admiterea opiniei contrare a recurentei ar echivala cu lipsirea de orice finalitate a procedurii de exercitare a controlului de constituţionalitate reglementată prin Legea nr. 47/1992.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
Totodată instanţa cu aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. va obliga recurentul la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant T.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva sentinţei nr. 112/F-CONT din 26 mai 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant T.I., cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1794/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2088/2011. Contencios. Alte cereri. Fond → |
|---|
