ICCJ. Decizia nr. 1921/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1921/2011
Dosar nr. 64/1/2011
Şedinţa publică de la 31 martie 2011
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Decizia instanţei de recurs atacată pe calea revizuirii
Prin Decizia nr. 5394 din 03 decembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul formulat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş în nume propriu şi pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 145 din 23 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, şi a modificat sentinţa recurată, în sensul că a respins cererea reclamantei SC C.A. SA Târgu Mureş, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a constatat că actele administrative supuse controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ sunt: procesul-verbal de control financiar din 16 martie 2009, întocmit de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş - Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii în temeiul Legii nr. 30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii Financiare, cu modificările ulterioare, dispoziţia obligatorie nr. 37 din 17 martie 2009, emisă de aceeaşi autoritate pentru recuperarea prejudiciului constatat, rezultat din dimensionarea remuneraţiei directorului general al SC C.A. SA Târgu Mureş în raport cu prevederile O.U.G. nr. 79/2008 şi decizia nr. 144 din 30 aprilie 2009, prin care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a respins contestaţia administrativă formulată de intimata-reclamantă.
Instanţa de control judiciar a apreciat că problema de drept pe care instanţa a fost învestită să o lămurească vizează încadrarea SC C.A. SA Târgu Mureş în una dintre ipotezele avute în vedere de art. 31 alin. (1) lit. a), b) şi c) din O.U.G. nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aşa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 222/2008.
Analizând dispoziţiile legale incidente şi înscrisurile depuse la dosarul de fond, Înalta Curte a reţinut că SC C.A. SA Târgu Mureş a fost înfiinţată prin reorganizarea Regiei Autonome A. Târgu Mureş, prin hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului Târgu Mureş (nr. 69/2005 şi nr. 306/2005).
Or, în temeiul art. 39 alin. (2) lit. i) şi j) din Legea nr. 215/2001, în forma în vigoare în perioada respectivă, în competenţa consiliului local intră numai atribuţiile de a înfiinţa şi reorganiza instituţii publice, societăţi comerciale, servicii publice ori regii autonome de interes local, care urmează să funcţioneze în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestuia.
Pe cale de consecinţă, instanţa de recurs a considerat că dreptul conferit de litera y) a aceluiaşi articol, invocată în preambulul Hotărârii nr. 306/2005, de a hotărî, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu alte autorităţi publice locale, în vederea promovării unor interese comune, nu este de natură să modifice, de plano, raportul de subordonare, coordonare sau autoritate la care s-a făcut referire mai sus, iar O.U.G. nr. 79/2008 nu are în vedere decât trei paliere - local, judeţean şi central, criteriul de încadrare a operatorilor economici în unul dintre ele fiind acela al rangului autorităţii publice în coordonarea, subordonarea sau sub autoritatea căreia se află, iar nu întinderea teritorială a activităţii desfăşurate. De aceea, statutul de „operator regional” în sensul art. 2 lit. g) din Legea nr. 51/2006 nu prezintă relevanţă în cauză, Înalta Curte considerând juste susţinerile recurentelor - pârâte sub acest aspect. Art. 1 din O.U.G. nr. 79/2008 prevede că actul normativ respectiv se aplică regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale şi societăţilor comerciale la care statul sau o unitate administrativ - teritorială este acţionar unic sau majoritar, precum şi filialelor acestora.
2. Revizuirea exercitată în cauză
Împotriva Deciziei nr. 5394 din 03 decembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a formulat cerere de revizuire intimata-reclamantă SC C.A. SA, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 322 pct. 1 şi 2 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, revizuenta a redat istoricul cauzei şi a precizat faptul că, fiind o societate pe acţiuni, înfiinţată în temeiul Legii nr. 31/1990 şi un operator regional, nu este sub coordonarea, subordonarea sau autoritatea unui minister sau a unei unităţi administrativ-teritoriale judeţene sau locale, ci a unui acţionariat reprezentat de mai multe unităţi administrativ-teritoriale, de interes local şi judeţean, susţinând că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 3 lit. b) din O.U.G. nr. 222/2008.
Prin precizările la motivele de revizuire formulate în urma comunicării deciziei atacate, societatea revizuentă a dezvoltat criticile referitoare la faptul că instanţa de recurs a considerat fără relevanţă întinderea teritorială a activităţii desfăşurate de operatorul regional SC C.A. SA, pronunţând o soluţie cu încălcarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 79/2008.
3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire
Analizând decizia a cărei revizuire se solicită, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prezenta cerere de revizuire este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, iar dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că revizuirea nu poate fi promovată decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.
Faţă de dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că Decizia nr. 5394 din 03 decembrie 2010 poate constitui obiect al revizuirii, în sensul că, prin hotărârea pronunţată de instanţa de recurs, s-a admis recursul şi a fost modificată hotărârea atacată pe chestiuni de fapt, astfel încât se reţine admisibilitatea promovării căii de atac de faţă.
Însă, Înalta Curte reţine că cererea de revizuire nu este întemeiată, întrucât niciunul din temeiurile legale şi expres prevăzute, invocate de revizuentă, nu este incident în cauză.
Astfel, primul motiv de revizuire este întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 1 C. proc. civ., conform cărora:
„Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:
1. dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziţii potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire”.
Prin Decizia nr. 5394 din 03 decembrie 2010, instanţa de control judiciar a admis recursul formulat de autoritatea pârâtă şi a modificat sentinţa recurată, în sensul că a respins cererea reclamantei SC C.A. SA Târgu Mureş, ca nefondată, astfel încât nu se poate susţine că dispozitivul acestei decizii conţine dispoziţii potrivnice, care nu se pot aduce la îndeplinire.
De altfel, Înalta Curte remarcă faptul că societatea revizuentă nu a argumentat în niciun fel existenţa unei contradicţii în sensul textului de lege pe care l-a invocat.
Nici motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., de asemenea invocat de societatea revizuentă, nu este incident în cauză.
Este adevărat că potrivit art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri se poate cere când instanţa „s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”.
Acest motiv de revizuire constituie o exigenţă a principiului disponibilităţii procesuale, principiu în conformitate cu care instanţa este „în drept” să statueze numai în limitele în care a fost sesizată, fiind obligată, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., să se pronunţe numai cu privire la ceea ce s-a cerut, neputând să hotărască asupra unui lucru care nu s-a cerut, să dea mai mult decât s-a cerut sau să nu se pronunţe asupra unui lucru cerut.
Nerespectarea acestor exigenţe poate conduce la exercitarea revizuirii în condiţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., însă cererea de revizuire nu declanşează un litigiu nou, ci reprezintă o fază procesuală a aceluiaşi litigiu, care se desfăşoară în cadrul procesual conturat de etapele anterioare.
Însă, Înalta Curte constată faptul că, în argumentarea acestui motiv de revizuire, sunt combătute motivele de recurs formulate de autoritatea recurentă şi reiterate apărările expuse în întâmpinarea depusă la instanţa de recurs, în susţinerea unei soluţii de respingere a recursului. Astfel, societatea revizuentă invocă, de fapt, o apreciere eronată a probelor şi aplicarea greşită a legii într-o cauză soluţionată definitiv şi irevocabil.
În această situaţie, revizuirea formulată cu scopul de a obţine o nouă analiză şi rejudecare a cauzei nu poate fi primită, întrucât ar interveni o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice care implică respectarea principiului res iudicata.
De altfel, în astfel de situaţii şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că „o cale extraordinară de atac introdusă de una din părţile în proces, nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea în absenţa unui „defect fundamental”.
Faptul că instanţa care soluţionează contestaţia şi instanţa a cărei hotărâre este contestată au două puncte de vedere diferite cu privire la admisibilitatea şi relevanţa probatoriului este un caz tipic în care nu se justifică desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile” (cauza Mitrea vs. România, 26105/03, Hotărârea din 29 iulie 2008).
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că motivele invocate de către societatea revizuentă nu se încadrează în cazurile prevăzute expres de art. 322 alin. (1) C. proc. civ., care permit retractarea, numai pentru erori de fapt, a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 326 şi art. 328 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de SC C.A. SA, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de SC C.A. SA împotriva Deciziei nr. 5394 din 03 decembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1672/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2197/2011. Contencios. Anulare hotarare emisa... → |
|---|
