ICCJ. Decizia nr. 1931/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1931/2011
Dosar nr. 4350/1/2009
Şedinţa publică din 31 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 118/F/CA din 15 septembrie 2008, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. „R." S.A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Fiscală Braşov - Consiliul Local Braşov, a anulat în parte Decizia de impunere din 21 noiembrie 2007, emisă de pârâtă, precum şi Dispoziţia din 29 februarie 2008 emisă de aceeaşi pârâtă, admiţând în parte contestaţia reclamantei privind suma totală de 924.898,00 RON, reţinută în sarcina reclamantei cu titlu de impozite şi taxe pe clădiri şi teren şi a menţinut restul sumelor imputate prin Decizia sus-menţionată.
2. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii primei instanţe
2.1. Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta S.C. „R." S.A. Braşov este filială a S.C. „R." S.A., societate comercială înfiinţată ca parc industrial, iar potrivit dispoziţiilor art. 250 alin. (1) pct. 9 şi ale art. 257 alin. (1) lit. l) Cod fiscal nu se datorează impozit pentru clădirile şi terenurile din parcurile industriale, ştiinţifice şi tehnologice.
2.2. A constatat instanţa de fond că, în virtutea dispoziţiilor art. 250 alin. (1) pct. 9 şi ale art. 257 alin. (1) lit. l) Cod Fiscal, reclamanta nu datorează ope legis impozitele reţinute prin Decizia de impunere, aceasta din urmă fiind nelegală sub acest aspect.
2.3. A mai reţinut prima instanţă că prin art. 1 alin. (1) Cod Fiscal se prevede că, în materie fiscală, dispoziţiile acestuia prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispoziţiile Cod Fiscal În acest sens s-a invocat Adresa din 26 februarie 2008 a Parlamentului României - Camera Deputaţilor, prin care s-a dat o interpretare oficială şi autentică a dispoziţiilor menţionate mai sus în sensul că prevederile art. 250 alin. (1) pct. 9 şi ale art. 257 alin. (1) Cod Fiscal reglementează situaţiile în care nu se datorează impozite pe clădiri şi respectiv, pe teren şi aceasta operează de drept, prin efectul legii, nediscriminatoriu în cazul tuturor clădirilor şi terenurilor care se încadrează în situaţiile respective şi nu reprezintă măsuri de natura ajutorului de stat; - prevederea de la art. 1 alin. (5) Cod Fiscal, reglementează situaţiile în care, fără să fie o măsură cu caracter general şi nediscriminatoriu, s-ar acorda individual anumite facilităţi fiscale, caz în care, măsura respectivă este de natura ajutorului de stat şi trebuie respectate prevederile legale în materie, respectiv OUG nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Direcţia Fiscală Braşov, susţinând că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că în speţă nu este vorba de ajutor de stat ci de o scutire de la plata taxelor şi impozitelor prevăzute de lege, aceasta din urmă fiind o măsură acordată societăţilor înfiinţate ca parcuri industriale pentru a-şi desfăşura activitatea în bune condiţii.
S-a mai invocat că intimata-reclamantă nu poate beneficia ope legis de facilităţi fiscale reprezentând scutiri de la plata impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren, întrucât aceste facilităţi trebuie să respecte legislaţia ce reglementează acordarea acestora, respectiv Cod Fiscal, raportat la dispoziţiile Legii nr. 143/1999, privind ajutorul de stat şi OUG nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, în armonie atât cu legislaţia română cât şi cea europeană în materia ajutorului de stat.
4. Hotărârea instanţei de recurs
Prin Decizia nr. 1409 din 12 martie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de Direcţia Fiscală Braşov, împotriva Sentinţei civile nr. 118/F/CA din 15 septembrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal. A casat sentinţa atacată şi, pe fond, a respins acţiunea formulată de S.C. „R." S.A. Braşov, ca neîntemeiată.
5. Considerentele instanţei de recurs
5.1. Instanţa de recurs a reţinut că intimata-reclamantă funcţionează în cadrul parcului industrial administrat de S.C. Pro R. S.A., care a obţinut titlul de parc industrial conform Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 255 din 3 iunie 2004 publicat în M. Of. nr. 980/25.10.2004.
Potrivit Raportului de inspecţie fiscală din 20 decembrie 2007, care a stat la baza emiterii deciziilor contestate, perioada supusă inspecţiei fiscale a fost 01 ianuarie 2002 - 30 iunie 2007.
5.2. A apreciat instanţa de recurs că problema care se impune a fi elucidată este aceea dacă intimata-reclamantă beneficiază de scutiri de impozite şi taxe, potrivit art. 250 alin. (1) pct. 9 şi art. 257 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 - Codul Fiscal, pentru clădirile şi terenurile pe care le deţine ca urmare a faptului că este situată şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul parcului industrial.
5.3. Pentru perioada 1 ianuarie 2002 - 25 octombrie 2004, data publicării Ordinului nr. 255 în M. Of. privind acordarea titlului de parc industrial S.C. Pro R. S.A., intimata-reclamantă nu se poate prevala de prevederile Cod Fiscal menţionate, întrucât nu funcţiona în cadrul unui parc industrial. Prin urmare, pentru această perioadă, nu putea beneficia de scutiri de impozite pe clădiri şi terenuri.
Ulterior acestei perioade sunt incidente dispoziţiile Cod Fiscal, ale Legii nr. 143/1999 (în vigoare până la data de 1 ianuarie 2007), ale OUG nr. 117/2006 cu modificările şi completările ulterioare.
5.4. S-a apreciat că atâta timp cât scutirile fiscale nu se acordă pentru toate întreprinderile ce funcţionează la nivel naţional, ci doar pentru unele nominalizate, printre care se numără şi intimata-reclamantă, rezultă că mediul concurenţial normal este afectat, neputând fi reţinută ca fiind corectă aprecierea instanţei de fond potrivit căreia scutirea s-a acordat pentru buna desfăşurare a obiectului de activitate a intimatei-reclamante.
Or, cât timp se percep taxe şi impozite pe clădiri şi terenuri ale altor întreprinderi, rezultă că aceste scutiri acordate parcurilor industriale trebuie să fie supuse modalităţilor de autorizare legală a ajutorului de stat.
5.5. Instanţa de recurs a mai constatat că este adevărat că în art. 250 alin. (1) pct. 9 şi art. 257 alin. (1) lit. l) din Cod Fiscal se prevede faptul că nu se datorează impozit, pentru clădirile şi terenurile din parcurile industriale, potrivit legii, însă, aceste dispoziţii nu pot fi interpretate individual, ci trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) Cod Fiscal, cât şi cu dispoziţiile din Legea nr. 143/1999 şi ulterior ale OUG nr. 117/2006, cât timp exceptările de la plata taxelor şi impozitelor pe clădiri şi terenuri reprezintă ajutor de stat.
5.6. Facilităţile fiscale ce îşi au temeiul în Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, reprezintă ajutor de stat în sensul art. 87 şi 88 din Tratatul C.E., iar pentru perioada 2004 - 2006, intimata-reclamantă nu a notificat Consiliului Concurenţei aceste ajutoare de stat în vederea autorizării, iar prin acordare, în absenţa unei autorizări, acestea devin ajutoare de stat ilegale.
5.7. A concluzionat instanţa de recurs în sensul că intimata-reclamantă trebuia să urmeze procedura prevăzută de OUG nr. 117/2006 în domeniul ajutorului de stat, procedură pe care nu a urmat-o, motiv pentru care nu poate beneficia de prevederile art. 250 alin. (1) pct. 9 şi art. 257 alin. (1) lit. l)din Legea nr. 571/2003.
6. Calea de atac a revizuirii exercitată de S.C. R. S.A. Braşov
Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, susţinându-se încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar.
6.1. Deoarece măsurile fiscale de care a beneficiat revizuenta în perioada 1 august 2002 – 30 iunie 2007 şi de care beneficiază şi în prezent, au fost calificate ca fiind ajutoare de stat prin Decizia nr. 1409 din 12 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, acestea intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 1 lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului Uniunii Europene.
Dispoziţiile art. 1 lit. b) din Regulament nu precizează la care dintre ajutoarele de stat existente se referă: la cele autorizate sau/şi la cele ilegale.
Sunt astfel considerate existente atât ajutoarele de stat autorizate, cât şi ajutoarele de stat ilegale, puse în aplicare în România înainte de 1 ianuarie 2007 şi a căror aplicare s-a menţinut şi ulterior (a se vedea şi Anexa V a Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană).
Această concluzie este confirmată şi de cele arătate în Adresa din 1 martie 2007 a Consiliului Concurenţei, de unde rezultă că în prezent numai Comisia Europeană are dreptul să solicite statelor membre informaţii despre ajutoarele existente, putând să dispună, în exclusivitate, modificarea, stoparea sau recuperarea ajutoarelor de stat existente, autorizate sau ilegale.
6.2. Se mai arată că autorităţile europene au în vedere numai ajutoarele de stat existente, acordate fie sub forma unei scheme, fie sub forma unui ajutor individual, fără a lua în considerare şi ajutoarele de stat acordate prin efectul legii.
În aceste condiţii, revizuenta susţine că actele administrativ-fiscale trebuie anulate pentru exces de putere, deoarece organele fiscale locale nu pot dispune nicio măsură.
6.3. În ipoteza stopării unui ajutor de stat ilegal se aplică dispoziţiile art. 17 din Regulament, competenţa având-o numai Comisia Europeană.
Revizuenta concluzionează în sensul că actele administrativ-fiscale sunt emise de o entitate care nu are calitatea de a dispune cu privire la măsurile fiscale de care a beneficiat, acest atribuit revenind în totalitate Comisiei Europene.
7. Întâmpinarea formulată de intimata Direcţia Fiscală Braşov.
7.1. Intimata solicită respingerea cererii ca tardiv formulată, în raport de dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
7.2. Pe fond, se solicită respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată, faţă de dispoziţiile art. 209 alin. (4) C. proCod Fiscal
Titlul de parc industrial a fost acordat S.C. „Pro R." S.A. la 25 octombrie 2004, de unde rezultă că pentru perioada 1 ianuarie 2002 – 25 octombrie 2004, nu putea beneficia de ajutorul de stat.
Având în vedere prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/1999 republicată, nici după data de 25 octombrie 2004 ajutorul de stat în discuţie nu poate fi încadrat ca fiind ajutor de stat existent, deoarece nu a fost acordat de Consiliul Concurenţei.
Prin Adresa din 17 mai 2007, Consiliul Concurenţei arată că pentru perioada 25 iulie 2004 – 31 decembrie 2006, nu au fost notificate în vederea autorizării eventualele ajutoare pentru S.C. Pro R. S.A., iar prin acordare, în absenţa unei autorizări, acestea devin ajutoare de stat ilegale.
În luna martie 2008, s-a procedat la iniţierea proiectului de hotărâre locală, având ca obiect notificarea Consiliului Concurenţei în vederea transmiterii acesteia spre autorizare Comisiei Europene cu privire la schema de ajutor de stat pentru societăţile care îşi desfăşoară activitatea în Parcul Industrial administrat de către S.C. Pro R. S.A., răspunsul fiind că acest ajutor de stat este de operare şi se acordă numai cu autorizarea Comisiei Europene, însă revizuenta nu şi-a manifestat voinţa cu privire la aspectele arătate.
Nici anterior anului 2007 ajutorul de stat nu putea fi acordat ope legis, ci numai potrivit legii, de unde rezultă că intimata are calitatea să recupereze datoriile fiscale ale revizuentei avute la bugetul local.
8. Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1609 din 9 octombrie 2010 s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, astfel încât s-a apreciat că revizuirea a fost formulată în termen.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţă ce soluţionează cererea de revizuire.
1. Cererea este nefondată.
1.1. Revizuenta a susţinut că Decizia nr. 1409 din 12 martie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 285/64/2008 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost dată cu încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, respectiv a dispoziţiilor Regulamentului (CE) nr. 659/1999 şi a Regulamentului (CE) nr. 794/2004.
În opinia revizuentei, orice ajutor de stat (autorizat sau ilegal) acordat atât anterior anului 2007 cât şi ulterior, nu mai poate fi recuperat decât de Comisia Europeană şi nu de autorităţile fiscale române.
Revizuenta consideră că, întrucât Decizia nr. 1409 din 12 martie 2009 a calificat ca fiind ajutoare de stat măsurile fiscale de care a beneficiat societatea în perioada 1 august 2002 – 30 iunie 2007, acestea intră sub incidenţa art. 1 lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999.
1.2. Pentru a beneficia de facilităţile reprezentând scutiri de la plata impozitelor, revizuenta ar fi trebuit să funcţioneze în cadrul unui parc industrial, iar cererea să fi fost autorizată de Consiliul Concurenţei, anterior anului 2007.
1.3. Din actele dosarului, se observă că în perioada 1 ianuarie 2002 – 25 octombrie 2004, societatea revizuentă nu a funcţionat în cadrul Parcului Industrial ce a fost înfiinţat abia la 25 octombrie 2004, de unde rezultă că organul fiscal are competenţa să recupereze sumele datorate către bugetul local de aceasta.
1.4. Pentru perioada 26 octombrie 2004 – 31 decembrie 2006, revizuenta avea obligaţia să solicite autorizarea ajutorului de stat Consiliului Concurenţei.
Revizuenta nu a efectuat aceste demersuri, de unde rezultă că nu a fost beneficiara vreunui ajutor de stat (legal sau ilegal), iar autoritatea fiscală are competenţa, potrivit C. proCod Fiscal, să recupereze datoria fiscală a societăţii.
1.5. Pentru perioada 1 ianuarie 2007 – 30 iunie 2007, revizuenta urma să facă aceleaşi demersuri, prin Consiliul Concurenţei, către Comisia Europeană, în vederea autorizării ajutorului de stat.
Din actele dosarului şi astfel cum a reţinut şi instanţa de recurs, demersurile s-au realizat abia în luna martie 2008, consecinţa fiind că nici pentru perioada analizată societatea nu a beneficiat de nicio formă de ajutor autorizat/ilegal.
Competenţa recuperării sumelor datorate bugetului local de către revizuentă aparţine astfel organului fiscal, aşa cum a reţinut şi instanţa de recurs.
2. Faţă de acestea, nefiind îndeplinite prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, urmează a se respinge cererea de revizuire ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de S.C. „R." S.A. Braşov, împotriva Deciziei nr. 1409 din 12 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 1930/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 1935/2011. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
