ICCJ. Decizia nr. 1935/2011. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1935/2011
Dosar nr.8167/2/2009
Şedinţa publică din 31 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 2115 din 4 mai 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul Ş.I.R., şi a constatat calitatea de colaborator al Securităţii a pârâtului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a apreciat că activitatea pe care pârâtul a desfăşurat-o se circumscrie definiţiei date de legiuitor noţiunii de colaborator al Securităţii, prin art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008, reţinând, în esenţă, următoarele:
Din conţinutul Angajamentului din 24 martie 1983 reiese că pârâtul a acceptat colaborarea în secret cu organe ale Securităţii statului în sensul punerii la dispoziţie a biroului administraţiei blocului aflat în folosinţa sa pentru rezolvarea de către organele fostei Securităţi a unor probleme specifice muncii acestora, cu consemnarea păstrării confidenţialităţii acestui angajament.
Numele conspirativ al pârâtului era acela de „S.", existând în dosarul ce purta chiar acest nume, atât aprecieri pozitive ale organelor fostei Securităţi la adresa pârâtului, dar şi schiţe ale spaţiului pus la dispoziţia acestora de către pârât.
Reţine prima instanţă că, din probele administrate în cauză de reclamant, respectiv angajamentul semnat de către pârât la 24 martie 1983 şi notele şi rapoartele ofiţerilor de Securitate depuse la dosar, reiese că prima condiţie impusă de dispoziţiile legale, anume aceea de a fi înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, este îndeplinită, pârâtul fiind de acord să pună la dispoziţia organelor Securităţii locuinţa sa pentru efectuarea unei activităţi specifice.
De asemenea, se arată în considerentele sentinţei atacate, şi cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 2 lit. b) teza finală din OUG nr. 24/2008 este îndeplinită, pârâtul obligându-se să pună spaţiul pe care îl folosea la dispoziţia organelor Securităţii în mod voluntar.
Astfel, reţine instanţa de fond, din angajamentul semnat de către pârât, reiese că în mod benevol pârâtul a consimţit la transformarea spaţiului în care îşi desfăşura activitatea sa de administrator în casă de întâlniri a organelor Securităţii, obligându-se totodată şi la păstrarea confidenţialităţii legăturii sale, cu lucrătorii Securităţii.
Prima instanţă a înlăturat argumentele pârâtului referitoare la faptul că nu există nicio dovadă a colaborării sale cu organele de securitate şi că a fost supus unui şantaj din partea acestora, în considerarea conţinutului angajamentului său din 24 martie 1983 şi a dispoziţiilor art. 2 lit. b) teza a IV-a din OUG nr. 24/2008, reţinând că acestea nu condiţionează stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii de existenţa unor dovezi referitoare la transmiterea unor informaţii de natura celor relevate de pârât.
2. Recursul declarat de Ş.I.R.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală a declarat recurs pârâtul Ş.I.R. invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9, precum şi prevederile art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul a criticat hotărârea formulată sub următoarele aspecte:
2.1. Considerentele Curţii de Apel sunt contradictorii întrucât se referă la locuinţa personală pusă la dispoziţia Securităţii, când, în realitate reclamantul se referise la un alt spaţiu pe care îl deţinea în calitate de administrator.
2.2. S-au ignorat apărările referitoare la titularul dreptului de a dispune asupra spaţiului respectiv, care era Comitetul Asociaţiei de Proprietari, precum şi împrejurarea că dreptul de proprietate aparţinea statului.
2.3. S-a reţinut fără temei că punerea la dispoziţie s-a realizat voluntar.
În realitate, afirmă recurentul, chiar din înscrisurile prezentate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii rezultă că a fost şantajat de organele de Securitate, care, pretextând că Ş.I.R. este în neregulă nedepunând Cărţile de imobil la Evidenţa Populaţiei, l-au forţat să-şi dea acceptul pentru folosirea spaţiului uscătoriei imobilului.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, precum şi sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru motivele arătate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere având ca obiect constatarea calităţii de colaborator al Securităţii a intimatului-pârât Ş.I.R., în temeiul art. 2 lit. b) teza a IV-a din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.
Intimatul-pârât Ş.I.R. se încadrează în sfera persoanelor supuse verificărilor în legătură cu existenţa sau inexistenţa calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, potrivit art. 33 alin. (1) şi art. 3 lit. z) din OUG nr. 24/2008, în privinţa sa acestea fiind demarate la solicitarea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989.
Prima instanţă a stabilit în mod corect, pe baza probei cu înscrisuri administrate, respectiv a angajamentului datat 24 martie 1983, că recurentul-pârât a pus la dispoziţia organelor de securitate „biroul administraţiei blocului" unde îşi desfăşura activitatea în calitate de administrator.
Însă, Curtea de Apel nu a analizat în considerentele hotărârii examinate apărările pârâtului referitoare la contextul în care a semnat angajamentul respectiv, adică acele împrejurări care rezultă din înscrisurile depuse de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi care converg către ideea că nu a existat o punere la dispoziţie a spaţiului în mod benevol, voluntar.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. b) teza a IV-a din OUG nr. 24/2008:
„Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea".
Ca urmare, stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii este indisolubil legată de caracterul voluntar al punerii la dispoziţie a unui spaţiu.
Or, Înalta Curte constată că în cauza de faţă o astfel de dovadă nu s-a făcut.
În concret, din înscrisurile depuse de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, rezultă următoarea situaţie de fapt.
La data de 23 martie 1983, în Referatul „cu propunerea de recrutare ca gazdă casă de întâlniri a numitului Ş.I.R." organele de Securitate expuneau avantajele „utilizării biroului administraţiei blocului de pe str. F.", care se găsea într-o zonă de interes informativ, în care locuiau angajaţi ai „Aeroportului, Aerobazei Utilitare şi Aeroclubului". În acest înscris este prezentată atât situaţia spaţiului respectiv, la care are acces „administratorul blocului şi cel care are cheile ... numitul Ş.I.R.", dar şi modalitatea în care s-a realizat abordarea acestei persoane. În această privinţă, ofiţerul de Securitate a indicat că „pretextând nedepunerea cărţilor de imobil la Evidenţa populaţiei l-am cunoscut personal şi i-am cerut să-mi arate biroul administraţiei şi al Comitetului de bloc". S-a stabilit, în acest context că „recrutarea se va efectua joi, 24 martie 1983, cu ocazia prezentării sale la organele de miliţie cu cărţile de imobil".
Pe aceeaşi linie este şi nota raport privind cunoaşterea personală, datată 22 martie 1983, în care s-a reţinut că s-au purtat discuţii „pe marginea cărţilor de imobil pe care trebuie să le prezinte la miliţie, pretext pentru discuţiile ulterioare" şi că „Joi, 24 martie 1983, orele 17.00, se va prezenta la Evidenţa populaţiei pentru prezentarea cărţilor de imobil, ocazie cu care vom continua discuţiile cu privire la locatari şi spaţiile folosite de aceştia".
Contextul redat anterior, analizat prin prisma realităţilor epocii respective şi a consecinţelor ce puteau decurge din derularea unor cercetări în legătură cu menţiunile din Cartea de Imobil, care aveau ca scop supravegherea circulaţiei persoanelor, a convins instanţa de recurs că nu a existat din partea recurentului o punere la dispoziţie voluntară a încăperii în care funcţiona administraţia imobilului respectiv.
Ca atare, numai pentru acest motiv, invocat la pct. I.2.3. din decizie se va admite recursul de faţă.
Celelalte două motive de recurs sunt vădit nefondate.
Astfel, eroarea semnalată în primul motiv de recurs are un caracter vădit material iar nu de judecată. Rezultă cu claritate din ansamblul considerentelor că prima instanţă a avut în vedere spaţiul administraţiei blocului iar nu locuinţa personală a recurentului.
De asemenea, titlul cu care deţinea spaţiul în discuţie nu prezintă relevanţă, câtă vreme norma legală nu distinge, fiind suficient, din perspectiva voinţei legiuitorului, ca persoana vizată să fi avut acces la spaţiu şi un oarecare control asupra acestuia. Or, câtă vreme recurentul „are cheile camerei punctate", această cerinţă a legii era îndeplinită.
Conchizând, Înalta Curte reţine că în cauză există elemente consistente care converg către concluzia că punerea la dispoziţie a spaţiului nu a fost voluntară şi, deci, nu sunt îndeplinite toate condiţiile legale pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii în persoana recurentului.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ., se va admite recursul, modificându-se sentinţa în sensul respingerii acţiunii formulate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţi, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Ş.I.R. împotriva Sentinţei nr. 2115 din 4 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea formulată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 1931/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1968/2011. Contencios. Alte cereri. Fond → |
|---|
