ICCJ. Decizia nr. 2023/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, la data de 15 iunie 2009, reclamantul B.N. a chemat în judecată pârâta A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 București, solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor bănești reprezentând 60% din suma de 343.446,585 RON stabilite prin Hotărârea nr. 3 din 26 aprilie 2006 emisă de Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 290/2003 Satu Mare, împreună cu dobânzile aferente până la zi, începând cu data emiterii hotărârii 26 aprilie 2006.
Reclamantul a arătat că, prin Hotărârea nr. 3 din 26 aprilie 2006 i s-au acordat despăgubiri bănești pentru bunurile rămase în Basarabia și confiscate de puterea sovietică în valoare de 343.446,585 RON, sumă din care a primit 137.000 RON, în data de 11 noiembrie 2007, reprezentând 40% din valoarea totală urmând ca diferența de 206.443 RON să-i fie acordată în anul 2008, sumă care însă nu i-a mai fost acordată.
Pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca fiind nefondată, având în vedere dispozițiile art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006 care condiționează plata despăgubirilor de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente, aprobate anual cu această destinație.
Prin Sentința 191 din 19 octombrie 2009, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul B.N. în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 București și a obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând 60% din suma de 343.446,585 RON stabilită prin Hotărârea nr. 3 din 26 aprilie 2007 a Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 Satu Mare, actualizată în raport cu indicele inflației potrivit disp. art. 18 alin. (6) din H.G. nr. 1120/2006.
Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel Oradea a reținut în esență că în speță sunt aplicabile prevederile dispozițiilor art. 18 din H.G. nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 și art 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, conform căruia, despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene, iar plata lor se poate face și în rate, maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești.
Instanța de fond a apreciat că sintagma "în funcție de disponibilitățile bănești" se referă la situația în care, în lipsa disponibilităților bănești suficiente, plata să se facă nu într-un an, ci în maxim 2 ani.
împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta A.N.R.P., reiterând, în esență, apărările invocate în fața instanței de fond, în sensul că plata compensațiilor la care este îndreptățit intimatul-reclamant este supusă condiției impuse de "limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat".
Recursul este încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepția invocată, din oficiu, înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul iar în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ. va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Satu Mare, secția de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de obligarea recurentei-pârâte la plata unei sume de bani cuvenită intimatului-reclamant cu titlu de despăgubiri, în baza Hotărârii nr. 3 din 26 aprilie 2006 emisă de Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 290/2003 Satu Mare.
Rezultă, deci, că este vorba despre o acțiune în pretenții, având drept cauză neplata în termenul legal a unor despăgubiri stabilite printr-un act administrativ.
înalta Curte apreciază că pentru corecta soluționare a problemei de drept aflată în litigiu sunt relevante dispozițiile art. 8 din Legea nr. 290/2003, precum și normelor metodologice de aplicare a acestui act normativ.
Astfel, conform prevederilor legale sus-menționate, în termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulțumit de hotărârea comisiei județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face contestație la A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 (alin. (3)) și în termen de cel mult 60 de zile, A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestațiile și le va aproba sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreședintelui A.N.R.P. care coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 90/2003 (alin. (4)).
De asemenea, potrivit aceluiași articol, hotărârile A.N.R.P. sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare (alin. (5)) la secția de contencios administrativ și fiscal al tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul, iar hotărârile pronunțate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege (alin. (6)).
Tot astfel, art. 17 alin. (6) din H.G. nr. 57/2008 privind modificarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, prevede că deciziile vicepreședintelui sunt supuse controlului judecătoresc, conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.
Din interpretarea tuturor acestor texte normative, rezultă că actele administrative emise de A.N.R.P. în aplicarea Legii nr. 290/2003 pot fi contestate la instanța de contencios administrativ, fiind vorba despre o competență exclusivă a tribunalului.
Sunt incidente, deci, dispozițiile art. 159 pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei instanțe de alt grad, în contextul în care prezenta cauză a fost judecată de către o curte de apel.
înalta Curte reține, așadar, că în cauză nu sunt aplicabile normele de drept comun în materia competenței instanței de contencios administrativ, respectiv art. 10 din Legea nr. 554/2004, ci prevederile Legii nr. 290/2003 a căror aplicare a generat litigiul și care, având caracter special, sunt derogatorii, conform principiului lex specialia generalibus derogant.
Pentru aceste considerente, înalta Curte, a apreciat că era întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., a admis recursul și, în baza art. 312 alin. (6) din același cod, a casat sentința atacată și a trimis cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Satu Mare, secția contencios administrativ, în raza căruia domiciliază petentul.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2559/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 50/2011. Contencios → |
|---|
