ICCJ. Decizia nr. 50/2011. Contencios
Comentarii |
|
Prin cererea formulată, reclamantul G.D.R. a chemat în judecată pe pârâta P.D., în calitatea acesteia de Președinte al Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună :
- obligarea pârâtei la sancțiune prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 pentru refuzul acesteia de a pune în executare sentința civilă nr. 1046 din 26 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, hotărâre care este executorie de drept de la data pronunțării;
- obligarea pârâtei să emită un Ordin prin care să pună în executare sentința nr. 1046 din 26 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.
în motivarea cererii reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 4665 din 4 septembrie 2009 emis de către Președintele Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale i s-a imputat în mod nelegal și abuziv suma de 3346 lei, precum și faptul că la emiterea acestui act administrativ de imputare pârâta a avut în vedere faptul că drepturile salariale încasate de către reclamant în perioada în care a fost plecat în delegație în interes de serviciu, având la bază un ordin de serviciu semnat și aprobat de conducerea C.N.P.A.S., sunt drepturi salariale necuvenite.
2. Soluția instanței de fond.
Prin sentința civilă nr. 69/CC din 15 iulie 2010, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes, precum și cererea formulată de reclamantul R.G. în contradictoriu cu pârâta D.D.P. - președinte a Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a că excepția lipsei de interes este neîntemeiată, deoarece reclamantul a urmărit prin formularea prezentei cereri valorificarea unui interes legitim, juridic născut, actual, personal și direct.
în ceea ce privește sentința nr. 1046 din 26 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, instanța de fond a reținut că aceasta nu se încadrează în prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul că aceasta nu reprezintă o hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă prin care o autoritate publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, urmând ca executarea hotărârii definitive și irevocabile să se facă în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Pe de altă parte, instanța de fond a apreciat că în virtutea prevederilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 hotărârea prin care se pronunță suspendarea executării actului administrativ este executorie de drept, putând fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare, iar recursul declarat în cauză nu este suspensiv de executare.
Pe lângă faptul că instituția reglementată de art. 24 din Legea nr. 554/2004 nu are nicio legătură cu situația de fapt și de drept descrisă de către reclamant, acestuia din urmă îi revenea obligația de a indica în concret, cu un minim de probatoriu, eventuala neconformare a autorității executive față de dispozitivul sentinței civile nr. 1046/2010 și anume să producă o dovadă din care să rezulte că pârâta a nerespectat obligația instituită în sarcina sa prin hotărârea judecătorească menționată anterior și s-a procedat la recuperarea de la reclamant a sumelor prevăzute în actul administrativ de imputare.
3. Calea de atac exercitată.
împotriva hotărârii instanței de fond, reclamantul R.G.D. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și pe fond, admiterea acțiunii reclamantului așa cum a fost formulată.
în motivele de recurs se arată că instanța de fond nu a ținut cont de situația de fapt, materialul probator și legislația în vigoare, preluând efectiv din apărările formulate de pârâtă care nu se bazau pe nicio dovadă.
în soluționarea cauzei nu au fost avute în vedere alte hotărâri judecătorești, pronunțate de aceeași instanță, interpretându-se în mod greșit actul juridic dedus judecății, iar instanța de fond nu s-a pronunțat asupra dovezilor administrate de recurent, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Se invocă faptul că nu s-a precizat în ce a constat punerea în executare a unei hotărâri judecătorești executorie de drept de la data pronunțării.
Se arată că instanța de fond a încălcat prevederile art. 67 și art. 68 C. proc. civ., deoarece s-a permis recurentei C.S., expert la Direcția Resurse Umane a C.N.P.A.S. să pună concluzii, cu toate că în dosarul nr. 2119/2/2010 tot în camera de consiliu, un alt complet de judecată a aplicat corect prevederile Codului de procedură civilă.
Recurentul a susținut că în practica și literatura juridică de specialitate se admite că amenda procesual administrativă este aplicată pentru a înfrânge rezistența conducătorilor instituțiilor publice, iar sentințele date în suspendarea unui act administrativ trebuie asimilate cu cele prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004, pentru că în caz contrar s-ar ajunge la încălcarea legii de către conducătorii de instituții publice.
Intimata P.D.D. - președintele C.N.P.A.S. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
4. Soluția instanței de fond.
După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
în fața instanței de fond reclamantul R.G.D. a solicitat obligarea pârâtei Președintele C.N.P.A.S. la sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 pentru refuzul de a pune în executare sentința civilă nr. 1046 din 26 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, sentință executorie de la data pronunțării.
Prin sentința civilă nr. 1046 din 26 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, s-a dispus suspendarea executării Ordinului nr.4665 din 4 septembrie 2009 emis de pârâtă până la pronunțarea instanței de fond, iar prin același ordin a fost imputată reclamantului R.G.D. suma de 3.346 lei reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit, aferente perioadelor în care a desfășurat activități remunerate în calitate de lector, precum și cheltuieli de transport cazare și/ sau diurnă.
Instanța de fond a respins cererea reclamantului.
Criticile din motivele de recurs ce vizează nelegalitatea și netemeinicia hotărârii instanței de fond vor fi respinse. Mai întâi, soluția instanței de fond a fost dată în raport de prevederile legale incidente, în raport de probele administrate și de susținerile părților.
Deși se invocă faptul că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, ceea ce a condus la pronunțarea unei hotărâri lipsite de temei legal, recurentul nu precizează care este actul juridic dedus judecății și care a fost interpretat greșit de instanță, mai ales că obiectul cererii reclamantului l-a constituit aplicarea unei sancțiuni prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004 pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești.
La pronunțarea instanței de fond au fost analizate toate probele, dar faptul că instanța de fond nu a avut în vedere hotărâri judecătorești pronunțate de aceeași instanță în alte cauze în care reclamantul figurează ca parte nu ducea la nelegalitatea sentinței deoarece acele hotărâri nu puteau duce la dezlegarea pricinii.
Instanța de fond a precizat că punerea în executare a sentinței judecătorești s-a efectuat prin aceea că nu au fost reținute din veniturile reclamantului sumele de bani imputate potrivit Ordinului nr. 4665 din 4 septembrie 2009 după pronunțarea sentinței civile nr. 1046 din 26 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, fapt recunoscut, de altfel, de recurent și în fața instanței de recurs.
Nici criticile referitoare la încălcarea prevederilor art. 67 și art. 68 C. proc. civ. nu pot fi reținute.
în speță, nu sunt aplicabile prevederile art. 67-68 C. proc. civ. deoarece pârâta nu este persoană fizică ci reprezintă o autoritate publică, fiind conducătorul unei autorități publice și poate desemna o persoană care să o reprezinte în cadrul litigiului, având mandat expres în acest sens.
Referitor la sancțiunea aplicată potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004, într-adevăr, reglementarea prevăzută de acest articol a avut menirea de a înfrânge rezistența conducătorilor autorităților publice la executarea hotărârilor judecătorești pronunțate de instanța de contencios administrativ și ea este aplicabilă și în cazul hotărârii judecătorești pronunțate în baza art. 14-15 din Legea nr. 554/2004.
însă, în cauză, așa cum s-a arătat, s-a procedat la executarea sentinței civile nr. 1046 din 26 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, deoarece recurentului nu i-au fost reținute sume din venituri, așa cum prevede Ordinul nr. 4665 din 4 septembrie 2009 care a fost suspendat prin hotărâre judecătorească.
Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, a fost respins recursul ca nefondat.
← ICCJ. Decizia nr. 2023/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5102/2011. Contencios → |
---|