ICCJ. Decizia nr. 2159/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta C.M. a chemat în judecată pârâta Direcția pentru Agricultură Suceava, solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Deciziei nr. 19 din data de 31 august 2010 emisă de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția Naționala a Zonei Montane cu consecința reintegrării reclamantei în funcția de auditor superior 1 în cadrul Agenției Naționale a Zonei Montane (A.N.Z.M.) precum și plata drepturilor salariale cuvenite până la data efectivă a reintegrării in funcție.
Reclamanta a mai solicitat suspendarea executării actului administrativ reprezentat de decizia nr. 19 din data de 31 august 2010; suspendarea concursului desfășurat la Direcția pentru Agricultură Suceava în data de 11-13 septembrie 2010, până la pronunțarea instanței de fond, precum și despăgubiri pentru prejudiciul suferit și daune morale.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în urma comunicării deciziei nr. 19 din 31 august 2010 a fost înștiințată că, "(1) începând cu data de 01 septembrie 2010 se acorda un preaviz de 30 de zile calendaristice doamnei C.M. având funcția publică de execuție auditor superior 1 în cadrul Agenția Naționala a Zonei Montane - CEFIDEC; (2) La data expirării perioadei de preaviz, doamna C.M. se eliberează din funcția publica de execuție auditor superior 1 în cadrul Agenția Naționala a Zonei Montane - CEFIDEC".
A mai arătat că, în temeiul Hotărârii nr. 725/2010 privind reorganizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia, conducerea Ministerului se exercită de către Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Potrivit prevederilor art. 7 alin. (2) "Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale numește și eliberează din funcție, in condițiile legii, personalul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale".
Față de prevederile legale mai sus învederate și având în vedere faptul că decizia nr. 19 din data de 31 august 2010 a fost semnată de către Directorul General, acesta nefiind împuternicit sau să fi avut o delegare de atribuții în acest sens data de către Ministrul Agriculturii potrivit prevederilor art. 7 alin. (2) din Hotărârea nr. 725/2010, reclamanta a susținut nelegalitatea emiterii deciziei nr. 19 și faptul că decizia a fost data de către o persoana ce nu avea astfel de atribuții.
Astfel, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Direcția Generală de Dezvoltare Rurală, Autoritatea de Management - Programul Național de Dezvoltare Rurală era singura autoritate competentă pentru emiterea preavizului, după preluarea personalului conform art. 15, alin. (2).
A mai arătat că după preluarea posturilor Agenția Naționala a Zonei Montane în conformitate cu prevederile art. 100 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, trebuia ca fiecare din angajații fostei agenții să fie numit/angajat în cadrul noii direcții.
Potrivit prevederilor art. 65 alin. (1) din Legea nr. 53/2003-Codul Muncii care prevede: "Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia". Astfel, dat fiind că legiuitorul nu distinge și că doctrina și practica judiciară în materie sunt unitare în acest sens decizia de concediere (și, în cazul de față, decizia nr. 84 din 31 august 2010) ar fi trebuit să conțină nu doar motivarea de drept a încetării contractului de management, ci și motivarea în fapt, aspect ce nu este complinit în cadrul deciziei.
Reclamanta a mai arătat că, toată procedura de organizare a așa zisului concurs până la susținerea acestuia și soluționarea contestațiilor au lăsat suficiente elemente care să conveargă către elemente ce au pus la îndoiala corectitudinea acestuia și modalitatea în care anumite persoane au fost angajate în cadrul instituției.
Pe cererea de suspendare a executării a arătat că sunt îndeplinite cele două condiții ale art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinare, Direcția pentru Agricultură Suceava a solicitat scoaterea sa din cauză, motivat de faptul că, nu ea este emitenta deciziei contestate, aceasta fiind emisă de Agenția Națională a Zonei Montane.
Prin încheierea de ședință din 1 noiembrie 2010, Curtea de Apel Suceava a introdus în cauză în calitate de pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția Națională a Zonei Montane.
La termenul de judecată din 29 noiembrie 2010, reclamanta a renunțat la ultimele trei capete de cerere, respectiv: suspendarea executării actului administrativ reprezentat de decizia nr. 19 din 31 august 2010; suspendarea concursului desfășurat la Direcția pentru Agricultură Suceava la data de 11-13 septembrie 2010; precum și la plata daunelor morale.
Prin sentința nr. 279 din 6 decembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea capetelor II, III și IV din cererea introductivă.
A respins acțiunea formulată de reclamanta Calinescu Mariana, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția Națională a Zonei Montane - Alba Iulia, astfel cum a fost restrânsă, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
- în principal, reclamanta solicită anularea deciziei nr. 19/2010 emisă de Agenția Națională a Zonei Montane din cadrul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru necompetența directorului general al acesteia de a emite o decizie de eliberare din funcție.
- Art. 9 din Legea nr. 181/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale a Zonei Montane prevede că aceasta este condusă de un director general numit de Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, iar în exercitarea funcției, directorul general emite decizii și instrucțiuni.
- De asemenea, prin art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 70/2010 Agenția Națională a Zonei Montane s-a desființat, astfel că, instanța apreciază , față de dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 181/2007 (abrogată în prezent prin art. 19 lit. c) din O.U.G. nr. 70/2010), directorul general al Agenției are competența de a emite decizia de eliberare din funcție a reclamantei în aceste circumstanțe.
- Referitor la argumentul adus de reclamantă privind împrejurarea că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute la art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 întrucât nu este dispusă desființarea efectivă a postului față de situația că prin art. 15 alin. (1) din H.G. nr. 725/2010 s-au preluat un număr de 33 de posturi din cadrul Agenției Naționale a Zonei Montane de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Direcția Generală de Dezvoltare Rurală, Autoritatea de Management - Programul Național de Dezvoltare Rurală, s-a apreciat că reclamanta nu a probat că prin cele 33 de posturi preluate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-ar fi aflat și postul ocupat de aceasta, în condițiile în care Agenția Națională a Zonei Montane s-a desființat.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta C.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 3041din C. proc. civ.
în motivarea recursului reclamanta a arătat, în esență, următoarele:
Conform prevederilor O.U.G. nr. 70/2010, privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia, Agenția Națională a Zonei Montane a fost desființată, fără însă ca în anexa 1 la pct. 4, unde se face referire la Agenție să se precizeze de către ce compartiment se preia activitatea acestei agenții, cum este precizat la alte instituții desființate.
în art. 15 din H.G. nr. 725/2010, privind reorganizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltări Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia, se precizează că ministerul preia în cadrul Direcția Generală de Dezvoltare Rurală, Autoritatea de Management - Programul Național de Dezvoltare Rurală din aparatul propriu un număr de 33 de posturi vacante în urma desființării Agenției Naționale a Zonei Montane, însă la 1 septembrie 2010 a primit decizia de preaviz emisă de Agenție, unitate desființată din 30 iunie 2010. Așadar, preavizul este lovit de nulitate absolută, fiind emis de o unitate desființată. Potrivit H.G. nr. 725/2010, personalul ar fi trebuit preluat de Direcția Generală de Dezvoltare Rurală, Autoritatea de Management - Programul Național de Dezvoltare Rurală, iar preavizul ar fi trebuit să fie emis de acest comportament, nu de o instituție desființată.
în 7 septembrie s-a anunțat examen în cadrul reorganizării Agenția Naționala a Zonei Montane, organizat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și nu de către Direcția Generală de Dezvoltare Rurală, Autoritatea de Management - Programul Național de Dezvoltare Rurală, în care se scoteau la concurs 12 posturi, nu 33 conform H.G. nr. 725/2010, și deși reorganizarea ministerului s-a făcut în scopul eficientizării muncii și realizării de economii, din modul în care s-a desfășurat această reorganizare nu rezultă acest lucru, deoarece s-au păstrat doar posturile cu salarii mari, consilierii asistenți neavând acces la examen.
Instanța de fond a tratat superficial acest caz, după cum reiese și din motivarea sumară a sentinței. Practic, instanța nu s-a pronunțat asupra faptului că decizia de preaviz a fost emisă de o instituție care a fost desființată, și a respins argumentele aduse spunând că directorul Agenției avea competența de a emite decizia deoarece a fost numit de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
întrucât Legea nr. 188/1999 nu cuprinde dispoziții referitoare la actul de destituire, în considerarea art. 93 din acest act normativ, se aplică prevederile art. 268 C. muncii, text legal care sancționează cu nulitatea absolută menționarea în decizie a descrierii faptei, motivele pentru care au fost înlăturate apărările celui în cauză, temeiul de drept în baza căruia se aplică măsura, termenul în care sancțiunea poate fi contestată, instanța competentă.
Nu au fost luate în considerare prevederile art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999, în sensul de a se cere de la Agenția Națională a Funcționarilor Publici lista funcțiilor publice vacante pentru a beneficia de transfer în interesul serviciului sau la cerere, după cum nu s-a avut în vedere nici art. 6 alin. (6) lit. f) din Legea nr. 329/2009, text legal ce impunea ca măsura să afecteze în ultimul rând familiile monoparentale, situație în care se află și reclamanta.
S-a asigurat, de asemenea, activitatea reclamantei în cadrul instituției, fiind preferate persoane care nu sunt de specialitate și care nu au participat la toate activitățile.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, precum și în temeiul art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru argumentele expuse în continuare:
în primul rând, recurenta critică hotărârea primei instanțe, în sensul că judecătorul fondului a ignorat împrejurarea că actul administrativ contestat decizia de preaviz nr. 19/2010 a fost emisă de Agenția Națională a Zonei Montane, unitate desființată prin O.U.G. nr. 70/2010, în loc de, susține recurenta, Direcția Generală de Dezvoltare Rurală, Autoritatea de Management - Programul Național de Dezvoltare Rurală.
Critica respectivă, constată înalta Curte, nu poate fi primită, în sensul că, și dacă ar fi întemeiată, acest fapt nu poate conduce la desființarea deciziei de preaviz contestată în prezenta cauză.
Spre deosebire de contenciosul administrativ obiectiv, în care pentru a se obține desființarea actului atacat, pe cale judecătorească, este suficient să se demonstreze neconformitatea acestuia cu legea în a cărui executare a fost emis, în materia contenciosului administrativ subiectiv, cum este cazul în speță, cel ce contestă un act infralegislativ, în baza Legii nr. 554/2004, trebuie să demonstreze atât vătămarea sa directă și personală într-un drept prevăzut de lege sau într-un interes legitim (protejat de lege), cât și nelegalitatea actului. Or, în speță, decizia contestată a pus în executare, în ceea ce o privește pe reclamantă, prevederile H.G. nr. 725/2010, privind reorganizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia, și ale O.U.G. nr. 70/2010, act normativ care a desființat Agenția Națională a Zonei Montane. Cu alte cuvinte, prin decizia nr. 19/2010 reclamanta a fost eliberată din funcție, ca urmare a desființării agenției în care și-a desfășurat activitatea până în momentul respectiv, fiind irelevant, din punctul de vedere al validității juridice a deciziei, cine este emitentul acesteia, Agenția Națională a Zonei Montane sau Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Mai exact, reclamanta nu a fost vătămată direct și personal prin actul de eliberare din funcție numai pentru că acesta a fost emis o autoritate publică în loc de alta.
în fine, nici celelalte critici nu pot fi primite deoarece se referă la examenul organizat pentru personalul Agenției Naționale a Zonei Montane, în vederea preluării sale în structurile Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, conform prevederilor H.G. nr. 725/2010, examen la care recurenta reclamantă nu a participat și a cărui rezultate nu au fost contestate de către aceasta.
în ceea ce privește susținerea reclamantei că, în speță, nu au fost respectate prevederile art. 268 din C. muncii, înalta Curte constată că aceste prevederile legale nu sunt incidente în cauză. Prevederile legislației muncii se aplică complementar funcționarilor publici, numai în măsura în care legislația specifică acestora nu conține dispoziții într-o anumită materie, situație în care se aplică normele de dreptul muncii, dar, în ceea ce privește eliberarea din funcție, Legea nr. 188/1999 conține prevederi exprese, făcând inaplicabile dispozițiile din C. muncii.
Față de cele ce preced, recursul a fost respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2790/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2156/2011. Contencios → |
|---|
