ICCJ. Decizia nr. 2790/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 12 ianuarie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a dispus suspendarea judecății acțiunii formulată de reclamanta S.C. I. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Domeniilor Statului și S.C. M.I. S.R.L., până la soluționarea irevocabilă a Dosarului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din analiza probelor administrate în cauză, rezultă că soluționarea prezentei cauze este dependentă de soluția ce se va pronunța, iar în condițiile unei judecăți paralele s-ar putea pronunța soluții contradictorii.
în concret, a constatat curtea de apel că, prin sentința nr. 48/08 martie 2010, Curtea de Apel Târgu-Mureș a exonerat-o pe reclamantă de la plata redevenței stabilită prin contractul de concesiune din 2005 încheiat cu pârâta și a dispus restituirea sumelor încasate, cu titlu de redevență pentru acea perioadă. Or, prin prezenta acțiune reclamanta solicită înlăturarea măsurii rezilierii aceluiași contract de concesiune, dispusă de autoritatea pârâtă cu motivarea că reclamanta nu a plătit redevență asupra căreia poartă acțiunea în exonerarea de plată, ce formează obiectul Dosarului, fiind evidentă dependența existentă între cele două cauze.
împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta Agenția Domeniilor Statului, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, prin invocarea generică a dispozițiilor art. 299 și urm. C. proc. civ.
Se susține în esență că raționamentul instanței de fond este greșit deoarece obiectul celor două dosare este diferit și nu se încadrează în prevederile art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.
Se mai arată că prezenta cauză nu depinde în tot de soluționarea Dosarului, deoarece reclamanta invocă și un alt motiv pentru neplata redevenței și anume acela că nu a avut posibilitatea exploatării întregii suprafețe ce face obiectul contractului de concesiune.
Recursul este nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele de recurs invocate și dispozițiile incidente cauzei, înalta Curte contată că recursul nu este întemeiat pentru următoarele argumente:
Potrivit dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.; "Instanța poate suspenda judecata: 1 când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți".
Acțiunea reclamantei S.C. I. S.R.L. ce formează Dosarul, formulată în contradictoriu cu pârâta Agenția Domeniilor Statului are ca obiect exonerarea de la plata redevenței imputate în baza Contractului de concesiune din 16 noiembrie 2005 încheiat între cele două părți, privind exploatarea suprafeței de 3395.44 ha și obligarea concedentului Agenția Domeniilor Statului la restituirea redevenței plătită pentru anii 2006-2007. Dosarul se află în prezent pe rolul Tribunalului București, secția comercială ca primă instanță.
Prin acțiunea ce formează obiectul prezentului dosar, astfel cum a fost precizată aceeași reclamantă S.C. I. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Domeniilor Statului, și anularea măsurii rezilierii contractului de concesiune din 16 noiembrie 2005 dispusă de autoritatea pârâtă și adusă la cunoștința reclamantei prin adresa din 25 septembrie 2007.
Din cuprinsul adresei menționate rezultă că rezilierea contractului de concesiune s-a dispus ca urmare a "neexecutării obligației contractuale de plată a redevenței la termenele scadente".
Or, instanța învestită cu soluționarea prezentei cauze trebuie să procedeze la verificarea legalității și temeiniciei măsurii luate de autoritatea pârâtă în sensul rezilierii contractului de concesiune încheiat cu reclamanta pentru neplata redevenței stabilită prin contract, iar această operațiune juridică presupune stabilirea faptului dacă societatea concesionară datora redevența solicitată de concedent sau intervine o clauză de exonerare de plată, potrivit clauzelor menționate în contractul de concesiune.
Situația potrivit căreia societatea reclamantă, în calitate de concesionară, avea obligația de a plăti redevența sau a intervenit o clauză de exonerare, astfel cum se invocă de concesionar, face obiectul pretențiilor deduse judecății în Dosar, în raport de care se solicită suspendarea.
Prin urmare, făcând aplicarea dispozițiilor art. 244 alin. (1) punctul 1 din C. proc. civ., situației de fapt reținute mai sus, se constată că aceasta se încadrează în ipoteza textului legal, în sensul că stabilirea legalității măsurii rezilierii contractului de concesiune atârnă de existența dreptului reclamantei S.C. I. S.R.L. de a fi exonerată sau nu de plata redevenței menționate în contract, iar acest drept face obiectul judecății.
în acest context, susținerile recurentei în sensul că obiectele celor două cauze sunt diferite, iar prezenta cauză nu depinde în tot de soluționarea Dosarului nu au fundament nici în textul de lege al art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și nici în înscrisurile depuse la dosar.
în concluzie, instanța de fond a pronunțat soluția de suspendare a judecății cauzei în mod legal și temeinic, recursul formulat de Agenția Domeniilor Statutului fiind nefundat și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., înalta Curte l-a respins ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2800/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2159/2011. Contencios → |
|---|
