ICCJ. Decizia nr. 2322/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul U.M., în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Externe, a solicitat obligarea pârâtului să primească cererea și actele necesare cu privire la redobândirea cetățeniei române într-un termen rezonabil, obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii de 100 lei pe fiecare zi de întârziere, precum și obligarea paratului la plata de 1000 lei cu titlu de daune morale.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că s-a prezentat la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău, în decembrie 2006, în vederea depunerii cererii și actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române, dar dat fiind refuzul de primire a actelor, a revenit cu cerere scrisă în ianuarie 2007, ulterior revenind cu cereri similare în martie 2008, mai 2009 și ianuarie 2010.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin sentința nr. 2678 din 2 iunie 2010, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea reclamantului U.M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe și a obligat pârâtul să primească cererea reclamantului de redobândire a cetățenie în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum și la plata sumei de 504,3 lei către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Totodată, instanța a anulat ca netimbrat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la daune morale.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că termenul de mai bine de 3 ani, cât a trecut de la data formulării cererii și cât a trecut până la momentul sesizării instanței poate fi considerat mai mult decât rezonabil, în accepțiunea art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei.
Referitor la cererea reclamantului privind acordarea daunelor cominatorii, prima instanță a apreciat acest capăt de cerere ca fiind neîntemeiat, aceste penalități/despăgubiri reprezentând exclusive despăgubiri pentru întârzierea punerii în executare, deci pentru pagube produse de întârziere după expirarea termenului de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
In ceea ce privește cererea reclamantului de acordare a daunelor morale, instanța de fond, având în vedere că reclamantul nu a înțeles să achite taxa de timbru, a anulat acest capăt de cerere ca netimbrat.
împotriva acestei sentințe, pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii, pentru motive pe care Ie-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041C. proc. civ.
In motivarea căii de atac, recurentul-pârât a prezentat o justificare argumentată a faptului că nu a fost stabilită o dată pentru programarea reclamanților în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române, în baza dificultăților de ordin practic în procesarea numărului mare de solicitări de redobândire a cetățeniei române depuse la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău.
A arătat recurentul-pârât că instanța de fond a apreciat în mod eronat existența unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii reclamantului de a-i fi primită cererea privind redobândirea cetățeniei române, deoarece prin răspunsurile administrative în spețe similare, au fost prezentate argumentele pentru care nu a fost stabilită data de depunere a cererii, motiv pentru care, conduita ministerului, prin Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău, nu poate fi încadrată în definiția legală a refuzului nejustificat, conținută în art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Se susține că ministerul nu a negat dreptul reclamantei de a depune cererea de redobândire a cetățeniei române, ci a invocat existența unor motive obiective, exoneratoare de culpă administrativă, constând în faptul că autoritățile române se află în imposibilitatea de a-și asigura pe teritoriul Republicii Moldova spațiile adecvate pentru preluarea și procesarea tuturor cererilor, astfel că sunt întâmpinate mari dificultăți în soluționarea celor peste 360.000 de cereri de redobândire a cetățeniei române înregistrate în baza de date a Secției consulare a României în Republica Moldova.
Recurentul-pârât susține și că noțiunea de "termen rezonabil de soluționare a cererii" nu este reglementat de lege lata în legislația română, el regăsindu-se doar în jurisprudența CEDO și nu se aplică decât în privința solicitanților rezidenți în țara a cărei cetățenie o solicită. Sub acest aspect, se mai susține că, în jurisprudența CEDO (cauza Katte Klitsche de la Grange), s-a reținut că, "caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se determină în funcție de circumstanțele cauzele și ținând cont de ... complexitatea cauzei, comportamentul reclamantei și cel al autorităților competente".
Totodată, recurent-pârât susține că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare cerere și că, în lipsa unui temei concret, puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în a edicta termenele de primire a cererilor respective.
Mai arată recurent-pârât că statul român a depus diligentele necesare, materializate în adoptarea Legii nr. 354/2009 și a O.U.G. nr. 5/2010, în raport de care nu mai există nicio restricție în ceea ce privește situarea domiciliului sau condiționat de obținerea dreptului de ședere în România ori de o programare prealabilă, iar începând cu data de 8 februarie 2010, birourile teritoriale ale Agenției Naționale pentru Cetățenie sunt operaționale și creează cea mai rapidă cale de a fi înregistrat dosarul de redobândire a cetățeniei, astfel că nu mai subzistă nicio imposibilitate a reclamantei de a-și valorifica drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991.
Concluzionând, recurentul arată că în mod greșit, instanța de fond nu a cenzurat cuantumul cheltuielilor de judecată, solicitând reducerea acestora până la o valoare corespunzătoare complexității scăzute a speței și a caracterului său repetitiv, de cel mult 150 lei.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
Circumstanțele cauzei sunt în sensul că reclamantul U.M. s-a adresat în luna decembrie 2006 cu o primă cerere Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău pentru a depune actele necesare redobândirii cetățeniei române în condițiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, solicitarea sa fiind respinsă pentru motivul că trebuie să depună mai întâi o cerere de intenție pentru a fi programat în vederea depunerii documentelor necesare, motiv pentru care reclamantul a revenit cu cereri în anul 2007, 2008, 2009 și 2010, la care nu a primit nici un răspuns.
In raport cu circumstanțele cauzei și obiectul acțiunii, instanța de recurs constată că în cauză există un refuz nejustificat al pârâtului, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, de a stabili data la care reclamanta poate depune cererea de redobândire a cetățeniei române, precum și faptul că, în speță, nu este vorba doar de refuzul de soluționare a unei cereri, ci chiar de refuzul de primire a cererii respective, persoanei reclamante refuzându-i-se un drept elementar, respectiv dreptul de petiționare.
înalta Curte are în vedere și faptul că reclamantul nu a solicitat soluționarea favorabilă a cererii de redobândire a cetățeniei române, ci doar stabilirea datei la care va putea depune cererea și documentele necesare în vederea redobândirii cetățeniei române.
Sub acest aspect, înalta Curte reține că întemeiat Curtea de apel a apreciat că, față de data depunerii petiției, a fost încălcat termenul rezonabil de soluționare a cererii reclamantului pentru stabilirea datei la care va fi invitată să depună documentele necesare pentru redobândirea cetățeniei române, în condițiile art. 101și art. 12 din Legea nr. 21/1991.
înalta Curte constată că nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la faptul că noțiunea de "termen rezonabil" nu este reglementată în legislația națională sau că termenul rezonabil consacrat în jurisprudența CEDO s-ar aplica în anumite cazuri expres reglementate și exclusiv rezidenților din țara a cărei cetățenie o solicită.
Este adevărat că Legea nr. 21/1991 nu prevede expressis verbis un termen legal sau un termen rezonabil de soluționare a cererilor de redobândire a cetățeniei române depuse conform art. 101_i art. 12 din lege, însă principiul termenului rezonabil este direct aplicabil în dreptul intern, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituție, ca urmare a consacrării lui prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și în jurisprudența CEDO.
Totodată, este de reținut faptul că și în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în art. 41 - Dreptul la bună administrare, se prevede expres că "Orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii".
în consecință, este de la sine înțeles faptul că, în privința termenului rezonabil, deși acesta nu beneficiază de o reglementare expresă în materia dedusă judecății, conduita autorității administrative se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei.
Totodată, Curtea reține că instanța de fond în mod corect a avut în vedere dispozițiile art. 10 din Convenția europeană asupra cetățeniei, conform cărora fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie". Aceasta întrucât, atâta timp cât statul român și-a asumat, în baza art. 101din Legea nr. 21/1991, obligația de a acorda cetățenia română persoanelor care au pierdut-o din motive neimputabile lor sau cărora această cetățenie le-a fost ridicată fără voia lor, în calitate de stat semnatar al respective Convenții are, conform dispozițiilor respective, obligația de a respecta termenul rezonabil în procedura de examinare a cererilor ce îi sunt adresate în acest sens.
Curtea are în vedere și faptul că nici până la data soluționării prezentului recurs, pârâtul nu a făcut dovada faptului că reclamantul ar fi fost invitată să depună documentele necesare pentru a beneficia efectiv de dreptul său întemeiat pe dispozițiile art. 101din Legea nr. 21/1991 în vederea redobândirii cetățeniei române.
In considerarea dispozițiilor Legii nr. 21/1991, în forma în vigoare la momentul depunerii cererii reclamantului, dar și față de dispozițiile art. 13 din același act normativ, care prevăd că în prezent cererile de redobândire a cetățeniei române se pot depune atât la Autoritatea Națională pentru Cetățenie, cât și la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României, în vederea facilitării exercitării acestui drept de către solicitanți, câtă vreme intimatul și-a exercitat dreptul la alegere în sensul depunerii solicitării la Ambasada României la Chișinău, susținerile recurentului în sensul delegării totale a responsabilității către prima autoritate nu pot fi reținute, recurentul rămânând titularul obligației ce face obiectul prezentei cauze.
La pronunțarea prezentei decizii, instanța are în vedere și practica judiciară anterioară în materie a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Referitor la critica privind cuantumul cheltuielilor de jucată, înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a art. 274 C. proc. civ., plata de 504,3 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, către reclamant, la care a fost obligat pârâtul, fiind justificată atât, în raport de complexitatea speței, cât și în raport de precizările intimatului privind încadrarea în acest onorariu atât a fazei prealabile, cât și a judecății în fața instanței de fond.
In raport de toate aceste considerente, înalta Curte a constatat că recursul de față este nefondat, neexistând motive de modificare sau casare a sentinței recurate în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 9 sau art. 3041C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, a fost respins, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2295/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2284/2011. Contencios → |
|---|
