ICCJ. Decizia nr. 2306/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 4870 din 3 decembrie 2010 a Curții de Apel București a fost respinsă cererea reclamantei SC K.S.G. SRL în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul General al Poliției Române.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, prin cererea introductivă, reclamanta SC K.S.G. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul General al Poliției Române suspendarea executării Dispoziției directorului direcției ordine publică nr. 272119 din 16 august 2010, precum și a procesului-verbal arătat în cererea de chemare în judecată.
Analizând condițiile prevăzute de lege pentru suspendarea actului administrativ, instanța a constatat că în cauză nu a fost emis un act administrativ, care să producă efecte juridice, astfel încât condiția cazului bine justificat nu este îndeplinită în cauză, neexistând o împrejurare de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința actului administrativ.
Prin sentința nr. 255 din 28 ianuarie 2011 a Curții de Apel București a fost respinsă cererea de completare a sentinței nr. 4870 din 3 decembrie 2010 formulată de petenta SC K.S.G. SRL, în sensul menționării tuturor capetelor de cerere.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin soluția dată instanța a respins în totalitate cererea introductivă a reclamantei, astfel încât se constată că instanța a respins toate pretențiile reclamantei în cadrul acțiunii sale precizate.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând soluția dată, atât pe fondul cererii introductive, cât și în ceea ce privește soluția pe cererea de completare a sentinței pronunțate în cauză.
Recurenta a arătat că motivarea instanței trebuia să conducă la soluția admiterii cererii sale introductive, pentru că a apreciat că în cauză nu a fost emis un act administrativ, ceea ce înseamnă că actul atacat de reclamantă este emis de o autoritate care nu are competența să anuleze licența de funcționare atacată.
De asemenea, recurenta a arătat că Dispoziția atacată produce efecte juridice, astfel încât este un act care poate face obiectul acțiunii de contencios administrativ, iar procesul-verbal în discuție este un act administrativ tipic, așa cum legea îl definește.
A fost criticată hotărârea instanței și pentru considerentul că s-a argumentat îndeplinirea condițiilor stabilite de lege pentru suspendarea actului, respectiv existența unui caz bine justificat și a pagubei iminente.
Recursul declarat împotriva hotărârii de completare a sentinței pronunțate în cauză nu a fost motivat.
înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat împotriva sentinței nr. 4870 din 3 decembrie 2010 a Curții de Apel București, mai înainte de a analiza motivele de recurs formulate, a constatat faptul că recursul este tardiv.
In conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
Analizând actele și lucrările dosarului, înalta Curte a constatat faptul că sentința a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 14 ianuarie 2011, iar cererea de recurs a fost înregistrată la instanța de fond la data de 24 ianuarie 2011, cu depășirea termenului de 5 zile de la comunicare, prevăzut de dispozițiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
în aceste condiții, înalta Curte va aplica sancțiunea procedurală determinată de neexercitarea dreptului în termenul defipt de lege.
Văzând dispozițiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 raportate la art. 101 și art. 102 C. proc. civ., care prevăd termenul de 5 zile de la comunicare pentru recurs, precum și modalitatea de calcul a termenului, s-a constatat faptul că cererea de recurs a fost depusă cu nerespectarea dispozițiilor imperative ale legii.
înalta Curte de Casație și Justiție analizând recursul declarat împotriva sentinței nr. 559 din 28 ianuarie 2011, a constatat că recurenta nu a respectat dispozițiile art. 303 C. proc. civ., situație în care va aplica sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 306 C. proc. civ. și va constata nul recursul declarat.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar la alin. (2) se arată că termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
înalta Curte, verificând îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 302 C. proc. civ., a constatat că recurenta nu și-a îndeplinit obligațiile procedurale prevăzute de lege în termenul arătat.
în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ. părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1), precum și să-și probeze pretențiile și apărările.
întrucât recurenta nu a respectat dispozițiile mai sus arătate, nefiind indicate motivele de nelegalitate și netemeinicie ale hotărârii instanței de fond, înalta Curte văzând dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., care dispun că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, a aplicat sancțiunea procedurală arătată de lege.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2284/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2280/2011. Contencios → |
|---|
