ICCJ. Decizia nr. 2416/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2416/2011
Dosar nr.1204/42/2010
Şedinţa publică din 29 aprilie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta M.D. a solicitat anularea deciziei nr. 1237459032922/19 martie 2008 emisă de către Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Prahova şi nr. 1365288148/18 iunie 2009, precum şi obligarea pârâtei să îi plătească indemnizaţia pentru creşterea celui de al doilea copil, cu motivarea că a născut la data de 10 octombrie 2008 două gemene, iar pârâta i-a acordat indemnizaţia doar pentru una dintre acestea.
1.2 Reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 al. (1) din HG nr. 1025/2006 (raportat la art. 1 şi art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005), conform cărora „potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2) din prezentele norme metodologice, prin naştere se înţelege aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii".
1.3 Prin încheierea pronunţată la data de 21 octombrie 2010, Tribunalul Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ a înaintat Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, spre competentă soluţionare, excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006, raportat la art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005.
2.1 În temeiul dispoziţiilor art. 115 C. proc. civ., pârâta Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Prahova a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei ca neîntemeiată.
2.5 A solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate formulată de reclamantă ca fiind netemeinică şi nelegală şi a se constata legalitatea prevederilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006.
3.1 Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de inadmisibilitate a excepţiei de nelegalitate, iar pe fond a solicitat respingerea acesteia.
În motivarea excepţiei de nelegalitate, pârâtul a arătat că aceasta poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, iar nu şi pe cele cu caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură.
3.2 Pe fondul excepţiei de nelegalitate, pârâtul a arătat că HG nr. 1025/2006 este temeinică şi legală, fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituţia României şi al art. III din OUG nr. 44/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului şi al Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, a fost adoptată de Executiv prin însuşirea proiectului iniţiat, de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 24/2000 şi cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin HG nr. 50/2005 (în prezent abrogată prin HG nr. 1226/2007), proiectul actului administrativ fiind avizat de către autorităţile publice interesate în aplicarea acestuia şi de către Ministerul Justiţiei.
Prin Sentinţa nr. 6 din 14 ianuarie 2011 Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG României nr. 1025/2006, invocată de reclamanta M.D., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Prahova, prin reprezentanţii săi legali, şi Guvernul României, prin reprezentanţii săi legali, în Dosar nr. 1086/105/2010 al Tribunalului Prahova, a constatat nelegalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut „în esenţă", următoarele:
4.1 La termenul de judecată din 14 ianuarie 2010, după punerea în discuţia părţilor, Curtea a respins excepţia de inadmisibilitate a excepţiei de nelegalitate invocată de pârâtul Guvernul României.
Excepţia de nelegalitate presupune cenzurarea actelor administrative prin raportare la lege şi trebuie să privească un act administrativ, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege, care se referă atât la actul cu caracter individual cât şi la actul cu caracter normativ, practica constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fiind în sensul admisibilităţii excepţiei de nelegalitate invocată cu privire la actele administrative cu caracter normativ.
Examinând excepţia de nelegalitate, Curtea constată următoarele:
5.1 Tribunalul Prahova a dispus sesizarea Curţii de Apel Ploieşti cu privire la excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 raportat la prevederile art. 1 şi 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005.
5.4 Curtea constată că dispoziţiile art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 sunt în contradicţie cu prevederile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, care prevăd acordarea indemnizaţiei lunare, şi din care nu rezultă că s-ar raporta la numărul naşterilor.
5.5 În ipoteza în care indemnizaţia nu s-ar acorda pentru fiecare copil născut, ci pentru fiecare naştere, între nou născuţi s-ar face distincţie după cum au rezultat dintr-o sarcină simplă sau multiplă, ceea ce ar încălca principiul egalităţii de tratament, prin urmare singura interpretare prin care aceştia ar beneficia de un tratament similar este aceea ca fiecare din ei să beneficieze de indemnizaţie, interpretare care de altfel rezultă şi din restul dispoziţiilor OUG nr. 148/2005, care nu disting între primii 3 copii ai persoanelor aflate în una din situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) şi stabilesc acordarea respectivei indemnizaţii lunare nu doar la momentul naşterii, o singură dată.
5.6 Reglementarea potrivit căreia naşterea se defineşte ca fiind aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii completează aşadar în mod nelegal normele actului normativ cu forţă juridică superioară în aplicarea căruia a fost adoptată.
Pentru aceste motive Curtea constată, aşa cum rezultă şi din jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HGnr. 1025/2006 sunt nelegale, raportat la dispoziţiile art. 1 şi 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, considerente pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, va admite excepţia de nelegalitate invocată de reclamantă în Dosar nr. 1086/105/2010 al Tribunalului Prahova şi va constata nelegalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006, urmând ca instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia de nelegalitate să soluţioneze cauza, fără a ţine seama de dispoziţiile a căror nelegalitate a fost constatată.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs pârâţii Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Prahova şi Guvernul României criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
I. Pârâta Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Prahova, în motivarea recursului declarat, arată că potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, "Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetata oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate(..)".
După cum reiese din textul de lege citat, excepţia de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, iar nu şi pe cele cu caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură.
În speţă, prin HG nr. 1025/2006 a fost reglementat modul de aplicare a prevederilor - OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cu modificările completările ulterioare.
Astfel, faţă de obiectul de reglementare, este evident că aceste dispoziţii au caracter normativ, având rolul de a detalia legea şi de a asigura o interpretare şi aplicare unitară acesteia, motiv pentru care apreciem că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Faţă de cele arătate, considerăm că excepţia de nelegalitate este inadmisibilă vă solicităm să dispuneţi în consecinţă respingerea acesteia.
În conformitate cu disp. art. 304 C. proc. civ. instanţa trebuia să ara motivele pe care îşi sprijină hotărârea, mulţumindu-se a face o scurtă afirmaţie cum că dispoziţiile sunt discriminatorii, contrar reţinerii instanţei de fond că se acordă potrivit art. 6 alin. (1) pentru "fiecare dintre primele trei naşteri", mai mult se rezumă la a fa trimitere la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Totodată instanţa de fond nu a arătat temeiul legal, interpretând greşit dispoziţiile art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 mulţumindu-se cu enunţarea unui singur fragment şi nu tot textul în cauză şi eludând faptul că prin Decizia sa, nr. 937 din 19 decembrie 2006, Curtea Constituţională cu privire la disp. art. 6 alin. (1) retine că este constituţional şi că indemnizaţia este un drept al părintelui şi nu al copilului şi faptul că ar trebui să se acorde o singură indemnizaţie în cazul sarcinilor cu multipleţi.
Instanţa interpretând greşit cadrul legislativ care reglementează acordarea indemnizaţiei aferentă concediului pentru creşterea copilului a reţinut în mod eronat că ar fi un drept al copiilor când ea este un substitut al salariului. Aşa cum în concediul de maternitate (pre şi post natal) a beneficiat de o singură indemnizaţie tot aşa şi în cazul optării pentru această formă de sprijin acordată până la împlinirea vârstei de 2 ani respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap, conform OUG nr. 148/2005 modificată şi completată şi disp. HG nr. 1025/2006, modificată şi completată, ar trebui să se acorde o singură indemnizaţie.
În ceea ce priveşte fondul excepţiei de nelegalitate, învederăm instanţei ca HG nr. 1025/2006 este temeinică şi legală, fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituţia. României, republicată, şi al art. III din OUG nr. 44/2006 pentru modificarea şi completare. OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului şi al Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii.
Dispoziţiile art. 3 din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobate prin HG nr. 1025/2006, cu modificările şi completările ulterioare, ce constituie obiectul excepţiei de nelegalitate invocată de reclamantă, definesc naşterea ca fiind aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii.
Potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, cu modificările şi completările ulterioare, concediul şi indemnizaţia lunară prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, precum şi stimulentul prevăzut la art. 3, se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii adoptaţi, luaţi în plasament sau în plasament în regim de urgenţă, ori încredinţaţi în vederea adopţiei.
Textul menţionat, cuprins în OUG nr. 148/2005, cu modificările şi completările ulterioare, prevede acordarea indemnizaţiei pentru naştere şi nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei naşteri.
Legiuitorul, după sintagma "după caz" a enumerat situaţiile pentru primii trei copii adoptaţi, luaţi în plasament sau în plasament în regim de urgenţă ori încredinţaţi în vederea adopţiei şi în niciun caz copiii din sarcini gemelare şi/sau multiple.
Dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobate prin HG nr. 1025/2006, cu modificările şi completările ulterioare, definesc naşterea ca fiind aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii. Definiţia a fost preluată din Dicţionarul explicativ al limbii romane şi a fost însuşită de Guvernul României prin adoptarea acestei hotărâri.
Potrivit art. 6 alin. (4) din OUG 148/2005, beneficiarul indemnizaţiei este părintele aflat în concediu, indiferent de durata concediului pentru creşterea copilului pe toată perioada acestuia are dreptul la o singură indemnizaţie indiferent de numărul de copii pe care îi creşte până la 2 şi respectiv 3 ani, copiii în vârsta de până la 2 ani şi respectiv 3 ani au dreptul la alocaţie de stat majorată, această alocaţie acordându-se pentru fiecare copil.
Se mai arată în motivele de recurs că faţă de cele menţionate, indiferent de numărul copiilor rezultaţi dintr-o singură naştere se acordă o singură indemnizaţie.
Astfel, recunoaşterea dreptului la indemnizaţie pentru fiecare naştere şi nu pentru fiecare copil nu reprezintă o problemă de nelegalitate şi nu încalcă principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă sau multiplă, nefiind vorba de drepturi care aparţin copilului.
Recurenta mai susţine că în acelaşi sens sunt şi dispoziţiile Deciziei nr. 937 din 19 decembrie 2006, a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, publicată în M. Of., Partea I, nr. 64/26 ianuarie 2007, prin care a fost respinsă aceasta excepţie, în raport cu art. 16 din Constituţia României, republicată.
Se arată de către recurentă că, şi după modificările intervenite prin Legea nr. 239/2009, nu se acordă în cazul naşterilor gemelare două indemnizaţii, ci cuantumul indemnizaţiei prevăzute la art. 1 alin. (1) se majorează cu 600 RON pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară.
Prin urmare, raţiunea legiuitorului care transpare din actele normative în discuţie (OUG nr. 148/2005, HG nr. 1025/2008) este unitară şi evidenţiază, ca finalitate, sprijinirea familiei, prin realizarea unui echilibru social-economic şi nu reprezintă o măsură directă de protecţie a copilului, cum este cea realizată prin alocaţia de stat pentru copii.
Prin Legea nr. 239/2009 şi prin HG nr. 1016/2009 s-a confirmat faptul că această indemnizaţie pentru creşterea copilului, aferentă concediului pentru creşterea copilului, este un drept al părintelui şi nu al copilului, de unde şi raţiunea acordării acestui drept în funcţie de naştere şi nu de copiii rezultaţi în urma naşterii.
Învederăm onoratei instanţe că acesta indemnizaţie se "comportă" ca un venit de natură salariată în sensul că potrivit art. 18 din OUG nr. 148/2005 şi art. 31 şi art. 33 din HG nr. 1025/2006 sunt plătite contribuţiile la asigurările sociale de sănătate, constituie perioada asimilată stagiului de cotizare în sistemul public de pensii şi este considerată vechime în muncă şi în serviciu. Concluzionăm că este o măsură de protecţie şi un drept al părintelui şi nu al copilului.
Măsurile de ocrotire a copilului fac obiectul de reglementare al altor acte normative, spre exemplificare Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, cu modificările şi completările ulterioare.
Faţă de dispoziţiile legale invocate din care reiese fără echivoc ca AJPS Prahova nu a emis HG nr. 1025/2006, solicităm instanţei să admită excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a AJPS Prahova.
II. Guvernul României, a invocat inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate, având în vedere dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea, părţii interesate (..)".
Arată recurentul că, după cum reiese din textul legal citat, excepţia de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, iar nu şi pe cele cu caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură.
Pe fondul cauzei, recurentul mai arată că dispoziţiile art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006, raportat la prevederile art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, definesc naşterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai mulţi copii vii", iar potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) din actul normativ menţionat, concediul şi indemnizaţia lunară, precum şi stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2), respectiv, una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei, sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă.
Aşadar, indemnizaţia se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau pentru primii 3 copii adoptaţi, luaţi în plasament sau în plasament în regim de urgenţă ori încredinţaţi în vederea adopţiei.
Acest text de lege recunoaşte dreptul la acordarea unei singure indemnizaţii pentru familie, indiferent dacă aceasta are gemeni, pe considerent că această indemnizaţie reprezintă un substitut al salariului, deoarece în perioada concediului de creştere şi îngrijire a copilului, contractul individual de muncă al celui în cauză este suspendat, conform legii.
Mai arată recurentul că recunoaşterea drepturilor prevăzute în ipoteza normei legale, pentru fiecare naştere şi nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o problemă de nelegalitate şi nu încalcă principiul egalităţii de tratament între copii proveniţi dintr-o sarcină simplă sau multiplă, nefiind vorba de drepturi ce aparţin copilului, că raţiunea legiuitorului, care transpare din actele normative în discuţie (OUG nr. 148/2005, HG nr. 1025/2006, Codul muncii - art. 49 alin. (2) şi art. 51 alin. (1) este unitară şi evidenţiază, ca finalitate, sprijinirea familiei, prin realizarea unui echilibru social-economic şi nu reprezintă o măsură directă de protecţie a copilului, cum este cea realizată prin alocaţia de stat pentru copii.
Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, invocată de Guvernul României, Înalta Curte constată că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 262/2007, „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze".
În conformitate cu dispoziţiile alin. (2) al acestui articol: „Instanţa de contencios administrativ se pronunţă, după procedura de urgenţă, în şedinţă publică, cu citarea părţilor şi a emitentului. În cazul în care excepţia de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ".
Este adevărat că legiuitorul, în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, face trimitere, în privinţa analizării legalităţii, la actele administrative cu caracter individual, ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual.
Este de observat însă că în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral", fără a se mai face distincţie între cel normativ şi cel individual.
În virtutea principiului de drept potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte, iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că şi în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepţiei de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului administrativ.
Aceasta presupune că actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în cadrul procedurii excepţiei de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că excepţia de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ poate fi cercetată.
Referitor la criticile ce vizează fondul cauzei, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, lunar şi nu doar la momentul naşterii, o singură dată, confirmă că definiţia naşterii, avută în vedere la adoptarea OUG nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultaţi din naştere.
De asemenea, se poate reţine că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situaţia cea mai frecventă, aceea a naşterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare şi situaţiile de excepţie, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existenţa unei justificări obiective.
HG nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.
Prin acest act normativ au fost definiţi beneficiarii şi situaţiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizaţie pentru creşterea copilului şi au fost prevăzute condiţiile şi procedurile de acordare a dreptului.
Normele metodologice prevăzute în art. 3 sunt însă în contradicţie cu dispoziţiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiţia stabilită pentru naştere, ca element de referinţă în acordarea indemnizaţiei lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situaţii identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.
Definind naşterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din HG nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forţă superioară în aplicarea căruia a fost adoptat şi încalcă principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă şi multiplă.
Art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului prevede că indemnizaţia lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei, sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost numită tutore).
Definind naşterea într-o manieră contrară literei şi spiritului OUG nr. 148/2005 şi limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă la numărul naşterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere, art. 3 din HG nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 contravine prevederilor actului normativ în aplicarea căruia a fost adoptat.
Într-adevăr, OUG nr. 148/2005 se referă la indemnizaţia lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ, iar la modul cum s-a definit naşterea prin normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuţi şi cei, de exemplu, adoptaţi, în sensul că în cazul adopţiei s-ar primi o indemnizaţie pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuţi în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizaţie.
De altfel, este de menţionat şi faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispoziţiile art. 2 din OUG nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări cuantumul indemnizaţiei se majorează cu 600 RON pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Prahova şi Guvernul României împotriva Sentinţei nr. 6 din 14 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 2099/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2459/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
