ICCJ. Decizia nr. 2456/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2456/2011
Dosar nr. 8273/1/2010
Şedinţa publică de la 3 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, a solicitat anularea Deciziei nr. 35 din 16 iunie 2009 emisă de către pârât.
În motivarea cererii formulate, reclamanta a arătat faptul că, urmare a unei investigaţii pe piaţa serviciilor de şcolarizare auto pentru obţinerea permisului de conducere din municipiul Bucureşti, declanşată prin Ordinul nr. 143 din 30 aprilie 2008 al Preşedintelui Consiliului Concurenţei, s-a dispus, prin Decizia nr. 35 din 16 iunie 2009 a Consiliului Concurenţei, sancţionarea unui număr de 32 agenţi economici, printre care şi SC A. SA, echipa de investigaţie apreciind că au fost încălcate prevederile art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996, republicată.
Societatea reclamantă a precizat că, în perioada 12 iunie 2007-31 ianuarie 2008, au avut loc mai multe întâlniri ale unor agenţi economici care activează pe piaţa serviciilor de şcolarizare auto, întâlniri care s-au desfăşurat la sediul Federaţiei Patronale a Şcolilor de Şoferi Particulare din România, susţinând că nu a existat niciodată o înţelegere, nici expresă şi nici tacită, în scopul stabilirii unor tarife minimale şi că, pe cale de consecinţă, fiecare societate sau agent economic a acţionat pe piaţă aşa cum a dorit, nefiind obstrucţionat de o acţiune comună sau concertată. Întâlnirile de la sediul Federaţiei patronale erau legate de respectarea de către toţi agenţii economici implicaţi pe această piaţă a prevederilor legale, de pregătirea cursanţilor, de necesitatea respectării programelor de învăţământ şi de cerinţele privitoare la dotarea minimă.
A mai arătat reclamanta că echipa de investigaţie a instituţiei pârâte a reţinut că data de 31 ianuarie 2008 reprezintă momentul la care s-a luat decizia finală de majorare a tarifului pentru categoria B începând cu 01 februarie 2008 şi fixarea lui la nivelul minim de 800 lei, precizând că acesta ar fi momentul constituirii cartelului.
Reclamanta a susţinut că procedura de investigaţie realizată pe piaţa serviciilor de şcolarizare auto pentru obţinerea permisului de conducere din municipiul Bucureşti nu a fost realizată într-o manieră şi procedură legală, adecvată şi concludentă.
Astfel, reclamanta a considerat că echipa de investigaţie a ignorat un aspect foarte important, respectiv acela că şcolile de şoferi auto situate în celelalte judeţe ale ţării practicau de mult timp tarifele de 800 Ron pentru categoria B şi chiar mult mai mari, astfel încât investigaţia trebuia să ia în considerare tarifelor practicate de agenţii economici existenţi la nivel naţional şi nu numai în municipiul Bucureşti, nefiind legală restrângerea pieţei relevante din perspectiva produsului sau a serviciului.
Un alt aspect invocat de către societatea reclamantă s-a referit la lipsa materialelor de probă cu privire la impactul major asupra concurenţei a pretinselor fapte anticoncurenţiale, condiţie necesară pentru ca agenţii economici implicaţi să se facă vinovaţi de încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996.
Pe de altă parte, reclamanta a criticat sancţiunea dispusă de către Consiliul Concurenţei, motivând că Plenul instituţiei pârâte trebuia să aibă în vedere criteriile unei individualizări corecte a sancţiunii, respectiv impactul şi consecinţele practicii anticoncurenţiale asupra mediului concurenţial şi asupra consumatorilor, durata practicii şi efectele acesteia, situaţia economică şi financiară a societăţii, poziţia pe piaţă şi dacă a avut sau nu puterea de a influenţa piaţa, poziţia societăţii faţă de fapta şi consecinţele acesteia, prin săvârşirea ei din culpă sau intenţie.
Faţă de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamanta susţine că a făcut pe deplin dovada că nu se poate reţine în sarcina sa intenţia ca formă a vinovăţiei, cu atât mai mult cu cât nici măcar echipa de investigaţie nu a putut să demonstreze acest lucru.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Consiliul Concurenţei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, motivând că art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, este foarte clar în privinţa înţelegerilor sau practicilor concertate prohibite, în sensul că nu este necesar ca respectivele fapte anticoncurenţiale să-şi fi produs efectele negative asupra concurenţei, ci este suficient ca acele înţelegeri sau practici concertate sa aibă ca obiect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei.
Instituţia pârâtă a invocat şi interpretarea Curţii Europene de Justiţie care, în cauza C-8/2008 ";T-Mobile Netherlands BV";, reafirmă într-un mod tranşant faptul că obiectul anticoncurenţial al faptei, pe de o parte, şi efectele anticoncurenţiale ale faptei, pe de altă parte, reprezintă condiţii alternative iar nu cumulative pentru încadrarea înţelegerii sau practicii ca având caracter anticoncurenţial.
Consiliul Concurenţei a arătat că materialul probant obţinut în cursul investigaţiei are ca element central o serie de opt procese-verbale întocmite de membrii cartelului de fixare a preţului, cu prilejul întâlnirilor organizate sub umbrela Federaţiei Patronale a Şcolilor de Şoferi Particulare din România (F.P.S.S.R.) la următoarele date: 12 iunie 2007, 30 noiembrie 2007, 13 decembrie 2007, 17 ianuarie 2008, 31 ianuarie 2008, 14 februarie 2008 şi respectiv 21 februarie 2008, precizând că aceste procese-verbale redau întâlniri şi discuţii ale membrilor F.P.S.S.R. care au dus în final la constituirea cartelului de fixare a preţului pentru serviciile de şcolarizare în scopul obţinerii permisului de conducere - categoria B.
Prin sentinţa civilă nr. 1227 din 09 martie 2010, pronunţată în dosarul nr. 6156/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei şi a anulat decizia nr. 35/2009 emisă de către pârât în privinţa reclamantei.
Pentru a pronunţa aceasta soluţie, instanţa de fond a reţinut faptul că, prin Decizia nr. 35 din 16 iunie 2009 a Consiliului Concurenţei, reclamanta a fost sancţionată contravenţional în temeiul dispoziţiilor art. 55 alin. (4) din Legea nr. 21/1996 pentru încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, reţinându-se că a participat la realizarea unor înţelegeri orizontale având ca obiect majorarea tarifului la serviciile de şcolarizare auto, categoria B, în municipiul Bucureşti, începând cu data de 1 februarie 2008 şi fixarea tarifului la un nivel minim de 800 lei de către 32 de agenţi economici din care 31 de societăţi comerciale şi un instructor de conducere auto persoană fizică autorizată.
Curtea a analizat existenţa contravenţiei reţinute în sarcina reclamantei prin raportare la probele administrate în cursul investigaţiei de către pârâtă, precum şi prin raportare la întrunirea elementelor constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) raportat la art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, apreciind că nu rezultă într-o maniera certă întrunirea elementelor constitutive ale contravenţiei constatate de pârât în urma investigaţiei efectuate.
Astfel, cercetând conţinutul proceselor verbale depuse la dosarul cauzei, în special proba indubitabilă în viziunea autorităţii de concurenţă din care reiese încălcarea de către reclamantă a mediului concurenţial, procesul verbal din 31 ianuarie 2008, prima instanţă a constatat că acesta reprezintă o înşiruire a numelor participanţilor şi reprezentanţilor şcolilor de şoferi amatori din Bucureşti, fără a se putea observa menţiuni care ar fi de natură să conducă la concluzia că reprezintă o dovadă a punerii în practică a unei înţelegeri anticoncurenţiale în sensul majorării preţurilor practicate de către reclamantă şi ceilalţi agenţi economici participanţi la înţelegerea anticoncurenţială.
Pe de altă parte, instanţa de fond a constatat că înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă relevă faptul că în perioada supusă investigaţiei şi alte şcoli de şoferi din ţară practicau aceleaşi tarife cu cele practicate de reclamantă, astfel încât şi din această perspectivă, există îndoieli legate de faptul că stabilirea de către reclamantă şi ceilalţi agenţi economici a preţului şi tarifului solicitat pentru serviciile prestate ar putea reprezenta o modalitate de împiedicare, restrângere sau denaturare a concurenţei.
Curtea de Apel a avut în vedere şi jurisprudenţa europeană, respectiv cazul United Brands vs. Comisie, reţinând că, în situaţia existenţei dubiilor, prezumţia de nevinovăţie profită agentului economic acuzat de încălcări a normelor de concurenţă.
În cauza dedusă judecăţii, instanţa de fond a apreciat că probele efectuate de către Consiliul Concurenţei nu înlătură îndoielile în privinţa încălcării prevederilor legale incidente şi a reţinut că procesele verbale depuse la dosarul cauzei şi celelalte înscrisuri nu au făcut dovada existenţei unei înţelegeri anticoncurenţiale.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, a declarat recurs în termenul legal pârâtul Consiliul Concurenţei, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând în esenţă, prin motivele de recurs formulate, următoarele:
1. Sentinţa civilă nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).
Lipsa motivării în privinţa constatării că în perioada supusă investigaţiei şi alte şcoli de şoferi din ţară practicau aceleaşi tarife cu cele practicate de reclamantă astfel că există îndoială cu privire la stabilirea de către aceasta şi ceilalţi agenţi economici a preţului şi tarifului solicitat pentru serviciile prestate, ca fiind o modalitate de împiedicare, restrângere sau denaturare a concurenţei.
În acest sens, recurentul nu a motivat în ce mod faptele - posibil anticoncurenţiale – ale altor societăţi din ţară să influenţeze înţelegerea anticoncurenţială stabilită între reclamantă şi restul membrilor cartelului din Bucureşti.
Lipsa motivării sentinţei în privinţa respingerii aplicării la speţă a jurisprudenţei comunitare referitoare la funcţionarea prezumţiei existenţei unei înţelegeri anticoncurenţiale, în cazul în care între membrii acelei înţelegeri ai existat schimburi dovedite de informaţii comerciale confidenţiale, legate de nivelul tarifului practicat. În acest sens sunt invocate dezlegările de drept al concurenţei date de instanţele comunitare în cauza C-8/2008 T-Mobile Netherlands BV, invocate de recurentul-pârât, privind existenţa în speţă a prezumţiei raportului de cauzalitate dintre schimbul de informaţii economice confidenţiale şi rămânerea pe piaţa relevantă respectivă, în cazul acestor noi condiţii de piaţă, legate de preţ, ceea ce reprezintă însuşi conţinutul anticoncurenţial al faptei incriminate.
2. Sentinţa pronunţată de instanţa de fond este lipsită de temei legal ori a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
În acest sens, recurentul-pârât a susţinut că prin sentinţa criticată, a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei, reţinând că urmarea imediată a contravenţiei reprezentate de înţelegerea tacită/practica concertată anticoncurenţială interzisă de aceste prevederi ar fi aceea de „afectare prin împiedicare, restrângere sau denaturare a concurenţei pe piaţa românească sau o parte a acesteia, afectare care trebuie să reiasă în mod neechivoc din probele administrate în cauză”.
În acest sens recurentul a arătat că, potrivit prevederilor legale, urmarea imediată a contravenţiei constă fie în efectul propriu zis asupra concurenţei, fie numai în situaţia de pericol asupra concurenţei, care este determinată de obiectul anticoncurenţial a unei astfel de înţelegeri.
3. Incidenţa art. 3041 C. proc. civ., întrucât prima instanţă a interpretat greşit probatoriul administrat în cauză.
În acest sens recurentul-pârât a apreciat că instanţa de fond a considerat în mod greşit că faptele sancţionate ar fi fost insuficient probate de către acesta, deşi din ansamblul probator administrat în cauză, rezultă săvârşirea faptei anticoncurenţială sancţionată prin decizia atacată.
În acelaşi sens, recurentul a invocat şi practica Curţii de Apel Bucureşti, recurentul susţinând faptul că prin nouă sentinţe civile a fost menţinută Decizia Consiliului Concurenţei nr. 35/2009 ca legală şi temeinică, probatoriul administrat în aceste cauze fiind identic cu cel din prezenta cauză.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7, pct. 9 şi 3041 C. proc. civ.
Intimata SC A. SA a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică, susţinând în esenţă că, în mod corect în baza probatoriului administrat în cauză a reţinut că decizia atacată este nelegală.
Analizând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate,de dispoziţiile legale incidente cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este fondat şi urmează a fi admis în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Conform Deciziei nr. 35 din 16 iunie 2009 emisă de Consiliul Concurenţei s-a dispus sancţionarea contravenţională a unui număr de 32 agenţi economici printre care şi SC A. SA pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996 republicată, cu o amendă în sumă de 317.485 lei reţinându-se în sarcina acesteia participarea la o înţelegere de tip cartel, pe piaţa serviciilor de şcolarizare auto din Bucureşti, care nu respectă principiile concurenţei, având ca obiect majorarea tarifului la serviciile de şcolarizare auto în scopul obţinerii permisului de conducere categoria B, în municipiul Bucureşti, începând cu data de 1 februarie 2008 şi fixarea tarifului la un nivel minim de 800 lei.
Problema pusă în discuţie şi căreia trebuie să i se dea o rezolvare este aceea dacă fapta reţinută în sarcina intimatei-reclamante poate fi încadrată în practicile anticoncurenţiale interzise de Legea concurenţei nr. 21/1996, modificată şi completată, respectiv încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Lege.
Potrivit acestor dispoziţii „sunt interzise orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici ori asociaţiile de agenţi economici, orice decizii luate de asociaţiile de agenţi economici şi orice practici concentrate, care au ca obiect sau a efect, restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau o parte a acesteia” în special cele care urmăresc „a) fixarea concertată, în mod direct sau indirect a preţurilor de vânzare ori de cumpărare, a tarifelor, a rabaturilor, a adaosurilor precum şi a oricăror alte condiţii comerciale”.
Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că înţelegerile realizate între agenţii economici sau asociaţiile de agenţi economici, deciziile şi practicile concentrate sunt interzise, fie că au ca obiect, fie că au ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei, indiferent dacă sunt săvârşite cu intenţie sau din culpă.
Astfel fiind, urmarea imediată a săvârşirii contravenţiei constă fie în efectul propriu-zis asupra concurenţei prin împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei, fie numai prin crearea unei situaţii de pericol asupra concurenţei, care ia naştere chiar şi în lipsa efectelor propriu-zise, fiind determinată de obiectul anticoncurenţial al unei astfel de înţelegeri.
În speţă, înţelegerea de fixare a tarifului minim la care a participat intimata reprezintă o înţelegere anticoncurenţială prin obiect, în care urmarea imediată suficientă pentru constatarea existenţei contravenţiei este reprezentată de starea de pericol generată de obiectivul anticoncurenţial al înţelegerii şi care poate fi însoţită sau nu de producerea efectelor propriu-zise de distorsionare a concurenţei.
Această interpretare a dispoziţiilor legale mai sus menţionate a fost confirmată şi de practica jurisdicţională a instanţei supreme, potrivit căreia este suficient ca practicile să fie de natură a produce efecte anticoncurenţiale pentru a fi sancţionate, nefiind necesar ca efecte păgubitore să se fi produs, deoarece ele au ca obiect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei.
Din această perspectivă, instanţa de control judiciar constată că sentinţa pronunţată de instanţa de fond se întemeiază pe greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei întrucât înţelegerea de fixare a tarifului minim la care a participat intimata-reclamantă reprezintă o înţelegere anticoncurenţială prin obiect în care urmarea imediată a contravenţiei este reprezentată de starea de pericol generată de obiectivul anticoncurenţial al înţelegerii şi care poate fi sau nu însoţită de producerea efectelor propriu-zise distorsionate asupra concurenţei.
Ori în speţă, instanţa de fond a apreciat în mod greşit că în cauză autoritatea de concurenţă nu ar fi dovedit producerea efectelor negative asupra mediului concurenţial normal, prin înţelegerea/ practica de fixare concentrată a tarifului şi pe cale de consecinţă decizia de sancţionare ar fi nelegală, deşi astfel cum s-a arătat în precedent, pentru constatarea existenţei contravenţiei în cazul unei înţelegeri anticoncurenţiale prin obiect, nu este necesară dovedirea producerii efectelor distorsionate asupra concurenţei, acestea vor putea fi sancţionate chiar dacă nu au fost transpuse în fapte şi nu au produs efecte anticoncurenţiale deoarece ele au ca obiect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei.
În speţă, fiind vorba de o înţelegere de fixare a unui tarif minim de 800 lei pentru - şcolarizare auto în vederea obţinerii carnetului de conducere categoria B -, aceasta face parte din categoria celor mai grave încălcări ale legislaţiei concurenţei, astfel cum a subliniat şi doctrina în materie, care, prin însăşi natura ei are capacitatea de a restrânge concurenţa deoarece practicarea unor preţuri sub această limită nu mai este posibilă, fiind eliminată concurenţa prin preţ iar dreptul consumatorilor de a beneficia de preţuri concurenţiale ca urmare a confruntării dintre cerere şi ofertă, fiind afectat.
În acest context este de menţionat faptul că potrivit prevederilor legale aplicabile în speţă, respectiv dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) existenţa efectelor anticoncurenţiale nu este reglementată ca o condiţie cumulativă celei privind obiectul anticoncurenţial al înţelegerii/practicii, aceste prevederi fiind de altfel preluate din legislaţia comunitară, respectiv dispoziţiile art. 81 din Tratatul CE (actual art. 101 din Tratatul asupra funcţionării Uniunii Europene) şi confirmate şi de practica în materie a Curţii Europene de Justiţie – Cauza C-8/2008 „T-Mobile Netherlands BV” pct. 28 al hotărârii pronunţate la 9 iunie 2009, potrivit căruia obiectul anticoncurenţial al faptei, pe de o parte, şi efectele anticoncurenţiale ale faptei, pe de altă parte, reprezintă condiţii alternative iar nu cumulative, pentru încadrarea înţelegerii/practicii ca având caracter anticoncurenţial.
Instanţa de control judiciar constată că prin sentinţa atacată, instanţa de fond a interpretat greşit probatoriul administrat în cauză, reţinând că faptele sancţionate de autoritatea de concurenţă prin decizia atacată ar fi fost insuficient dovedite.
Astfel, din analiza coroborată a proceselor verbale ale întâlnirilor membrilor cartelului, a declaraţiilor scrise ale reprezentanţilor participanţi privind conţinutul discuţiilor a rezultat cu certitudine faptul că s-a discutat şi problema majorării tarifului la nivelul de 800 lei, care s-a concretizat în ofertele de preţ adresate clienţilor, ceea ce dovedeşte fără putinţă de tăgadă, faptul că intimata-reclamantă împreună cu ceilalţi participanţi au pus în aplicare noul tarif, începând cu data de 1 februarie 2008.
Rezultă din considerentele expuse că în mod întemeiat autoritatea de concurenţă a încadrat corect faptele săvârşite de intimata-reclamantă în practicile anticoncurenţiale interzise de Legea concurenţei nr. 21/1996 modificată şi completată, fiind sancţionată contravenţional pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din lege şi în consecinţă, constată că sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, decizia nr. 35/2009 emisă de Consiliul Concurenţei fiind emisă cu respectarea normelor legale, urmând a fi menţinută.
Astfel fiind, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. va admite recursul formulat de recurentul-pârât Consiliul Concurenţei, şi va modifica sentinţa atacată în sensul că va respinge acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Consiliul Concurenţei împotriva sentinţei civile nr. 1227 din 09 martie 2010, pronunţată în dosarul nr. 6156/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 24/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2470/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
