ICCJ. Decizia nr. 2479/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2479/2011
Dosar nr.4236/55/2010
Şedinţa publică din 03 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin Sentinţa nr. 3/CC din 24 februarie 2011, pe calea regulatorului de competenţă, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a stabilit competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate de contestatoarea C.M. în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Regională Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad şi Autoritatea Naţională a Vămilor, în favoarea Judecătoriei Arad.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea, examinând conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Arad, secţia Civilă şi Tribunalul Arad, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a reţinut, în esenţă, că principala nemulţumire a contestatoarei C.M. vizează modalitatea în care autorităţile au înţeles să urmărească debitul reţinut în sarcina sa, instituind un sechestru asupra unui alt autovehicul al său în cursul anului 2004 şi, în pofida existenţei acestui sechestru, instituind şi o ipotecă asupra imobilului său. Aşadar, chiar dacă s-a solicitat anularea „implicit a actului constatator nr. 980/03 aprilie 2002", care a devenit titlu executoriu, din chiar conţinutul contestaţiei rezultă că obiectul cererii reclamantei este contestaţie la executare, demersul acesteia neputând fi considerat o acţiune în anularea actului fiscal prin care s-a stabilit debitul principal în sarcina sa.
Totodată, Curtea de Apel a avut în vedere dispoziţiile art. 142 alin. (6) C. proCod Fiscal, potrivit cărora, în cazul în care prin titlul executoriu sunt prevăzute accesorii fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de către organul de executare şi consemnate într-un proces-verbal care constituie titlu executoriu. Or, împotriva titlului executoriu se poate face contestaţie la executare, de competenţa instanţelor de executare, potrivit dispoziţiilor art. 172 - 173 C. proCod Fiscal, contestaţia menţionată fiind diferită ca regim juridic de contestaţia prevăzută de dispoziţiile art. 205 - 218 din acelaşi Cod, aceasta din urmă fiind supusă unei alte proceduri şi fiind dată, după finalizarea procedurii prealabile, în sarcina instanţei de contencios administrativ.
Pe de altă parte, Curtea a luat în considerare şi Decizia nr. XIV/2007, prin care instanţa supremă a dezlegat problema de drept litigioasă, statuând că, în aplicarea dispoziţiilor art. 169 alin. (4) (în prezent art. 172 alin. (4)) C. proCod Fiscal, judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea este competentă să judece contestaţia.
2. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva Sentinţei civile nr. 3/CC din 24 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara, care a solicitat modificarea sentinţei recurate, în sensul stabilirii competenţei de soluţionare în favoarea Tribunalului Arad, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În cuprinsul motivelor de recurs, instituţia pârâtă a susţinut, în esenţă, că procesului-verbal încheiat conform art. 142 alin. (6) C. proCod Fiscal îi este aplicabilă procedura prevăzută de Titlul IX C. proCod Fiscal, fiind un act asimilat deciziei de impunere, iar potrivit art. 218 alin. (2) din acelaşi Cod, competenţa de soluţionare a contestaţiilor aparţine instanţei de contencios administrativ.
Intimata-reclamantă C.M. şi intimata-pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Arad nu au formulat întâmpinare la recursul declarat de instituţia pârâtă.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad la data de 17 martie 2010, reclamanta C.M. a chemat în judecată pe pârâtele Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad şi Autoritatea Naţională a Vămilor Bucureşti şi a solicitat constatarea nulităţii Procesului-verbal nr. 1742 din 22 februarie 2010 şi implicit a Actului constatator nr. 980 din 03 aprilie 2020 privind taxele vamale şi alte drepturi cuvenite la buget, radierea dreptului de ipotecă a Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara, ca fiind ilegal instituit, având în vedere situaţia aplicării dublei sancţiuni.
Înalta Curte constată că instanţa învestită cu soluţionarea conflictului de competenţă a făcut o interpretare temeinică a situaţiei de fapt expuse de reclamantă, ceea ce a condus la o calificare corectă a obiectului cererii de chemare în judecată, atunci când a considerat că demersul procesual al contestatoarei se circumscrie etapei executării silite, ceea ce atrage competenţa Judecătoriei Arad, ca instanţă de executare.
În conformitate cu art. 172 alin. (1) - (4) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: „(1) Persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii.
(2) Dispoziţiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanţă preşedinţială prevăzute de art. 403 alin. (4) C. proc. civ. nu sunt aplicabile.
(3) Contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
(4) Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă".
Înalta Curte reţine că, în lipsa unor proceduri exprese referitoare la instanţa judecătorească competentă, devin aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (3) C. proCod Fiscal conform cărora „unde prezentul cod nu dispune se aplică dispoziţiile C. de proc. civ.
Dispoziţiile art. 400 alin. (2) C. proc. civ. cuprind prevederi în conformitate cu care „contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută", iar „dacă asemenea contestaţie vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicţie, competenţa de soluţionare aparţine instanţei de executare."
Din coroborarea acestor dispoziţii cu prevederile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că „instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune astfel", rezultă că judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea este competentă să judece atât contestaţia la executarea propriu-zisă, cât şi contestaţia la titlu.
Această soluţie se impune deoarece, în cazul contestării executării silite ce se realizează de organele administrativ fiscale în temeiul unui titlu executoriu fiscal, dreptul comun este reprezentat de normele dreptului civil, material şi procesual, iar nu de normele de drept public cuprinse în Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi, respectiv, în titlul IX C. proCod Fiscal, dispoziţii aplicabile numai la soluţionarea acţiunii în anularea sau modificarea obligaţiei fiscale, ce constituie titlu de creanţă fiscală.
De altfel, în interpretarea dispoziţiilor art. 169 alin. (4), actualul art. 172 alin. (4) C. proCod Fiscal, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, s-au pronunţatSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. XIV din 5 februarie 2007, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 734 din 30 octombrie 2007, care au statuat că „judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea este competentă să judece contestaţia, atât împotriva executării silite înseşi, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condiţiile legii, cât şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de un alt organ jurisdicţional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege".
Astfel fiind, aşa cum rezultă din interpretarea logică şi comparativă a prevederilor art. 172 alin. (3) şi ale art. 218 alin. (2) C. proCod Fiscal, instanţele de contencios administrativ au fost excluse de la soluţionarea contestaţiilor la executare silită a creanţelor fiscale.
Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 218 alin. (2) C. proCod Fiscal, la instanţa judecătorească de contencios administrativ pot fi atacate numai deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor formulate de cei interesaţi împotriva actelor administrative fiscale, prin urmare, după finalizarea procedurii prealabile.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara împotriva Sentinţei civile nr. 3/CC din 24 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 mai 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 2459/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2670/2011. Contencios → |
|---|
