ICCJ. Decizia nr. 2544/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2544/2011
Dosar nr. 454/59/2010
Şedinţa publică de la 5 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A.G.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia la soluţionarea cu celeritate a dispoziţiei nr. 2333 din 26 decembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului Lugoj înregistrată sub nr. 6545/CC şi la transmiterea dosarului către un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare, iar ulterior obligarea pârâtei ca în termen de 30 de zile de la finalizarea şi depunerea raportului să procedeze le emiterea deciziei conţinând titlu de despăgubiri.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin dispoziţia nr. 2333 din 26 decembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului Lugoj i s-au acordat despăgubiri pentru imobilul aparţinând antecesoarei sale, demolat în anul 1980, iar dosarul a fost înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 6545/CC, susţinând că, deşi a făcut demersuri la autoritatea pârâtă, nici până la data formulării prezentei acţiuni, aceasta nu a dat curs solicitării sale.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată întrucât, în cadrul procedurii administrative reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt parcurse mai multe etape, în speţă, în urma analizei legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului în litigiu, s-a constatat necesitatea indicării suprafeţei imobilului construcţie notificat, precum şi completarea cu înscrisuri din care să reiasă suprafaţa imobilului, materiale folosite la edificare şi anul de construcţie, prin adresa nr. 6545/CC din 5 mai 2010 solicitându-se aceste acte.
Totodată, a arătat că nu au fost parcurse toate procedurile administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar emiterea titlului de despăgubire se realizează numai după parcurgerea acestor proceduri şi nu la simpla cerere a persoanei îndreptăţită, invocând în acest sens Decizia nr. 2815/2008, potrivit căreia urmează să se respecte ordinea de înregistrare a dosarului.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 395 din 22 septembrie 2010, Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamant, a obligat pârâta să procedeze la finalizarea etapei de verificare a dosarului înregistrat sub nr. 6545/CC şi la desemnarea evaluatorului în vederea întocmirii raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei cauze, iar ulterior finalizării etapei de evaluare să procedeze la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pe numele reclamantului.
3. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei de apel
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Dispoziţia nr. 2333 din 26 decembrie 2005 emisă de Primăria Municipiului Lugoj, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului, în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru imobilul situat în Lugoj, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi înregistrat sub nr. 6545/CC.
La data de 9 noiembrie 2007, reclamantul a înregistrat la sediul autorităţii pârâte o cerere privind întocmirea raportului de evaluare pentru imobilul notificat, precum şi cererea privind emiterea titlului de despăgubire, iar prin adresa de răspuns din 11 februarie 2008 pârâta i-a comunicat faptul că procedura administrativă este în curs de desfăşurare sub aspectul verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, invocând decizia nr. 2 din 28 februarie 2006.
Prima instanţă a reţinut că de la momentul înregistrării dosarului la pârâtă (9 ianuarie 2006) şi până la data promovării acţiunii (21 aprilie 2010) autoritatea pârâtă nu a parcurs nici o etapă din procedură administrativă reglementată de capitolul 5 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, singurul demers în acest sens a fost efectuat după primirea citaţiei în cauză, când a invocat lipsa unor informaţii suplimentare privind valoarea construcţiei demolate, anul construcţiei, materialele folosite.
Ulterior, la data de 11 mai 2010, după transmiterea procedurii de citare în cauză, autoritatea pârâta a solicitat Primăriei municipiului Lugoj înscrisuri privind suprafaţa şi descrierea construcţiei notificate, solicitându-se astfel informaţii de la arhivele naţionale şi judeţene, de la societăţile care au avut în administrare imobilul, iar în situaţia în care nu există astfel de acte, s-a cerut depunerea unor declaraţii notariale de către persoane care pot atesta anumite situaţii în legătură cu imobilul notificat, inclusiv dovada preluării abuzive a imobilului în litigiu.
Totodată, prima instanţă a reţinut că Primăria Municipiului Lugoj a dat curs solicitării autorităţii pârâte şi, în lipsa oricăror documente, reclamantul a procedat la depunerea declaraţiei autentificate sub nr. 2212 din 28 mai 2010 privind descrierea imobilului şi a materialelor folosite declaraţie susţinută de cea unei terţe persoane autentificată sub nr. 2213 din 28 mai 2010 fiind astfel îndeplinite toate cerinţele menţionate de autoritatea pârâtă în cuprinsul adresei nr. 6545/CC din 11 mai 2010.
În concluzie, prima instanţă a reţinut refuzul nejustificat al autorităţii pârâte de a aplica prevederile Legii nr. 247/2005 în privinţa soluţionării dosarului nr. 6545/CC, în sensul parcurgerii etapelor ulterioare analizării dosarului pentru evaluare şi stabilirii despăgubirilor cuvenite reclamantului, încălcându-se astfel prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1, prin depăşirea unui termen rezonabil de soluţionare a dosarului reclamantului.
4. Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice, invocând prevederile art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că în mod netemeinic prima instanţă a obligat autoritatea pârâtă la emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, reţinând încălcarea principiului procesului rezonabil, fără a ţine cont de aspectele obiective ale soluţionării dosarului de despăgubire al reclamantului.
În cauză, etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă, dosarul fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 6545/CC şi analizat sub aspectul verificării legalităţii respingerii cererii de restituire, constatându-se că lipsesc o serie de înscrisuri.
Astfel, soluţionarea acestor dosare se face în virtutea declanşării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi nu în baza unei cereri exprimate de persoana îndreptăţită.
În concret, criticile recurentei-pârâte aduse sentinţei atacate constau în faptul că prima instanţă a ignorat prevederile Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că dosarul reclamantului trebuie să respecte ordinea stabilită prin această decizie şi, în plus, respectivul dosar nu a fost completat cu acte privind suprafaţa imobilului construcţie demolată, materiale folosite la edificare, anul construirii, aceste înscrisuri fiind depuse ulterior.
În concluzie, recurenta a susţinut că nu se poate trece peste etapele prevăzute de Legea nr. 247/2005.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, constată că recursul nu este fondat.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Intimata-reclamantă a supus controlului instanţei de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorităţii administrative de a finaliza etapa de verificare a dosarului înregistrat sub nr. 6545/CC, de a desemna un evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare şi de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire pe numele reclamantului, pentru imobilul situat în Lugoj.
Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurenta-pârâtă în justificarea refuzului său de parcurgere a etapelor procedurii administrative cu care a fost învestită, reţinând că în mod corect, în raport de dispoziţiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, prima instanţă a obligat pârâtul să transmită dosarul către evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare pentru imobilul în litigiu, aceasta fiind o etapă premergătoare emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, are ca atribuţie doar verificarea legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, or, acest aspect nu a fost contestat, refuzându-se trimiterea dosarului către evaluator cu motivarea că nu există înscrisuri suficiente pentru descrierea construcţiei demolate.
Instanţa de control judiciar constată că reclamantul a început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificarea formulată în anul 2001, iar dosarul cu dispoziţia de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentaţia aferentă, a fost înregistrat sub nr. 6545/CC la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţiilor pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistenţă concluziei la care a ajuns instanţa de fond, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Totodată, reţine că sentinţa primei instanţe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluţionare a dosarelor, prevăzute în decizia nr. 2815/2008.
Dispoziţiile art. 20 din Constituţia României şi normele interne cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenţie ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil şi aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci şi în cadrul procedurii administrative şi, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.
Soluţionarea cauzelor în mod imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil constituie şi un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetăţeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene.
Aşadar, complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere în ce priveşte respectarea termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivităţi a autorităţii publice, în condiţiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la pronunţarea prezentei hotărâri s-a emis decizia solicitată.
2. Soluţia pronunţată în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 395 din 22 septembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2535/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2546/2011. Contencios → |
|---|
