ICCJ. Decizia nr. 26/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 26/2011
Dosar nr. 76/54/2010
Şedinţa publică de la 6 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 14 decembrie 2009 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul D.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – Direcţia pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 şi Ministerul Economiei şi Finanţelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâţilor să emită şi să comunice decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. 2382/N/2001, situat în Craiova, , în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1000 lei/zi de întârziere, până la emiterea deciziei, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Dispoziţia nr. 7093 din 27 martie 2006, emisă de Primarul municipiului Craiova, s-a propus acordarea de despăgubiri, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, către reclamant, pentru imobilul imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. 2382/N/2001, situat în Craiova.
S-a arătat că Dispoziţia nr. 7093/2005 a rămas definitivă şi a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale, împreună cu întreaga documentaţie ce a stat la baza emiterii acesteia, dosarul fiind înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 13061/CC, fără însă a fi fost soluţionat până la data înregistrării acţiunii.
A susţinut reclamantul că nesoluţionarea dosarului după trecerea unei perioade de aproape 4 ani de la emiterea Dispoziţiei nr. 7093/2005 este nejustificată, astfel că interesul promovării prezentei acţiuni este unul legitim şi urmăreşte obligarea pârâţilor la respectarea dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, invocând aspecte legate de procedura şi ordinea soluţionării dosarelor, aşa cum a fost reglementată prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, precum şi faptul că reclamantul a contestat Dispoziţia nr. 7093 din 27 martie 2006, că dosarul de despăgubire 13061/CC a fost returnat Primăriei municipiului Craiova în temeiul dispoziţiilor pct. 16.6 teza finală din H.G. nr. 1095/2005 şi nu a fost încă retransmis.
La rândul său, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, arătând că în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este învestită cu emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire, şi că, faţă de acelaşi aspect, cererea reclamantului privind daunele cominatorii este inadmisibilă.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 158 din data de 25 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea reclamantului şi a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită reclamantului decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, preluat abuziv, respingând capătul de cerere privind fixarea unui termen pentru emiterea deciziei şi cererea de acordare de daune cominatorii.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a început procedura de recuperare a bunului său ori a contravalorii acestuia prin formularea unor notificări în anul 2001 (nr. 2382/N/2001), că autoritatea locală cu competenţe în materia stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv s-a pronunţat la 27 martie 2006, iar deşi dosarul a fost înaintat autorităţilor pârâte la 03 mai 2006, până la data sesizării instanţei (decembrie 2009) dosarul reclamantului nu fusese analizat.
Prima instanţă a apreciat că, în speţă, comportamentul pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este de natură a încălca prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1, prin depăşirea unui termen rezonabil de soluţionare a dosarului reclamantului şi încălcării obligaţiei statului de a respecta dreptul de proprietate al acestuia.
Curtea a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, cu motivarea că, aşa cum rezultă din atribuţiile legale ale acestei instituţii, nu există identitate între debitorul obligaţiei ce face obiectul pretenţiei reclamantului şi această pârâtă.
Instanţa de fond a respins cererea de obligare a pârâtelor la plata de daune cominatorii, arătând că potrivit dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancţionare a autorităţilor, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive şi irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare, fiind considerat neîntemeiat, prin raportare la aceleaşi dispoziţii legale, şi capătul de cerere prin care se solicită fixarea unui termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Capătul de cerere privind fixarea unui termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire a fost respins ca neîntemeiat, cu motivarea că dispoziţiile art. 24 alin. (1) stabilesc legal termenul în care autoritatea publică ce este obligată să încheie un act administrativ trebuie să ducă la îndeplinire această obligaţie.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a apreciat în mod netemeinic că în speţă ar fi fost încălcat principiul procesului rezonabil, dispunând obligarea sa la emiterea titlului de despăgubire, fără a ţine cont de aspectele obiective şi procedura complexă privind soluţionarea dosarului de despăgubire al reclamantului şi cu ignorarea prevederilor Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor care stabileşte ca şi principiu trimiterea dosarelor la evaluator în ordinea înregistrării lor.
Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă a mai susţinut caracterul justificat al refuzului de soluţionare a cererii intimatului-reclamant, determinat de împrejurarea că reclamantul a contestat Dispoziţia nr. 7093 din 27 martie 2006 şi că dispoziţia respectivă a fost anulată de Primarul municipiului Craiova prin Dispoziţia nr. 16210/2010, că dosarul de despăgubire 13061/CC a fost retransmis de către Primăria Craiova la 05.05.2010, iar în urma verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură s-a constatat că dosarul de despăgubire 13061/CC nu este complet, lipsind declaraţia reclamantului din care să rezulte dacă acceptă/nu acceptă bunurile oferite în compensare şi originalul/copia conformă cu originalul a Sentinţei civile nr. 362 din 03 aprilie 2007, pronunţată de Tribunalul Dolj, cu menţiunea „definitivă şi irevocabilă”.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în concluziile scrise cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Intimatul-reclamant a supus controlului instanţei de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorităţii administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, prin care a fost soluţionată notificarea înregistrată sub nr. 2382/N/2001.
Calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la despăgubire i-a fost recunoscută acestuia iniţial prin Dispoziţia nr. 7093/2005, emisă de Primarul Municipiului Craiova.
Din înscrisul depus la dosarul de fond (fila 26) rezultă că, în baza aceleiaşi notificări, 2382/N/2001, a mai fost emisă Dispoziţia Primarului municipiului Craiova nr. 16210/2010, fără însă să se fi depus o copie a acestei dispoziţii.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că reclamantul a început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificări formulate în anul 2001, iar dosarul cu dispoziţia de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentaţia aferentă, a fost înregistrat de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 13061/CC la data de 3 mai 2006, nefiind încă soluţionat.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţilor pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistenţă concluziei la care a ajuns instanţa de fond, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Susţinerile recurentei privind motivele de fapt prin prisma cărora refuzul său de soluţionare a cererii reclamantului apare ca justificat sunt neîntemeiate.
Demersul recurentei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a retrimite Primăriei municipiului Craiova întreaga documentaţie ce a stat la baza soluţionării notificării reclamantului nu poate echivala cu o dezînvestire a Comisiei de la soluţionarea dosarului de despăgubire, în condiţiile în care Titlul VII al Legii 247/2005 şi Normele de aplicare ale acestuia nu prevăd o astfel de posibilitate.
Pe de altă parte, susţinerile recurentei privind înscrisurile care ar lipsi din dosarul de despăgubire 13061/CC sau efectele Dispoziţiei Primarului municipiului Craiova nr. 16210/2010 nu au fost probate în nici un fel.
Având în vedere că nici până la data dezbaterii cererii de recurs dosarul reclamantului nu a fost soluţionat, deşi recurenta ar fi avut în mod rezonabil posibilitatea de a efectua demersurile prevăzute de lege în acest sens, şi faţă de momentul în care reclamantul a demarat procedura de recuperare a bunului său, anul 2001, Înalta Curte apreciază că durata procedurilor administrative este, în cauză, de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.
Înalta Curte constată că sentinţa primei instanţe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluţionare a dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2815/2008.
Având în vedere dispoziţiile articolului 20 din Constituţia României, normele interne cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art.6 paragraful 1 din Convenţie ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil şi aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci şi în cadrul procedurii administrative şi, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.
Soluţionarea cauzelor în mod imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil constituie şi un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetăţeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene.
Complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivităţi a autorităţii publice.
Toate aceste elemente conturează cu pregnanţă caracterul nejustificat al refuzului de emitere a actului administrativ de către Comisia Centrală şi depăşirea limitelor termenului rezonabil de soluţionare a cererilor prin prisma criteriilor cristalizate în jurisprudenţa Curţii Europene a drepturilor Omului.
În acest context, soluţia Curţii de apel este legală şi se impune a fi menţinută.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 158 din data de 25 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 257/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 27/2011. Contencios → |
|---|
