ICCJ. Decizia nr. 261/2011. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 261/2011
Dosar nr. 345/46/2010
Şedinţa publică de la 19 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulata pe calea contenciosului administrativ la data de 31 martie 2010, reclamanta SC P. SRL Berbeşti a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi SC C. SA Bucureşti, pentru a se dispune anularea adresei din 10 februarie 2010 emisă de primul pârât şi constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 28 iulie 1995 pentru suprafaţa de 31.484 m.p.
În motivare acţiunii, reclamanta a arătat că într-un litigiu aflat pe rolul Tribunalului Vâlcea, SC C. SA Bucureşti a chemat în judecată pe reclamantă, pentru ca în urma comparării titlurilor de proprietate să se constate că actuala pârâtă este proprietara unui teren de 77.765,23 m.p., din care face parte şi terenul pentru care reclamanta deţine titlu de proprietate.
Cu această ocazie, actuala reclamantă a cunoscut de certificatul de atestare a dreptului de proprietate şi a formulat plângere prealabilă, răspunzându-i-se de către minister prin adresa a cărei anulare o solicită.
Reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, prin cumpărarea lui de la o persoană ce-l dobândise în temeiul sentinţei civile nr. 327 din 17 martie 2008 a Judecătoriei Horezu. La baza acestei hotărâri judecătoreşti a stat dreptul de proprietate al unor persoane fizice, drept ce le-a fost reconstituit pe raza comunei Alunu, aşa încât SC C. SA nu putea avea calitate de deţinător al imobilului pentru a beneficia de eliberarea certificatului de atestare în condiţiile H.G. nr. 834/1991.
De altfel, această pârâtă a încheiat cu reclamanta un contract de închiriere pentru o perioadă de 38 de luni, iar contractul de vânzare-cumpărare al reclamantei a fost semnat şi de un reprezentant al SC C. SA Oltenia, care a susţinut că are în proprietate numai construcţiile aflate pe teren.
La data de 29 martie 2010, Ministerul Economiei Comerţului şi Mediului de Afaceri a formulat întâmpinare, invocând excepţia tardivităţii acţiunii, iar cu privire la fondul cererii, susţinând că eliberarea certificatului de atestare s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor H.G. nr. 834/1991.
La data de 08 aprilie 2010 a formulat întâmpinare şi SC C. SA, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, cu motivarea că aceasta nu a fost vătămată în niciun drept recunoscut de lege, excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea în termenele şi condiţiile prevăzute de lege a procedurii prealabile şi excepţia tardivităţii acţiunii faţă de nesocotirea termenului de 1 an prevăzut de Legea nr. 554/2004.
Cu privire la fondul pricinii, această pârâtă a arătat că deţine terenul din anul 1980, deci inclusiv la 08 decembrie 1990 îl avea în patrimoniu, fiind necesar desfăşurării activităţii sale.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 75/F-CONT din 21 aprilie 2010, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC P. SRL în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei Comerţului şi Mediului de Afaceri şi SC C. SA ca tardivă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţa a reţinut următoarele considerente:
Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept sau într-un interes legitim, vătămare ce s-a produs printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept.
Exercitarea acţiunii in temeiul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se poate face cu respectarea îndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 şi în termenele reglementate de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Cum, însă, jurisprudenţa a dovedit că situaţia poate deveni defavorabilă şi inechitabilă pentru persoanele vătămate, întrucât acestea, adeseori, din motive obiective, nu află de existenţa actului decât după trecerea termenelor prevăzute de lege, Legea nr. 262/2007 a modificat în esenţă dispoziţiile anterioare arătând că termenele încep să curgă pentru terţele persoane vătămate, de la data când acestea au luat cunoştinţă de existenţa actului.
De altfel, pentru raţiuni identice s-a reţinut de către Curtea Constituţională şi că dispoziţiile art. 7 alin. (7) sunt neconstituţionale, în măsura în care se aplică plângerii prealabile formulate de persoana vătămată într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter unilateral adresat altui subiect de drept decât destinatarul actului.
Or, un astfel de act, atâta timp cât nu este supus niciunei forme de publicitate şi terţii nu au posibilitatea reală de a cunoaşte de existenţa sa de la data emiterii, nu le poate fi opozabil.
Întreg acest raţionament care are în vedere respectarea dreptului de acces la justiţie nu subzistă atunci când se dovedeşte existenţa unei publicităţi de natură a permite terţului să cunoască de existenţa actului ce-l consideră vătămător.
O astfel de procedură este cea prevăzută de Legea nr. 7/1996, procedură ce permite încunoştiinţarea terţilor de acte administrative cu caracter unilateral de natura celui existent în cauză.
Certificatul de atestare a fost emis la 28 iulie 1995, a fost trecut în registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni la 20 noiembrie 1995 şi înscris în cartea funciară la 06 septembrie 2005.
Aşadar, de la acest moment toate persoanele interesate puteau şi trebuiau să ia la cunoştinţă de existenţa înscrisului.
În ceea ce o priveşte pe reclamantă instanţa de fond a apreciat că termenul la care se referă art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a început să curgă de la 24 octombrie 2008, dată la care putea şi trebuia să ia cunoştinţă de actul pe care îl contestă în prezenta acţiune.
Curtea de apel a constatat că se impune raportarea la această dată întrucât, până la momentul la care a dobândit proprietatea terenului de 31.484 RON prin actul autentic, reclamanta nu era interesată şi nu i se poate reproşa că nu a făcut verificări pentru a cunoaşte situaţia juridică a imobilului.
Chiar dacă administratorul ce a reprezentat-o pe reclamantă, în calitate de cumpărătoare, la încheierea actului autentic este şi vânzătorul către aceasta, drepturile persoanei juridice s-au născut la acest moment, şi in condiţiile in care L.S.A. a dobândit proprietatea terenului la 17 martie 2008 în temeiul unor antecontracte de vânzare-cumpărare încheiate în anii 1996-1998.
Potrivit art. 11 din Legea nr. 554/2004, termenul de 6 luni de formulare a acţiunii începe să curgă de la mai multe momente, dar prin curgerea sa nu poate duce la încălcarea termenului de 1 an al cărui moment de debut se situează, în prezenta cauză, la momentul la care reclamanta-cumpărătoare a terenului în litigiu a cunoscut sau putea cunoaşte că asupra imobilului s-a emis şi un certificat de atestare.
Cum înscrierea în cartea funciară s-a făcut în anul 2005, reclamanta a cumpărat bunul la 24 octombrie 2008, iar prezenta acţiune a fost formulată la 24 februarie 2010 exerciţiul prezentei acţiuni se situează în afara termenului la care se referă textul precitat.
Întrucât acţiunea a fost respinsă ca tardivă prima instanţă nu a mai analizat celelalte excepţii invocate în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC P. SRL Vâlcea, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
- în mod greşit instanţa de fond a considerat că data de la care începe să curgă termenul de prescripţie privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 28 iulie 1995 este data de 24 octombrie 2008 (data cumpărării terenului), momentul de la care trebuie calculat acest termen fiind data la care SC C. SA Bucureşti a făcut public acest certificat, respectiv 27 ianuarie 2010, când a fost depus acest înscris în Dosarul nr. 3424/90/2009 aflat pe rolul Tribunalului Vâlcea, astfel cum rezultă din încheierea din data de 27 ianuarie 2010;
- potrivit contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 24 ianuarie 2008, terenul achiziţionat era liber de orice sarcini, de orice natură, potrivit extraselor de carte funciară, sens în care notarul public a procedat fără restricţii la înscrierea acestui act de vânzare în cartea funciară în raza de activitate a Oficiului de cadastru şi Publicitate Imobiliară în care se află imobilul;
- instanţa de fond a ignorat încheierea de carte funciară din 16 septembrie 2009 a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară - Biroul de Carte Funciară şi Publicitate Imobiliară Râmnicu Vâlcea, încheiere prin care se dispusese admiterea cererii cu privire la imobilul cu nr. cadastral X, notându-se suprapunerea imobilului înscris în această carte funciară cu imobilul în suprafaţă de 41.996,33 m.p., proprietatea SC C. SA Bucureşti. Rezultă că la data de 24 octombrie 2008 recurenta nu avea cum să cunoască despre existenţa unei suprapuneri cu un alt act de proprietate, al altei persoane şi, deci, nu avea cum să conteste respectivul act.
În drept, recurenta şi-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 7, 8, 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs ce se încadrează în prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt, în sensul că reclamanta SC P. SRL Vâlcea a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu prin cumpărarea de la o persoană fizică ce-l dobândise în temeiul sentinţei civile nr. 327 din 17 martie 2008 a Judecătoriei Horezu. La baza acestei hotărâri judecătoreşti a stat dreptul la proprietate al unor persoane fizice, drept ce le-a fost reconstituit pe raza comunei Alunu.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate (actul contestat) a fost emis la data de 28 iulie 1995, a fost trecut în registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni la 20 noiembrie 1995 şi înscris în cartea funciară la 06 septembrie 2005.
Faţă de situaţia de fapt prezentată, în mod corect instanţa de fond a apreciat că acţiunea este tardivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie statuând în mod constant că în cazul certificatelor de atestare a dreptului de proprietate emise în baza H.G. nr. 834/1991 data luării la cunoştinţă de către terţi, despre existenţa actului administrativ este data efectuării formalităţilor de publicitate imobiliară, respectiv data de 20 noiembrie 1995 – când actul a fost trecut în registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni sau, cel mai târziu, la 06 septembrie 2005, când actul a fost înscris în cartea funciară.
Înalta Curte constată că, în raport de situaţia de fapt expusă şi completând motivarea instanţei de fond, termenul de contestare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate a început să curgă încă de la data de 06 septembrie 2005, anterior cumpărării terenului de către SC P. SRL Vâlcea de la proprietarii persoane fizice – care, la rândul lor, au avut posibilitatea contestării respectivului act pe calea acţiunii în contencios administrativ, însă au stat în pasivitate.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ. , constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC P. SRL Vâlcea împotriva sentinţei civile nr. 75/F-CONT din 21 aprilie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 253/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3107/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
